Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECI ZIA NR. 571
Ședința publică din data de 14.08.2009
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
JUDECĂTORI: Florentin Teișanu, Dan Andrei Enescu Paul
- -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul
, fiul lui si, născut la data de 31 iulie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 5.08.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care conform art. 300/2 rap la art. 160/b s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului si s-a dispus menținerea acesteia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 4735/12.08.2009 eliberată de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat, susține că
acesta a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii dată de Tribunalul Prahova, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, întrucât din punctul său de vedere, temeiurile pentru care s-a luat inițial măsura arestării preventive împotriva sa nu mai subzistă, iar în prezent nu se mai impune menținerea acestei măsuri.
Susține de asemenea că, inculpatul nu prezintă pericol public, recunoscând și regretând fapta comisă, iar starea normală este aceea de libertate și nu de arest.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Prahova și pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Prahova ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect apreciat că subzistă motivele pentru care s-a luat inițial această măsură, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P.
Mai mult, inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă, ceea ce denotă faptul că a dat dovadă de perseverență infracțională.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 5.08.2009 Tribunalul Prahova, conform art.3002C.P.P. rap. la art.160 a C.P.P. constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, ns. la 31.07.1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și dispune menținerea măsurii.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 3212P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzuta de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit.e
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut că in data de 28.03.2009, in jurul orei 14:30, in timp ce se afla pe platoul Centrale din P, inculpatul a sustras din buzunarul părții vătămate suma de 17 lei, prejudiciul fiind recuperat integral.
Prin încheierea de ședință din data de 29.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Ploieștis -a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pe o perioada de 29 de zile, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen, respectiv inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, împrejurările comiterii acesteia, respectiv in loc public, aglomerat, dar și din temerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea comite fapte de același gen.
Prin sentința penala nr.1133/15.06.2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsă de 3 ani inchisoare, pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, a făcut aplicarea dispozițiilor art.71, art.64 lit.a, b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege in alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a.
Cod PenalÎn baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive, de la 28.03.2009 la zi, iar în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală a luat act că persoana vătămata, domiciliat in P,- B, jud. P, nu s-a constituit parte civila în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat integral prin restituire.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul.
Dosarul a fost înregistrat la ribunalul Prahova la data de 9 iulie 2009 sub nr-, instanța fiind sesizată din oficiu să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului SB. in conformitate cu disp.art.3002
C.P.P.Analizându-se dispozițiile legale sus menționate, instanța de apel a constatat că in cauza, arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus in condiții de legalitate și temeinicie, acesta fiind arestat preventiv de Judecătoria Ploiești și apreciind că subzistă temeiurile care au fost avute in vedere la luarea acestei măsuri, pedeapsa pentru infracțiunea comisă este mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de in modalitatea efectiva de comitere a faptei, respectiv in loc public, aglomerat se impune menținerea acestei măsuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea acestei căi de atac, inculpatul a precizat că dorește să fie cercetat în continuare in stare de libertate, deoarece a recunoscut comiterea infracțiunii, nemaiputând astfel influența derularea procesului penal.
Examinând recursul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 385/6 al.3 C.P.P. curtea apreciază că această cale de atac este nefondată după cum se va arăta în continuare:
Se observă că temeiurile ce au fost avute în vedere atât la luarea măsurii arestării preventive, cât și la menținerea acesteia au fost cele prev. de art. 143 coroborat C.P.P. cu art. 148 lit. f și C.P.P. anume existența indiciilor temeinice, pedeapsa închisorii într-un cuantum mai mare de 4 ani aplicabilă pentru infracțiunea săvârșită, cât și existența unui pericol social concret pentru ordinea publică, fără a se reține temeiul prevăzut de art. 148 lit. b și C.P.P. anume că lăsarea sa în libertate ar influența aflarea adevărului.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul aflat in stare de recidivă postcondamnatorie și cu condamnare anterioară pentru infracțiuni de furt calificat, din loc public a sustras din buzunarul unei părți vătămate suma de 17 lei.
Acest comportament denotă o periculozitate a inculpatului, el fiind o persoană care, așa cum s-a menționat mai sus, a fost predispusă până în prezent la comiterea de infracțiuni în dauna patrimoniului.
Curtea consideră față de cele de mai sus, că în continuare inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și chiar dacă nu poate influența procesul penal este necesară menținerea stării de arest preventiv, deoarece temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b vaC.P.P. respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 31 iulie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 05.08.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.08.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Florentin Teișanu, Dan Andrei Enescu Paul
- - - - - - -
Grefier
Red. FT/
4ex/18.08.2009
apel - - Tb.
jud.apel si -
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu, Dan Andrei Enescu Paul