Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 558/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.558/R/2009

Ședința publică din data de 22 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia Mango

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din data de 15 septembrie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev.și ped.de art.174 penal rap.la art.175 alin.1 lit.c și i penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate. Instanța de fond a apreciat că temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. subzistă în continuare, însă, consideră că acest temei s-a modificat, în sensul că s-au adus unele lămuriri cu privire la starea de fapt, motiv pentru care apreciază că inculpatul, dacă ar fi cercetat în stare de libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Solicită a se reține că fapta a fost săvârșită pe fondul unui conflict mai vechi între inculpat și victimă. Apreciază că înhceierea instanței de fond nu este motivată, instanța limitându-se a arăta generic motivele care impun privarea de libertate a inculpatului. Cu onorar din.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de instanța de fond. Raportat la gravitatea faptei comise, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită - închisoarea mai mare de patru ani, pericolul concret al faptei, apreciază pe deplin justificată măsura arestării.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.

CURTEA

Prin încheierea penală din 15 septembrie 2004 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului ( fiul lui și, născut la 9 martie 1946) și s-a menținut această măsură, în temeiul art.300/2 rap. la art.160/b pr.pen.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr.179/P/03 iulie 2009, fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirae infracțiunii de omor calificat prev. de art.174,175 alin.1 lit.c pen.

Prin încheierea penală nr.330 din 19 iunie 2009 Tribunalul Maramureș, definitivă prin încheierea penală nr. 80/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile, temeiul arestării fiind cel prev. de art.148 lit.f pr.pen. reținându-se că, în data de 21.05.2009, în loc public, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu o bucată de scândură în zona capului, victimei, rudă de gradul IV, lovituri în urma cărora, aceasta a decedat.

Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, în virtutea dispozițiilor art.300/2 pr.pen. innstanța investită cu soluționarea cauzei, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/b alin.3 pr.pen. respectiv că, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, s-a arătat că inculaptul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din circumstanțele reale ale comiterii faptei, natura și gravitatea acesteia, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecății, atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, impactul social negativ al unei astfel de fapte.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea încheierii și, rejudecând, să fie revocată măsura arestării, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. S-a motivat că temeiul arestării s-a modificat, în sensul că s-au adus unele lămuriri cu privire la starea de fapt, ce permit a se aprecia că inculpatul, dacă ar fi cercetat în stare de libertate, nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, raportat și la împrejurarea că fapta a fost săvârșită pe fondul unui conflict mai vechi între inculpat și victimă.

Verificând încheierea atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză.

Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză subzistă temeiurile care au determinat arestarea și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Din lucrările dosarului de urmărire penală, rezultă că în cauză sunt indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art.68/1 pr.pen. respectiv date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii deduse judecății. Sunt în acest sens probele administrate în cursul urmăririi penale, avute în vedere la momentul luării măsurii arestării, precum și cele administrate ulterior și care au fundamentat trimiterea în judectaă a inculpatului ( procese verbale de cercetare la fața locului, privind depistarea inculpatului, privind examinarea obiectelor de îmbrăcăminte a victimei; expertiza medico-legală asupra cadravului victimei; declarațiile martorilor,; declarațiile inculpatului).

Cercetarea judecătorească este în faza de început, a fost audiat doar inculpatul, care a prezentat propria sa variantă asupra modului și împrejurărilor comiterii faptei, atfel că, nu se poate susține că prin declarația sa, s-au adus unele lămuriri cu privire la starea de fapt sau în orice caz, nu aspecte noi, atâta vreme cât nu s-au administrat toate probele cauzei, direct, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate. Până în acest moment, nu au fost relevate aspecte noi, probate, care să combată starea de fapt ce a fost avută în vedere la momentul arestării.

De asemenea, sunt în continuare incidente dispozițiile art.148 lit.f pr.pen. fapta dedusă judecății fiind pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică. Aceasta, deoarece, la precierea acestui pericol, întemeiat, s-au avut în vedere elementele reținute în încheiere de instanță - circumstanțele reale ale comiterii faptei, natura și gravitatea acesteia, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta dedusă judecății, atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, impactul social negativ al unei astfel de fapte. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, la nivelul comunității restrânse în care au trăit atât inculpatul, cât și și victima, s-a indus un puternic sentiment de nesiguranță, de insecuritate, ce nu poate fi apreciat ca diminuat sau dispărut la acest moment, respectiv, la numai 4 luni de la data comiterii faptei.

Pentru toate aceste considerente, recursul în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligată inculpata recurentă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 09.03.1946, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 15.09. 2009 Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. A/

2 ex./23.09.2009

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Ana Covrig Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 558/2009. Curtea de Apel Cluj