Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--30.06.2009

DECIZIA PENALĂ NR.693/

Ședința publică din data de 01.07.2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpata, împotriva încheierii penale din19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpata recurentă în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatei solicită admiterea recursului, casare a încheierii tribunalului prin admiterea solicitării de luare a altei măsuri și anume interdicția de a nu părăsi teritoriul țării, apreciind că față de ultima prelungire nu au mai intervenit elemente noi care să justifice privarea de libertate, că lăsarea în libertate a acesteia nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor. Invocă jurisprudența Curții Europene de Justiție ( cauza Kudla Poloniei, Lavents Letoniei) având în vedere termenul deosebit de care s-a scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive - mai bine de 1 an, susținând că după o anumită perioadă de timp instanța e obligată să ia alte măsuri provizorii. Depune practică judiciară.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii Tribunalului Timiș ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect s-a menținut măsura arestării preventive având în vedere că temeiurile în baza cărora a fost luată această măsură subzistă și în prezent, prin raportare la incidența dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, temei de drept care a stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă, în condiții de legalitate.

Inculpata recurentă, luând cuvântul, solicită admiterea recursului declarându-se de acord cu susținerile apărătorului ales.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Tribunalul Timiș prin încheierea penală din 19.06.2009 pronunțată în dosar nr-, n baza art. 3002Cpp rap. la art. 160 Cpp, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:

-, născut la 15.11.1967, în localitatea T, județul T, fiul lui și, cu domiciliul în T, str. - -, -. B, 2,. 8, județul T, CNP -, arestat preventivă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 10.03.1975 în, Turcia, CNP -, domiciliat în C, str. -. - nr. 2, - 30,. 1,. 2, jud. D, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 27/02.03.2008 emis de Tribunalul Timiș;

-, născut la 18.02.1964, în localitatea C, județul D, fiul lui și, cu domiciliul în C,-, județul D, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/12.02.2008 emis de Tribunalul Timiș,

-, născut la 23.10.1963, în localitatea T, județul T, fiul luiLepădat și, cu domiciliul în T,-,. 3,. 13, județul T, CNP -, cetățenie română, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

- ROSANA, născută la data de 5.12.1980, fiica lui - si, domiciliata in C- - 4,. 9 jud. D, cetățean R, CNP -, arestată preventiv în baza mandatului de arestare prevenitvă nr. 8/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui si, nascut la data de 29.10.1959 in -Turcia, domiciliat in com. nr. 19 jud.D, cetatean, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

În baza art. 160 indice 8a alin. 6.C.P.P. raportat la art. 160 indice 2.C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul ales al inculpatului și însușită de către acesta.

În baza art. 160 indice 8a alin. 6.C.P.P. raportat la art. 160 indice 2.C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul ales al inculpatului și însușită de către acesta.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.și C.P.P. art. 145.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și/sau localitatea, formulate de către apărătorii aleși ai inculpaților, și susținute de aceștia.

În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații, prin apărătorii aleși și susținute de inculpați.

A prorogat discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpata, prin avocat.

A prorogat discutarea cererii în probațiune formulată de inculpatul, prin avocat.

A respin cererea de restituire a calculatorului tip laptop, marca, seria 79NOAS-, cu geantă neagră și încărcător seria -, formulată de inculpatul, în această fază a procesului.

Pentru a pronunța această încheiere penală, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f, temeiul de drept care a stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă, în condiții de legalitate, aspect pe care, de altfel, instanța l-a constatat la primirea dosarului în instanță, în sensul că: inculpații sunt trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, reținându-se în sarcina acestora aderarea la un grup infracțional organizat, structurat pe două filiere, una și una română, care a acționat în scopul comiterii infracțiunilor menționate în rechizitoriu;

și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Procedând potrivit dispozițiilor art. 160 indice b C.P.P. tribunalul a reținut că, față de probatoriul administrat până la acest moment procesual, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive până în prezent, s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri privative de libertate nu s-au schimbat, analiza acestei măsuri făcându-se prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia.

Pe de lată parte, "prin gravitatea deosebită a infracțiunilor și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, situație care, la acest moment procesual, subzistă și în ceea ce îi privește pe inculpați, tribunalul neputând proceda la o analiză amănunțită a probelor administrate până în prezent, fără a încălca prezumția de nevinovăție a inculpaților, aceasta urmând a se face după administrarea întregului probatoriu în fața instanței, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare.

Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicată inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport de aceste criterii și de cele analizate anterior, precum și prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru ordinea publică, durata arestului preventiv fiind rezonabilă în raport cu gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, amânările judecății cauzei având un caracter obiectiv, și nu a apreciat a fi oportună înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură preventivă prevăzută de lege.

În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează, motiv pentru care, în baza art. 300 indice 2.rap.C.P.P. la art. 160 indice b C.P.P.a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.

Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, tribunalul, în baza art. 139.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. art. 145.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de apărătorii aleși ai inculpaților, și susținute de aceștia.

Pe cale de consecință, având în vedere aceleași considerente, în baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpații, prin apărătorii aleși și susținute de inculpați.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, tribunalul a apreciat că, deși, din punct de vedere formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, cererea fiind admisibilă în principiu, din analiza pe fond a cererii, în baza art. 160 indice 8a alin. 6.C.P.P. a respins ca neîntemeiată, apreciind că, raportat la complexitatea cauzei, la împrejurarea că proba testimonială nu a fost epuizată, există pericolul ca, odată lăsat în libertate, inculpatul să încerce influențarea martorilor și să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. Așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul a apreciat că, în cauză, se impune menținerea stării de arest a inculpatului, astfel încât, liberarea provizorie sub control judiciar apare ca inoportună.

Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul, prin apărător ales și susținută de către acesta, tribunalul a apreciat, de asemenea, că măsura apare ca inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, menținerea inculpatului în stare de arest preventiv se impune în continuare, motiv pentru care, în baza art. 160 indice 8a alin. 6.C.P.P. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timișa declarat recurs inculpata care nu a fost motivat în scris dar a fost susținut oral de către apărătorul ales a inculpatei ambii solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu interzicerea părăsirii țării întrucât probatoriul a fost administrat în mare măsură și având în vedere că a fost depășit un termen rezonabil al arestării.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art. 3856al.3 cpp se constată că Încheierea recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.

Potrivit prev. art.300 ind.2 rap. la art.160 cpp instanța sesizată cu judecarea unei cauze este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, dacă inculpatul este arestat, legalitatea și temeinicia acestei măsuri iar dacă se constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau nu există temeiuri noi care justifice arestarea se dispune revocarea arestării preventive.

Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.

În speță, se poate observa că nu s-a făcut dovada că temeiurile care stat la baza arestării au încetat astfel că menținerea arestării preventive se justifică în continuare având în vedere că la dosar sunt indicii și probe temeinice care au determinat luarea acestei măsuri, inculpata fiind trimisă în judecată, împreună cu alte persoane,pentru săvârșirea unor infracțiunii de constituire a unor infracțiuni de aderare la un grup infracțional organizat, furt calificat, atac contra confidențialității și integrității datelor informatice, infracțiuni informatice de spălare de bani pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare.

Având gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea în care au fost comise pericolul social pe care acestea îl reprezintă, instanța de fond în mod întemeiat a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Chiar dacă inculpata este arestată preventiv de peste un an de zile nu a fost depășit un termen rezonabil acestei măsuri având în vedere complexitatea deosebită a cauzei.

Prin urmare în baza art.385 ind.15 lit. b cpp se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș în data de 19.06.2009 în dosarul nr-.

Obligă inculpata la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 01.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 03.07.2009

Tehnored.

2ex/ 03.07.2009

Prima inst. - Trib.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--30.06.2009

MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.693/

Ședința publică din data de 01.07.2009

În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș în data de 19.06.2009 în dosarul nr-.

Obligă inculpata la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 01.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Ion Dincă, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Timisoara