Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.846
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, a fost reprezentat de procuror:.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul,(fiul lui și, născut la data de 22 ianuarie 1980), în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 17 noiembrie 009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care conform art.300/1 alin.1 pr.penală s-a constatat regularitatea actului de sesizare al instanței, s-a respins ca neîntemeiată excepția nelegalei sesizări a Tribunalului Prahova invocată de inculpat și potrivit art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, aceasta fiind menținută.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de deținere, asistat de apărător ales avocat - din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul-inculpt.
Avocat - având cuvântul a declarat că nu are excepții de invocat sau cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Publica declarat că nu are alte cereri de formulat.
Curtea a luat act de susținerile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul art.385/13 pr.penală a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat -, având cuvântul penttru recurentul-inculpat a criticat încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova pentru mai multe motive.
Un prim motiv de recurseste acela că instanța de fond a pronunțat încheierea cu încălcarea dispozițiilor articolului 300/2 pr.penală, respectiv a pus în discuție măsura arestării preventive înainte de a verifica dacă la momentul respectiv era legal sau nelegal sesizată.
Astfel, dacă dispozițiile art.300/1 pr.penală nu prevăd momentul la care instanța verifică măsura arestării, ci că "după înregistrarea dosarului. instanța este datoare să verifice din oficiu", de observat este că în dispozițiile art.300/2 legiuitorul a înțeles să atribuie această posibilitate judecătorului legal sesizat să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Or, în condițiile în care judecătorul fondului, așa cum se poate constata lecturând încheierea recurată, pune în discuția părților, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pe starea de arest, înainte de a verifica dacă era legal sesizat, este o inovație dată cu încălcarea dispozițiilor art.300/2 pr.penală
că, de observat este și că în calitatea sa de apărător ales al recurentului-inculpat, pentru a nu fi acuzat de rea-intenție, a solicitat și expus magistratului instanței de fond, ca și azi în fața instanței de recurs, să se constate greșita aplicare a legii, în sensul că un magistrat nu se poate pronunța pe menținerea stării de arest decât după verificarea legalei sesizări.
A mai susținut că din punctul său de vedere, recursul este admisibil și are ca efect admiterea cererii sale, impunându-se casarea încheierii din 17 nov.2009 și restituirea dosarului la Tribunalul Prahova.
Trecând la al doilea motiv de recurs,a susținut că trebuie verificat dacă la 17 nov.2009 Secția penală a Tribunalului Prahova era instanța legal sesizată și dacă erau îndeplinite condițiile pentru a se discuta starea de arest, opinia sa fiind că nu, iar considerentele în susținerea acesteia se află în dosarul instanței de fond, când a susținut că cercetările trebuiau efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - structura centrală a DIICOT. Acele argumente le-a completat cu urmărirea procesului legislativ al OUG 131/2006 care a modificat și completat Legea nr.508/2004, referitor la articolul 12 din lege, ce reglementează competența DIICOT pe structură centrală, birouri și servicii teritoriale.
A precizat că la instanța de fond, reprezentantul Ministerului Publica susținut că Legea nr.508/2004 apărută și publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2006 dădea posibilitatea Serviciului Teritorial Ploiești să efectueze acte de urmărire penală, să întocmească rechizitoriul și să sesizeze instanța de judecată.
Depunându-se evoluția procesului legislativ, după data de 29 decembrie 2006, se poate constata că la 27 februarie 2007 în Camera Deputaților se aproba proiectul de lege pentru respingerea ordonanței de urgență, inclusiv cu privire la art.12, iar la 10 septembrie 2009 și Camera Senatului a adoptat proiectul de lege pentru respingerea ordonanței de urgență în același sens, proiect care modifica și dispozițiile articolului 12 din lege.
A mai invocat și încheierea penală nr.1858/03.04.2007 pronunțată de Secția Penală a, care într-o speță similară, în care inculpatul a fost trimis în judecată, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, unde inițial urmărirea penală fusese efectuată de Serviciul Teritorial Iași din cadrul DIICOT, care a sesizat Tribunalul Iași. ÎCCJ a admis recursul, a constatat că din punct de vedere material, competent să efectueze urmărirea penală era DIICOT, Parchetul ÎCCJ, structura centrală și nu DIICOT- structura teritorială.
A apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.332 pr.penală referitor la nelegala sesizare a instanței de judecată, cu consecința restituirii cauzei la DIICOT - Parchetul ÎCCJ, structura centrală pentru refacerea urmăririi penale. Și în acest context a solicitat să se constate că nu este îndeplinită condiția legalei sesizări și că în mod greșit instanța de fond a constatat legalitatea actului de sesizare a instanței, trecând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive așa cum prevăd disp. art.300/2 rap. la art.160/7 pr.penală-.
În al treilea motiv de recurs,s-a referit la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.309 alin.1 cu referire la art.357 pr.penală și a susținut că minuta, ca și componentă obligatorie trebuie să aibă același conținut cu dispozitivul hotărârii, însă în speță există inadvertențe între minută și dispozitiv, fiind clar că într-o atare situație există un motiv ce impune casarea încheierii.
A precizat că în minută nu se face referire la nicio dată de identificare a inculpaților, astfel că nu se poate ști pentru care dintre inculpați s-a avut în vedere menținerea stării de arest.
O altă critică, a vizat faptul că la momentul pronunțării de către prima instanță cu privire la menținerea stării de arest nicio condiție dintre cele prevăzute la art.160/b alin.2 pr.penală nu mai era îndeplinită.
La momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, structura teritorială DIICOT a avut în vedere necesitatea efectuării urmăririi penale și împiedicarea inculpaților să ia legătura între ei ori cu părțile sau martorii din cauză. Însă după întocmirea rechizitoriului și nelegala sesizare a instanței, cu încălcarea competenței materiale, faza de urmărire penală s-a încheiat și deci și temeiurile avute în vedere la momentul inițial al arestării.
Ca atare, nu există nici temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, așa cum o cer dispozițiile art.160/b alin.2 pr.penală, iar judecătorul în considerentele încheierii nu a dat nicio motivație pe textul de lege.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, în principal să se constate în temeiul disp.art.332 pr.penală, nelegala sesizare a instanței de judecată care nu putea să se pronunțe potrivit dispozițiilor art.300/2 pr.penală cu privire la starea de arest.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond punerea în libertate a inculpatului.
Depune încheierea nr.1858/03.04.2007 pronunțată de Secția Penală a ÎCCJ și Pl-x nr.7/2007 - Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.131/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministrului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, a susținut că a participat în calitate de procuror de ședință la instanța de fond la termenul din 17.11.2009 și ca și atunci, în acest moment consideră că apărătorul inculpatului se află în eroare în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor articolului 12 din legea nr.508/2004.
A menționat că la acel termen s-a invocat incompetența structurii teritoriale a DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești susținându-se că Tribunalul Prahova nu era instanța legal sesizată, însă cu privire la competența DIICOT a arătat că Legea nrr.2004 a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2005 și aprobată prin Legea nr.162/2005 iar ulterior a fost modificată prin Legea nrr.247/2005, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.190/2005 modificată prin Legea nr.332/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.27/2006 modificată prin Legea nrr.356/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.60/2006 și ordonanța de urgență a Guvernului nr.131/2006.
A mai susținut că este cunoscută procedura ordonanțelor de urgență ce modifică legi, în sensul că trebuiesc date spre aprobare Parlamentului României și că această ordonanță a trecut de Camera Deputaților, de Camera Senatului și că după ce a fost supusă spre aprobare au apărut ale modificări.
Având în vedere atribuțiile Președintelui prevăzute în Constituția României, acesta nu a trimis spre aprobare legea care modifică ordonanța de urgență nr.131/2006 și astfel s-a revenit la situația anterioară astfel că nici în acest moment ea nu a fost luată în discuție la Parlament.
Articolul 12 din Legea nr.508/2004, fără a face diferențiere, arată că birourile teritoriale, serviciile ce aparțin DIICOT sunt competente să rezolve o serie de infracțiuni din Codul penal republicat, indiferent de calitatea persoanei, cu excepția celor date în competența Direcției Naționale Anticorupție, astfel că structura DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești are competență generală.
Ca atare, Serviciul Teritorial Ploiești din structura DIICOT era competent să efectueze urmărirea penală și să sesizeze Tribunalul Prahova pentru judecarea cauzei întrucât inculpații au domiciliile pe raza județului
Acestea sunt motivele pentru ca a apreciat că Tribunalul Prahova este instanța legal sesizată și că Serviciul Teritorial Ploiești din cadrul DIICOT a fost competent să instrumenteze dosarul penal.
Cât privește măsura arestării preventive, a considerat că aceasta se impune a fi menținută raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului: art.7 din Legea nr.39/2003, Legea nr.161/2003 și Legea nr.3365/2003, modalitatea în care au fost comise, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, prejudiciul mare și existența unui număr de 36 de părți vătămate în dosar, de reținut că acesta a fost mai mare dar s-au efectuat disjungeri în dosar.
În final a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatul și de menținere ca legală și temeinică a încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fondul cauzei judecarea sa în stare de libertate pentru a beneficia de egalitate de tratament ca și ceilalți inculpați față de care s-au efectuat disjungeri și care sunt cercetați în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, onform art.300 alin.1 pr.penală s-a constatat regularitatea actului de sesizare al instanței și s- espins ca neîntemeiată excepția nelegalei sesizări a Tribunalului Prahova invocată de inculpații,.
Potrivit art.3002pr.penală rap.la art. 160bpr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților fiul lui și, născut la 22.01.1980 în P, jud P, CNP. -, fiul lui și, născut la 12.02.1982, în P, jud P, CNP.-, fiul lui și, născut la data de 14.06.1979, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui G și C, născut la data de 20.01.1978, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui - și, născut la data de 25.05.1988, în mun.P, jud P, CNP -, în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni și menține arestarea preventivă a acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 aceștia, împreună și împreună cu, au constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, au falsificat instrumente de plată electronică, au pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, au deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și au încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conțineau fonduri și au accesat un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
Instanța de fond a reținut că la data de 30.04.2009 Tribunalul Prahovaa admis propunerea de arestare preventivă a acestora și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei cinci inculpați pentru 29 de zile, de la 30.04.2009 până la 28.05.2009 inclusiv, instanța constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. privind existența unor probe si indicii temeinice că inculpații pentru care s-a solicitat arestarea preventivă au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați precum și dispozițiile art.148 lit.f întrucât C.P.P. inculpații, au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2009 s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2009 până la data de 27.06.2009, inclusiv.
Ulterior măsura arestării preventive a fost prelungită în termenul legal până la data de 24 09.2009 inclusiv
La primirea dosarului, instanța a constatat în temeiul disp. art. 300/1 Cpp legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a menținut această măsură.
Referitor la excepția nelegalei sesizări a instanței, invocată de inculpați, tribunalul a constatat regularitatea actului de sesizare și a respins această excepție cu motivarea că, potrivit art. 332 al.2 și 4 p, desesizarea instanței și restituirea cauzei procurorului pentru motive ce țin de nerespectarea dispozițiilor enumerate în aceste texte de lege, este atacabilă cu recurs de către procuror și de către persoana ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.
Însă, în baza art. 300 alin 1 Cpp, instanța a procedat la verificarea regularității actului de sesizare, înainte de citirea actului de sesizare, respectiv înainte de audierea inculpaților.
În baza art 300 Cpp, cand se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.
Din examinarea prevederilor menționate tribunalul a constatat că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror.
În cauza de față s-a observat că, actul de sesizare al instanței cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 Cpp și anume: date referitoare la persoana inculpaților, faptele reținute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere in judecată precum și numele persoanelor care trebuie citate în instanță.
Totodată, s-a constatat că acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.
Cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite prevederile disp art 300/2 Cpp.
Astfel, pericolul social pentru ordinea publică rezultă din complexitatea activității infracționale. Inculpații și -au desfășurat activitatea pe teritoriul mai multor țări europene, ceea ce presupune o planificare atentă, detaliată a activității infracționale.
Menținerea măsurii arestării preventive are ca scop și buna desfășurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și de a lua legătura cu martorii sau cu alte persoane pe care le-ar putea determina să adopte o poziție care i-ar fi favorabilă, în prezent neprocedându-se la audierea inculpaților pe fondul cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, recursul este motivat pe faptul că instanța de fond a pronunțat încheierea cu încălcarea dispozițiilor articolului 300/2 pr.penală, respectiv a pus în discuție măsura arestării preventive înainte de a verifica dacă la momentul respectiv era legal sau nelegal sesizată. În acest sens s-a invocat faptul că, urmărirea penală nu a fost efectuată de către organul competent, întrucât potrivit dispozițiilor Legii 508/2004 trebuia efectuată de către structura centrală a T și nu de către structura locală, deoarece în actul de sesizare se reține că activitatea infracțională s-a desfășurat pe raza mai multor curți de apel, ceea ce atrăgea competența structurii centrale.
Prin urmare, s-a susținut că, atâta vreme cât urmărirea penală nu a fost efectuată de organul competent, măsura arestării preventive este lovită de nulitate și ca atare nu mai poate fi menținută din acest punct de vedere, solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii și restituirea cauzei la prima instanță pentru rejudecare în vederea respectării dispozițiilor legale încălcate.
C de al doilea motiv de recurs, privește neconcordanța între minută și dispozitivul încheierii, susținându-se că în minută nu au fost evidențiate datele de stare civilă ale inculpaților în privința cărora instanța a menținut arestarea preventivă, astfel că nu se poate verifica dacă, cu privire la toți inculpații se constată îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se justifica o atare măsură.
În fine, cel de al treilea motiv de recurs, vizează absența motivării elementelor ce au fost avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea încheierii atacate, susținându-se că instanța de fond nu a explicat în detaliu considerentele în raport de care și-a întemeiat soluția.
Tot sub acest aspect, s-a mai invocat și faptul că lăsarea în libertate recurentului nu prezintă nici un fel de pericol concret pentru ordinea publică atâta vreme cât urmărirea penală a fost finalizată, dosarul aflându-se pe rolul instanței, iar inculpatul nu poate desfășura, în concret, nici un fel de acțiuni de denaturare a aflării adevărului, solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a recurentului, prin înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate.
Curtea examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. nr. 64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă - T.- Serviciul Teritorial Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 împreună cu ceilalți inculpați ce au fost trimiși în judecată prin același rechizitoriu, dar și împreună cu, s-au constituit într-un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, au falsificat instrumente de plată electronică, au pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, au deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și au încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conțineau fonduri și au accesat un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
Măsura arestării preventive a fost dispusă împotriva recurentului prin încheierea de ședință din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, constatându-se că se află în situațiile prev. de art. 136, art. 149, art. 1491comb. cu art. 148 alin.1 lit. f Cod proc. Penală, ulterior instanța de judecată legal investită procedând la prelungirea și respectiv menținerea arestării preventive a recurentului în cursul judecății.
În cauză se constată că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate, așa încât sunt respectate disp. art.3002.pr.penală rap.la art. 160bpr.penală.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpatului la săvârșirea faptei, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurent a faptei ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Ca atare, în speță așa cum a reținut de altfel și prima instanță în motivarea soluției ce a adoptat-o, există suficiente probe care dovedesc participația acestuia la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății.
În plus, se observă că infracțiunile pentru care este trimis în judecată recurentul au fost comise cu participație multiplă, de către mai multe persoane, unele fiind trimise în judecată prin același act de sesizare, iar asocierea participanților în cadrul unei grupări infracționale ce a comis acte de executare pe teritoriul altor state, justifică concluzia potrivit căreia lăsarea în libertate a recurentului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Așa cum de altfel a observat și prima instanță, în aprecierea necesității menținerii arestării preventive, nu se poate face abstracție de pericolul social concret al faptei pentru care recurentul este dedus judecății, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, condiția necesității presupune, ca și ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției și evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor, inclusiv prin eliminarea unei percepții generale potrivit căreia faptele de o asemenea gravitate și periculozitate nu ar fi în mod corespunzător reprimate și eventual prevenite.
Din această perspectivă, s-a statuat că măsura arestării preventive apare ca necesară, în ipoteza în care alte măsuri nu sunt suficiente pentru protejarea în mod eficient a interesului public, fiind evident că în cauză o atare măsură preventivă, cea mai severă, este proporțională și necesară în raport de interesele bunei administrări a justiției și ale protecției interesului public.
În mod neîndoielnic, amploarea activității infracționale, modul și împrejurările în care se reține că s-au comis faptele deduse judecății, care au căpătat un caracter transnațional, dar și valoarea prejudiciului produs sunt elemente care conduc la concluzia că menținerea recurentului în stare de detenție reprezintă o exigență necesară pentru preîntâmpinarea riscului de repetare a infracțiunilor.
Așadar, sunt satisfăcute și celelalte condiții cumulative prevăzute de art. 148 lit. f și C.P.P. în special cerința privitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, știut fiind că, în cauzele de o complexitate sporită și în special în cele privind criminalitatea organizată, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului a evidențiat faptul că o detenție provizorie mai îndelungată nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor Convenției, aceasta fiind, în esență, justificată prin specificitatea cauzei, complexitatea acesteia și prin volumul probelor ce se impun a fi administrate.
Din acest punct de vedere critica recurentului referitoare la absența temeiurilor ce justifică menținerea arestării sale preventive este neîntemeiată, curtea observând că, așa cum a apreciat și prima instanță, temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și nici nu au încetat.
Nici cealaltă critică privitoare la absența motivării elementelor ce au format convingerea primei instanțe, nu este fondată, câtă vreme se observă că, în considerentele încheierii atacate, prima instanță a argumentat în mod amplu toate aspectele în raport de care și-a fundamentat concluzia în sensul necesității menținerii arestării preventive.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica vizând neconcordanța dintre minută și dispozitivul încheierii, câtă vreme această neconcordantă privește, în opinia recurentului, doar faptul că în cuprinsul minutei nu au fost indicate datele de stare civilă ale inculpaților.
Omisiunea indicării acestor elemente nu poate reprezenta în nici un caz un motiv de reformare a încheierii atacate, atâta vreme cât au fost respectate întrutotul, dispozițiile art. 305 C.P.P. privind conținutul încheierii de ședință.
Nici critica invocată de recurent, prin apărătorul său ales, privind necompetența primei instanțe în legătură cu măsura preventivă ce a fost menținută prin încheierea atacată, necompetența atrasă de nelegala sesizare a instanței, nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.332 alin 1 cod procedură penală, când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de către un alt organ de către cel competent, instanța se desesizează și restituire cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 al.1 Cauza C.P.P. nu se restituie atunci când constatarea are lor după încetarea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare penală.
Conform art. 332 al.2 instanța C.P.P. se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezenta învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către un apărător.
Din examinarea acestor dispoziții, precum și a disp. art. 332 al.4 C.P.P. curtea constată că este atacabilă cu recurs numai hotărârea prin care prima instanță se desesizează și restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.
Or, prin încheierea atacată, prima instanță nu a dispus o astfel de măsură care este atacabilă separat cu recurs, ci a constatat, conform art. 300 alin.1 C.P.P. regularitatea actului de sesizare cu care este investită.
În privința încheierii prin care instanța face aplicarea disp. art. 300 alin.1 C.P.P. dispozițiile legale nu prevăd o cale de atac separată, de unde rezultă concluzia că o atare încheiere este atacabilă doar odată cu fondul cauzei și nu în mod separat, așa cum susține recurentul.
În mod corect, sub acest aspect s-a observat că actul de sesizare al instanței este întocmit potrivit legii, cuprinzând toate mențiunile cerute de dispozițiile legale, astfel încât nu poate deveni incidentă în speță sancțiunea prevăzută de art. 300 alin.2 C.P.P. aceea a refacerii actului de sesizare de îndată sau prin acordarea unui termen în acest scop.
Susținerile recurentului vizând încălcarea disp. art. 300/2 C.P.P. în sensul că instanța a menținut o măsură preventivă fără a verifica dacă era legal sesizată sau nu, nu sunt întemeiate, câta vreme, pe de o parte, așa cum am arătat mai sus, prin încheierea atacată s-a făcut aplicarea disp. art. 300 alin.1 și C.P.P. nu a disp. art. 332 alin.1 și alin. 2 C.P.P. iar pe de altă parte, aceste chestiuni vor putea fi supuse examinării odată cu fondul cauzei, prin promovarea căilor ordinare de atac reglementate de lege.
Față de considerentele precizate, curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând și disp. art.192 pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 22 ianuarie 1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii pronunțată la data de 17 noiembrie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
4 ex./24.11.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
