Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 7/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier
DIICOT - Serviciul Teritorial Albaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații -, -, C -, -, -, - și G împotriva sentinței penale nr. 4 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat:
- inculpatul - aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu;
- inculpații și aflați în stare de arest și asistați de avocat în substituirea avocatului ales ;
- inculpații și aflați în stare de arest și asistați de avocat ales;
- inculpații, - și aflați în stare de arest și asistați de avocat ales;
- inculpatul aflat în stare de arest și asistat de avocat ales;
- inculpatul aflat în stare de arest și asistat de avocat ales ;
- inculpații C - și - aflați în stare de arest și asistați de avocat ales;
- inculpații - și G aflați în stare de arest preventiv și asistați de avocat cu delegație din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în ce- inculpatul -, Baroul d e avocați A nu a desemnat un apărător din oficiu.
Inculpatul a precizat instanței că nu este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu.
Avocat a învederat instanței că între inculpatul - și ceilalți inculpați există interese contrare.
Față de împrejurarea că inculpatul nu dorește să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu și pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatului -, instanța a suspendat dezbaterile o perioadă de 15 minute.
La reluarea dezbaterilor s-a prezentat avocat atât cu delegație de apărător ales al inculpatului recurent cât și în substituirea avocat și avocat cu delegație din oficiu pentru inculpatul recurent -.
Avocat a depus la dosar motive de recurs.
Avocații prezenți au precizat instanței că recursurile declarate în cauză vizează măsura arestării preventive, iar în ce-l privește pe inculpatul recursul declarat de acesta vizează atât menținerea măsurii arestării preventive de către instanța de fond cât și modalitatea de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocat în susținerea recursurilor declarate de inculpații, - și a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate sub aspectul măsurii arestării preventive și în rejudecare a nu se mai menține măsura preventivă a arestării inculpaților.
A precizat că actualmente nu mai sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 148.pr.penală deoarece toate temeiurile au dispărut, rămânând doar pericolul concret pentru ordinea publică, dar detenția a fost consistentă, iar stările de dușmănie locală au fost calmate.
Având în vedere atât reglementările din dreptul intern cât și cele din practica CEDO, termenul rezonabil al măsurii arestării preventive trebuie luat în considerare și atunci când dosarul se află în faza de judecată astfel că se poate vorbi că acesta este împlinit și față de faptul că starea de arest este o excepție se impune admiterea recursurilor.
Avocat a susținut motivele scrise depuse la dosar și a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare a nu se mai menține măsura arestării preventive și a se dispune punerea inculpaților în libertate.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea cu instituirea a o serie de obligații pe care să le respecte inculpații.
A precizat că temeiurile inițiale avute în vedere de către instanță la luarea și menținerea până în prezent a măsurii arestării preventive nu mai sunt aceleași, chiar și infracțiunile reținute nu mai sunt integral aceleași.
Se impune a se face aplicarea principiului egalității de tratament judiciar. La dosarul cauzei nu există nicio motivație concretă cu privire la existența pericolului pentru ordinea publică pentru a justifica menținerea măsurii preventive a arestării.
Timpul scurs cu inculpații în stare de arest preventiv a fost suficient, inculpații fiind reținuți la 10 iunie 2009 și arestați la 11 iunie 2009, iar din 27 octombrie 2009 de când a fost sesizată instanța de judecată nu s-a făcut nici un act de procedură în dosar, cererile de amânare adresate instanței de fond au fost formulate de inculpați care se află în stare de libertate.
Prelungirea nejustificată a măsurii arestării preventive nu este corectă, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea de grup infracțional organizat, însă fără a avea infracțiunea scop, ci doar un pretins grup.
A invocat ca și practică judiciară decizia penală pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în cazul "Hidra".
Avocat în susținerea recursurilor declarate de inculpații pe care-i reprezintă a solicitat admiterea acestora, casarea sentinței penale atacate dosar cu privire la măsura arestării preventive deoarece nu se mai impunea menținerea acesteia întrucât indiciile temeinice la acest moment procesual nu mai subzistă, instanța trebuind să analizeze dacă ar fi fost eficientă o lată măsură preventivă.
În ce privește existența probelor pentru pericolul concret pentru ordinea publică, nu s-a făcut nicio trimitere, la perchezițiile efectuate la inculpați nu s-au găsit nici un fel de arme, inculpatul nu a suferit niciodată nicio condamnare și, chiar dacă a fost cercetat în dosarul nr. 408 al parchetului dar nu există date cu privire la soluție, inculpatul este cel care a recunoscut fapta comisă, iar amploarea faptelor nu este caracteristică inculpaților pe care-i reprezintă pentru că ei au fost trimiși în judecată pentru fapte clare.
Motivele reținute de către instanța de fond în menținerea măsurii arestării preventive nu pot fi extrapolate la cei trei inculpați.
Avocat a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul, casarea sentinței penale atacate sub aspectul soluționării măsurii preventive și punerea inculpatului în stare de libertate.
A precizat că inculpatul este arestat de 8 luni de zile, în aceeași situație fiind și ceilalți 13 inculpați, dar 20 dintre inculpații cercetați în prezenta cauză se află în stare de libertate.
Arestarea preventivă a inculpatului este exagerată, cauza este abia la început pe rolul instanței, iar după zvonistică, s-ar putea formula și cerere de strămutare a dosarului.
La prezentarea materialului de urmărire penală, pentru infracțiunea de înșelăciune a fost o parte vătămată, ca mai apoi să se constate că proprietarul mașinii era o cu totul altă firmă.
A mai solicitat a se lua în considerare faptul că inculpatul este căsătorit și are 2 copii.
În ce privește modalitatea de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a solicitat instanței a se constata că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate.
Avocat a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza sub aspectul măsurii arestării preventive a nu se mai menține măsura arestări și a se dispune punerea inculpaților în libertate.
În primul rând a înțeles să critice hotărârea atacată pentru nelegalitate deoarece instanța de fond și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu, dar a menținut arestarea preventivă. Măsura arestării preventive expira la 27ianuarie 2010, iar instanța de fond care nu a fost legal investită a pus în discuție măsura arestării deși nu exista nici un caracter urgent al acestei puneri în discuție.
În ce privește motivele de netemeinicie a invocat lipsa de egalitate în tratamentul judiciar deoarece în cauză sunt cercetați peste 40 de inculpați chiar dacă în sarcina lor au fost reținute aceleași infracțiuni, o parte dintre ei sunt în libertate și egalitatea de tratament judiciar nu este o opțiune a instanței de judecată ci o sarcină.
În total, ar fi vorba de 4 luni de zile, perioadă în care nu s-a făcut nici un act procedural în dosar și măsura arestării preventive să fie considerată legală și temeinică, dar trecerea timpului constituie o modificare a temeiurilor astfel că arestarea preventivă nu poate fi menținută la termen general.
Față de inculpați se poate lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara cu instituirea anumitor obligații și dacă aceste obligații nu vor fi respectate se vor întoarce în arest.
Avocat desemnată din oficiu pentru inculpații - și Gas olicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive deoarece temeiurile invocate nu mai subzistă, termenul rezonabil a fost depășit și pentru egalitate de tratament judiciar.
În subsidiar, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal se poate lua față de inculpați o altă măsură preventivă prev. de art. 145 și 145/1 pr.penală.
Avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul - a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în raport de atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor penale a se constata că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, inculpatul a recunoscut faptele comise astfel încât scopul măsurii preventive a fost atins și se impune punerea acestuia în libertate.
Inculpatul este arestat din 11 iunie 2009 astfel că termenul rezonabil s-a împlinit, în cauză fiind cercetate peste 40 de persoane și pentru egalitate de tratament judiciar se impune lăsarea acestuia în libertate.
În subsidiar a solicitat a se face aplicarea disp. art. 136 lit.b sau c pr.penală inculpatul fiind dispus să respecte obligațiile pe care instanța le va institui.
Reprezentanta DIICOT a solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate. A arătat că motivul de netemeinicie nu este fondat deoarece instanța și-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Sibiu și nu competența materială, iar în ce privesc aspectele de nelegalitate și acestea sunt nefondate. Art. 43 alin.6 pr.penală poate fi coroborat inclusiv cu art. 350.pr.penală, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra măsurii preventive. Chiar dacă măsura arestării preventive nu expira, textul prev. de art. 300/2 și 160/b pr.penală arată că judecătorul trebuie să verifice să nu depășească cele 60 de zile.
A mai precizat că în cauză de la verificarea din oficiu a măsurii arestării preventive la momentul sesizării instanței cu rechizitoriu în cauză a fost acordat primul termen de judecată pentru data de 14 decembrie 2009, termen la care inculpații aflați în libertate au solicitat amânarea cauzei, iar, apoi la 11 ianuarie 2010, instanța a pronunțat hotărârea de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Sibiu. Ori o perioadă de 6-7 luni de zile de arest preventiv nu este atât de îndelungată pentru o infracțiune de grup infracțional organizat.
În libertate fiind inculpații ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică deoarece dosarul se va judeca la Sibiu, unde sunt martorii și părțile vătămate.
În concluzie, la aceste moment, nu există motive pentru care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, a solicitat a se constata că în speță nu sunt întrunite cerințele admiterii cererii.
În replică, avocat a precizat instanței că pentru anumite fapte, nedovedite judiciar, nu este motiv de menținere a măsurii arestării preventive, inculpații fiind prezumați de nevinovăție.
Inculpatul - având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate precizând că a recunoscut faptele comise și le regretă.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate pentru egalitate de tratament judiciar.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate și a precizat că nu s-a certat cu inculpatul și mai mult de atât nici nu-l cunoaște.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate și a precizat că nu a avut niciodată mașină cumpărată în leasing.
Inculpatul - având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului și judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul C - având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul - având ultimul cuvânt solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul - având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul - având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
Inculpatul G având ultimul cuvânt a solicitat judecarea lui în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 4 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr- s-a dispus, printre altele, în baza art. 300/2 Cpp menținerea stării de arest a inculpaților:
1. - - fiul lui - și, născut la data de 09.10.1967 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu- jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 11.04.2002, CNP - aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
2. - zis " ", fiul lui - și, născut la data de 17.12.1977 în oraș jud. Sibiu, fără ocupație, domiciliat în orașul str. - bloc 25. A. 4 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de SPCLEP la data de 31.07.2007, CNP -, aflat în prezent în Arestul IPJ.
3. - zis " ", fiul lui - și, născut la data de 25.01.1983 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu-. 1 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de SPCLEP Sibiu la data de 20.03.2008, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
4. zis " ", fiul lui și, născut la data de 06.05.1984 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu-. C. 4. 57 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de SPCLEP Sibiu la data de 19.09.2007, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
5. -, fiul lui și a, născut la data de 04.10.1981 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu- jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 09.09.2004, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
6. - zis " ", fiul lui - și, născut la data de 10.06.1988 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu-. B. 4. 40 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 05.11.2007, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
7. C zis " ", fiul lui și, născut la data de 01.01.1985 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu Str. - -. C. 3. 54 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de SPCLEP Sibiu la data de 05.09.2008, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
8. -, fiul lui și, născut la data de 17.08.1979 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu Str. -. - nr. 3 jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 23.07.2004, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
9., fiul lui și, născut la data de 19.02.1988 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu- jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de SPCLEP Sibiu la data de 27.04.2007, CNP - aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
10. - zis " ", fiul lui și, născut la data de 29.06.1985 în mun. Sibiu jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu- jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de Poliția Mun. Sibiu la data de 12.11.1999, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
11. - zis "", fiul lui - și, născut la data de 06.02.1988 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în com. sat - jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 26.03.2003, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
12. -, fiul lui - și, născut la data de 31.07.1984 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu,-, jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberată de. Mun. Sibiu la data de 31.01.2000, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
13. -, fiul lui - și, născut la 19.03.1989 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu,- jud. Sibiu, posesor al seria - nr. - eliberat de. Mun. Sibiu la data de 10.03.2003, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.
14. G zis, fiul lui și, născut la data de 23.03.1979 în orașul A, jud. Sibiu, domiciliat în mun. Sibiu,-. 12 jud. Sibiu, posesor al I seria nr. 20042 eliberată de SPCLEP Sibiu la data de 08.01.2008, CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud și espingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul -, cu obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, în considerente, următoarele:
În ce privește excepția necompetenței Tribunalului Alba dea se pronunța asupra stării de arest a inculpaților instanța a constatat că această excepție nu este întemeiată, Tribunalului Alba fiind competent în conformitate cu art. 43 al. 6.C.P.P. să se pronunțe pe această măsură verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive este un aspect care prin însăși natura sa reclamă urgența.
În privința menținerii stării de arest a inculpaților instanța a reținut, în esență că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun in continuare privarea de libertate.
În cauză există în continuare acele indicii temeinice avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive, la prelungirea acesteia și apoi la menținerea măsurii la primirea dosarului, iar din materialul probator administrat în faza urmăririi penale nu rezultă că aceste indicii nu ar mai subzista.
Toate temeiurile care au stat la luarea măsuri arestării preventive subzistă și în prezent. Totodată există suficiente probe referitoare la gradul de pericol social pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților în condițiile în care cei în cauză sunt acuzați că se aflau la momentul arestării într-o continuă dezvoltare și diversificare a plajei de infracțiuni săvârșite, fiind necesară descurajarea membrilor acesteia și a celor care doresc să adere la astfel de forme de organizare.
Aspectele referitoare la nevinovăția inculpaților sau la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată nu pot fi analizate în acest moment procesual când se discută dacă temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Deosebit de relevant este faptul că inculpații, C -, -, -, G și nu sunt la prima confruntare cu legea penală fiind condamnați în trecut pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire sau infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
O parte din inculpați - -, au dovedit periculozitatea lor față de ordinea publică și intenția manifestă de a zădărnici aflarea adevărului prin altercațiile declanșate cu alți membri ai grupării care au colaborat cu organele de urmărire penală.
Marea majoritate a martorilor și părților vătămate din prezentul dosar au reclamat un sentiment de teroare care este reliefat și de apelurile cetățenilor către organele de poliție, iar transcrierile convorbirilor telefonice efectuate prezintă elocvent groaza resimțită față de cei în cauză.
În plus inculpații, și G au fost arestați în lipsă, aceștia sustrăgându-se urmării penale, reușindu-se apoi prinderea acestora.
Cu referire la timpul scurs de la data arestării inculpaților instanța a apreciat că termenul rezonabil nu a fost depășit iar faptul că unii dintre inculpați sunt în stare de libertate nu poate constitui temei pentru punerea în libertate a celorlalți întrucât măsura arestării preventive se ia în considerarea persoanei fiecărui inculpat și nu prin raportare la ceilalți.
Aspectele invocate de inculpații și - prin apărătorul lor ales referitoare la nelegalitatea prelungirii arestării preventive nu se confirmă raportat la actele și lucrările dosarului.
În consecință Tribunalul apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților.
În privința cererii formulată de inculpatul, de liberare sub control judiciar și punerea lui de îndată în libertate instanța apreciază că nu este fondată, reținându-se, în esență, că inculpatul a fost trimis în judecată de către DIICOT Serviciul Teritorial Alba I pentru săvârșirea în condițiile concursului real de infracțiuni a infracțiunilor de: aderarea, inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din. nr. 39/2003, șantaj prev. de art. 194 al. 1.Cod Penal - (față de - - cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, față de - și, față de ) și înșelăciune prev. de art. 215 al. 1.Cod Penal (față de SC ACTIVE SRL), constând în aceea că inculpatul făcea parte dintr-un grup și că membrii grupării au comis în mod organizat și coordonat acte grave de violență, șantaj, lipsire de libertate, violare de domiciliu etc. care sunt convergente din punct de vedere al scopului și denotă existența unei structuri de comandă.
În cazul de față instanța a apreciat că cererea de liberare sub control judiciar trebuie respinsă, faptele reținute în sarcina inculpatului neputând fi privite în mod izolat, ci în contextul activității întregii grupări, a tuturor faptelor grave comise de aceasta. Starea de pericol trebuie analizată tocmai în acest context, întrucât pericolul pe care îl prezintă acțiunile unei grupări organizate sunt incomparabil mai mari decât ale unei persoane care acționează independent și izolat. Potențialul de pericol pentru ordinea publică al unei astfel de grupări este deosebit de ridicat, iar impactul social este deosebit de negativ.
Instanța mai reține că inculpatul a fost arestat în perioada 2007-2008 și a fost condamnat inițial la 13 ani închisoare pentru comiterea unor fapte de constituire de grup de crimă organizată și trafic de persoane prin Sp nr. 261/2009 a Tribunalului Municipiului B Secția I penală. În prezent cauza se află în rejudecare la.
Instanța de fond a concluzionat că este necesară menținerea inculpatului în stare de detenție tocmai pentru a-l împiedica să comită alte fapte de natură penală.
Tribunalul mai constată că, în cererea sa, inculpatul a mai solicitat implicit a se constata nevinovăția sa raportat la infracțiunile de constituirea unui grup infracțional și șantaj însă pronunțarea asupra fondului cauzei se va putea face abia după efectuarea cercetării judecătorești și nicidecum înainte de începerea acesteia. În stadiul actual al cercetărilor și pe calea soluționării unei cereri de liberare sub control judiciar nu se pot soluționa pe fond acuzațiile aduse celui în cauză.
Față de aspectele reținute cererea a fost apreciată ca neîntemeiată în sensul art.160 ind.8a alin.6 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs în termen inculpații -, -, C -, -, -, - și G, criticând-o numai sub aspectul menținerii stării de arest preventiv iar inculpatul atât sub aspectul menținerii stării de arest preventiv, cât și sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de liberare sub control judiciar.
În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați, - și, personal și prin apărătorul ales au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate sub aspectul măsurii arestării preventive și, rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea de îndată în libertate a inculpaților, motivându-se, în esență, că în cauză la momentul prezent nu mai sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 148 lit. f) Cod pr.p. deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive au dispărut, că a dispărut pericolul concret pentru ordinea publică procesul putându-se desfășura cu inculpații în stare de libertate și că raportat la data luări măsurii preventive durata arestului a depășit termenul rezonabil.
În motivele scrise de recurs, precum și în susținerea orală a recursului recurenții inculpați și, personal și prin apărătorul ales au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă iar, în subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea
S-a motivat că temeiurile inițiale avute în vedere de către instanță la luarea și menținerea până în prezent a măsurii arestării preventive nu mai sunt aceleași, că lăsarea în libertate a inculpaților numai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că prin menținerea arestului preventiv față de inculpați se încalcă principiului egalității de tratament judiciar și că s-a depășit durata rezonabilă a detenției provizorii.
Recurenții inculpați, prin apărătorul ales au mai arătat că la dosarul cauzei nu există nicio motivație concretă cu privire la existența pericolului pentru ordinea publică pentru a justifica menținerea măsurii preventive a arestării, că de la data de când a fost sesizată instanța de judecată nu s-a făcut nici un act de procedură în dosar, iar prelungirea măsurii arestării preventive nu este legală, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea de grup infracțional organizat, însă fără a avea infracțiunea scop, ci doar un pretins grup.
În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați, - și, personal și prin apărătorul ales au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și revocarea măsuri arestări preventive, deoarece nu se mai impunea menținerea acesteia întrucât indiciile temeinice la acest moment procesual nu mai subzistă, instanța trebuind să analizeze dacă ar fi fost eficientă o altă măsură preventivă, că s-a estompat rezonanța socială a faptelor comise de inculpați, că nu există date din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică pe care reprezintă inculpații dacă ar fi lăsați în libertate, că inculpatul nu a suferit niciodată nicio condamnare și că inculpatul a recunoscut fapta comisă.
Recurentul inculpat, personal și prin apărătorul ales a solicita admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate sub aspectul soluționării măsurii preventive și punerea inculpatului în stare de libertate, motivându-se că s-a depășit durata rezonabilă a arestului preventiv, că nu mai sunt îndeplinite condițiile articolului 148 lit. f) Cod pr.p. pentru a se mai menține măsura arestului preventiv, că în cauză nu sunt indici sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.
Se mai arată de către recurentul inculpat prin apărătorul ales că inculpatul este căsătorit și are 2 copii, fiind îndeplinite cerințele legii pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați C - și -, personal și prin apărătorul ales au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza sub aspectul măsurii arestării preventive a se revoca măsura arestări și a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților.
O primă critică vizează pentru nelegalitate sentinței atacate, Tribunalul Alba nefiind competent să se pronunțe pe măsura preventivă deoarece instanța de fond și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu.
În ce privește motivele de netemeinicie se invocă lipsa de egalitate în tratamentul judiciar, că s-a depășit durata rezonabilă a detenției provizorii raportat la data la care au fost arestați inculpații, că în dosar nu s-a efectuat niciun act de procedură de către prima instanță deși au trecut 4 luni de la data sesizări instanței, că s-au modificat temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, inculpații nu mai prezentă pericol pentru ordinea publică.
În subsidiar, se solicită luarea față de inculpați măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În susținerea orală a motivelor de recurs recurenții inculpați - și G, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive deoarece temeiurile invocate nu mai subzistă, termenul rezonabil a fost depășit și pentru egalitate de tratament judiciar.
În subsidiar, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal se poate lua față de inculpați o altă măsură preventivă prev. de art. 145 și 145/1 pr.penală.
Recurentul inculpat -, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și revocarea măsurii arestului preventiv, cu punerea de îndată în libertate a inculpatului, întrucât numai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, nemaifiind îndeplinite cerințele art. 148 lit. f) Cod pr.p. în raport de atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor penale, inculpatul a recunoscut faptele comise astfel încât scopul măsurii preventive a fost atins și se impune punerea acestuia în libertate.
Se mai motivează în susținerea cereri de recurs că raportat la data când inculpatul a fost arestat preventiv s-a împlinit termenul rezonabil și că pentru egalitate de tratament judiciar se impune lăsarea acestuia în libertate.
În subsidiar, se solicită a se face aplicarea disp. art. 136 lit.b) sau c) pr.penală.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții inculpați, precum și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 136, 143, 148, 139 și 160/2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:
În ce privește recursurile inculpaților sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive:
expunerea motivelor de recurs invocate de recurenții inculpați, Curtea constată că acestea se subsumează următoarelor probleme de drept: necompetența teritorială a Tribunalului Alba dea se pronunța asupra măsurii arestării preventive; nemotivarea hotărârii de către instanța de fond; lipsa, încetarea sau schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive prin raportarea la dispozițiile art. 148 Cod pr.p. și art. 5 parag. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului; depășirea termenului rezonabil al detenției provizorii; încălcarea principiului egalității de tratament.
1.Asupra necompetenței Tribunalului Alba dea se pronunța asupra măsurii arestării preventive:
Curtea are a preciza dintr-un început că instanța de fond în baza dispozițiilor art. 42 Cod pr.p. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând, în esență, că nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Potrivit art. 43 al. 6 Cpp, instanța care își va declina competența va lua măsurile și va efectua actele care reclamă urgența.
Este de necontestat, că măsura arestării preventive, ca și măsură preventivă, este indisolubil legată de ideea de urgență și de nevoie socială imperioasă, ceea ce presupune obligativitatea instanței de judecată de a se pronunța pe această asupra acesteia într-un termen foarte scurt și care nu suferă amânare.
Mergând pe același raționament, arestarea preventivă a inculpaților este o problemă de drept care reclamă urgență, astfel că în mod corect judecătorul de fond a luat în discuție, potrivit art. 43 alin. 6 și art. 300/2 Cod pr.p. verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților.
Mai mult decât atât, este de arătat că art. 350 alin. 1 Cod pr.p. prevede că,Instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată.
În cauză, judecătorul de fond a pronunțat o hotărâre prin care și-a declinat competența de soluționare a cauzei, context în care avea obligația potrivit textului de lege citat să se pronunțe prin hotărâre asupra menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpaților și să motiveze soluția pronunțată.
Așa fiind, în mod corect judecătorul fondului s-a considerat competent se pronunța asupra stării de arest a inculpaților, urmare a respingerii excepției de necompetență invocată de inculpați.
Față de cele arătate, Curtea va respinge ca neîntemeiate criticile invocate de inculpați sub acest aspect.
2.Asupra nulități încheierii penale atacate pe motivul că judecătorul de fond nu a motivat hotărârea:
Curtea precizează dintr-un început că inculpaților recurenți li se impută prin actul de sesizare al instanței faptul că împreună, în diverse forme de participație, ar fi acționat în vederea atingerii scopului comun de a șantaja și înșela victimele iar aceste aspecte rezultă din actele de urmărire penală administrate în cauză.
Contrar susținerilor recurenților inculpați Tribunalul a făcut referire în motivare atât la faptele presupus a fi săvârșite, cât și la inculpați.
Curtea observă că faptele pentru care sunt acuzați inculpații au fost expuse pe larg iar temeiurile care justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat au fost arătate în motivare.
Față de specificul cauzei, nu se poate face abstracție de împrejurarea că inculpații recurenți sunt acuzați de săvârșirea unor fapte penale în cadrul unui grup infracțional organizat, astfel că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, inclusiv pericolul social concret pe care îl prezintă fiecare inculpat, trebuie analizat raportat la acuzația ce li se aduce.
Analizând încheierea penală atacată prin prisma acestui motiv de recurs Curtea de Apel constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite instanței de control judiciar verificarea lor, astfel că invocarea nulității relative a hotărârii penale recurate nu este întemeiată.
3.Asupra lipsei, încetării sau schimbării temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive prin raportarea la dispozițiile art. 148 Cod pr.p și art. 5 parag. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului:
În speță, prin hotărârea penală atacată Tribunalul a reținut că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate.
Față de cerințele legii, instanța de control judiciar trebuie să verifice îndeplinirea exigențele prev.de art.148 alin.1 lit.b) și c) Cod pr.p., respectiv că inculpații au încercat în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți și martori, că există date că inculpații pregătesc săvârșirea unei noi infracțiuni, precum și îndeplinirea exigențele prev.de art.148 alin.1 lit.f) Cpp. existența pericolului concret pentru ordinea publică în eventualitatea cercetării lor în stare de libertate.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenții inculpați -, -, C -, -, -, -, și G au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 2 D /P/2009 din 25.11.2009 al - Serviciul Teritorial Alba I pentru săvârșirea mai multor infracțiuni deosebit de grave, printre care,inițiere, constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat,șantaj, înșelăciune, lipsirea de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că în cauză subzistă indiciile temeinice privitoare la săvârșirea faptelor pentru care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați, implicit cele referitoare la existența grupului infracțional organizat și, până în prezent, din materialul probator administrat la dosarul cauzei nu rezultă că aceste indicii nu ar mai subzista.
Față de actele de urmărire penală existente până în prezent la dosarul cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații recurenți au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, astfel că este îndeplinită cerința prev. de art. 143.C.P.P.
Nu este de neglijat a se preciza că aceste indicii temeinice, au fost dealtfel analizate în mod repetat de către C pe parcursul urmăririi penale, precum și la data de 27.11.2009, când instanța de fond s-a pronunțat în temeiul art. 300/1 Cod pr.p. asupra măsurii arestări preventive a inculpaților, dispunând prin încheierea penală pronunțată menținerea măsurii arestări preventive, hotărârea confirmată prin Decizia penală nr. 176/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Referitor la susținerile recurenților inculpați că nu au săvârșit faptele ce li se impută, iar încadrarea juridică dată faptelor nu este corectă, aceste critici nu pot fi analizate în această fază a procesului penal când se discută doar dacă temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și impun în continuare menținerea măsurii arestării preventive.
Curtea verificând temeiul prev.de art.148 alin.1 lit.b) și c).C.P.P. care a fost reținut ca temei al arestării preventive a inculpaților, constată că la dosar există date certe că membrii grupării au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți și martori, în sensul de a-și retrage plângerile și a-și schimba declarațiile, scop în care s-a recurs la agresiuni la adresa lor și a aparținătorilor lor.
Referitor la pericolul influențării anchetei este de reținut că la dosar există date certe privind acțiunile de intimidare a martorilor și înlăturare a unor probe, realizate de către inculpații -, și.
Curtea, verificând prevederile art. 148 lit. f) teza a-I- C.P.P. care a fost reținut ca temei a arestării preventive a inculpaților, se apreciază că sunt îndeplinite cerințele legale în ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele presupus a fi săvârșite de inculpați - infracțiunile de: inițiere, constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.2 lit.a și b pct.5 din aceeași Lege, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, șantajul, prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, înșelăciune, prev. de art. 215 al.1,2 pen. se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, lipsirea de libertate, prev. de art. 189 alin. 1, 2 și 5 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 7 la 18 ani.
În ce privește a doua cerință prev. de art. 148 lit. f) C.P.P. cea referitoare la pericolul social concret, Curtea constată că și acesta este îndeplinit.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare CEDO) a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârși o altă infracțiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași Cad ecis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă (,26 ianuarie 1993, c/, 13 iulie 1996, der Tang c/, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), așa cum este cazul în speță.
Astfel, în raport de circumstanțele reale reținute drept cadru al comiteri faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, caracterul organizat al acestor activități ilicite desfășurate de către inculpați - inculpații au acționat în cursul anilor 2007, 2008 și 2009 ca și grupare de crimă organizată având ca scop obținerea ilicită de mari beneficii materiale, scop în care au comis o serie de fapte antisociale cu violență sau bazate pe amenințarea cu violență, creând un puternic sentiment de teamă și chiar teroare atât în rândul victimelor, cât și față de toate persoanele care ajungeau într-o formă sau alta să asiste la scene de o violență extremă caracterizate uneori chiar prin cruzime, denotă un pericol social concret, cu atât mai mult cu cât prin acțiunile lor inculpații au prejudiciat un număr mare de persoane, într-o perioadă îndelungată de timp, iar sumele obținute ilegal în această modalitate le-au permis să-și sporească activitățile infracționale.
Susținerile inculpaților că faptele pe care le-au săvârșit nu prezintă un pericol social concret pentru societate, sunt lipsite de temei, dată fiind amploarea actelor infracționale și ecoul produs în rândul opiniei publice, că mai mulți inculpați presupus a se fi organizat în scopul săvârșirii unor fapte de o mare gravitate și care ar fi afectat un număr mare de persoane, sunt cercetate în stare de libertate.
Orice faptă contrară normelor de conduită, constituind substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea juridică, cât și mediul social, ocrotit în valorile sale fundamentale prin normele dreptului penal.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității atitudinii neconforme, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment de revoltă și dezaprobare din partea colectivități, care resimte necesitatea unei reacții împotriva făptuitorului, pe măsura gradului de pericol social concret al faptei și autorului ei.
Curtea nu poate împărtăși opinia recurenților inculpați cum că în cauză s-a diminuat rezonanța faptelor având în vedere data comiterii actelor materiale, întrucât este de necontestat că faptele presupus a fi comise de recurenții inculpați au generat un sentiment de neliniște, un sentiment de nesiguranță și insecuritate în rândul colectivității, rezonanța care continuă și în prezent, raportat la actele de cercetare penală efectuate în cauză.
de aceasta, nu se poate reține că soluțiile de scoatere de sub urmărire penală și încetarea urmăririi penale dispuse de procuror ar influența în sensul modificării temeiurilor care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive.
În ce privește susținerile recurenților inculpați referitoare la starea lor de sănătate sau a membrilor de familie și la situație familială grea, Curtea de Apel constată că aceste motive nu constituie temeiuri pentru lăsarea în libertate a inculpaților dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se menține măsura preventivă a arestării, ci ele vor putea constitui eventual circumstanțe judiciare în procesul de individualizare a pedepsei în ipoteza condamnării lor.
Examinând actele dosarului, Curtea constată în cel privește pe inculpatul, că luarea măsurii arestării preventive a avut în vedere existența presupunerii rezonabile a săvârșirii mai multor infracțiuni, nu doar cea de șantaj, față de - pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În aceeași situație se află inculpatul, cu referire la fapta de șantaj în dauna părții vătămate -, - cu referire la infracțiunea de tâlhărie în dauna părții vătămate - și cu privire la infracțiunile de șantaj și tâlhărie în dauna părții vătămate.
Cât privește celelalte soluții de scoatere sau încetare a urmăririi penale, acestea sunt lipsite de relevanță întrucât vizează alte infracțiuni decât cele pentru care a fost luată măsura arestării preventive.
Chiar pretinsa colaborare cu organele judiciare a inculpatului - nu justifică concluzia diminuării pericolului pentru ordinea publică având în vedere gravitatea faptelor și conduita sa violentă.
Curtea constată și faptul că deși afirmă că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, inculpații recurenți s-au manifestat violent chiar în fața judecătorului fondului, conduită ce nu poate fi justificată și care vine în evidentă contradicție cu susținerile lor.
Menținerea măsurii arestării preventive este de altfel impusă atât de subzistența temeiurilor care au dus la luarea ei, cât și de necesitatea administrării unui vast probatoriu în faza cercetării judecătorești, la dosar existând date certe privind acțiunile de intimidare a unor martori și înlăturare a unor probe de către inculpații -, și.
sunt și altercațiile produse în stare de arest de către unii dintre inculpați cu alții bănuiți că ar fi colaborat cu organele de urmărire penală.
Analizând măsura arestării preventive a inculpaților și prin raportare la dispozițiile art. 5 din Convenția (europeană) a drepturilor omului, Curtea apreciază că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, în contextul în care din actele de urmărire penală administrate până în prezent există motive verosimile de a bănui că aceștia au săvârșit faptele de care sunt acuzați.
4.Asupra depășirea termenului rezonabil al detenției provizorii:
Este adevărat, că una din garanțiile instituită de art. 5 parag. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru persoana arestată sau deținută este aceea să fie judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii. Însă, este la fel de adevărat că într-o practică constantă CEDO a statuat că termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate (Neumeister contra Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968,).
În speță, perioada luată în discuție începe la data de 11.06.2009, dată la care inculpații -, -, -, -, -, C și au fost arestați preventiv, de la data de 21.08.2009 când inculpatul a fost arestat preventiv și de la data de 27.08.2009 data arestării preventive a inculpatului .
Analizând actele dosarului nu se poate concluziona că detenția provizorie a recurenților inculpați a depășit o durată rezonabilă și că pericolul concret pentru ordinea publică existent la data luării măsurii arestării nu mai există și este necesară punerea în libertate a inculpaților sau luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, având în vedere circumstanțele concrete în care se presupune că s-au comis faptele, caracterul organizat al pretinselor activități infracționale, multitudinea inculpaților, volumul probelor, complexitatea cauzei și pericolul influențării anchetei.
Contrar susținerilor recurenților inculpați, nu i se poate imputa judecătorului de fond o inactivitate în desfășurarea procedurii.
Astfel, sesizarea instanței a avut loc la data de 27.11.2009, fiind stabilit un prim termen de judecată cu citarea tuturor părților din dosar la data de 14.12.2009.La acest termen de judecată instanța de fond, având în vedere cererile de amânarea formulate în cauză pentru angajare de apărători și cererile apărătorilor desemnați din oficiu pentru studierea dosarului, a amânat cauza la data de 11.01.2010, când s-a pronunțat hotărârea penală supusă actualului control de legalitate.
Nu este de neglijat a se preciza că deși prezenți în fața instanței de judecată recurenții inculpați nu s-au opus acordării unui nou termen de judecată, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 14.12.2009.
Față de acestea, Curtea apreciază că nu se poate reține că a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive al inculpaților, cel puțin până la acest moment procesual detenția provizorie a recurenților inculpați este justificată.
5.Asupra principiul egalității de tratament:
Tot astfel, Curtea nu poate împărtășii susținerile recurenților inculpați referitoare la principiul egalității de tratament juridic, față de faptul că anumiți inculpați din prezenta cauză au fost trimiși în judecată în stare de libertate.
Raportat la obiectul prezentei cauze, Curtea nu este competentă a analiza comparativ situația inculpaților arestați cu situația altor inculpați trimiși în judecată în stare de libertate, instanța de recurs fiind limitată doar a analiza legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților recurenți.
Este adevărat, că față de un inculpat (respectiv ) din cadrul presupusului grup propunerea de arestare preventivă a fost respinsă de instanța de control judiciar și că activitate acestuia nu poate fi disociată de cea a grupului pe care se reține că l-a constituit, însă și în cadrul grupului situația participanților este distinctă iar circumstanțele personale ale unui inculpat nu se pot răsfrânge și asupra celorlalți.
Curtea precizează că asigurarea operativității procesului penal, sub aspectele privind garanția respectări termenelor prevăzute pentru anumite activități, desfășurării procesului penal în bune condiții și împiedicarea făptuitorului de a se sustrage judecății, impune, în situații determinate, luarea sau, după caz, menținerea unor măsuri preventive.
Prin urmare, hotărârea penală atacată nu este susceptibilă de critică sub acest aspect.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că în prezent, din aceleași considerente, nu se impune a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Curtea constată și că menținerea arestării preventive a inculpaților este necesară pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal, astfel că recursurile inculpaților se privesc a fi nefondate iar în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b) Cod procedură penală urmează a fi respinse.
II. În ce privește criticile formulate de inculpatului sub aspectul cererii de liberare sub control judiciar:
Curtea reamintește dintr-un început că din economia dispozițiilor art. 160/2 și urm. Cod pr. pen. simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege nu duce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, acordarea acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată.
Cu alte cuvinte, în cazul în care inculpatul formulează cerere de liberare provizorie, instanța învestită cu judecarea cererii are în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, aspectul dacă temeiurile arestării se mențin, simpla îndeplinire formală a cerințelor prevăzute de lege neputând duce automat la admiterea acesteia.
Astfel, potrivit art. 160/2 al. Cod pr. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor parți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În speță, Curtea observă că, în adevăr, recurentul inculpat este cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni pentru care textul încriminator prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 18 ani, însă cererea de liberare sub control judiciar în mod corect a fost respinsă de judecătorul de fond ca neîntemeiată, în cauză existând elemente care arată că cerința prevăzută de al. 2 al art. 160/2 Cod pr. pen. nu este îndeplinită.
Curtea arată că situația inculpatului nu poate fi privită în mod izolat, iar în cauză nu se impune o disociere totală față de baza factuală conturată în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați,așa cum corect a reținut și judecătorul de fond.
Chiar dacă s-ar accepta că, în lipsa existenței vreunei infracțiuni scop, încadrarea juridică în ce-l privește pe inculpat ar suferi ulterior o modificare sub aspectul art. 7 din Legea nr. 39/2002, Curtea va analiza temeinicia unei atari cereri prin prisma acuzațiilor aduse inculpatului vizând infracțiunile de ultraj.
Curtea arată că tratarea în mod global a circumstanțelor cauzei prin raportare la acuzațiile aduse celorlalți inculpați este imperios necesară în vederea formării unei convingeri obiective asupra existenței motivelor pertinente și suficiente care justifică detenția provizorie a inculpatului.
Este de subliniat, că în cauză există date concrete care confirmă bănuială existenței unei legături strânse a inculpatului cu grupul organizat, sens în care au fost formulate și acuzațiile de ultraj, la care presupune că recurentul a participat împreună cu ceilalți membri ai grupului.
Curtea consideră că menținerea în detenție a inculpatului în cauza de față, este justificată, cel puțin în acest moment, la începutul cercetării judecătorești, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă, care necesită cercetări delicate și multiple.
În acest sens, se apreciază că raportat la complexitatea deosebită a cauzei, la procesului, la gravitatea acuzațiilor care se aduc inculpatului, acuzații față de care există indicii puternice de vinovăție, menținerea inculpatului în detenție este justificată.
Chiar dacă, așa cum susține inculpatul prin apărătorul său ales, nu există date certe vizând încercarea de a influența desfășurarea procedurilor, Curtea consideră totuși că în cauză operează o prezumție destul de puternică în sensul existenței unui risc cum că inculpatul va încerca să suprime dovezi, să influențeze martori, risc ce se impune a fi acceptat de către instanțe ca bază a detenției pentru stadiile inițiale ale acesteia, el nefiind în măsură să justifice o îndelungată detenție (Krawczak vs. Polonia, 2005)
Într-o altă ordine de idei, Curtea reține că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, infracțiunile aduse în discuție și care fac obiectul acuzațiilor (art. 194 Cod penal), modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie cel puțin pentru un anume timp.
Curtea consideră că datorită rezonanței sociale accentuate a faptelor comise, a creării unui puternic simțământ de teamă în rândul colectivității - imprimat de numărul persoanelor implicate în diverse acțiuni cu caracter antisocial și a urmărilor concrete produse, prin lăsarea în libertate a inculpatului recurent ordinea publică ar rămâne realmente amenințată.
Nu este de neglijat a se preciza că în cauză există, la acest moment motive pertinente și suficiente ce legitimează o detenție provizorie, iar aspectele de ordin personal invocate în apărare nu pot constitui un temei destul de puternic încât să justifice admiterea cererii.
Așa fiind, recursul inculpatului se privește ca nefondat și sub acest aspect, urmând a fi respins, ca atare, conform disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod pr.p.
Față de soluția pronunțată în cauză și raportat la dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod pr.p. vor fi obligați pe recurenții inculpați -, - și G la plata sumei de câte 180 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar pe ceilalți sus-numiți recurenți inculpați la plata sumei de câte 80 lei, cu același titlu.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei pentru inculpații -, - și G se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații -, -, C -, -, -, - și G împotriva sentinței penale nr. 4 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpați -, - și G la plata sumei de câte 180 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar pe ceilalți sus-numiți recurenți inculpați la plata sumei de câte 80 lei, cu același titlu.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei pentru inculpații -, - și G se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./tehnored.
2 ex/20.01.2010
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
