Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.461
Ședința publică din 02 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 3: Bogdan Adrian
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Baf ost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat și recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții - inculpați și, având pe rând cuvântul, arată că mențin recursurile declarate și sunt de acord să fie asistați de apărători desemnați din oficiu.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului și judecarea acestuia în libertate iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Susține că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prejudicia desfășurarea procesului penal. Inculpatul nu a mai săvârșit fapte penale și se consideră nevinovat. Solicită plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat arată că reținerea în motivarea instanței de fond a faptului că presupusa faptă a inculpatului ar fi afectat opinia publică, nu mai subzistă, dat fiind că a trecut o mare perioadă de timp din acel moment. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.38515pct.1 lit.b CPP pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Bacău ca fiind legală și temeinică. Arată că temeiul prevăzut de art.148 lit.f CPP subzistă și impune arestarea preventivă a inculpaților față de fapta săvârșită, modalitatea de săvârșire, atitudinea inculpaților și impactul social.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat solicită judecarea în stare de libertate.
Recurentul - inculpat, în ultimul cuvânt, arată că are doi copii minori și familia nu are niciun sprijin. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților și.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 modificată, constând în aceea că în cursul lunii martie a anului curent, în calitate de părinți naturali ai minorilor și B, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-și exprima dorința datorată minorității, pentru a obține venituri materiale, au acceptat să-i transfere la o clinică în vederea prelevării unui organ (rinichi), care urma a fi transplantat unei persoane ce avea nevoie de un asemenea organ.
Prin încheierea din 14 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pe o durată de câte 29 de zile, începând cu data de 14.03.2009, temeiurile legale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive fiind dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală.
În cauză, cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, iar din datele dosarului, existente până în acest moment procesual se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, neintervenind nici o împrejurare care să înlăture indiciile care au făcut rezonabilă presupunerea că săvârșit faptele pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată și a căror existență a fost reținută la arestarea inculpaților.
Menținerea măsurii preventive se face ținând seama de scopul acesteia, (prevăzut la art.136 alin.1 Cod procedură penală), de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, precum și de împrejurările concrete în care se reține în actul de sesizare că s-au comis.
Infracțiunile de trafic de persoane reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, a sănătății acesteia, reprezentând una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Aceste infracțiuni sunt sancționate de textele de lege încriminatoare cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În aceste condiții, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților, chiar în acest stadiu al soluționării cauzei, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, ar genera o stare de insecuritate socială și ar induce concluzia că organele abilitate nu acționează cu fermitate împotriva unor manifestări infracționale care prezintă un pericol social deosebit.
Rezultă că în cauză nu au dispărut temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și că se impune în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva acestei încheieri, la pronunțarea încheierii, au declarat recurs inculpații.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorii desenați din oficiu, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele prezentate în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi respinse pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea din data de 14.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 14.03.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 modificată, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, pentru inculpatul, faptele constând în aceea că în cursul lunii martie a anului curent, în calitate de părinți naturali ai minorilor și B, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-și exprima dorința datorată minorității, pentru a obține venituri materiale, au acceptat să-i transfere la o clinică în vederea prelevării unui organ (rinichi), care urma a fi transplantat unei persoane ce avea nevoie de un asemenea organ.
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău, prin rechizitoriul din data de 06.04.2009, dat în dosarul nr. 16D/P/2009, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a recurenților-inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 modificată, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, pentru inculpatul.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit acestor texte, instanța, în cursul judecății, are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând, în temeiul art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată recurenții-inculpați, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat de prima instanță că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se mențin și impun în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.
În cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Recurentul-inculpat, după ce în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea infracțiunii, la instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a negat săvârșirea infracțiunii, susținând că a intenționat să dea spre adopție pe copilul său, însă din lecturarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză sunt probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat.
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauza dedusă judecății nu numai că sunt indicii temeinice, dar, așa cum prezentam mai sus, sunt probe temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea rezonabilă că recurenții-inculpați au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.143 alin.3 Cod procedură penală, "să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5 & 1 c) din Convenție, respectiv"motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii, rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv este conformă cu și aceste dispoziții.
De asemenea, din probe rezultă că recurenții-inculpați se află în situațiile prevăzută de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, temei avut în vedere la luarea măsurii arestului-preventiv.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a recurenților-inculpați, acesta rezultă și din mijlocul de realizare a acțiunii de traficare, respectiv abuz de autoritate și profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra sau de a-și exprima voința. Se reține că victimele infracțiunilor pentru care recurenții-inculpați au fost trimiși în judecată au vârste cuprinse între 7 și 8 ani, ceea ce accentuează vulnerabilitatea acestora. Acest aspect imprimă faptelor și făptuitorilor un grad sporit de pericol pentru ordinea publică, având în vedere că în special copii sunt considerați ca fiind cei mai vulnerabili și prin urmare comportă un risc mai mare de a cădea victime ale traficului. În acest sens există și interpretarea cuprinsă în Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19.02.2002, adoptată la, privind combaterea traficului de ființe umane.
De asemenea, faptele de trafic reținute în sarcina recurenților-inculpați pin actul de sesizare, în modalitatea concretă de săvârșire - aceea de exploatare pentru prelevare de organe - sunt apreciate drept una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate cu impact social deosebit, iar lăsarea în libertate a acestora ar echivala cu încurajarea tacită a autorilor și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. Tot astfel, ar crea și recurenților-inculpați impresia că pot persista în sfidarea legii.
Curtea, evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care recurenții-inculpați sunt judecați, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite infracțiunile, reacția publică deosebită declanșată datorită faptelor presupuse a fi comisă de aceștia, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a recurenților-inculpați, mediul din care provin aceștia, precum și persoanele acestora, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, privarea lor de libertate, în această fază a procesului penal, urmând a fi continuată cercetarea judecătorească, este necesară, punerea sa în libertate, prezentând, pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret și actual pentru ordinea publică.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, la alegerea măsurii preventive care urmează să fie luată sau menținută trebuie să se țină seama pe lângă scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii și de antecedentele inculpatului.
Ori, sub acest din urmă aspect, din examinarea certificatelor de cazier judiciar-fl.216 și 232 dosar urmărire penală, se constată că ambii recurenți-inculpați au mai cunoscut de mai multe ori rigorile legii și au beneficiat tot de mai multe ori de liberare condiționată, dar nu după mult timp au comis alte infracțiuni, ceea ce denotă perseverență infracțională și o atitudine negativă față de valorile sociale.
În cauză continuarea detenției se justifică deoarece sunt indicii concrete care demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează prezumției de nevinovăție de care beneficiază recurenții-inculpați( împotriva regatului Unit al marii Britanii).
Curtea constată că menținerea în stare de arest preventiv a recurenților - inculpați este conformă și cu prevederile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauza Calmanovici împotriva României prin Hotărârea din 01.07.2008.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
Dreptul intern românesc recunoscând noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, ca temei, desigur pe lângă celelalte condiții prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, Curtea constată, pentru aspectele mai sus relevate, că punerea în libertate a recurenților-inculpați ar tulbura cu adevărat ordinea publică.
motivelor plauzibile de a crede ca o persoană a săvârșit o infracțiune este o condițiesine qua nona conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile articolului 5 din, condiție îndeplinită și în cauza dedusă judecății.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul deosebit de pericol social al infracțiunilor pentru sunt judecați recurenții-inculpați, care sunt infracțiuni de trafic de persoane, de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, recurenții-inculpați fiind învinuiți că abuzând de autoritate și profitând de imposibilitatea propriilor copii în vârstă de 7 și respectiv 8 nai, de a se apăra sau de a-și exprima voința, i-au traficat, în scopul prelevării de organe.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care recurenții-inculpați sunt cercetați trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați, dedusă și prin reacția opiniei publice, aceste infracțiuni suscitând o tulburare deosebită a societății noastre democratice și de necesitatea unei prevenții generale.
De asemenea, Curtea constată că,în această etapă a soluționării cauzei penale în care sunt judecați recurenții-inculpați,lăsarea în libertate acestora ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justifică menținerea acestora în stare de arest preventiv.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate recurenților-inculpați, în acest stadiu al soluționării cauzei, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, ar genera o stare de insecuritate socială, ar induce concluzia că persoanele împotriva cărora există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că au comis infracțiuni deosebit de grave, cum este și în cauza dedusă judecății, nu sunt private de libertate, ceea ce ar avea un impact negativ asupra ordinii sociale, morale de drept în colectivitate și ar induce redința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un pericol social deosebit.
Instanța de control judiciar apreciază, pentru considerentele mai sus arătate, deoarece temeiul menținerii detenției nu a încetat, că în această fază a procesului penal nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva celor doi recurenți-inculpați.
Desigur că, având în vedere prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, instanța de fond va verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive și în condițiile în care va aprecia că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, sau că aceste temeiuri au schimbat, va putea dispune revocarea măsurii arestului preventiv, sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Celelalte aspecte invocate în motivele de recurs, urmează a fi avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați.
În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a onorariilor avocat oficiu.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva încheierii din data de 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă de 200 lei (100 lei x 2), avocați și .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții-inculpați să plătească statului suma de câte 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2009, în prezența recurenților-inculpați.
Cu opinia separată a domnului judecător - -, care este pentru admiterea recursurilor declarate de recurenții-inculpați, casarea încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
---
Red.încheierea
Red.dec.
2 ex.
02.07.2009
Opinia separată a domnului judecător - -:
În dezacord cu opinia majoritară consider că pericolul concret pentru ordinea publică a inculpaților, în acest moment, este mult diminuat de condițiile, împrejurările și persoanele care au făcut posibilă comiterea unor astfel de fapte antisociale.
că, privind în abstract învinuirea care se aduce celor doi inculpați, victimele ce au fost supuse traficării, precum și limitele de pedeapsă ale infracțiunii pentru care sunt acuzați, se emană o aparență de periculozitate dincolo de orice limită în care se poate imagina condiția umană și până unde aceasta poate coborî.
Însă judecătorul este obligat să vadă circumstanțele cauzei în tpată complexitatea ei, dincolo de aparența menționată, cu atât mai mult în această fază în care se încalcă dreptul la libertate al persoanei și în care pericolul concret pentru ordinea publică este folosit drept motiv al acestei încălcări.
Astfel, se constată că faptele celor doi inculpați au fost comise la instigarea a doi jurnaliști, ce au dorit, prin aceasta, obținerea unui subiect de presă senzațional.
Indiferent de intenția acestora, ceea ce este regretabil din punct de vedere al procedurii penale, este că organele de cercetare au intrat în ancheta așa-zis jurnalistică, au preluat firul "negocierilor", însușindu-și practic atitudinea de determinare a celor doi inculpați în comiterea infracțiunii, determinare ce a condus la obținerea celor două scopuri urmărite de cele două categorii de persoane care au intrat în contact cu și:
1) subiectul de presă cu puternic impact emoțional în rândul publicului;
2) obținerea de probe incriminatoare pentru cei doi inculpați.
Din actele aflate la dosar rezultă că o jurnalistă audiată ca martor protejat, sub numele de, pe baza unor date invocate de dânsa, dar care nu se află la dosar, a trimis în localitatea de unde provin inculpații un așa-zis șofer "", pe care organele de urmărire penală nu au găsit de cuviință să-l audieze, deși a reprezentat primul subiect ce a discutat cu inculpații de copii.
Primele discuții s-au purtat la inițiativa acestuia, care a declarat că intenționează să adopte copii pentru sine sau pentru alte familii, oferind și bani în acest sens, lucru ce a fost acceptat de inculpați, persoane ce trăiesc sub limita sărăciei.
disponibilitatea și disperarea materială a acestora, același "", care nu a fost audiat tocmai pentru a se menține echivocul în ceea ce privește fazele incipiente și preparatorii ale comiterii infracțiunii, a propus celor doi recurenți o altă sursă de venit, respectiv vânzarea de rinichi de la copiii acestora. În acest caz, inițiativa jurnaliștilor este de netăgăduit. (fila 10 dosar urmărire penală).
Consider că aceștia au desfășurat activitate specifică infracțiunii de instigare la trafic de persoane, prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.13 alin.1,2 și 3 din legea nr.678/2001, determinând inculpații să adopte hotărârea infracțională de a-și trafica proprii copii, lucru, de altfel, ușor de atins și pe care aceștia au mizat, având în vedere condițiile materiale mai mult decât insuficiente și lipsa de educație și cultură ce caracterizează inculpații.
Scopul procesului penal, acela de a realiza tragerea la răspundere penală a infractorilor, nu poate justifica obținerea de probe în acuzare prin folosirea de agenți provocatori, cu atât mai puțin interesul privat al unor jurnaliști de a obține cu orice preț senzaționalul, demarând cu 2-3 zile înainte de a înștiința organele de poliție, proceduri concrete de trafic de persoane, cum sunt acelea de a investiga medical minorii.
Nicio prevedere legală nu conferă impunitate de jurisdicție jurnalistică celor doi ziariști, iar organele de urmărire penală nu au oferit niciun fel de explicație relativ la activitatea desfășurată de ei.
Sintetizând cele arătate, consider că jurnaliștii au acționat în calitate de agenți provocatori, chiar dacă privați, însă ulterior au "predat" așa - zisa anchetă jurnalistică adevăraților agenți ai statului care, fără a cerceta modul de declanșare a activității infracționale și dacă au fost respectate exigențele unei proceduri echitabile față de inculpați, au preluat negocierile cu recurenții din cauză instigați și determinați în comiterea de infracțiuni.
Organele de urmărire penală nu se pot prevala de faptul că nu agenți care-i aparțin au provocat inculpații, fiind de datoria lor să verifice toate aspectele necesare lămuririi cauzei, atât în ceea ce privește eventuala participație penală, cât și modul de culegere a informațiilor și de administrare a probelor.
Datele din prezenta cauză indică faptul că inculpații au fost manipulați, cel puțin în faza inițială, sigur că fără a le înlătura propria responsabilitate penală, iar organele de urmărire penală au fost folosite cu dibăcie, totul în dezideratul obținerii unui subiect de presă inedit și cu orice preț.
În consecință, apreciez că pericolul relevat de inculpați trebuie împărțit și cu alte persoane care au contribuit, într-o măsură semnificativă, la activitatea infracțională, în acest moment măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fiind suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
JUDECĂTOR
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian
