Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.735
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anti Silviu
JUDECĂTORI: Anti Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru
- -
-: GREFIER
&&&&&&&&&&&
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ J--BIROUL TERITORIAL BACĂU -
reprezentat legal prin procuror -
Pe rol judecarea cauzei penale privind recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat în stare de arest recurentul-inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință:
Întrebat fiind recurentul-inculpat arată că își menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de un apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat G, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului și punerea acestuia în stare de libertate, având în vedere că din probele administrate la dosar nu rezultă că ar fi săvârșit infracțiunea.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț ca fiind legală și temeinică, din probele administrate în cauză rezultă că subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării, pericolul social nefiind diminuat.
Recurentul inculpat, având pe rând cuvântul, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în baza art.300/2, raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a inculpatului -.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Împotriva inculpatului s-a dispus luarea măsurii preventive a arestării prin încheierea nr. 22/U din 06.08.2009 a Tribunalului Neamț, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 26/U din 06.08.2009.
La luarea măsurii s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit.f Cod procedură penală.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită prin încheierea nr. 31//02.09.2009 a Tribunalului Neamț.
Prin rechizitoriul -Biroul Teritorial Neamț nr. 42/D/P/2009 din 24.09.2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal și art.42 alin. 1 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Prin încheierea din 30.09.2009, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, apreciindu-se că temeiurile care au condus la luarea măsurii impun privarea în continuare de libertate a inculpatului.
În cauză, există în continuare probe sau indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 1 Cod procedură penală și a art.5 parag. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cele pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată și cele administrate până în prezent pe parcursul cercetării judecătorești, și care pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunilor de care este învinuit și sunt suficiente pentru a justifica măsura arestării preventive. Aceste probe nu trebuie să aibă forța care ar justifica o condamnare, nici măcar forța care a justificat trimiterea în judecată, ci trebuie doar să poată convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este judecat.
Există, în continuare, cazul de luare a măsurii arestării preventive prevăzut în art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Pentru infracțiunile de care este învinuit inculpatul, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică constă în starea de neliniște în rândul societății generată de faptul că persoane învinuite de săvârșirea unor astfel de infracțiuni sunt cercetate în stare de libertate. Acest pericol este apreciat în raport de rezonanța produsă de fapte, de frecvența infracțiunilor de același gen, de comportamentul inculpatului, care prezintă antecedente penale, dar și de gravitatea faptelor comise, rezultată din modalitatea de săvârșire. Deși pericolul faptelor nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar cauza lăsarea în libertate a inculpatului, nu se poate face abstracție de pericolul faptelor de care este bănuit inculpatul, care sunt foarte grave.
Starea sănătății inculpatului nu poate constitui motiv pentru revocarea măsurii, atât timp cât acesta poate beneficia de tratament medical sub pază permanentă, în condițiile art. 139/1 Cod procedură penală.
Pentru realizarea scopului general prevăzut în art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, este necesară menținerea măsurii preventive a arestării.
Pentru realizarea acestui scop, luarea unei măsuri preventive mai puțin severe este insuficientă, datorită gravității și periculozității faptelor de care este învinuit inculpatul, periculozității acestuia și pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar cauza lăsarea în libertate.
Așa fiind, temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, astfel că măsura va fi menținută.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute de instanță în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată pentru motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că menținerea arestării recurentului-inculpat este legală și temeinică, iar motivarea instanței de apel este corespunzătoare, astfel că va fi însușită de instanța de recurs, cu următoarele completări.
Potrivit art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală: "În cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
Așa cum este cunoscut pentru luarea și menținerea unei măsuri preventive trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea și, desigur, pentru menținerea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care ar motiva o condamnare.
Cât privește expresia indicii temeinice, potrivit art.68/1 Cod procedură penală,unt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Există indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată, a săvârșit fapta pentru care este cercetat, sau pentru care este judecat.
În cauza dedusă judecății nu numai că sunt indicii temeinice, dar sunt probe temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea rezonabilă că recurentul-inculpat a săvârșit infracțiunile pentru care este judecat.
În ceea ce privește vinovăției sau nu a recurentului-inculpat cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și corecta lor încadrare juridică, aceste aspecte vor fi verificate și asupra lor se va pronunța, după administrarea tuturor probelor, instanța investită cu soluționarea cauzei în fond, respectiv Tribunalul Neamț.
să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;
Așa cum s-a motivat și de prima instanță, la luarea măsurii arestului preventiv împotriva recurentului-inculpat, instanța a avut în vedere ca temei în drept, prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură, respectiv, " nculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 aniși există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
În raport de gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată recurentul - inculpat(Hotărârea din 24.10.2006, Kusyk contra Poloniei),de participarea acestuia la presupusa săvârșire a acestor infracțiuni, așa cum rezultă cu deosebire din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate cu respectarea dispozițiilor art.91/1 Cod procedură penală, de caracterul transfrontalier al infracțiunilor, faptul că o parte dintre membrii grupării cercetați în aceeași cauză, pentru care s-a dispus de Parchet disjungerea cercetărilor, de frecvența infracțiunilor de același gen săvârșite și de necesitatea unei prevenții generale, Curtea constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru acest inculpat subzistă, astfel că se impune menținerea măsurii arestului preventiv(Hotărârea din 25.ianuarie.2007, Hesse contra Austriei).
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența care, în câteva cauze împotriva Franței(Cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001), prin carea statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficient pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă(Hotărârea din data de 23.08.2008, Vrencev contra, Hotărârea din 29.01.2008, Saadi contra Regatul Unit, Hotărârea din 04.04.2000 Witold contra Poloniei, Hotărârea din 08.06.2004, Hafsteinsdottir contra Islandei).
Apărarea ordinii publice, este pertinent și suficient dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Menținerea stării de arest a inculpatului poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală.
În cauză dedusă judecății, în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care este judecat recurentul-inculpat, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, de modul de operare reținut în actul de sesizare, participarea inculpatului, în actul de sesizare reținându-se că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor informatice, obținerea datelor și confecționarea unor carduri contrafăcute, cu scopul de a realiza, atât persona, cât și prin intermediari atrași în activitatea infracțională, retrageri neautorizate de numerar de la -uri amplasate în România și alte state, Curtea constată că recurentul-inculpat prezintă un pericol concret și actual atât pentru ordinea publică din România, cât și pentru ordinea de drept din celelalte state membre ale Uniunii Europene și nu numai.
Activitatea infracțională a recurentului-inculpat a fost întrerupă de organele de cercetare penală, care l-au surprins tocmai când încerca să părăsească România, cu intenția de a se deplasa în Ungaria, pentru fraudarea bancomatelor din această țară, Parchetul reținând în actul de sesizare că asupra inculpatului au fost găsite carduri contrafăcute, iar la percheziția domiciliară au fost identificate mai multe dispozitive artizanale, care erau destinate efectuării unor transferuri de date între două dispozitive care folosesc comunicație serială.
Pericolul social concret rezultă și din faptul că recurentul-inculpat a cooptat pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni și alte persoane.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului-inculpat ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă nu numai de a adopta o legislație penală, dar și de avea un mecanism care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte care pun în pericol patrimoniul cetățenilor europeni, al unităților bancare din România și celelalte state ale Uniunii Europene și nu numai.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.
În acest context, neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria)detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.
Cu privire la persoana recurentului-inculpat se constată că există suficiente suspiciuni legate de implicarea lui în comiterea unor fapte grave, alimentate și de împrejurarea că în urma perchezițiilor au fost descoperite mai multe dispozitive susceptibile de a fi folosite la fraudarea instrumentelor de plată electronice.
Apoi, din fișa de cazier judiciar rezultă că recurentul-inculpat a mai cunoscut rigorile penale, că a beneficiat de clemență, fiind liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare, dar acesta nu a înțeles nimic și se presupune că a comis infracțiunile deduse judecății, în actul de sesizare reținându-se săvârșirea acestora în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal.
Din examinarea probele administrate, inclusiv din transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de recurentul-inculpat, rezultă presupunerea că recurentul-inculpat își făcuse o ocupație din a procura echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, falsificarea instrumentelor de plată electronice, deplasarea în străinătate, extragerea de date, prin mijloace frauduloase, de pe cardurile folosite de titulari la bancomate și utilizarea acestor date pentru falsificarea de carduri și extragerea de bani din bancomate, prin instrumente artizanale, activitatea infracțională care se desfășoară în mai multe țări ale Uniunii Europene.
De asemenea, așa cu se arăta, la dosar există suficiente indicii referitoare la faptul că la desfășurarea activităților presupus infracționale au participat și alte persoane, pentru unele dispunându-se de Parchet disjungerea urmăriri penale, iar lăsarea în libertate a recurentului-inculpatul nu ar face altceva decât să îngreuneze actele de urmărire penală.
În ultima perioadă de timp se constată o creștere a numărului infracțiunilor de genul celor pentru care recurentul-inculpat este trimis în judecată, volumului fraudei și complexității infracțiunilor săvârșite prin folosirea mijloacelor electronice și a informațiilor prelucrate de acestea, mulți dintre autorii unor asemenea infracțiuni comise în străinătate fiind români, care s-au specializat în comiterea acestor infracțiuni.
Lăsarea în libertate a recurentului-inculpat ar avea ca efect încurajarea celorlalți infractori care săvârșesc fapte similare, inclusiv a celor față de care s-a dispus disjungerea cercetărilor penale, care nu se vor teme de măsurile preventive care pot fi luate față de ei, oricât de grave ar fi faptele comise, deoarece după cel mult patru luni de arest preventiv, sunt puși în libertate.
Pentru aceleași considerente, Curtea constată că, în această fază a procesului penal, nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva recurentului-inculpat.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța investită cu soluționarea cauzei pe fond are obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când va constata că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, va putea dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.
Pentru aceste motive, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu,
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii din data de 25.11.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei, avocat G.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 350 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2009, în prezența recurentului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Anti Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
El.
02.12/02.12.2009
Președinte:Anti SilviuJudecători:Anti Silviu, Dumitru Pocovnicu Gabriel Crîșmaru
