Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 765/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 765/R/2008

Ședința publică din 17 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin:, procuror șef secție judiciară

S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva Încheierii penale din 05 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pivind pe inculpatul, trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, port fără drept de armă albă, prev.de art.20 penal, rap.la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.d,i penal, art.217 alin.1,art.321 alin.1 penal și art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 modificată cu aplicarea art.33 lit.a penal. având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărători aleși, av. Contra și av., ambii din cadrul Baroului M, cu delegații avocațiale depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului, av. Contra depune la dosar copia graficului de prezentare la sediul IPJ Mai nculpatului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat,instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecândd cauza să se dispună respingerea cererii de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și în consecință să se mențină starea de arest a inculpatului. Astfel, apreciază că soluția primei instanțe este nejustificată deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat. Arată că la sesizarea instanței când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, aceasta s-a pronunțat pe baza acelorași probe și indicii care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării și prelungirea acesteia iar după un interval scurt de timp, fără a se intra în cercetarea judecătorească și fără a se administra probe, instanța a apreciat că temeiurile s-au modificat deja. Ideea de pericol concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul nu trebuie văzută exclusiv prin prisma împrejurării că urmărirea penală a fost finalizată și că cercetarea judecătorească se poate efectua și cu inculpatul în stare de libertate, aceste considerente ale instanței de fond fiind subiective, instanța raportându-se doar la persoana inculpatului care se află de trei luni de zile în arest și nu are antecedente penale. Apreciază că în evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere doar datele privind persoana inculpatului ci și date referitoare la săvârșirea infracțiunii de care este învinuit, pericolul social al acestuia, faptul călăsarea în libertate ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Apărătorul inculpatului, av. Contra, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.d pr.pen. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Apreciază că din probele administrate în cauză rezultă o stare de fapt total schimbată față de ceea ce s-a avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Solicită a se reține că inculpatul nu a avut niciodată intenția de a se sustrage urmăririi penale. Mai mult, în prima fază s-a luat față de acesta obligația de a nu părăsi țara iar inculpatul s-a prezentat de fiecare dată la organele de poliție respectându-și obligațiile. Susține că starea de fapt s-a schimbat radical, existând mulți martori și coinculpați care arată că nu inculpatul a fost cel care a generat conflictul ci partea vătămată care a avut un comportament deosebit de agresiv. Inculpatul a exercitat agresiunea ca o ripostă la atacul direct, imediat și injust exercitat de partea vătămată care avea în mână un. De asemenea, din probele administrate în cauză rezultă faptul că inculpatul nu a lovit intenționat autovehiculul părții vătămate, existând la fața locului urme de frânare ale autoturismului inculpatului.existența armei de foc și folosirea ei de către partea vătămată este confirmată de declarațiile martorilor care au asistat la incident. Prin actul de trimitere în judecată s-a încercat înlăturarea acestor declarații prin reținerea unei probe în acuzare administrată în mod nelegal cu nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la respectarea dreptului la apărare și competența excusivă a procurorului. Este vorba despre experimentul judiciar care vine să susțină că de la distanțele precizate nu se putea observa cele declarate. A invocat nulitatea acestui experiment pe considerentul că a fost întocmit în lipsa inculpaților și fără încunoștiințarea apărătorilor inculpaților. Inculpatul nu a avut niciodată intenția de a suprima viața părții vătămate deoarece sabia nu a fost una aptă să producă moartea, fiind una artizanală; aceasta a fost aruncată și nu condusă pentru producerea leziunilor în scopul de a determina pe partea vătămată să abandoneze ul pe care îl ținea în mână; leziunile produse nu au pus în primejdie viața părții vătămate. Pentru toate acestea apreciază că intenția inculpatului nu a fost aceea de a suprima viața părții vătămate ci aceea de a produce leziuni corporale, împrejurare în care, prin prisma probațiunii administrate, încadrarea juridică reținută este pusă sub semnul îndoielii. Consideră că lipsa pericolului social raportat la persoana inculpatului coroborat cu starea de fapt neclară duc la concluzia că luarea unei măsuri de obligare de a nu părăsi țara este una potrivită, măsura arestării preventive fiind excepția.

Apărătorul inculpatului, av., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinciă și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Achiesează concluziilor antevorbitorului său, în plus, menționând că probele de la dosar duc la o altă concluzie a altei stări de fapt și a temeiurilor arestării, ceea ce infirmă susținerile parchetului. O stare de fapt neclară ar face mai potrivită luarea unei măsuri ca aceea de obligare de a nu părăsi țara. Măsura arestării preventive a fost luată în condițiile art.148 lit.f pr.pen. reținându-se existența unui pericol concret pentru ordinea publică. Este important de menționat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al infracțiunii, nefiind suficientă afirmarea acestei stări ci este necesară identificarea unor elemente de natură să determine concluzia că lăsarea inculpatului în libertate ar genera punerea în primejdie a colecitivății, ori, în prezent, față de activitatea infracțională care rezultă dion probatoriul administrat în cauză, se poate constata că pericolul pentru ordinea publică este mult diminuat față de momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. Solicită a se avea în vedere că inculpatul este o persoană cu un comportament adecvat în societate, nu are antecedente penale și este absolvent al studiilor postuniversitare. Inculpatul nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică iar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara reprezintă o modalitate corectă și echitabilă de a asigura desfășurarea procesului penal. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului. Depune la dosar concluzii scrise.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorii lui.

CURTEA

Prin încheierea penală din 5 decembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, în baza art. 139 alin.2 pr.pen. s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.

În temeiul art. 139 alin.1 pr.pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive a inc., fiul lui și, născut la 10.12.1982 în O, jud.S M, CNP -, arestat preventiv, aflat în. BM( mandat de arestare preventivă nr.6/2.09.2008 a Curții de APEL CLUJ ) cu măsura obligării de a nu părăsi țara și, în baza art. 1451alin.2 pr.pen. rap.la art. 145 alin.11și 12.pr.pen. impune acestuia respectarea următoarelor obligații:

1.- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat

2.- să se prezinte la Poliția BMd esemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere ce se va întocmi de către aceasta sau ori de câte ori este chemat

3.- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței

4.- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme

5.- să nu se apropie de părțile civile, membrii familiilor lor și de martorii din acest dosar și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect

6.- să nu se afle la locuința părților civile.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art. 1451alin.2 pr.pen. rap.la art. 145 alin.22pr.pen.

S-a dispus punerea în libertate a acestui inculpat dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 139 alin.2 pr.pen. s-a respins cererea formulată de inc., fiul lui și, născut la 2 iunie 1977 în B M, CNP -,.în B M, str. -, nr. 2/58, jud.M privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, precum și cea de a i se încuviința părăsirea țării în cursul lunii decembrie sau pe parcursul unei săptămâni.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș întocmit la 28 octombrie 2008 în dosarul nr. 226/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20.pen. rap.la art. 174, 175 alin.1 lit.d, i pen. distrugere prev.de art. 217 alin.1 pen. ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321 alin.1 pen. și port nelegal de obiecte confecționate pentru tăiere, lovire prev.de art. 11pct.1 din Legea nr. 61/1991 modificată cu aplicarea art. 33 lit.a pen.

De asemenea, a fost trimis în judecată și inculpatul (tot în stare de arest preventiv) pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321 alin.1 pen. și port nelegal de obiecte confecționate pentru lovire prev.de art. 11pct.1 din Legea nr. 61/1991 modificată cu aplic.art. 33 lit.a pen.

Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată și inculpatul, în stare de libertate, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321 alin.1 pen.

La această instanță s-a format dosarul nr-, cauza fiind în prezent în faza de judecată.

Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților în temeiul art. 3002.pr.pen. și art. 160 pr.pen. și la examinarea cererilor formulate de acest inculpat și de inculpatul, tribunalul a reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 74/R/2008 a Curții de APEL CLUJs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pe o perioadă de 29 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20.pen. rap.la art. 174, 175 lit.d,i pen. infracțiunile de distrugere prev.de art. 217 alin.1 pen. de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev.de art. 321.pen. și de port ilegal de armă prev.de art. 11din Legea nr. 61/1991 (inculpatul ) și pentru ultimele trei infracțiuni menționate (inculpatul ), în temeiul art. 148 lit. pr.pen.

Prin încheierea penală nr. 553 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a dispus prelungirea cu 30 de zile (2 octombrie - 31 octombrie 2008) a duratei arestării preventive a celor doi inculpați - soluție menținută prin decizia penală nr. 91/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.

Prin încheierea penală din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în acest dosar s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați, însă Curtea de APEL CLUJ prin prin decizia penală nr. 653/R/06.11.2008 a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Tribunalul a apreciat că temeiurile care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-a schimbat și se impune, în consecință, a se înlocui această măsură preventivă cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

În raport de contextul în care se prezumă că a comis faptele și de gradul de participare pe care se presupune că fiecare parte a avut-o la incidentul - obiect al acestei cauze, tribunalul a apreciat că pericolul social pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică s-a diminuat o perioadă de arest preventiv de 3 luni fiind suficientă cu atât mai mult cu cât acesta nu are antecedente penale. O analiză detaliată a probelor aflate la dosar nu este posibilă în această fază procesuală (cea de judecată).

Acest pericol social nu s-a înlăturat, iar măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 139 alin.2 pr.pen. care permit a se revoca măsura arestării preventive. Sunt însă îndeplinite condițiile prev.de art. 139 alin.1 pr.pen. astfel că se va înlocui această măsură cu cea a obligării de a nu părăsi țara, acesta urmând a respecta condițiile stabilite în dispozitivul acestei încheieri.

Cererile formulate de inculpatul de a se revoca măsura obligării de a nu părăsi țara sau de a i se încuviința părăsirea țării în cursul lunii decembrie 2008 sau pe parcursul unei săptămâni cu motivarea că este necesar să se deplaseze în Spania pentru prelungirea actului de rezidență s-au respins. Temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu au dispărut, iar, pe de altă parte, acesta nu a făcut dovada susținerilor sale (s-a depus la dosar un înscris în limba spaniolă netradus).

Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș solicitând casarea acesteia în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi țara și rejudecând să se dispună menținerea arestului preventiv pentru inculpatul.

În motivarea recursului s-a arătat că încheierea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr.74/R din 2.09.2008 a Curții de APEL CLUJ nu erau schimbate la data de 2.12.2008, moment până la care nu s-a administrat nicio probă în cursul judecății, mai ales că la 30.10.2008 instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, apreciind că aceasta este legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr.226/P/2008, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, port nelegal de obiecte confecționate pentru tăiere, prev.de art.20 rap.la art.174, 175 alin.1 lit.d,i, art.217 alin.1 pen. și art.321 alin.1 pen. art.11pct.1 din Legea 61/1991, toate cu aplic.art.33 lit.a pen. reținându-se în fapt că la data de 8 august 2008, în loc public, a agresat partea vătămată, căreia a încercat să-i suprime viața, aplicându-i o lovitură cu o sabie și cauzându-i leziuni vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra. S-a mai reținut în fapt că la aceeași dată, inculpatul a intrat cu autorturismul Audi Q7 cu intenție în autoturismul părții civile determinând avarierea acestuia și că în jurul amiezii, împreună cu și în timp ce se aflau în spălătoria din B M au produs scandal public.

Prin încheierea penală nr.74 din 2.09.2008 Curtea de APEL CLUJa admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru infracțiunile mai sus-menționate, dispunând arestarea sa pe o perioadă de 29 zile, după ce inițial Tribunalul Maramureșa respins această propunere.

După sesizarea instanței, la primirea dosarului în 30.10.2008, procedând la verificarea legalității i temeiniciei arestării preventive în baza art.300/1 pr.pen. instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale menținând-

Curtea de APEL CLUJ prin decizia penală nr.653/6.11.2008 a respins recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării, reținând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, și anume cele prev.de art.143, rap.la art.148 alin.1 lit.f pr.pen.

Având în vedere că de la data de 30.10.2008 și până la 2.12.2008 instanța de fond nu a administrat nicio probă care să răstoarne situația de fapt inițială, că indiciile de săvârșire a faptelor de către inculpat sunt aceleași care au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat prin trecerea unei perioade foarte scurte de timp în raport de gravitatea faptelor comise și persoana inculpatului, nu se poate considera că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, pentru a fi îndeplinite condițiile prev.de art.139 pr.pen.

În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș este întemeiat și va fi admis în baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. iar ca urmare a casării încheierii atacate, în baza art.300/2 pr.pen. rap.la art.160/b pr.pen. se va menține starea de arest a inculpatului.

Văzând și disp.art.192 alin.3 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva Încheierii penale din 5 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș (cu privire la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive), pe care o casează doar cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Rejudecând, în temeiul art.300/2 rap.la art.160/b pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la 10.12.1982), deținut preventiv în Penitenciarul Gherla.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER

- - - - - - - -

//22.12.2008

4 ex.

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 765/2008. Curtea de Apel Cluj