Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 368/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 29 mai 2009

PREȘEDINTE: Constantin Epure JUDECĂTOR 2: Manuela Filip

- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat.

Procedură îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu ar impieta desfășurarea procesului penal. Invocă dispozițiile art. 23 alin.1,5 din Constituția României referitor la libertatea persoanei susținând că starea de arest preventiv este o stare excepțională, care nu poate fi luată decât în anumite condiții.

De asemenea susține că perioada de timp în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv a dus la estomparea efectului negativ al faptelor sale în rândul comunității din care face parte.

Referitor la dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală, apreciază că este îndeplinită doar prima condiție impusă de textul de lege menționat, aceea referitoare la cuantumul pedepsei, nefiind îndeplinită condiția referitoare la pericolul social concret pe care l-ar putea prezenta judecarea inculpatului în stare de libertate.

Mai mult învederează instanței că scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, în prezenta cauză existând garanții că inculpatul se va prezenta ori de câte ori va fi citat.

Întrucât până în prezent prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată apreciază că judecarea inculpatului în stare de libertate ar fi o măsură justificată.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică având în vedere natura infracțiunii reținută în sarcina sa precum și circumstanțele de ordin personal și real.

Întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și nici nu au dispărut, apreciază că se impune menținerea în continuare a stării de arest preventiv.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată:

Prin încheierea de ședință din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-, s-a dispus între altele menținerea mpsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la dosar există probe din care rezultă o bănuială rezonabilă relativ la comiterea faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Împrejurările concrete în care au fost comise presupusele infracțiuni, natura și gravitatea acestora conduc la concluzia că s-a creat în rândul opiniei publice, un sentiment de indignare și insecuritate socială, fiind îndeplinite condițiile prev. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs inculpatul a solicitat judecarea în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică și așa cum se prevede în Constituție starea de arest este o stare excepțională.

Recursul nu este fondat.

Prin încheierea nr. 10 din 16 decembrie 2008 Tribunalului Covasnas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului începând cu 16 decembrie 2008 pe o durată de 29 de zile, dat fiind faptul că în data de 14 decembrie 2008 împreună cu au pătruns prin efracție în domiciliul lui din orașul C care a decedat urmare a loviturilor de mare intensitate aplicate de aceștia, după care au sustras suma de 960 lei, măsura preventivă ce ulterior a fost prelungită.

Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în condițiile art. 300/2 Cod procedură penală, Tribunalul Covasnaa constatat că temeiurile arestării preventive subzistă și a menținut măsura.

Având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de inculpat acesta lovind pentru 960 lei cu brutalitate victima care a decedat, curtea constată că sunt întrunite în continuare ambele condiții prev. de art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani și există probe din care rezultă că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De precizat că durata arestării preventive nu a depășit termenul rezonabil prev. de art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Așa fiind, în baza art. 385/15, pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25 mai 2009 Tribunalului Covasna, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului de Avocați

Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 29.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Aflată în concediu

semnează președintele completului

- -

GREFIER

- -

Red. AM/12.06.2009

Dact.BD/12.06.2009

Jud. fond

- 2 exemplare -

Președinte:Constantin Epure
Judecători:Constantin Epure, Manuela Filip, Aurelia Munteanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Brasov