Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 384/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Aurelia Munteanu
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin
- - Judecător
- Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Întrucât recurentul inculpat nu cunoaște limba română, potrivit dispozițiilor art- 7-8 Cod procedură penală traducerea simultană a dezbaterilor în și din limba maghiară este asigurată prin intermediul unui interpret autorizat în persoana doamnei care depune jurământul prev. de art. 85. pr.pen.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.
Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate. Susține că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea în continuare a stării de arest preventiv. La aprecierea gradului de pericol social solicită a fi avute în vedere circumstanțele reale și personale, faptul că a recunoscut săvârșirea faptei, a colaborat cu organele de cercetare, a declarat în mod constant că la data incidentului se afla în stare de ebrietate și se află la o vârstă fragedă.
Mai mult cere a se avea în vedere că inculpatul se află în arest preventiv de peste 180 de zile astfel că a fost depășit termenul rezonabil impus de art. 5 paragraful 3 din CEDO.
Pentru toate aceste considerente întrucât lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, solicită admiterea recursului.
Reprezentanta parchetului nu contestă faptul că de la data arestării preventive au trecut mai mult de 180 de zile însă dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO se referă la durata arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale, cauza aflându-se în faza de judecare a apelului, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile sus menționate.
Inculpatul a fost cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în formă calificată, săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie. Raportat la condițiile concrete în care a fost comisă fapta, apreciază că soluția instanței de apel prin încheierea recurată apare ca legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate pentru a beneficia de același tratament ca și coinculpatul din prezenta cauză.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din 5.06.2009, pronunțată în dosar nr- Tribunalul Covasna, în baza art. 300/2 pr.pen. rap la art 160/b al 1,3. pr.pen. a menținut, între altele, măsura arestării preventive a inculpatului, susținând în esență că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând judecarea în stare de libertate, față de circumstanțele reale și personale în care a comis fapta.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 30.12.2008 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev de art. 211 al 1 și 2 lit. b al 2/1 lit a,c e pen. cu aplicarea art 83. pen. și art 75 lit c pen. constând în aceea că, împreună cu coinculpatul l-au lovit pe, după care au sustras bani, țigări, alimente din locuința acestuia.
Prin sentința penală nr. 86/21.04.2009 Judecătoria Sf. G l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, în prezent cauza aflându-se în apel.
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive este art. 148 lit. h pr.pen. temei care subzistă și în prezent.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de până la 20 ani și probele care privesc săvârșirea faptei dovedesc că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică concretizat prin starea de temere și insecuritate pe care o infracțiune cum este cea de tâlhărie, ce aduce atingere nu numai relațiilor privitoare la patrimoniu, dar și celor privind integritatea corporală a persoanei, o induce în rândul opiniei publice.
Împrejurarea că inculpatul este tânăr și s-ar fi aflat în stare de ebrietate în perioada imediată după sărbătoarea Crăciunului nu sunt elemente care să diminueze pericolul pentru ordinea publică.
Cum inculpatul a fost arestat preventiv la 30.12.2008 și există o condamnare a acestuia în primă instanță, este respectat termenul rezonabil de care face vorbire art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților omului.
Prin urmare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen. se va respinge ca nefundat recursul formulat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2009 Tribunalului Covasna, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Onorariul interpretului de limbă maghiară în cuantum de 40 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se include în cheltuielile judiciare.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului de Avocați B și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă inculpatul la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- C - - - -
GREFIER
Red. AM/19.06.2009
Dact.BD/23.06.2009
Jud. fond
- 2 exemplare -
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Aurelia Munteanu, Constantin