Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 601

Ședința publică de la 09 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Membri George Ciobanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Doru

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, deoarece acesta nu prezintă pericol pentru ordinea publică, este singurul întreținător al familiei, a recunoscut fapta iar prejudiciul a fost recuperat.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de Tribunalul O l t, arătând că la dosarul cauzei există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, avându-se în vedere numărul mare al infracțiunilor comise.

Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului, solicitând judecarea sa în stare de libertate.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a constatat în baza art. 3001alin.1 rap. la art. 3001alin.3 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la 6 ianuarie 1971 în comuna, județul O, cu același domiciliu stabil sat Beria de, recidivist, fără ocupație, deținut în C și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Olta reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1246/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 și art. 37 lit. b Cod penal, violare de domiciliu în formă continuată, prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, u aplic. art. 41 alin.2 și art. 37 lit. b Cod penal și distrugere, prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

S-a reținut în esență că, în nopțile de 21/ 22 februarie 2009 și 1/ 2 martie 2009, inculpatul a intrat fără drept în curțile părților vătămate și, după care, a pătruns prin efracție în incinta SC SRL și SC SRL, de unde a sustras mai multe bunuri și a distrus sistemul de alarmă, cu care era prevăzut magazinul aparținând ultimei societăți.

Prin sentința penală nr. 430 de la 12 mai2009, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, urmând ca inculpatul, să execute, în final 6 ani închisoare, în condițiile art. 57 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv de la martie 2009, la zi, și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, iar la primirea dosarului, Tribunalul Olt procedând conform dispozițiile art. 3001Cod procedură penală, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin în continuare și nu s-au schimbat, iar probele administrate în cauză de la data luării și menținerii arestării preventive până în prezent, nu au relevat existența nici unui element nou care să conducă la concluzia unei alte situații de fapt, care să impună revocarea au înlocuirea acesteia, astfel încât, a apreciat că arestarea preventivă luată față de inculpat este temeinică și legală, dispunând menținerea acesteia.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termen, inculpatul, fără a indica în scris motivele și, solicitând personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivului invocat și din oficiu, Curtea constată că, în mod just Tribunalul O l t, a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat luarea inițială a acestei măsuri, nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea sa în stare de libertate.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Olt este temeinică și legală, în temeiul dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 9 iunie 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.VT.

Gh.

Gh.

IB/ 29.07.2009

9 iunie 2009,

S, va urmări și încasa de la inc. suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Membri George Ciobanu, Doru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Craiova