Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 641/R/2009
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secție Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Ioana Cristina Morar Valentin
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimininalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului precizează că instanța de fond a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, precum și cererea de liberare provizorie sub control judiciar și a menținut măsura arestului preventiv. Apreciază că motivarea instanței de fond cu privire la motivele menținerii măsurii arestului preventiv este deosebit de lacunară și nu se referă la probe, ci se referă la indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni. Consideră că motivarea instanței de fond nu corespunde realității în această etapă procesuală. Odată ce instanța a fost sesizată cu dosarul pe fond nu mai putem vorbi de indicii temeinice, ci de probe. Dosarul se află aproape de final în fața instanței de fond, se așteaptă doar niște documente din Spania.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în temeiul art. 148 lit. c, h proc.pen. forma veche a codului, însă nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar urma să zădărnicească aflarea adevărului sau să se sustragă de la cercetarea judecătorească.
Consideră că menținerea măsurii arestului preventiv este netemeinică și nelegală. Nu există probe, date din care să rezulte că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului. Trebuie să existe probe la dosar și nu presupuneri.
Cu ocazia analizării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar pregăti săvârșirea de noi infracțiuni, însă totuși a respins cererea. Nu există niciun motiv să nu se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. Toți martorii au fost audiați deja, au fost administrate toate probele, nu există pericol de a fi influențate probele. Apreciază că este posibilă o liberare provizorie sub control judiciar. Nu s-a depășit un termen rezonabil, însă inculpatul s-a aflat în stare de arest timp de 2 ani de zile în afara țării. La dosar nu există nicio dovadă în acest sens, decât acele sentințe traduse, fără însă a se vedea originalele. Există la dosar o adresă prin care statul spaniol comunică aspectul că inculpatul a fost reținut în vederea extrădării. În ianuarie 2005 a fost pus în libertate, raportat și la faptul că inculpații din dosarul disjuns, cercetați pentru același gen de fapte, au fost și ei puși în libertate. Cu onorar.
Reprezentanta DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale a Tribunalului Maramureș, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. S-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de acesta în temeiul art. 148 lit. c, d, h și i proc.pen., forma veche a codului. Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, în special temeiul prev. de art. 148 lit. c proc.pen., în prezent după noua modificare, art. 148 lit. a proc.pen. și temeiul prev. de art. 148 lit. h proc.pen. în prezent art. 148 lit. f proc.pen. raportat la limitele de pedeapsă și aspectul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La acest moment o analiză detaliată a probatoriului administrat în cauză nu ar fi posibilă, având în vedere cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2 proc.pen.
Cercetarea judecătorească este aproape finalizată, iar măsura arestului preventiv se justifică și prin prisma art. 136 proc.pen. Se impune menținerea măsurii arestului preventiv pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului, având cuvântul în replică, precizează că sunt 9 ani de la presupusele fapte, iar pericolul concret pentru ordinea publică în mod sigur s-a diminuat până în prezent. Faptul că ar exista o temere legată de lăsarea în libertate a inculpatului, ar însemna să recunoaștem ineficiența organelor de poliție.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că se află în stare de detenție de 6 ani de zile. La data de 14 aprilie 2005 i s-a dat mandat de arestare preventivă pentru 2 ani de zile. A fost rechemat ulterior și i s-a spus că i se prelungește mandatul. A fost apoi pus în libertate. În această perioadă nu a fugit, nu s-a sustras, nu s-a ascuns de organele de poliție. Are doi copii minori pe care nu i-a văzut. Regretă cele întâmplate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea din 13 octombrie 2009, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul; a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, formulate de același inculpat.
În temeiul art.3002proc.pen.raportat la art.160 proc.pen. a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la 17.11.1971 în S M, CNP -, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, și a fost menținută arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr. 255 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr.7322/2003, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pentru infracțiunile de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev.de art. 323 alin.1,2 pen. proxenetism prev.de art. 329 alin.1,2 pen. trafic de persoane prev.de art. 12 alin.1,2 lit.a din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,3,4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001, în temeiul art. 148 lit.c,d,h,i pr.pen.
S-a reținut, în esență, faptul că acest inculpat împreună cu ceilalți inculpați arestați prin aceeași încheiere și cu alți învinuiți au recrutat, cazat, transportat în afara teritoriului țării mai multe tinere printre care și minore, le-au obligat să se prostitueze și să comită infracțiuni generatoare de venituri ilicite pentru ei.
De asemenea, având cunoștință de existența cercetărilor ce se efectuează față de acesta, s-a sustras de la urmărire penală, iar din dosar rezultă date că asupra persoanelor traficate și a martorilor a exercitat presiuni menite să le determine să nu declare împotriva inculpaților, oferindu-li-se chiar sume de bani.
Infracțiunile pentru care este cercetat sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentința penală nr. 445/09.08.2001 a Judecătoriei Sighetu Marmației inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pentru infracțiunea de ultraj astfel că este recidivist. Există date care justifică temerea că va exercita în continuare presiuni asupra persoanelor vătămate și că va încerca realizarea unei înțelegeri frauduloase cu acestea.
În baza acestei încheieri s-a emis împotriva inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 25/U/10.11.2003 al Tribunalului Maramureș, apoi la data de 1 iunie 2007 s-a emis mandatul european de arestare în dosar nr. 5797/2004 al aceleiași instanțe.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a reținut faptul că acest inculpat în perioada august 2000-iulie 2003 s-a constituit împreună cu alți 13 coinculpați într-o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism - fapte comise în mod efectiv în acea perioadă. Acest inculpat în anul 2002 îndemnat și a facilitat practicarea prostituției de către persoane traficate în Franța cu concursul celorlalți coinculpați ( - majoră). In cursul aceluiași an în baza unei rezoluții infracționale unice împreună cu ceilalți coinculpați a transportat, cazat la reședințele din, a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției folosind violențe și amenințări pe numitele și T (ambele majore) recrutate prin înșelăciune de alți coinculpați. În perioada august 2000-iulie 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a recrutat, transportat, găzduit, exploatat împreună cu ceilalți inculpați în Franța și Spania pe minorii (folosit la infracțiunea de furt din automatele de taxare și cu carduri bancare contrafăcute), și (obligate la practicarea prostituției).
Prin încheierea penală din 28 februarie 2009 pronunțată în acest dosar de Tribunalul Maramureșs -a pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 25/U/10.11.2003 pe o durată de 30 de zile (28.02.2009-29.03.2009 inclusiv).
Procedând la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a acestui inculpat și la examinarea cererii formulate de acesta de revocare a măsurii arestării preventive, de înlocuire a acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi țara și a celei de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul a reținut următoarele:
O parte din temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri se mențin și se impune privarea sa de libertate în continuare.
Fiind trimis în judecată pentru infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prev.de art. 143.pr.pen. O analiză detaliată a probelor aflate la dosar în această fază a procesului penal nu este posibilă. De altfel, legiuitorul nu pretinde existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor indicii care să justifice presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care a fost arestat preventiv.
Temeiul prevăzut de art. 148 lit.c pr.pen. (înainte de a fi fost modificat prin Legea nr. 356/2006) s-a menținut. Inculpatul a fost într-adevăr arestat în Franța anterior luării primelor declarații în acest dosar în luna octombrie 2002 (la 19 septembrie 2002 până la 28 noiembrie 2002 - 296 dosar urmărire penală), apoi a mai fost arestat și ulterior (24 iunie 2003-12.04.2007 potrivit înscrisului depus la acest termen de la Centrul Penitenciar Madrid 3). La dosar există dovada că la data de 17.11.2005 era încarcerat în Spania în vederea extrădării și că s-a aflat încarcerat începând cu 24 mai 2007-27 februarie 2009, potrivit certificatului de eliberare din închisoare emis de Penitenciarul Madrid IV (404 dosar tribunal vol.II). De asemenea, la acest termen s-a depus și un extras de pe încheierea din 22.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr- din care rezultă că acesta a fost arestat în perioada 24 iunie 2003-16 februarie 2006, 22 mai 2007-3 iulie 2007, 4 iulie 2007 la zi (19 mai 2008). Până în prezent nu s-a dovedit faptul că inculpatul a fost arestat în perioada 28.11.2002-24 iunie 2003 pentru a se putea reține faptul că nu s-a sustras de la urmărire penală. Cercetările penale au început înainte de data de 24 iunie 2003, iar acesta nu a înțeles să revină în țară.
Temeiul prev.de art. 148 lit.f pr.pen. (înainte de a fi fost modificat prin Legea nr. 356/2006) nu mai poate fi avut în vedere întrucât în art. 148.pr.pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006) starea de recidivă nu mai este prevăzută ca și motiv de arestare.
La dosar nu există date în sensul că acest inculpat a încercat să zădărnicească aflarea devărului prin influențarea unor martori, însă raportat la modul în care alți inculpați se presupune că au procedat, există temerea că lăsat în libertate ar putea avea aceeași atitudine.
Pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv și a fost apoi trimis în judecată sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică raportat la natura, gravitatea presupuselor fapte și la modalitatea în care se prezumă a fi fost comise, măsura obligării de a nu părăsi țara nefiind suficientă. Sunt astfel incidente în continuare prev.art. 148 lit.h pr.pen. - temei preluat în prezent în cuprinsul art. 148 lit.f pr.pen.
Termenul rezonabil de arest preventiv nu este depășit, iar susținerile inculpatului în sensul că a fost arestat preventiv în acest dosar (mai precis în cel având ca obiect cererea de extrădare a sa) o perioadă de peste 2 ani nu sunt până în prezent probate în mod cert. Deși s-au solicitat în acest sens relații Ministerului Justiției, nu s-a dat curs cererii instanței, iar traducerile unor hotărâri judecătorești pronunțate în Spania (fără a se depune nici cel puțin originalele acestora) nu constituie o garanție suficientă în acest sens, neputându-se stabili faptul că acestea reflectă starea reală de fapt și că ele au fost menținute în căile de atac cu atât mai mult cu cât există contradicții între acestea (prin sentința din 13.02.2007 de la fila 38 s-a prelungit arestul provizoriu al inculpatului cu o perioadă de încă 2 ani, iar hotărârea din 31.03.2008 atestă privarea sa de libertate în dosarul de extrădare doar pe perioada 20.11.2004-29.12.2004 și 14.04.2005-13.04.2007 fără a fi indicată perioada de 2 ani din sentința din 13.02.2007 - 64). De altfel, și inculpatul a contestat faptul că a fost arestat preventiv în dosarul de extrădare o perioadă de încă 2 ani începând din anul 2007. Există, în consecință, dubii cu privire la perioada de arest preventiv a inculpatului în dosarul de extrădare a sa astfel că cel puțin în prezent nu se poate considera ca fiind depășit termenul rezonabil de arest preventiv.
Faptul că inculpatul a fost deținut o perioadă de circa 5 ani într-un alt dosar pentru fapte comise în Spania unde a și fost condamnat nu justifică a se reține depășirea în acest dosar a termenului rezonabil, chiar dacă faptele sunt concurente, în prezenta cauză mandatul de arestare fiind pus în executare doar de o perioadă mai mică de 8 luni. De asemenea, cercetarea judecătorească se află la finalul ei, singurul motiv pentru care cauza nu s-a soluționat la acest termen de judecată fiind lipsa răspunsului solicitat prin intermediul Ministerului Justiției.
Apărările formulate de inculpat cu privire la necesitatea restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu a constituit un motiv de punere a sa în libertate, art. 332 alin.3 pr.pen. prevăzând obligația ca instanța și într-o atare ipoteză să se pronunțe asupra măsurilor preventive putând să le mențină. Cererea acestuia de a se restitui cauza la procuror se va soluționa ulterior, această excepție fiind unită cu fondul cauzei dat fiind faptul că cercetarea judecătorească este la finalul ei.
Pentru aceste considerente, văzând și faptul că o parte din temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a acestui inculpat s-au păstrat (nefiind astfel îndeplinite cerințele prev.de art. 139 alin.1, 2.pr.pen.) s-au respins cererile acestuia de a se revoca măsura arestării sale preventive, de a se înlocui această măsură cu cea a obligării de a nu părăsi țara și se va menține în continuare starea sa de arest.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, tribunalul a reținut faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care acesta a fost arestat preventiv nu depășesc limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 1602alin.1 pr.pen. nu există date că ar încerca să comită noi infracțiuni, la dosar nu există date că acesta a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, dar în raport de modul în care se presupune că au procedat alți inculpați din acest dosar, există temerea că lăsat fiind în libertate, ar putea avea aceeași atitudine.
Pe de altă parte, chiar dacă sunt îndeplinite toate cerințele prev.de art. 1602alin.1,2 pr.pen. acordarea liberării sub control judiciar este una facultativă, iar în raport de natura și de gravitatea prezumatelor fapte pentru care a fost arestat preventiv, cererea sa este neîntemeiată și în consecință, a fost respinsă.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat în lipsă conform mandatului de arestare preventivă nr.25 din 10 noiembrie 2003 al Tribunalului Maramureș.
Prin încheierea penală din 28 februarie 2009 a Tribunalului Maramureș, s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă nr.25 din 10 noiembrie 2003 pe o durată de 30 de zile de la 28 februarie 2009 - 29 martie 2009.
Atât încheierea de arestare cât și cele de prelungire a măsurii arestării au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
De fiecare dată, s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului constatându-se de către instanțe că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința acestuia sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit.c,d,h, cod proc.pen. înaintea modificării proc.pen.prin Legea 356/2006. Temeiurile arestării se referă la faptul că recurentul s-ar fi sustras de la urmărire penală, ar fi încercat să exercite asupra persoanelor traficate presiuni precum și asupra martorilor din cauza, menite să le determine să nu declare nimic ce ar putea contribui la incriminarea inculpaților, iar pe de altă parte, faptele sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută următoarele infracțiuni:
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș a fost trimis în judecată recurentul pentru comiterea infracțiunilor de: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev.de art.323 alin.1 și 2 pen.constând în aceea că în perioada august 2000 - iulie 2003 s-a constituit împreună cu 13 inculpați într-o asociere în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism, comise efectiv în perioada respectivă, ceea ce în drept întrunește elementele infracțiunii prev.de art.323 alin.1 și 2 pen.
Fapta aceluiași inculpat care, în anul 2002 a îndemnat și a facilitat practicarea prostituției de către persoana traficată în Franța, cu concursul c elorlalți coinculpați, pe numita, majoră, ceea ce constituie infracțiunea de proxenetism prev.de art.329 alin.1 și 2 pen. Activitatea inculpatului care în cursul anului 2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, împreună cu ceilalți coinculpați din grup, a transportat, a cazat la reședințele din și le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, folosind violențe și amenințări, pe numitele, T - majore, recrutate prin înșelăciune de alți coinculpați, constituie infracțiunea de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea 678/2001 cu art.41 alin.2 pen.
În fine, fapta aceluiași inculpat care în perioada august 2000-iulie 2003 în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat, a transportat, a găzduit și a exploatat împreună cu ceilalți inculpați participanți, în Franța și Spania, pe minorii -, și, constituie infracțiunea de trafic de minori prev.de art.13 alin.1, 3 și 4 din Legea 678/2001 cu art.41 alin.2 pen. toate cu aplicarea art.33 lit.a și 37 lit.a pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile părților vătămate, -, T, coroborate cu declarațiile martorilor,.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurent.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de acesta în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, minori și proxenetism se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, prev.în art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Probele dosarului au evidențiat și existența celorlalte temeiuri de arestare reglementate în art.148 lit.a, b, și e proc.pen.(modificat prin Legea 356/2006) respectiv că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, a încercat să influențeze martorii din cauză și a exercitat presiuni asupra acestora pentru a nu declara nimic incriminator la adresa sa și a celorlalți coinculpați, astfel că menținerea stării de arest se justifică și din această perspectivă.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, de existența unor declarații contradictorii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest.
Durata arestării preventive a inculpatului nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
În speța de față, nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța socială negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret. Având în vedere că de la data arestării inculpatului a trecut o perioadă de doar 8 luni în acest dosar, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunilor și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu altă măsură mai blândă. Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă în cazul infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane și de minori, trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului,modul, locul de comitere și urmările acesteia. Prin prisma celor relevate mai sus, apare ca inoportună liberarea inculpatului sub control judiciar, în acest moment procesual.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpat, dacă s-ar admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea inculpatului de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Așa fiind, în mod judicios s-a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive menținută față de inculpatul recurent așa încât se constată că în cauză sunt incidente prevederile art.143 proc.pen.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-au comis infracțiuni", măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că, în baza disp.art.136 proc.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus- De altfel, cercetarea judecătorească a dosarului este aproape finalizată, urmând a se pronunța o soluție în speță.
Activitatea infracțională, modul de concepere și de derulare justifică menținerea arestului preventiv, la dosar existând probe care conduc la incidența temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul formulat în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.189 cod proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va plăti din
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va achita statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- - -
Red.PD/CA
27.10.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Ioana Cristina Morar Valentin
