Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 369/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 369/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 1 iunie 2009
PREȘEDINTE: Laura Popa JUDECĂTOR 2: Elena Barbu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Hădărean
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public B. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.
Avocat susține recursului astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive, iar ca o consecință judecarea inculpatului în stare de libertate.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, raportat la circumstanțele reale și personale, la prejudiciul modic cauzat și care a fost integral recuperat datorită diligențelor depuse de inculpat.
Susține că judecarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că acesta a declarat în mod constant că a comis fapta din nevoie, ceea ce demonstrează împrejurarea că astfel de fapte nu constituie un obicei în comportamentul său.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului după ce instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și nici nu au dispărut având în vedere circumstanțele în care a fost comisă fapta, prin efracție, pe timp de noapte, în loc public, precum și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, precizează că are doi copii minori și se obligă să se prezinte în instanță ori de câte ori va fi citat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2009, Tribunalul Brașova menținut măsura arestării preventive a inculpatului, apreciind că în cauză, raportat la probele administrate, subzista in continuare temeiurile arestării preventive. S-a reținut că există și la acest moment în cauză "probele sau indiciile temeinice" vizate de art.143 alin.1 Cod procedură penală în sensul că inculpatul a săvârșit faptele se i se impută. Astfel tribunalul a observat chiar susținerile inculpatului indicat - care a recunoscut săvârșirea faptei - ce se coroborează, în sensul art.69 Cod procedură penală, cu procesul verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de restituire bunuri, declarații martori și. Tribunalul observat gradul de pericol social al faptelor ce i se impută inculpatului, circumstanțele reale de săvârșire a acestor fapte - respectiv noaptea, în loc public și prin efracție - dar și circumstanțele personale ale inculpatului ce posedă cazier"impresionant" (filele 41 și următoarele dosar urmărire penală.)
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și judecarea sa în stare de libertate deoarece nu prezinta pericol pentru ordinea publica.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, instanța de recurs constata ca recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 27 ianuarie 2009, Tribunalul Brașova dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 26.01.2009 în jurul orei 1,30, inculpatul a sustras - prin spargerea geamului - din interiorul unui chioșc situat în pe strada - -, mai multe bunuri respectiv băuturi alcoolice, țigări, dulciuri, cafea.
Temeiurile arestării preventive l-au constituit prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe parcursul desfășurării procesului, durata arestării preventive a inculpatului a fost menținută până la aceasta data de către instanțele de judecata.
Prin sentința penală nr. 539/2 aprilie 2009, Judecătoria Brașova condamnat pe inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare in detenție si a menținut măsura liberării condiționate dintr-o pedeapsă anterioara.
În cauza, s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, solicitându-se majorarea pedepsei, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Brașov cu prim termen de judecata 30 iunie 2009. la primirea dosarului, in baza art. 3002Cod procedura penala, tribunalul a menținut măsura arestării preventive.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, se constată că, pana la acest moment procesual, au intervenit noi împrejurări care să schimbe temeiurile arestării, astfel că sunt aplicabile disp. art. 139 Cod procedură penală și se impune înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă mai puțin restrictivă. Astfel cum rezulta din actele dosarului, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 ianuarie 2009, iar termenul de judecata în apel a fost stabilit pentru data de 30 iunie 2009. Pedeapsa aplicata de prima instanța este de 6 luni închisoare, astfel ca inculpatul a executat aproape in întregime pedeapsa. Ținând seama de faptul ca judecata apelului in tribunalului nu a început, ca procesul urmează a se desfășura la mai multe termene de judecata, de datele concrete ale spetei, de faptul ca, potrivit principiilor generale de drept si jurisprudenței CEDO, măsura arestării preventive nu trebuie sa se transforme intr-o pedeapsă sau sa oblige instanța la aplicarea unei pedepse egale cu cea a duratei arestării, instanța de recurs constata ca dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală nu mai sunt aplicabile în speță si in prezent, iar menținerea măsurii arestării nemaifiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.
de considerentele expuse, instanța de recurs va dispune înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, care va asigura prezenta inculpatului la termenele de judecata in apel, respectiv măsura obligării de a nu parasi tara, potrivit art. 1451alin.2 rap. la art. 145 alin. 11Cod procedura penala. Va impune inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de textele de lege antementioante si va face totodată, aplicarea art. 1451alin.2 rap. la art. 145 alin. 21, 22,3 Cod procedura penala. Va dispune punerea de îndată in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza.
În consecința, în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea de Apel va admite recursul parchetului, va casa hotărârea atacata iar in cadrul rejudecării, va proceda conform celor expuse, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Văzând si dispozițiile art. 189, 192 alin. 3 Cod procedura penala,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o casează.
Rejudecând în aceste limite,
În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 1451alin. 2 rap. la art 145 alin. 11Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția comunei, jud. G, desemnată cu supravegherea conform programului care va fi întocmit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 1451alin. 2 rap. la art 145 alin. 21Cod procedură penală, dispune comunicarea prezentei hotărâri inculpatului, Poliției comunei, jud. G, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
În baza art. 1451alin. 2 rap. la art 145 alin. 22, 3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse, măsura luată va fi înlocuită cu cea a arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului (în care se include și onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - pt. - -, aflată
în concediul de odihnă, semnează
președinte complet - -
GREFIER,
- -
Red./10.06.2009
Tehnoredact.DG/22.06.2009/3ex.
Jud.fond. /
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Elena Barbu, Nicoleta Hădărean