Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Complet Specializat pentru Cauze cu Minori și de Familie
DOSAR NR- DECIZIE NR. 513/R/MF
Ședința publică din data de 13 August 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, declarat de recurent, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință di data de 05 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat -, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorului ales al inculpatului să ia legătura cu acesta.
Avocat și reprezentanta parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului potrivit disp.art.385/15 pt.2 lit.d Cod procedură penală, casarea încheierii de ședință di data de 05 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive inculpatului cu o altă măsură, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea sau țara, depune la dosarul cauzei note de ședință scrise pe care le susține și oral.
În motivare arată că în acest dosar cercetarea judecătorească este aproape de sfârșit iar măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și o detenție preventivă ar anticipa pedeapsa și ar înfrânge principiul prezumției de nevinovăție, apreciază că inculpatul a stat în arest suficient.
Starea de arest a inculpatului nu poate fi menținută la nesfârșit întrucât s-ar transforma într-o detenție preventivă și ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, ori menținerea măsurii este legitimă atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Totodată a solicitat instanței să dea eficiență datelor personale ale inculpatului și să constate că acesta nu are antecedente penale, are o soție și un copil minor în întreținere.
Raportat la dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, susține încă o dată că nu se mai impune menținerea stării de arest ci înlocuirea iar cercetarea judecătorească nu ar fi influențată cu nimic prin lăsarea în libertate.
Depune la dosarul cauzei o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca practică judiciară.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca tardiv declarat recursul inculpatului, având în vedere că încheierea este din data de 05 august 2009, iar recursul a fost declarat la data de 10 august, prin apărător, iar potrivit disp. art.160/a alin.2 Cod procedură penală, prevăd că termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronunțare pentru cei prezenți, apreciază că depășirea acestui termen duce la respingerea recursului ca tardiv declarat.
În situația în care se va trece peste această excepție pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință di data de 05 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, încheierea este motivată în raport cu dispozițiile legale care prevăd în situația verificării legalității și temeiniciei arestării preventive că atunci când temeiurile se mențin instanța este obligată să mențină și măsura preventivă.
Apreciază că nu au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul a încercat să influențeze probatoriul pentru a scăpa de răspunderea penală.
Avocat în replică arată că recursul a fost declarat în termen, dacă nu ajuns la dosar în termen, apreciază că acestea sunt chestiuni administrative.
Recurentul inculpat - având ultimul cuvânt potrivit disp. art-385/13 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, deoarece are un copil minor în întreținere și are posibilitatea de a se angaja pentru a putea să își întrețină familia. Nu are antecedente penale și nu se va sustrage de la judecarea cauzei.
CURTEA
Constată că, prin încheierea din 05 august 2009, Tribunalul Vâlceaî n baza art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 23 aprilie 1981, în mun. Rm.V, județul V, cetățean român, studii 8 clase, ocupația - administrator, necăsătorit, un copil minor, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în orașul B, strada -, bloc 12/1, scara E, etaj 2,. 11, județul V, fără antecedente penale, CNP - și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul - fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri fiind cele prevăzute de art. 148 lit. și cod procedură penală, privitoare la existența unor date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală sau judecată, iar faptele pentru care s- pus în mișcare acțiunea penală sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, la acestea adăugându-se ulterior și cel înscris în art. 148 lit. Cod procedură penală, care se referă la existența unor date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Aceste din urmă temeiuri se mențin și în prezent, fiind necesară privarea de libertate în continuare a inculpatului.
În contextul recrudescenței infracțiunilor privind traficul de ființe umane, lăsarea în libertate unor persoane acuzate, ca în cazul de față, de trafic de minori, reținându-se că inculpatul determinat-o pe minora să se prostitueze împotriva voinței sale și în folosul inculpatului, existând suspiciuni asupra unei mai ample activități de traficare, ce a inclus și alte persoane de sex feminin, în legătură cu care se desfășoară separat cercetări penale, fapte, incontestabil, extrem de grave, care au marcat negativ viața victimelor, prezintă, într-adevăr, pericol concret pentru ordinea publică, dând naștere unei stări de neliniște și neîncredere în comunitatea respectivă, sporindu-se, nemotivat, gradul de insecuritate socială la nivel local.
Mai mult decât atât, manifestări nejustificate de clemență nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.
De asemenea, există rațiuni plauzibile bănui că, în libertate fiind, inculpatul va întreprinde acțiuni menite influența atitudinea procesuală părții vătămate, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, existând, deja, indicii serioase din interpretarea cărora rezultat că, prin intermediul unor persoane apropiate ( rude) s-au realizat astfel de demersuri (acte de corupere) în vederea împiedicării stabilirii adevărului în cauza supusă judecății.
Raportat la toate aceste împrejurări, constând că există motive pertinente și suficiente pentru continuarea detenției, a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpat, cu consecința respingerii cererii de înlocuire acesteia cu una dintre măsurile restrictive de libertate prevăzute de art. 136 lit. și Cod procedură penală.
Decizia a fost recurată de inculpatul - care arată că în acest dosar cercetarea judecătorească este aproape de sfârșit iar măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și o detenție preventivă ar anticipa pedeapsa și ar înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
Totodată a solicitat instanței să dea eficiență datelor personale ale inculpatului și să constate că acesta nu are antecedente penale, are o soție și un copil minor în întreținere.
Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.
În acest sens, curtea reține în primul rând că prin rechizitoriul nr.9/D/P/ din 24 iulie 2008, inculpatul - a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori incriminate prin dispozițiile art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 raportat la art.12 alin.2 lit. din același act normativ.
Împotriva inculpatului se derulează proceduri judiciare în legătură cu acuzații grave constând în aceea că în cursul lunii ianuarie 2006, împreună cu - au recrutat-o pe minora, prin înșelăciune, transportând-o apoi în localitatea din Italia, unde prin constrângere fizică și psihică și lipsire ilegală de libertate, au determinat-o să se prostitueze în folosul acestora.
Prin încheierea nr.17 din 6.05.2008 a Tribunalului Vâlceas -a dispus în temeiul dispozițiilor art.148 alin.1 lit.a și f Cod procedură penală arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită de către instanțele de judecată.
După data de 2 august 2008, instanța a constatat apariția unui nou temei care justifică privarea de libertate a inculpatului și anume cel menționat în art.148 lit.e Cod procedură penală, constând în existența unor date potrivit cărora acesta exercită presiuni asupra părții vătămate sau încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Într-adevăr, așa cum rezultă din actele dosarului, în plângerea inițială partea vătămată a solicitat despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 euro, renunțând ulterior la acestea, fără a oferi o explicație plauzibilă în susținerea schimbării sale de atitudine.
Totuși, din declarațiile martorilor, cât și din interceptările convorbirilor telefonice din 29.05.2008, între partea vătămată și concubinul ei, rezultă că prin intermediul sorei sale, inculpatul încearcă o înțelegere frauduloasă cu victima, promițând că îi va cumpăra un apartament, și i-a înmânat deja suma de 10.000 euro, cu condiția ca aceasta să-și retragă plângerea și declarațiile date în fața organelor de anchetă, aspecte care se desprind în mod evident, așa cum arătam din atitudinea ulterioară a părții vătămate în fața instanței.
În acest context, apare în mod evident necesitatea de a promova în primul rând interesul general al bunei desfășurări a instrucției penale și aflării adevărului în această cauză în defavoarea prezumției de nevinovăție pe care o invocă în mod insistent inculpatul că ar fi încălcată.
Într-adevăr, așa cum a stabilit și Curtea Europeană într-una din primele sale hotărâri privarea de libertate a unei persoane înainte de condamnare constituie o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, cu toate acestea însă, dacă există circumstanțe de natură a înlătura existența exigenței interesului public ce justifică derogarea de la regula fixată de art.5 ( libertatea persoanei), detenția este legitimă.
Printre riscurile pertinente de natură să fundamenteze menținerea unei persoane acuzată de comiterea unei fapte penale în detenție provizorie, este și faptul că cel acuzat odată pus în libertate va exercita presiuni asupra martorilor, ori va stabili anumite înțelegeri dăunătoare anchetei, cu complicii săi ori cu cei aflați în stare de libertate.
exercitării unor presiuni asupra părții vătămate și al alterării unor probe la care se adaugă periculozitatea inculpatului, complexitatea cauzei și necesitățile bunei desfășurări a procedurilor de judecată, reprezintă motive suficiente și pertinente, care trec în opinia curții înaintea dreptului inculpatului de a fi lăsat în libertate.
Sub acest aspect, justă este și aprecierea primei instanțe care a constatat atât menținerea temeiurilor ce au determinat arestarea inculpatului inițial, cât și faptul că acestea justifică și în viitor privarea lui de libertate.
În ce privește chestiunea tardivității, curtea reține că potrivit dispoz.art.160 pct.4 Cod procedură penală rap.la art.160 pct.2 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
În prezenta cauză, pronunțarea încheierii recurate a avut loc în lipsa inculpatului, care în plus este și arestat, astfel încât termenul de recurs începe să curgă de la comunicare.
Cum nu există nici un fel de dovezi privind comunicarea încheierii în discuție către inculpat, acest lucru presupune că termenul nu a început să curgă, astfel încât nici nu poate fi vorba de epuizarea lui și prin urmare susținerea parchetului este nefondată.
Având în vedere aceste considerente, și pentru că nu s-au reținut alte aspecte care să conducă la reformarea hotărârii atacate, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge recursul inculpatului, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 05 august 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 august 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Elena Minodora Rusu
