Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 317/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.317/R/2008
Ședința publică din 15 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
--
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din 08.05.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ M, asistat de apărător ales, av., din Baroul Maramureș. Se prezintă traducătorul autorizat de limba ucraineană, numitul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care traducătorul autorizat depune la dosar copie după buletinul de identitate și după autorizația nr.21683/2008. Sub prestare de jurământ, acesta a efectuat traducerea în cauză.
Inculpatul, întrebat fiind, arată că-și însușește recursul declarat de apărătorul său ales.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună în principal revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Tribunalul Maramureșa apreciat că în prezent temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu au încetat și în consecință se impune cercetarea în continuare a inculpatului în stare de arest. Pentru a aprecia subzistența temeiurilor arestării, trebuie să pornim de la dispozițiile art.146 pr.pen. care reglementează cazurile când măsura poate fi luată. Astfel, măsura se poate lua când sunt îndeplinite cerințele art.143 pr.pen. și anume când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune și ne aflăm în una din situațiile prevăzute de art.148 pr.pen. Scopul măsurii arestului preventiv în prezent s-a schimbat, adică nu mai suntem în prezența efectuării urmăririi penale, ci instanța a fost sesizată cu rechizitoriu. Când s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpat, acesta nu a contestat măsura pentru că a acceptat acea stare și anume pentru că existau indicii că a săvârșit fapta, însă în prezent, instanța a fost investită cu rechizitoriu, astfel că situația s-a schimbat. Nu ne mai putem opri asupra indiciilor prev.de art.143 pr.pen. ci trebuie să existe probe de vinovăție. Este corect și legal să fie cercetată o persoană vinovată în stare de libertate, decât o persoană nevinovată în stare de arest. În speță, trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut fără probațiune. S-a reținut că inculpatul a introdus în țară droguri pe care apoi le-a comercializat de trei ori. Singura probă pe care se întemeiază rechizitoriul este declarația coinculpatului care nu poate constitui probă dacă nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Există contradicții în declarațiile coinculpatului. În ce privește învelișul în care au fost transportate drogurile, acesta, potrivit susținerilor coinculpatului, avea culoarea maronie, ori potrivit procesului-verbal în care s-a materializat acest aspect, era vorba de o folie din celofan care imita pachetul de țigări. Cu privire la primele două fapte, a dovedit că inculpatul nu a intrat în țară, acest lucru fiind confirmat de pașaport. Nefiind în România, a fost imposibil să predea drogurile coinculpatului. În ce privește prinderea în flagrant, procesul-verbal de percheziție trebuie să fie actul care să constituie probă pentru găsirea asupra inculpatului a obiectului purtător de droguri. Procesul-verbal reține că s-a găsit asupra inculpatului portmoneul cu actele, fără a face referire la vreun pachet, ori dacă pachetul era asupra inculpatului, acesta trebuia găsit. Nu există la dosar probe de vinovăția, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă. Prima instanță era datoare să motiveze necesitatea menținerea măsurii arestului preventiv și pentru faza de judecată. Nefăcând o astfel de motivare, Tribunalul Maramureșa pronunțat o hotărâre nelegală, iar sancțiunea este nulitatea. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Arată că inculpatul se va prezenta la instanță la toate termenele de judecată și va contribui la aflarea adevărului. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Tribunalul Maramureșa constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și în consecință a dispus menținerea acestei măsuri. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Există presupunerea că în perioada septembrie 2007- aprilie 2008 în baza aceleiași rezoluții infracționale, cei doi inculpați ar fi procurat, transportat, deținut și comercializat droguri și că au introdus de trei ori droguri în țară. La luarea măsurii arestului preventiv s-a reținut incidența disp.art.148 lit.f pr.pen. fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții cerute de acest text de lege și anume pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor presupuse a fi comise de cei doi inculpați, caracterul de durată al activității infracționale și caracterul organizat al acțiunii criminale. În mod corect prima instanță a stabilit că se impune menținerea privării de libertate întrucât motivele care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au modificat, ci subzistă în continuare. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, pentru că dorește să-și facă un control medical, având mari dureri la cap. De asemenea, arată că în situația în care va fi cercetat în stare de libertate, nu se va sustrage de la judecată și va respecta măsurile impuse de instanță. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, sens în care învederează instanței faptul că are rude în România care-l pot ajuta pentru a se stabili în țară pe perioada cercetărilor.
autorizat solicită plata pentru traducerea efectuată în cuantum de 90 lei pentru trei ore și plata cheltuielilor de deplasare la instanță în cuantum de 400 lei dus-întors. Depune la dosar o notă de cheltuieli.
CURTEA
Prin încheierea penală din 8 mai 2008 a Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul și de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi tara formulată de inculpatul -.
În temeiul art. 300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților - (fiul lui și, născut la 11.05.1977 în Vișeu de, județul M, CNP -, arestat preventiv, aflat în Arestul IP.J M) și (fiul lui și, născut la 27.07.1968 în Ucraina - Regiunea, CNP 4UKR-M-, arestat preventiv, aflat în Arestul J M) și în consecință s-a menținut arestarea preventivă a acestora.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul întocmit la 29 aprilie 2008 de - Biroul teritorial Maramureșs -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri prev.de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin.2 pen. și a inculpatului pentru infracțiunile de trafic de droguri prev.de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin.2 din Legea nr.143/2000 ambele cu aplic.art. 41 alin.2 pen. și a art. 33 lit.a pen.
La această instanță s-a format dosarul nr-, fiind fixat primul termen de judecată pentru data de 3 iunie 2008.
Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, în temeiul art. 300/1 și 160 pr.pen. tribunalul a retinut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 215 din 11 aprilie 2008 Tribunalului Maramureșs -a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați ( și ) pe o perioadă de 30 de zile (11 aprilie 2008-10 mai 2008 inclusiv), în temeiul art. 148 litf pr.pen. reținându-se, în esență, faptul că există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceștia au introdus, fără drept, în România droguri de mare risc pe care le-au deținut și comercializat în același mod în perioada septembrie 2007 - aprilie 2008. Pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care sunt cercetați este închisoare mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică (acest fapt rezultă din gravitatea deosebită a infracțiunilor pe care se presupune că le-au comis, din caracterul de durată și organizat al acțiunilor lor și din impactul negativ pe care îl au aceste infracțiuni asupra ordinii sociale).
Tribunalul a apreciat că și în prezent acest temei se menține și se impune privarea în continuare de libertate a celor doi inculpați (în speță, nu există temeiuri noi, dar cel care a stat la baza luării măsurii arestării preventive se menține).
Fiind trimiși în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri prev.de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin.2 pen. (ambii inculpați) și prev.de art. 3 alin.2 din Legea nr. 143/2000 (inculpatul ), tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerintele prev.de art. 143 pr.pen. În această fază a procesului (de judecată) examinarea detaliată a probelor aflate la dosar nu este posibilă, însă din analiza lor în ansamblu și din împrejurarea că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată rezultă că, în speță, sunt întrunite cerințele prev.de art. 143 pr.pen.
Față de natura, gravitatea presupuselor fapte și de caracterul lor repetat, instanța apreciază că cei doi inculpați prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, fiind necesar a fi privați în continuare de libertate, măsura obligării de a nu părăsi țara fiind insuficientă.
Apărarea formulată de inculpatul cu referire la situația sa familială (soția sa este însărcinată și se află către finalul perioadei de sarcină, iar mama sa e bolnavă) nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, nu a fost probată, iar, pe de altă parte, în raport de natura și de gravitatea presupuselor fapte apărarea ordinii sociale și a intereselor societății are prioritate. S-a respins și apărarea inculpatului care a arătat că în prezent are probleme de sănătate, acestea nefiind probate și chiar dacă ar fi dovedite nu se impune revocarea stării sale de arest întrucât acesta poate fi prezentat la o unitate medicală aparținând, iar dacă nu poate fi tratat într-o atare instituție, administrația locului de deținere are obligația de a-l prezenta sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice, conform art. 139/1 pr.pen.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie revocată măsura arestului preventiv, cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar, să fie înlocuită această măsură cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia, a arătat că măsura arestării preventive poate fi dispusă când sunt îndeplinite cerințele prev.de art.143 pr.pen. în sensul că sunt probe sau indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a comis infracțiunea și sunt îndeplinite și condițiile prev.de art.148 pr.pen.
Când s-a luat măsura arestării preventive, aceste condiții erau îndeplinite, iar starea de arest nu a fost contestată de inculpat, însă în prezent situația este schimbată, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată, fără să existe probe de vinovăție.
S-a reținut în sarcina inculpatului că a introdus în țară droguri pe care le-a comercializat, în trei rânduri, iar singura probă pe care se întemeiază rechizitoriul este declarația coinculpatului, care nu poate constitui probă dacă nu se coroborează că celelalte mijloace de probă.
Există contradicții între declarațiile coinculpatului, în ceea ce privește învelișul în care au fost transportate drogurile. Acesta potrivit susținerilor coinculpatului avea culoarea maronie, ori potrivit procesului verbal de prindere în flagrant, era vorba de o folie din celofan care imita pachetul de țigări.
Cu privire la primele două fapte reținute în sarcina inculpatului, acesta a dovedit cu pașaportul că nu a intrat în țară și nefiind în România a fost in imposibilitate să predea drogurile coinculpatului.
Referitor la procesul verbal de prindere în flagrant, inculpatul a arătat că în conținutul acestuia s-a reținut că inculpatul avea asupra sa un portmoneu cu acte, fără să facă referire la vreun pachet, care ar fi fost găsit asupra acestuia.
Inculpatul a mai arătat că la dosar nu există probe de vinovăție, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă.
Prima instanță avea obligația să motiveze necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv și pentru faza de judecată, ea nefăcând o asemenea motivare, hotărârea este lovită de nulitate absolută.
In subsidiar, inculpatul a solicitat înlocuirea măsuri arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în susținerea acestui punct a arătat că se va prezenta la toate termenele de judecată și că va contribui la aflarea adevărului.
Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului.
Recursul formulat de inculpat urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.215 din 11.04.2008 a Tribunalului Maramureș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen. în privința inculpatului, și trafic de droguri prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen. în ceea ce privește pe inculpatul, reținându-se în esență că există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceștia au introdus fără drept în România, droguri de mare risc, pe care le-au deținut și comercializat în perioada septembrie 2007 - aprilie 2008.
Măsura arestării preventive a fost luată în baza art.143 și 148 lit.f pr.pen. în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect care rezultă din gravitatea deosebită a infracțiunilor pe care se presupune că le-au comis, din caracterul de durată și organizat al acțiunilor și din impactul negativ pe care îl au aceste infracțiuni asupra ordinii sociale.
Ulterior prin rechizitoriul Parchetului DIICOT Biroul Teritorial Maramureș, întocmit la 29.04.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor precizate mai.
În cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 și 148 lit.f pr.pen. cu privire la inculpatul.
Potrivit art.68/1 pr.pen. sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv comunicarea nr.42 din 10.04.2008 a împuternicitului de frontieră al Ucrainei prin care se comunică autorităților române că cetățeanul ucrainean este posibil să fie implicat în vânzarea, răspândirea sau contrabanda cu substanțe narcotice sau precursori, peste frontiera dintre România și Ucraina, procesul verbal de efectuare a unor acte premergătoare din data de 11.04.2008 prin care s-a stabilit că inculpatul intenționează să introducă în România droguri de mare risc pentru a fi comercializate pe raza jud.M, procesul verbal din 11.04.2008 prin care s-a stabilit că inculpatul se află în legătură cu inculpatul în privința comiterii infracțiunilor de trafic de droguri, procesul verbal de filaj din data de 11.04.2008 cu privire la inculpatul, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 11.04.2007, declarațiile martorilor și, precum și declarațiile coinculpatului, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care s-a luat măsura arestării preventive, iar ulterior a fost trimis în judecată pentru aceste infracțiuni.
Faptul că în cauză există indicii temeinice rezultă din actul de sesizare al instanței de judecată (rechizitoriu), întrucât dacă aceste indicii nu existau inculpatul nu era trimis în judecată pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani care prezintă pericol public prin natura deosebit de gravă a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, de amploarea pe care a luată acest gen de infracțiuni în ultima perioadă de timp și de efectul negativ asupra stării de sănătate a populației în general tinere care consumă astfel de substanțe.
Referitor la condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f pr.pen. este desigur adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unei fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Analizând menținerea măsurii arestării preventive din perspectiva art.5 CEDO considerăm că instanța a apreciat corect că proclamând dreptul la libertate, convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar ( Franța).
Protejarea libertăților individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții ( Franța).
Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate, se regăsește în dispozițiile art.148 pr.pen.
Analizând motivele menținerii măsurii arestării preventive din perspectiva art.143 și 148 lit.f pr.pen. tribunalul a avut în vedere necesitatea pentru ca o măsură de arestare să fie permisă, existența unor motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română, în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Motivele plauzibile depind de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.
Organul judiciar este obligat să ofere un minim de fapte și informații care să convingă instanța cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. ( și ).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care implică bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Susținerile inculpatului referitoare la împrejurarea că instanța de fond nu a motivat cu probe în ce constă vinovăția acestuia nu sunt întemeiate, întrucât doar la pronunțarea hotărârii instanța de fond este obligată să motiveze ce probe au stat la luarea acesteia.
Instanța de fond după administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei se va pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, analizând probele administrate atât în fază de urmărire penală cât și cele din faza de judecată.
Dacă judecătorul care s-a pronunțat asupra legalității măsurii arestării preventive, în condițiile art.300/1 pr.pen. ar fi analizat probele administrate în faza de urmărire penală putea fi recuzat pe motiv de antepronunțare.
Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, respectiv art.143 și 148 lit.f pr.pen. subzistă și în prezent, că acesta a fost trimis în judecată pentru fapte deosebit de grave, și că fiind cetățean ucrainean există pericolul ca inculpatul să părăsească teritoriul României dacă ar fi pus în libertate, existând posibilitatea sustragerii acestuia de la judecata sau de la o eventuală executare a pedepsei, motive pentru care în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursul formulat de acesta împotriva încheierii penale nr.2618/8.05.2008 dată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefondat.
In baza art.189 al.1, art.190 al.1 pr.pen. și art.7 din Legea nr. 178/1997, precum și Ordinul nr.1341/2005 al Ministerului Justiției, urmează să se stabilească în favoarea traducătorului autorizat suma de 490 lei reprezentând onorariu interpret de limbă ucraineană pentru 3 ore de traducere simultană în sumă de 90 lei și cheltuieli de deplasare din S M la C N și retur, în sumă de 400 lei sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Potrivit art.192 al.2 pr.pen. inculpatul urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 27.07.1968 în Ucraina - Regiunea, CNP 4UKR-M-, cetățean ucrainean, aflat în Arestul J M) împotriva încheierii penale din 8 mai 2008 a Tribunalului Maramureș, în dosar nr-.
În baza art. 189 alin.1, 190 alin.1 pr.pen. și art.7 din Legea nr. 178/1997, Ordinul nr.1341 /C/2005 al Ministerului Justiției, stabilește suma de 490 lei, în favoarea traducătorului autorizat reprezentând onorariu interpret limba ucraineană (3 ore de traducere simultană - 90 lei) și cheltuieli de deplasare la instanță -400 lei, sumă ce se va avansa din.
Obligă inculpatul recurent să plătească 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VG/MR
20.05.08/3 EX.
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș
