Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 515/
Ședința publică din data de 13 August 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție
B - Serviciul Teritorial Pitești, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 05 august 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, ]n stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorului ales să ia legătura cu inculpatul.
Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului potrivit disp. art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casarea încheierii de ședință din data de 05 august 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate și anume aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că această din urmă măsură este una suficientă pentru a asigura scopul măsurilor preventive și că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prejudicia cu nimic buna desfășurare a procesului penal, pentru că nu ar mai avea ce să schimbe în declarațiile sale.
De asemenea, apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, astfel că se impune revocarea acestei măsuri.
Depune la dosarul cauzei note scrise și extrase din doctrină.
Mai arată că, deși acuzația este destul de gravă, discutând în climat general pe măsura arestării preventive și fără a contesta disp. art. 148 lit. f și e Cod procedură penală, textul de bază ce guvernează luarea și menținerea măsurii preventive este cel al art.136 din Codul d e procedură penală. Astfel, susține că nu există pericolul ca inculpatul să se sustragă de la judecată și, mai mult decât atât, la prezentarea materialului de urmărire penală, acesta și-a recunoscut în întregime fapta. Menținerea stării de arest ar echivala cu o reprimare a libertății sale.
Totodată, precizează că este știut faptul că între inculpat și partea vătămată a existat o relație de prietenie, astfel încât, în prezent, s-ar putea vorbi despre subiectivism în ceea ce o privește și ură. Consideră că perioada de arest preventiv petrecută este suficientă, iar prejudiciul cauzat este de asemenea redus. Declarația inculpatului este sinceră, astfel că, oricât de urâte ar fi faptele sale, măcar din punct de vedere moral, merită clemență. De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință din data de 05 august 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu au încetat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Apreciază că această măsură este oportună față de orice altă măsură, având în vedere probele administrate în dosar până la această dată.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate, urmând a se prezenta la instanță ori de câte ori este nevoie.
CURTEA
Din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 5 august 2009, Tribunalul Vâlceaam enținut măsura arestării preventive a inculpaților G-, fiul lui și --, născut la data de 07.05.1987 în mun. B, sector 4, cu domiciliul în com. Bălcești, sat., jud. V, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 19.01.1986 în com. Bălcești, jud. V, domiciliat în com., sat., jud. V, CNP - și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului G.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că arestarea preventivă inculpaților s- dispus în baza art. 148 lit. și Cod procedură penală, care se referă la exercitarea de presiuni asupra părților vătămate din proces și pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate acestora, acuzați de săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, l-ar reprezenta pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr. 68/D/P/2008 întocmit de Direcția de Investigare Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiuni lor prevăzute de art. 12 alin.1, 2 lit. din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, sub forma coautoratului, constând în racolarea, transportul, cazarea, primirea, transferarea părților vătămate și, prin înșelăciune, amenințare, violență, lipsire de libertate, în scopul exploatării sexuale acestora, fapte care ar fi fost comise în perioada anilor 2007 - 2008.
În conformitate cu prevederile art. 3002rap. la art. 160 alin.3 Cod procedură penală, când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Tribunalul a apreciat că aceste dispoziții își găsesc incidența în cauză, lăsarea în libertate inculpaților prezentând un pericol nu numai pentru ordinea publică, ci și pentru buna desfășurare procesului penal.
Infracțiunile ce fac obiectul procesului penal sunt unele care, în mod vădit, creează un sentiment de revoltă și dezaprobare din partea opiniei publice, ce resimte necesitatea unui răspuns împotriva făptuitorilor, iar acesta trebuie să fie adecvat tulburării pe care asemenea fapte au produs-o în mediul social, inclusiv prin recurgerea la măsuri (procesuale) ce aduc atingere libertății individuale din partea organelor judiciare.
Tocmai de aceea, revine instanței îndatorirea să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, interes dedus și din natura și modul de săvârșire a faptelor, cu privire la care există indicii serioase de vinovăție, în sensul că au avut loc cu participarea inculpaților.
În cazul de față, este vorba de infracțiuni privind traficul de ființe umane (persoane de sex feminin) în scopul exploatării sexuale, cea mai frecventă și importantă formă a traficului, ce aduc atingere unora dintre cele mai însemnate atribute ale persoanei, victimele, al căror număr numai în aparență este redus, existând date ce urmează fi valorificate, cu privire și la alte femei traficate, fiind constrânse să practice prostituția, pentru perioade relativ îndelungate de timp, în folosul inculpaților, modalitățile concrete în care se prefigurează săvârșirea faptelor fiind unele ce denotă periculozitate sporită din partea acestora, în condițiile în care încălcarea legii penale fost una repetată.
Prin urmare, toate aceste elemente, ce privesc natura și gravitatea deosebită faptelor deduse judecății, circumstanțele în care se bănuiește fi comise, respectiv de concepere și desfășurare activității infracționale, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică, unul actual și persistent, în contextul amplificării acestui fenomen infracțional, fiind predictibil un accentuat sentiment de insecuritate în rândul societății generat de rezonanța negativă faptului că persoane asupra cărora planează asemenea acuzații sunt judecate în stare de libertate.
Prima instanță a mai apreciat că menținerea stării de arest este utilă și pentru buna desfășurare a procesului penal, care, în absența unei detenții preventive, ar avea, neîndoielnic, de suferit.
Sub acest aspect, arestarea preventivă este necesară pentru înlătura riscul major ca inculpații să împiedice stabilirea adevărului în cauză, prin exercitarea, mai departe, de presiuni asupra victimelor traficate, extrem de vulnerabile în astfel de cazuri, la fel cum s- întâmplat și în trecut, dacă avem în vedere momentul procesual în care ne aflăm, în care nu început cercetarea judecătorească.
A mai amintit tribunalul că existența și, în același timp, subzistența în continuare unor temeiuri care au condus la arestarea preventivă a inculpaților, ce se găsesc, practic, în aceeași situație, constituie și sunt conforme și scopurilor instituite prin art. 5 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Nevoia de apăra ordinea publică și o bună desfășurare procedurilor judiciare într-o cauză penală sunt recunoscute în jurisprudența CEDO drept motive care pot justifica menținerea detenției preventive (Lettelier Franței, Garyck Poloniei), în speța de față fiind evident, așa cum s- arătat, efectul negativ resimțit de societate și gradul înalt de probabilitate influențării administrării probelor în ipoteza lăsării în libertate celor doi inculpați.
Cum temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, menținându-se și înprezent, contrar susținerilor apărării, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune o măsură neprivativă de libertate dintre cele prevăzute de art.136 lit.b și Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, invocând, prin susținerile orale ale avocatului, inexistența pericolului ca inculpatul să se sustragă de la judecată câtă vreme și-a recunoscut fapta, relația de prietenie cu partea vătămată și subiectivismul declarațiilor acesteia și depășirea unui termen rezonabil al arestării.
În memoriul scris depus la dosar se explică înțelesul unor termeni folosiți de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și se exemplifică prin practică judiciară.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. Pentru modalitățile alternative de realizare a infracțiunii reținute în sarcina acestuia, (recrutare, transportare, cazare) inculpatul a folosit înșelăciunea, amenințarea, violența, lipsirea de libertate. unei relații de prietenie cu una dintre părțile vătămate se circumscrie înșelăciunii și constituie o metodă uzuală de câștigare a încrederii părților vătămate și de aservire a lor.
De altfel, restul probelor administrate în cauză se coroborează cu declarația părții vătămate, declarație apreciată ca subiectivă de către apărare, astfel încât nu s-ar putea reține că menținerea stării de arest a inculpatului are la bază doar o declarație a unei persoane nemulțumite de evoluția relației cu inculpatul.
Celelalte aspecte reținute în actul de sesizare a instanței și în plângerile penale, în sensul că părțile vătămate au fost bătute cu pumnii și picioarele, drogate și amenințate pentru a fi determinate să se prostitueze, constituie date care conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, câtă vreme acesta are un exercițiu de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale omului la integritate corporală, libertate individuală, viață intimă, etc.
În acest context, restrângerea libertății individuale a inculpatului prin arestarea lui preventivă este necesară, justificată și prevăzută de lege pentru protejarea drepturilor fundamentale ale altor oameni.
Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul nu s-a sfiit să exercite presiuni asupra părților vătămate și după demararea cercetărilor penale, încercând să le determine să revină asupra declarațiilor, situații în care se regăsește cu prisosință îndeplinită cerința art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, privind interesul instrucției penale în menținerea măsurii preventive. Cerința privind necesitatea împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau judecată este alternativă față de cea analizată anterior și este întrunită în cauză deoarece, așa cum s-a arătat în practica CEDO și față de criteriile ce țin de legăturile slabe ale inculpatului cu țara de origine, cu familia, de lipsa unei ocupații stabile și a unor venituri previzibile, de trecutul imediat al inculpatului, care a presupus multiple deplasări în străinătate, într-adevăr riscul de fugă este crescut.
În ceea ce privește durata arestării preventive, curtea apreciază că o perioadă de circa 4 luni scursă de la momentul luării acestei măsuri nu poate fi considerată ca excesivă, față de complexitatea cauzei, stadiul procedurii (rechizitoriul fiind întocmit în a doua Jal unii iunie 2009) și de gravitatea faptei imputate inculpatului.
Față de toate cele expuse, în plus față de motivarea primei instanțe pe care curtea și-o însușește ca fiind legală și temeinică, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 05 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2009, la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex.
Jud.fond.:.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Elena Minodora Rusu
