Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 737/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.737
Ședința separată și ne publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Santi Silviu
JUDECĂTORI: Santi Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru
- -
-: GREFIER
&&&&&&&&&&&
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
- reprezentat legal prin procuror - -A
Pe rol judecarea cauzei penale privind recursul declarat de recurentul-inculpat -, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat în stare de arest recurentul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință:
Întrebat fiind recurentul-inculpat arată că își menține recursul declarat.
Instanța aduce la cunoștință recurentul-inculpat prevederile art.70 al.2 Cod pr.penală, în sensul că au dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Recurentul-inculpat - arată că nu dorește să dea alte declarații față de cele existente la dosar, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat -, solicită admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate, având în vedere vârsta - 16 ani și faptul că a recunoscut și regretat fapta, iar prelungirea măsurii arestării preventive nu face decât să-i aducă mai multe prejudicii.
Solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț ca fiind legală și temeinică, și chiar dacă inculpatul este minor trebuie avut în vedere că a mai fost condamnat pentru un concurs de 15 infracțiuni, temeiurile nu au dispărut, subzistând și impunând în continuare menținerea arestării ca justificată.
Recurentul inculpat, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, n temeiul art.300/2, raportat la art.160/ alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului minor .
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.610 din 30.10.2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, a fost condamnat inculpatul -, născut la 09 iulie 1993 în municipiul P N, județul N, fiul lui și, -, domiciliat în municipiul P N,-, județul N, 3 clase, necăsătorit, fără copii minori, la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a computat perioada arestării preventive de la 10.07.2009 la zi.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț nr.1010/P/2009 din 03 august 2009, înregistrat la Judecătoria Piatra Neamț, sub nr- din 03 august 2009 s-a dispus:
- trimiterea în judecată a inculpatului minor pentru săvârșirea mai multor infracțiuni concurente de furt calificat și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art.208 alin.1 și 4 - art.209 alin.1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal și de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 republicată, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut ca deplin probată următoarea situație de fapt, respectiv că în perioada 05 martie 2009 - iulie 2009 pe timp de noapte, prin efracție și împreună cu alte persoane, a pătruns în locuințele mai multor persoane fizice sau sedii ale societăților comerciale de unde a sustras bunuri sau valori și a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 05/06 martie 2009, acționând împreună cu, prin escaladarea unui gard, bunuri cu o valoare totală de 7.000 lei aparținând părții vătămate (un circular electric, mai multe motoare electrice, două flexuri și o bormașină) - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în data de 28 martie 2009, după lăsarea întunericului, dintr-un chioșc amplasat în Parcul T din municipiul P N, județul N, aparținând " Comerț" P N, în care a pătruns prin efracție, un aparat marca "Panasonic", o casă de bani, produse alimentare, băuturi alcoolice precum și suma de 100 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 09/10 aprilie 2009, dintr-o construcție metalică de tip vagon amplasată pe strada G-ral din municipiul P N, județul N, în care a pătruns prin efracție, un laptop marca "" și suma de 50 de Euro aparținând " " P N - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 09/10 aprilie 2009, din curtea unui imobil situat pe strada G-ral din municipiul P N, județul N, în care a pătruns prin efracție, un moped marca "", aparținând părții vătămate cu o valoare de achiziție de 700 EUR - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul folosirii pe nedrept, prin escaladare, în noaptea de 17/18 aprilie 2009, autoutilitara marca "Iveco" înmatriculată sub nr. -, aflată în detenția " Serv" P N, și de a fi condus pe drumurile publice autovehiculul indicat, deși nu poseda permis de conducere - întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 - art.209 alin.1 lit.g Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal, respectiv de conducere pe drumurile publice unui autovehicul de către persoană fără permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi încercat să sustragă în scopul însușirii pe nedrept, în seara zilei de 19 aprilie 2009, după lăsarea întunericului și acționând împreună cu o altă persoană, bunuri aflate într-un garaj aparținând părții vătămate, garaj în care inculpatul a pătruns prin efracție și escaladare, consumarea faptelor comise de către inculpat fiind întreruptă prin intervenția părții vătămate menționate și a martorului - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul folosirii pe nedrept, în noaptea de 14/15 mai 2009, autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.-, aparținând părții vătămate, parcat într-un loc public și de a fi condus pe drumurile publice (pe DN 15) autovehiculul indicat, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 - art.209 alin.1 lit.e și g Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal, respectiv de conducere pe drumurile publice unui autovehicul de către persoană fără permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 14/15 mai 2009, prin efracție, din o vitrină frigorifică, aparținând părții vătămate "" cel mai multe sticle cu băuturi răcoritoare cu o valoare totală de 100 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 23/24 iunie 2009, acționând prin efracție și împreună cu alte 4 persoane, bunuri cu o valoare totală de 5.000 lei dintr-un magazin aparținând părții vătămate "" PN( sucuri, băuturi alcoolice precum vin, vodcă, și bere, cafea, țigări, cartele telefonice și suma de 100 lei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul însușirii pe nedrept, în noaptea de 02/03 iulie 2009, din autoturismul marca " 1310" înmatriculat sub nr.-, aparținând părții vătămate, parcat într-un loc public și în care acesta a pătruns prin efracție, un detector marca "" - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi pătruns prin efracție, în noaptea de 02/03 iulie 2009, în autoturismul marca " 1310" înmatriculat sub nr.- aparținând părții vătămate, parcat într-un loc public, cu intenția de a sustrage bunuri din interior, negăsind însă bunuri care să poată fi ușor valorificate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
- fapta inculpatului minor de a fi sustras în scopul folosirii pe nedrept, în noaptea de 08/09 iulie 2009, autoturismul marca " 1310" înmatriculat sub nr.-, aparținând părții vătămate, parcat într-un loc public, și de a fi condus pe drumurile publice (pe strada - și pe strada - - din municipiul P N, județul N) autovehiculul indicat, deși nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 - art.209 alin.1 lit.e și g Cod penal, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal, respectiv de conducere pe drumurile publice unui autovehicul de către persoană fără permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.99 - art.109 Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea la pedepse cu închisoarea pa care le-a contopit în baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cod penal și ținând seama de multitudinea infracțiunilor comise de inculpat, s-a adăugat și un spor.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, primul termen de judecată a apelului, fiind stabilit la data de 09.12.2009.
Potrivit dispozițiilor art.300/2, raportat la art.160/h Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
În raport cu dispozițiile legale menționate, tribunalul constată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării față de inculpat subzistă în continuare, neintervenind elemente sau situații noi, care să impună revocarea acesteia.
Astfel, prin încheierea nr.20 din 10 iulie 2009 Judecătoriei Piatra Neamțs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 14 zile, începând cu data de 10 iulie 2009 și până la 23 iulie 2009, reținându-se că există indicii temeinice că inculpatul, în perioada martie - iulie 2009, singur sau împreună cu alte persoane, a sustras în scopul însușirii pe nedrept bunuri aparținând unui număr de 8 persoane fizice sau juridice și că în aceeași perioadă acesta a condus de mai multe ori pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, cum și că lăsarea sa în libertate, raportat la multitudinea faptelor săvârșite, la rezonanța socială a acestor fapte și la persoana inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. "f" Cod procedură penală).
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită în cursul urmăririi penale și a fost menținută și de instanța de fond, pe parcursul judecării cauzei, fiind pronunțată și hotărârea de condamnare.
Faptele reținute în sarcina inculpatului care, în perioada martie - iulie 2009, singur sau împreună cu alte persoane, a sustras în scopul însușirii pe nedrept bunuri aparținând unui număr de 8 persoane fizice sau juridice și că în aceeași perioadă acesta a condus de mai multe ori pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, cum și că lăsarea sa în libertate, raportat la multitudinea faptelor săvârșite, la rezonanța socială a acestor fapte și la persoana inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art.148 lit.f Cod procedură penală).
Starea de pericol social, își găsește expresia și în sentimentul de insecuritate socială generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor astfel de infracțiuni sunt judecate în stare de libertate.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din măsura de lipsire de libertate a unei persoane poate fi dispusă atunci când există motive verosimile că s-a comis o infracțiune, fiind necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Toate aceste elemente determină instanța în a statua că, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă și în continuare, neintervenind situații sau elemente noi care să justifice înlocuirea sau revocarea acesteia.
Constatând, prin cele ce preced, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, tribunalul a dispus, așa cum se arăta, menținerea stării de arest.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute de instanță în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată pentru motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că menținerea arestării recurentului-inculpat este legală și temeinică, iar motivarea instanței de apel este corespunzătoare, astfel că va fi însușită de instanța de recurs, cu următoarele completări.
Potrivit art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală: "În cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
Așa cum se arăta, la luarea măsurii arestului preventiv instanța a avut în vedere ca temei în drept, prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură, respectiv, "nculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
Probele administrate până în prezent oferă indicii care fac rezonabilă presupunerea că recurentul-inculpat a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se mențin, astfel încât soluția pronunțată de Tribunal este legală și temeinică.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care recurentul-inculpat a fost trimisă în judecată și condamnat de instanța de fond, precum și de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise.
Curtea apreciază că în raport de numărul foarte mare a infracțiunilor pentru care este judecat, de împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, lăsarea în libertate a recurentului-inculpat, în acest stadiu al soluționării cauzei, ar prezenta un pericol concret și real pentru ordinea publică, ar genera o stare de insecuritate socială, ar induce concluzia că persoanele care comit numeroase infracțiuni, sfidând ordinea de drept, nu sunt private de libertate, ceea ce ar avea un impact negativ asupra ordinii sociale, morale de drept în colectivitate și ar induce credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de un pericol social deosebit.
Așa cum se arăta, la luarea și, desigur la menținerea măsurii arestului preventiv, potrivit art.136 alin.8 Cod procedură penală, trebuie să se aibă în vedere și persoana inculpatului.
Ori, așa cum rezultă din probele administrate, recurentul-inculpat nu are ocupație și a făcut din săvârșirea de infracțiuni un mod de viață, asigurându-și existența din comiterea de infracțiuni.
La data la care se presupune că a săvârșit unele dintre infracțiunile pentru care este judecat, acesta avea cunoștință că este cercetat penal pentru săvârșirea altor infracțiuni, care fac și acestea obiectul prezentului dosar, ceea ce dovedește perseverență infracțională și dispreț față de lege.
Curtea, evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care recurentul-inculpat este judecat, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite, reacția publică declanșată datorită faptei presupuse a fi comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a inculpatului, anturajul și mediu din care provine acesta, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal, punerea sa în libertate, prezentând, pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret și actual pentru ordinea publică.
Instanța de control judiciar apreciază, pentru considerentele mai sus arătate, deoarece temeiul menținerii detenției nu a încetat, că în această fază a procesului penal nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva recurentului-inculpat.
În cauză continuarea detenției se justifică deoarece sunt indicii concrete care demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează prezumției de nevinovăție de care beneficiază recurentul-inculpat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii din data de 25.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei, avocat.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 350 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2009, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Santi Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru
GREFIER,
Red.încheierea -
Red.dec.
El.
02.12/02.12.2009
Președinte:Santi SilviuJudecători:Santi Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru