Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 816/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 816/

Ședința publică din 04 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 20.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat din oficiu.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar solicitând a se dispune măsura interdicției de a părăsi localitatea sau țara.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea măsurii arestării preventive.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din data de 20.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 1608al. 3.p Cod Penal, a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul.

În baza art. 300 ind. 2.C.P.P. rap. la art. 160 1 și 3.p Cod Penal s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea acestei măsuri să fie analizată la expirarea termenului legal de 60 zile, respectiv data de 18.10.2008.

În baza art. 139 Cpp a fost respinsă cererea inculpatului formulată prin apărător, avocat, cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Pentru a pronunța această încheiere penală, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, Tribunalul Timișa apreciat că temeiurile în baza cărora a fost luată această măsură subzistă în prezent, nu au intervenit modificări care să justifice lăsarea în libertate a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni grave,de pericol, prevăzută de legea penală, pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv infracțiunea de trafic de persoane.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate a inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

Avându-se în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu se impune ca inculpatul să fie judecat în stare de libertate, astfel că, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin. 1 lit. c teza I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

Întrucât s-a reținut că temeiurile care au determinat măsura arestării preventive nu s-au schimbat în nici un fel, în baza art. 139 Cpp tribunalul a respins cererea inculpatului formulată prin apărător, cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Împotriva încheierii de ședință din 20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 1981.4/30 din 23.05.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral cu ocazia susținerii conform concluziilor din practicaua deciziei penale recurate.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de trafic de persoane aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv circulația liberă a bunurilor, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 20.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 al. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 04 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Red.A-

Tehnored.CU -09.-

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 816/2008. Curtea de Apel Timisoara