Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Menținere măsură arestare preventivă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 602
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata, împotriva Încheierii din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată asistată de avocat - apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheieri și revocarea măsurii arestării preventive. A arătat că inculpata a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, iar lăsarea acesteia în libertate nu ar influența desfășurarea procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea recursului ca nefondat precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A arătat că infracțiunea de omor calificat este gravă, pedeapsa prevăzută este închisoarea mai mare de 4 ani și în cauză există probe în sensul că lăsarea în libertate a inculpatei, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenta inculpată a solicitat judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea din 05 iunie 2009, Tribunalul Dolj, în temeiul art. 3001cod proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatei,fiica lui și, născută la 11 iunie 1988, în prezent deținută în Arestul IPJ
Pentru a pronunța această încheiere, a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 145/P/2009 inculpata a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. c și d cod penal.
La data de 11.03.2009, inculpata a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore.
Prin ordonanța nr. 145/P/2009 din 11.03.2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei și a fost sesizat Tribunalul Dolj cu propunere de restare preventivă.
Prin încheierea din 11.03.2009, pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolja dispus arestarea preventivă a inculpatei, pe o durată de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr. 4/ 11.03.2009.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de instanța de judecată și expiră la data de 07.06.2009, inclusiv.
La data de 04.06.2009 s-a înaintat acestei instanțe rechizitoriul din data de 03.06.2009 din dosarul 145/P/2009 prin care s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-175 lit. c și
În rechizitoriu s-a reținut că a data de 19.02.2009, martora, medic de familie în comuna, județul D, a sesizat organele de poliție cu faptul că, în ziua de 21.01.2009 s-a prezentat la cabinetul medical, din localitate, acuzând "edeme gambiere mari" și "creșterea de volum a abdomenului", iar în urma examinării medicale a apreciat că era însărcinată în 30-31 săptămâni, fapt pentru care i-a recomandat internarea în spital, lucru pe care aceasta l-a refuzat, susținând că nu este gravidă.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de organele de poliție au rezultat indicii că, inculpata a născut la domiciliu și a ucis.
La data de 27.02.2009, în urma percheziției efectuate la domiciliul acesteia a fost găsit în latrina din curtea locuinței cadavrul unui nou-născut, de sex bărbătesc.
Prin raportul medico-legal de necropsie nr. 679/A3/2009, avizat de Comisia de Control și Avizare a Actelor Medicale de pe lângă Institutul de Medicină Legală C s-a concluzionat că, de sex bărbătesc, s-a născut la termen, având vârsta intrauterină de 280 zile, a trăit și a respirat după naștere, fiind viabil, moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne, consecința unor plăgi tăiate-înțepate, penetrante în cavitatea toracică, transfixiante prin ambii plămâni, iar leziunile de violență constatate cu ocazia autopsiei au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător.
În concluziile actului medico-legal s-a menționat că nou-născutul nu a primit îngrijiri medicale imediat după naștere, iar nașterea și decesul s-au putut produce în jurul datei de 10.02.2009.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 664/A1/2009, întocmit de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că, a prezentat la examinare semnele clinice ale unei nașteri recente, ce a putut data din 10.02.2009. În urma examinării medicale s-a constatat că, după naștere aceasta a prezentat endometrită hemoragică, complicație posibilă în condițiile unei nașteri neasistate de personal de specialitate.
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat că inculpata a născut la domiciliu, în jurul datei de 10.02.2009, după care și-a ucis, înțepându-l cu un corp tăietor-înțepător iar apoi l-a aruncat în latrina din curtea locuinței.
Inculpata a comis fapta în mod conștient și deliberat, concluzie ce se impune în raport de atitudinea manifestată în perioada stării de graviditate și după naștere.
În acest sens s-a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală psihiatrică cu nr. 704/A1/2009, întocmit de Institutul de Medicină Legală C în care se concluzionează că, are discernământul faptelor și al consecințelor acestora păstrat și l-a avut păstrat și la momentul comiterii faptei (10.02.2009).
Potrivit propriei declarații, inculpata cunoștea că este însărcinată încă din luna a IV-a sau a V-a, dar datorită sarcinii evoluate nu a putut să facă întrerupere de sarcină.
Inculpata nu a spus niciunei persoane că este însărcinată, declarațiile acesteia coroborându-se cu cele ale membrilor familiei, respectiv și.
De asemenea, nu a mers la medicul de familie să înregistreze sarcina, iar cu ocazia controlului medical ce i-a fost efectuat de medicul a negat că era gravidă, având o atitudine recalcitrantă față de aceasta.
În perioada de după naștere, având remușcări cu privire la uciderea fătului, a încercat să se sinucidă, îngurgitând mai multe comprimate de "lexotanil", ce le-a luat de la sora sa, cunoscută cu afecțiuni medicale psihice (oligofrenie grad l), fără știrea acesteia.
Pe parcursul urmăririi penale inculpata a recunoscut, în esență, comiterea faptei, dar fără a preciza amănunte în legătură cu modalitatea în care a ucis, motiv pentru care nu s-a putut stabili care a fost obiectul-corp delict, folosit la producerea leziunilor ce au condus la deces.
Având în vedere leziunile constatate pe corpul fătului cu ocazia necropsiei, concluziile raportului de expertiză psihiatrică din care rezultă că inculpata a avut discernământ la momentul comiterii faptei și atitudinea acesteia pe parcursul stării de graviditate, se constată că a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui.
Vinovăția inculpatei, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a denunțului oral formulat de ; procesul verbal de percheziție domiciliară și planșa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie nr. 679/A3/2009 și planșa foto anexă; raportul de constatare medico-legală nr. 664/A1/2009; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.104/A1/2009; foaia de observație clinică a inculpatei; declarațiile martorilor; declarațiile inculpatei.
Analizând materialul de urmărire penală administrat în cauză, instanța a constatat că măsura dispusă este legală și temeinică, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat, acestea impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei, deoarece există indicii temeinice că acesta a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată.
Tribunalul a avut în vedere și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatei, pericol care poate fi dedus din modalitatea săvârșirii prezumtivei fapte și gravitatea acesteia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, care a solicitat admiterea, casarea încheieri și revocarea măsurii arestării preventive. A arătat că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, iar lăsarea ei în libertate nu ar influența desfășurarea procesului penal.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei, impun în continuare privarea acesteia de libertate.
Probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatei, concluziile raportului de constatare medico-legală precum și ale raportului medico-legal de necropsie, declarațiile martorei, conferă motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii de omor calificat, s-a apreciat în mod just că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Probele administrate în cauză în privința existenței infracțiunilor, constituind în același timp și probe ce relevă pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpatei, având în vedere împrejurările în care se presupune că a survenit moartea fătului, respectiv datorită unor plăgi tăiate-înțepate penetrante în cavitatea toracică, transfixiante în ambii plămâni, leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor înțepător de către inculpat.
Constatând că este îndeplinită și cealaltă condiție prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în ce privește regimul sancționator stabilit pentru infracțiunea de omor calificat, pedeapsa fiind închisoare mai mare de 4 ani, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata, împotriva încheierii din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2009.
- - - - - -
Grefier
Red.jud/-
F/
S/IB/22.06.2009
09 iunie 2009
- S va urmări și încasa de la inculpata suma de 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu, Doru Filimon