Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 69/2010
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 18.01.2010 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se proceda la revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive și inculpatul poate fi judecat și în stare de libertate.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat precizând că existența unei hotărâri de condamnare obligă instanța la menținerea stării de arest preventiv.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat a fi judecat în stare de libertate deoarece are 2 copii minori.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- la 18 ianuarie 2010 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul art. 139 alin.1, 2 și 3.pr.penală a fost respinsă cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Hunedoaraa reținut următoarele:
La examinarea din oficiu, în cursul judecății, potrivit art.160/b și art.300/2 Cod proc.pen. a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, s- constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin, fără ca în speță să fi intervenit modificări care să impună punerea în libertate a acestuia.
Cu privire la durata arestării preventive trebuie arătat că aceasta este rezonabilă în accepțiunea art.5 CEDO, raportat la poziția părților și gravitatea faptelor așa cum rezultă din actul de trimitere în judecată și sentința instanței de fond.
Probele administrate în cauză permit presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea penală ca infracțiune, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal prev.și ped.de art.189 al.1 și 2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, iar inculpatul de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev.și ped.de art.26 Cod penal rap.la art.189 al.1 și 2 Cod penal.
De altfel, hotărârea de condamnare în primă instanță a confirmat faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin în continuare și, se poate concluziona că acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că, pentru buna desfășurare a procesului penal, în accepțiunea art.136 și art.143 Cod proc.pen. măsura preventivă trebuie menținută. În măsura în care în cursul judecării apelurilor vor interveni elemente de fapt sau de drept care să modifice elementele reținute de prima instanță, urmează să se reaprecieze necesitatea menținerii stării de arest preventiv sau vinovăția inculpaților, după caz.
Pentru considerentele de mai sus au fost respinse cererile formulate de către inculpatul privind revocarea măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, fiind menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea arestării preventive au declarat recurs inculpatul
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului inculpatul criticat încheierea atacată susținând că nu sunt probe certe ca lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, și nu subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Deoarece prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen. instanța va examina în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.
Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța va reține că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod pr. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive și când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere menținerea arestării preventive.
În speță din actele dosarului rezultă că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv fapta pentru care au fost trimis inculpatul în judecată fiind o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin.1, 2 cod penal, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.
Durata arestării preventive, respectiv 8 luni, este rezonabilă, iar din perspectiva CEDO existența unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii de către un tribunal independent, chiar dacă nu este definitivă, constituie un temei justificat pentru detenția preventivă a inculpatului.
În cauză nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat.
Întrucât se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, legal și temeinic Tribunalul Hunedoaraa menținut arestarea preventivă, dând eficiență dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod pr. pen. urmărindu-se a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.
Având în vedere că din examinarea cauzei nu rezultă nici existența unui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. instanța va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.
Conform art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 18.01.2010 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 21.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. -
Tehnored. VV 2 ee/26.01.2010
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu
