Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 401/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 401 /R/2008
Ședința publică din 15 iulie 2008
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției
JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 18.12.1949, fiul lui și, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 7 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor,în dosar nr.-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent - avocat, susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, cu consecința punerii sale în libertate, apreciind că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că, în mod just, după analiza probelor de la dosar Tribunalul Bihora considerat că temeiurile arestării mai subzistă, având în vedere gradul de pericol social al faptei comise - aceea de omor calificat.
Inculpatului recurent având ultimul cuvânt arată că își însușește cele expuse de avocatul său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință 7 iulie 2008 Tribunalului Bihor, s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatului, fiul lui și al, născut la 18.12.1949, în oraș Sânicolaul de M jud. B, CNP -, în prezent în Penitenciarul Oradea, măsură luată față de acesta prin încheierea nr. 16/08.04.2008 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr.17/08.04.2008
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihor, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza încheierii penale nr. 16/08.- pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.17 din 08.04.2008 cu motivarea că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării lui libertate a acestuia, dată fiind fapta reținută în sarcina sa, împrejurările în care s-a comis aceasta, urmările pe care le-a produs, motiv pentru care văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b al.3 Cod de procedură penală menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, întrucât procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 al.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b al.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea penală nr. 16/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă 17/ 2008, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 - 175 lit. "i" Cod penal, invocându-se ca temei al arestării preventive art.148 al.1 lit. "f" Cod procedură penală.
S-a reținut, în esență, că în seara de 7 aprilie 2008, în jurul orelor 21,00, aflându-se pe stradă, în satul Sânicolau de M, l-a atacat și înțepat cu un cuțit în abdomen pe, provocându-i leziuni care au dus la decesul al acestuia.
În mod corect, Tribunalul Bihor constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia, a menținut starea de arest preventiv față de acesta.
Măsura preventivă fiind legală și temeinică, neexistând motive pentru revocarea acesteia, instanța de recurs va menține în totalitate încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGEca nefondatrecursul penal declarat deinculpatul recurent, fiul lui și al, născut la 18.12.1949, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva încheierii penale din 7 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 15 iulie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red. dec. /16.07.2008
Judecător fond
Tehnored dec. AS/16.07.2008
în 2 ex
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela, Crișan Marinela, Sotoc Daniela