Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.553/R/2009
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,născut la 28.10.1990, din Penitenciarul Oradea, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de apărătorul acestuia av. în substituirea av., în baza împuternicirii avocațiale de substituire din data de 15.12.2009.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent solicită instanței admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpatului în stare de libertate, arătând că această măsură nu se mai impune, termenul rezonabil a fost depășit, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă.
Reprezentantul parchetului solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, apreciind că în raport de fapta reținută în sarcina inculpatului se justifică menținerea măsurii arestului preventiv.
Inculpatul recurent solicită punerea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 08.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, s-a dispus în baza art.300/2 și art.160/b Cod procedură penală menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpații născut la data de 25 aprilie 1990 în P, fiul lui și, CNP - în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr.13 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.17 din 5 martie 2009 și născut la data de 28 octombrie 1990 în O, fiul lui și, CNP - în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr.14 din 6 martie 2009 Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.18 din 6 martie 2009.
S-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulate de inculpați.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 13 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 5 martie 2009, iar inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 14 din 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 6 martie 2009, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care sunt învinuiți, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a mai constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv acuzația comiterii unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani și pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpaților în libertate, pericol ce poate fi dedus din gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, subzistă și în prezent, iar aceste temeiuri impun menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 și C.P.P. prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit,c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și menținut arestarea preventivă a ambilor inculpați.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs penal inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Examinând încheierea recurată, prin prisma recursului declarat în cauză cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin. 1 și 3 Cod procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință.
Astfel, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiurile care au stat la baza arestării acestuia subzistă în continuare.
Prima instanță a procedat legal și motivat la menținerea arestării preventive a inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav în scop de tâlhărie prev. de art.174 raportat la art.176 lit.d Cod penal și tâlhărie, prev. de art.211 al.2 lit.b și al.2 lit.a Cod penal și sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a comis aceste infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani.
Cum nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile care au stat la baza arestării preventive, în mod just s-a păstrat inculpatul în stare de arest.
Totodată măsura corespunde exigențelor art.5 paragraf I lit.c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.10.1990, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /16.12.2009
jud.fond
tehnored.2ex./16.12.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina