Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.844
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20. 07.1967, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- prin care în baza art.160/8a alin.6 pr.penală s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Prin aceeași încheiere, în baza art.139 alin.2 rap.C.P.P. la art.1451s C.P.P.-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.04.1951, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, ca neîntemeiată; În baza art.1603C.P.P. s-a respins cererea de ridicare sau modificare a controlului judiciar, formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16.11.1964 în Mun.S M, jud.S M, domiciliat în S-, jud.S, ca neîntemeiată;
S-a admis solicitarea inculpatului, referitoare la precizările ce se impun cu privire la obligațiile pe care urmează să le respecte pe parcursul procesului penal și s-a constatat că inculpatul este obligat să respecte, obligațiile prev. de art.1602alin.3 C.P.P. așa cum au fost menționate prin decizia nr.321/R/080.05.2009 a Curții de Apel Pitești, respectiv:
- să nu depășească limita teritorială a orașului S, decât în condițiile stabilite de instanță;
- să prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la P.S, conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Curții de Apel Pitești, instanță care a
dispus această măsură;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nici o categorie de arme.
În baza art.1603s C.P.P.-a respins ca neîntemeiată cererea de ridicare/modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la 29.03.1965, domiciliat în C N,-, jud.C și ca inadmisibilă cererea aceluiași inculpat, de înlocuire a obligației de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ca inadmisibilă.
Inculpații au fost obligați la câte 40 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat în stare de deținere, asistat de avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Avocat și Reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul declară că nu excepții de invocat sau cereri de formulat.
Curtea a luat act de susținerile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul art.385/13 pr.penală a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat a susținut că își întemeiază cererea pe dispozițiile art.160/9 alin.7 pr.p și în baza acestui text de lege a solicitat să se admită recursul, să se caseze hotărârea atacată și după rejudecare să fie admisă cererea de liberare provizorie formulată de inculpat.
Mai întâi de toate, a susținut că se va referi la motivele pentru care tribunalul a respins cererea, motive pe cate înțelege să le considere străine de natura pricinii.
A precizat că pentru a respinge cererea de liberare provizorie, prima instanță a reținut că a mai fost formulată o cerere de aceeași natură la data de 24.09.2009, cerere care a fost respinsă, hotărâre confirmată prin decizia din 27.09.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, stabilindu-se că faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un pericol social ridicat datorită modalităților concrete în care au fost săvârșite, a intervalului M de timp în care au fost săvârșite și datorită rezonanței sociale avută în vedere de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și contextul actual al proliferării actelor de corupție în România.
A susținut că prima instanță a reținut că aceste fapte, în modalitățile în care au fost săvârșite, sunt de natură să îndreptățească organele judiciare la o reacție rapidă și eficientă pentru eradicarea fenomenului de corupție.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, de la anterioara cererii de liberare provizorie sub control judiciar, până la prezenta cerere, nu au intervenit modificări în situația inculpatului și pentru aceste motive a fost respinsă Acestea sunt argumentele pentru care s-a respins de către prima instanță cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.
La fila 99 din dosarul cauzei, afirmă că există încheierea prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie a inculpatului și că dacă se va verifica, se poate constata că motivele avute în vedere la respingerea cererii inculpatului, sunt identice cu cele pe care judecătorul le-a avut în vedere la respingerea cererii inculpatului.
Admite ideea că pot fi aceleași motive, și că doi inculpați pot avea situații similare, dar nu și că un judecător poate să copieze din calculator motivarea de la o încheiere care privește un inculpat, folosind-o la o încheiere care privește pe altul.
Judecătorul fondului, probabil că în lipsă de alte argumente pertinente a trebuit să facă o motivare cu caracter general, care este valabilă în toate infracțiunile de corupție, fără a particulariza în nici un fel situația inculpatului și nu a răspuns deloc motivelor pentru care s-a formulat cererea de liberare provizorie.
Consideră că acestea sunt aspecte ce țin de modul în care se argumentează soluțiile.
Revenind la cerere și motivele invocate de judecător atunci când a respins-o, susține că prin cererea sa a încercat să abordeze în alt mod cererea de liberare provizorie, din echivocul textului de la art.160/2 pr.penală care lasă la lumina judecătorului oportunitatea liberării condiționate a unui inculpat aflat în stare de arest.
Cunoscând hotărârea care consacră starea de arest a inculpatului și hotărârile anterioare, recunoaște justețea actului care consacră starea de arest a inculpatului, acesta fiind și motivul pentru care nu a formulat nici cerere de revocare pe motiv că au dispărut temeiurile arestării și nici de înlocuire a măsurii arestării preventive pe motiv că s-au schimbat acele temeiuri, deși în opinia sa s-au schimbat, ci a ales să formuleze o altă cerere, aceea de liberare provizorie sub control judiciar.
în dreptul al inculpatului arestat de a fi cercetat în stare de libertate și mai ales de a fi liberat provizoriu, iar în cererea sa s-a referit la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru că, ea face parte din dreptul intern și trebuie avute în vedere atunci când acesta tace atunci, când lipsesc niște criterii ce trebuie avute în vedere de judecător atunci când este pus în situația de a hotărî asupra unei cereri de liberare provizorie.
Susține că în cererea formulată a făcut referire la dispozițiile articolului 5, paragraful 3 din Convenție, în care se arată că orice persoană arestată sau reținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.c din același articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, iar punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezența persoanei la judecata cauzei.
Prin consacrarea dreptului de a fi liberată provizoriu a unei persoane arestate preventiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu face altceva decât să oblige la analiza incidenței sau non incidența dreptului libertății provizorii.
Pentru că legea română tace atunci când judecătorul trebuie să hotărască asupra temeiniciei liberării provizorii, având în vedere numeroasele hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a referit la două dintre ele, anume la cauza Haus Poloniei și Naus Poloniei. În conformitate cu aceste două hotărâri, în realizarea art.5 paragraful 3 din CEDO, Curtea a statuat că instanțele sunt obligate să ia în considerare posibilitatea unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces, iar în cazul motivelor de menținere în detenție, atunci când se dovedesc a fi suficiente și pertinente, trebuie să se facă o analiză în legătură cu care autoritățile naționale competente au depus diligențe pentru asigurarea procesului penal.
De asemenea, CEDO, văzând tăcere legislației naționale, a înțeles să identifice și să dea îndrumări în acest sens, deși nu sunt obligatorii, instanțelor naționale cu privire la motivele suficient de puternice pentru a justifica lungimea perioadei de detenție, pentru că s-a referit la o durată anume a detenției, ce nu poate fi depășită, știut fiind că durata stabilită de CEDO, este adevărat că nu în toate cauzele, datorită complexității lor, este de 6-8 luni. Inculpatul stă în arest din luna aprilie 2009, deci la limita acestei perioade, a duratei rezonabile a arestării.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că motivele suficient de puternice pot fi: "tulburarea ordinii publice, gravitatea infracțiunii, pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal, pericolul de influențare a procesului, negarea culpabilității de inculpat,pericolul de repetare a faptelor, crima organizată și nevoia de a asigura repetarea pedepsei, situație în care inculpatul nu se găsește pentru că nu există hotărâre definitivă de condamnare.
Acestea sunt criteriile pe baza cărora judecătorul învestit cu soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie să spună dacă este legală sau nu. Or, motivele avute în vedere de către judecătorul fondului sunt doar elemente pe baza cărora să se facă eventual o individualizarea judiciară a pedepsei și consideră că acestea sunt străine de natura pricinii, întrucât una a cerut și altceva s-a hotărât.
Prin argumente de text și legislație internațională încearcă să determine instanța de control judiciar să dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului pentru că nu se pune problema că inculpatul ar putea tulbura ordinea publică și aici trebuie făcută o distincție între pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pe o durată scurtă, cum spune judecătorul fondului și tulburarea ordinii publice, care este cu totul altceva decât pericolul pentru ordinea publică. Nu se pune problema ca infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prin actul de acuzare să fie grave, pentru că inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune de dare de mită în forma complicității, pentru o altă infracțiune de dare de mită în forma complicității, de data aceasta în formă continuată prevăzută de art.26 rap. la art.255 cu aplicarea art.41 alin.2 penal, de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea 39, constituirea unui grup infracțional organizat și de o infracțiune de deținere de substanțe interzise prevăzută de art.22 alin.1 din OUG 121/2006.
Când se vorbește despre pericolul sau gravitatea infracțiunilor trebuie să se facă o raportare la criteriile stabilite de art.18/1 alin.2 penal, criterii de identificare a pericolului social al infracțiunii. Un argument pe baza căruia, s-ar spune că infracțiunile nu sunt grave, deși nu sunt grave în context pentru că sunt infracțiuni de corupție, în plaja largă a infracțiunilor de corupție, infracțiunea de dare de mită este cea mai ușor pedepsită, pedeapsa fiind de la 1 - 5 ani închisoare. Este adevărat că pentru infracțiunea prevăzută pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 din Legea 39, pedeapsa este peste 18 ani, numai că impune textul de lege să nu se stabilească o pedeapsă pentru infracțiunea de organizare sau aderare la un grup infracțional care să depășească cuantumul pedepsei pentru infracțiunea scop.
Deci, analizând, operațiunea de individualizare legală a pedepsei este tot de la 1 la 5 ani, chiar dacă ea, generic este de la 5 la 20 de ani.
De asemenea, conform art.22 alin.1 din OUG 121/2006 pedeapsa este tot de la 1 la 5 ani și deci nu se poate susține că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt infracțiuni grave.
Susține că, în dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul a săvârșit faptele, cu excepția unor înregistrări ale unor convorbiri telefonice. Inculpatul nu a dat nicio declarație și nici ceilalți coinculpați, astfel că aceste convorbiri telefonice nu se coroborează cu nicio altă probă. În plus, aceste convorbiri s-au făcut înainte de începerea urmăririi penală, existând o problemă cu administrarea probei statuate de art.91/3 pr.penală înafara începerii urmăririi penale. Se cercetau alte fapte și s-au descoperit altele. Acuzațiile sunt vag probate, fără a exista nicio dovadă a dării sumelor de bani de către inculpat, se trag concluzii hilare de către procuror.
Nici celelalte motive nu pot fi reținute întrucât inculpatul nu se va sustrage de la proces, știind că există riscul să fie arestat din nou. De asemenea nici pericolul de influențare a procesului, de negarea culpabilității de către acuzatori nu pot fi reținute. Inculpatul a înțeles să se folosească de dispozițiile art.71 pr.p și să nu dea nicio declarație, dar aceasta nu trebuie apreciată ca fiind o atitudine incorectă. Nici pericolul de repetare a faptelor, nu se poate discuta, la fel infracțiuni de crimă organizată.
Raportat la aceste criterii trebuie analizată posibilitatea admiterii cererii de liberare provizorie formulată de inculpat.
În afară de aceasta,Curtea Europeană mai vorbește de o durată a arestării rezonabile și de durata rezonabilă a procesului. Inculpatul este arestat din luna aprilie 2009 și nici până acum nu i s-a citit actul de sesizare a instanței, nemaivorbind că se fac mențineri de arestări preventive în baza art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, în situația în care instanța nu a verificat dacă a fost sau nulegal sesizată. Susține că are dubii referitor la legalitatea actului de sesizare, care a fost verificat de Procurorul șef al secției a-II-a, în condițiile în care Ordonanța 43 spune că se verifică de procurorii șefi de secție, având în vedere principiul specializării secțiilor și luând în considerare că inculpatul este acuzat numai de infracțiuni de corupție, în mod legal ar fi trebuit verificată legalitatea de Procurorul șef al secției
Spre deosebire de disp. art.300/1, articolul 300/2 spune că instanța legal sesizată, la prima zi de înfățișare face regularitatea actului de sesizare or, prima zi de înfățișare nu a fost niciodată, așa cum o prevede 134 pr.penală, pentru că nu au fost procedurile îndeplinite cu toate părțile și nu au fost în măsură să pună concluzii.
Este inuman să fie arestată o persoană pentru niște presupuse fapte de corupție nedemonstrate, timp de 8 luni de zile și mai mult, să nu aibă posibilitatea să fie liberat condiționat.
Sunt acte la dosar din care rezultă că inculpatul este singurul întreținător al unui tată imobilizat la pat, victima unui accident vascular cerebral.
Solicită ca instanța de recurs să aprecieze dacă în cauză se impune liberarea provizorie a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat, inculpatul a mai formulat o cerere de liberare provizorie, judecată definitiv prin decizia nr.617/2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
S-a considerat atunci că nu se impune punerea în libertate a inculpatului deoarece ar prezenta pericol pentru ordinea publică având în vedere natura și gravitatea faptelor, caracterul organizat, modul în care au fost săvârșite faptele, numărul M al participanților, intervalul M de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
A susținut că de la data aceea și până în prezent aceste împrejurări nu s-au modificat și nici nu au încetat, motiv pentru care se impune respingerea cererii de liberare provizorie și menținerea stării de arest. Totodată, consideră că nu a fost depășit termenul rezonabil deoarece speța vizează comiterea unor fapte de corupție dintr-un domeniu de interes, iar în dosar sunt implicați foarte mulți inculpați și foarte mulți martori.
Susține că în mod corect instanța de fond a reținut că nu au intervenit elemente de natură să conducă la concluzia că ar fi încetat temeiurile arestării.
În consecință, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În replică domnul avocat susține că la dosarul cauzei, atașat dosarului cauzei se află și recursul inculpatului Este evident că există o cauză de conexitate și că se vor face cereri de conexitate, întemeiate pe dispozițiile art.35 și 36 pr.penală. Nu se va face în curând o activitate pură de judecată, pentru că sunt trei rechizitorii cu trei termen de judecată diferite, cu trei complete diferite. Trebuie, în opinia sa, să se facă cereri de trimitere în vederea reunirii cauzelor la instanța de la
Un alt argument pentru care conexarea este obligatorie, este că atâta vreme cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o hotărâre de strămutare că instanțele din A sunt incompatibile să-l judece pe inculpatul, sigur că acea hotărâre produce efecte și cu privire la alte fapte care sunt circumscrise aceluiași interval de timp. S-a constatat în vară de către Înalta Curte de Casație și Justiție că inculpatul nu poate fi judecat iar în cauza de față faptele inculpatului sunt într-o veritabilă conexitate cu cele ale inculpatului, și în opinia sa va până la verificarea actului de sesizare.
Pe acest considerent, trebuie ținut inculpatul în arest? Pentru motivări de genul - nu s-au schimbat temeiurile și nici nu au încetat?
Inculpatul având ultimul cuvânt, susține că dorește să fie judecat în stare de libertate întrucât nu va împiedica bunul mers al procesului. Precizează că în cauză mai sunt și alți inculpați care sunt cercetați în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas -a în baza art.1608aalin.6 pr.penală s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20. 07.1967.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahovaa reținut prin cererea adresată instanței de către inculpatul, s-a solicitat ca prin încheierea ce se v-a pronunța să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, în sensul că limitele de pedeapsă alte infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului nu depășesc 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedice pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În motivarea cererii, s-a aratat că inculpatul, este arestat preventiv prin încheierea din 13.04.2009 a Tribunalului Argeș, reținându-se în sarcina sa, că în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, l-a ajutat pe inculpatul să dea cu titlu de mită mai multor arbitrii diferite sume de bani, fapte încadrate în dispozițiile art.26 pen, rap. la art.255 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen., iar în ceea ce privește oportunitatea luării măsurii arestării preventive a fost reținută incidența disp. art.148 lit.f C.P.P. în sensul că ar exista probe certe din care rezultă că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv până în luna iunie 2009 când a fost sesizată instanța cu rechizitoriu, iar ulterior Tribunalul Argeș și mai apoi Tribunalul Prahova, prin încheieri succesive, date în baza art.3001și att.3002a C.P.P. menținut această măsură.
În conformitate cu disp. art.5 din CEDO, orice persoană arestată sau deținută, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Astfel, liberarea provizorie sub control judiciar, ca o alternativă a măsurii arestării preventive satisface pe deplin exigențele paragrafului 3 și art.5 din Convenție, în sensul că oferă garanții care să asigure prezentarea inculpatului la audiere prin impunerea obligațiilor consacrate de art.1602alin.3 pr.pen.
S-a precizat că, CEDO, în legătură cu noțiunea de "judecată într-un termen rezonabil" a statuat prin decizii consecutive ca atunci cand se decide cu privire la menținerea unei stări de detenție în baza art.5 paragraful 3 din CEDO, instanțele sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces - Cauza Hass contra Poloniei - iar în cazul motivelor de menținere în detenție, atunci când se dovedesc a fi suficiente și pertinente, trebuie să se facă o analiză în legătură cu modul în care autoritățile naționale competente au depus o diligență particulară pentru a asigura desfășurarea procesului penal cu celeritate.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, s-a solicitat să se constate că a fost depășită cu mult durata rezonabilă a detenției, că există pericolul ca procesul să se prelungească nejustificat datorită naturii cauzei și numărului de inculpați - deși au trecut 4 luni de la sesizarea instanței cu rechizitoriu, nici până la această dată nu a fost citit actul de sesizare ca o condiție premisă pentru începerea judecății și că în această situație perpetuarea stării de arest nu se mai justifică, iar liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului reprezintă singura soluție care asigură respectarea drepturilor fundamentale consacrate de Convenție și preîntâmpină încălcări flagrante ale acestora.
Inculpatul, este acuzat de săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de dare de mită în forma complicității, infracțiune pentru care legea prevede un minim de pedeapsă de 6 luni închisoare. deja ca durată de arestul preventiv și că are o situație familială deosebit de grea fiind singurul sprijin al tatălui său, imobilizat la pat din cauza unui accident vascular cerebral și al fiicei sale în vârstă de 19 ani în prezent studentă.
Tribunalul constatat că, acesta a mai formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar alături de inculpații arestați și G, care au fost respinse prin încheierea din 24.09.2009.
La momentul judecării cererii instanța a avut in vedere natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului, caracterul organizat al acestora, modul în care se reține în rechizitoriu, că ar fi fost săvârșite, numărul M al participanților la săvârșirea infracțiunilor, toate acestea reprezentând indicii referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
Multitudinea actelor materiale ce formează elementul material al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, intervalul de timp semnificativ în derularea activității infracționale, sunt elemente ce denotă perseverența inculpatului, acestea reprezentând indicii referitoare la pericolul social concret al infracțiunilor pentru care este cercetat alături de ceilalți doi inculpați aflați în stare de detenție.
În același sens, a reținut Tribunalul, trebuie menționat, că rezonanța socială a faptelor, care reprezintă unul dintre criteriile avute în vedere la aprecierea pericolului concret chiar de către CEDO și contextul actual referitor la starea de corupție generalizată din fotbalul românesc, sunt de natură să determine din partea organelor de urmărire penală o reacție rapidă și eficientă în vederea eradicării acestui fenomen.
Prin decizia nr.617/27.09.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respins recursul atât al inculpatului cât si al celorlalți doi inculpați.
În prezenta cauza a apreciat că de la judecarea cererii anterioare de liberare provizorie a inculpatului și până la termenul de judecată, nu au putut fi constatate alte împrejurări de natură să conducă la o altă soluție în prezenta cauză.
Având în vedere că fotbalul reprezintă un fenomen social important în România si până la momentul de față nu poate fi cunoscută poziția inculpaților, cercetarea judecătorească aflându-se la început, consideră că cercetarea în stare de libertate a inculpatului ar crea în rândul societății sentimentul că organele judiciare nu reacționează eficient împotriva unor infracțiuni de o gravitate și frecvență extrem de ridicate.
Dat fiind, că cercetarea judecătorească se află intr-un stadiu incipient nefiind audiați nici unul dintre inculpații trimiși în judecată, nefiind administrate probatorii în dosar, poziția procesuala a inculpaților în faza de cercetarea judecătoreasca nu este cunoscută instanței de judecată.
Consideră că, argumentele prezentate de către inculpat și apărătorul său, cu privire la durata rezonabilă a arestării preventive în condițiile în care procesul penal este deosebit de complex prin prisma probelor ce urmează a fi administrate și a numărului M de inculpați care au fost trimiși în judecată, sunt nejustificate, sub raportul duratei arestului preventiv efectuat până în prezent de către inculpat față de limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile legale ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În raport de cele sus-menționate, de decizia Curții de APEL PLOIEȘTI, prin care s-a respins o cerere formulată în același context procesual, întrucât nu există elemente noi care ar putea fi avute în vedere pentru admiterea unei astfel de cereri, tribunalul în baza art.1608aalin.6 Cod proc.penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care, prin intermediul apărătorului ales, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut acesta, în primul rând, în esență, că motivarea încheierii atacate este identică cu motivarea încheierii prin care instanța a respins cererea având același obiect formulată de către inculpatul, fără a fi particularizată și fără a fi avută în vedere situația inculpatului. Motivarea a avut un caracter general, valabilă în toate cazurile de corupție, fără a se răspunde motivelor pentru care s-a formulat cererea de liberare provizorie.
În al doilea rând invocă faptul că judecătorul fondului, atunci când a analizat cererea nu a avut în vedere numeroasele hotărâri pronunțate de către CEDO, în realizarea art.5 paragraful 3 din CEDO, prin care s-a statuat pe de o parte că instanțele naționale sunt obligate să ia în considerare posibilitatea unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei aflate în stare de arest la proces, iar pe de altă parte în cazul existenței motivelor de menținere în detenție, atunci când se dovedesc a fi suficiente și pertinente, necesitatea depunerii de diligențe pentru a se asigura celeritatea procesului.
De asemenea, nu a fost avută în vederea practica CEDO, care a statuat că motivele suficient de puternice pentru menținerea unei persoane în stare de arest preventiv pot fi: "tulburarea ordinii publice, gravitatea infracțiunii, pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal, pericolul de influențare a procesului, negarea culpabilității de inculpat, pericolul de repetare a faptelor, crima organizată și nevoia de a asigura executarea pedepsei".
Acestea sunt criteriile pe baza cărora judecătorul învestit cu soluționarea cererii de liberare provizorie trebuia să spună dacă este legală sau nu. Or, motivele avute în vedere de către judecătorul fondului sunt doar elemente pe baza cărora să se facă eventual o individualizarea judiciară a pedepsei și consideră că acestea sunt străine de natura pricinii, întrucât una a cerut și altceva s-a hotărât.
Raportat la aceste criterii, recurentul consideră că se impunea admiterea cererii sale de liberare provizorie, deoarece nu este un pericol pentru ordinea publică, infracțiunile pentru care este cercetat nu sunt grave, nu există probe care să dovedească acuzațiile și nu există riscul să se sustragă de la procesul penal.
O altă critică vizează faptul că durata arestării preventive, în opinia sa, a depășit o limită rezonabilă prin prisma practicii CEDO, în condițiile în care acesta este arestat din luna aprilie 2009 și nici până la acest moment nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței.
Curtea, examinând recursul declarat, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, în raport de criticile invocate, acesta este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
În ceea ce privește prima critică formulată Curtea reține că în Codul d e procedură penală, în art. 356 rap. la art. 354, sunt precizate elementele pe care trebuie să le cuprindă expunerea unei hotărâri judecătorești. Aplicând acest text legal la speța de față nu se identifică existența unor lipsuri de orice fel în privința considerentelor încheierii recurate, aceasta conținând toate elementele obligatorii menționate în textele legale menționate.
Faptul că judecătorul fondului a indicat în motivarea acestei încheieri existența unei alte hotărâri în care ar fi fost examinată o altă cerere de liberare provizorie formulată de către același recurent nu poate fi considerată ca o nemotivare a hotărârii. Această mențiune a avut doar rolul de a indica momentul de la care a analizat judecătorul fondului intervenirea unor elemente noi care să justifice admiterea cererii, anterior acestui moment fiind analizate condițiile de admisibilitate de către instanța investită cu soluționarea cererii.
De asemenea, susținerea vizând caracterul general al motivării hotărârii, nu poate fi reținută, instanța fondului indicând toate elementele avute în vedere cu privire la cererea formulată de către inculpat. De asemenea, au fost analizate și toate aspectele invocate de către recurent în cererea formulată.
Cu privire la cea de-a doua critică formulată, Curtea consideră că nici aceasta nu este fondată. Este indubitabil faptul că jurisprudența CEDO este un element pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aibă în vedere, însă nu este necesar ca în considerentele hotărârilor judecătorești să fie citate și hotărârile avute în vedere de instanță. Aceasta cu atât mai mult cu cât M parte din legislația națională a fost armonizată cu practica constantă a Curții.
Fără a nega dreptul inculpatului cercetat în stare de arest preventiv de a formula o cerere de liberare provizorie, nu se poate considera că acest drept naște și o obligație corelativă pentru organele statului de a admite o astfel de cerere. În principiu, art. 5 paragraful 3 din CEDO nu are o formulare diferită de textul art. 1602alin. 1 și 2 pr.pen. Aceste texte legale prevăd posibilitatea statului, prin organele sale împuternicite prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare, de a aprecia asupra oportunității liberării provizorii.
Criteriile indicate de recurent în motivele de recurs formulate, ca fiind extrase din jurisprudența CEDO, pentru aprecierea asupra oportunității luării acestei măsuri, își găsesc corespondent într-o formă sau alta și în legislația națională și ele au fost analizate de către instanța fondului. Curtea consideră că elementele avute în vedere de tribunal pentru a justifica respingerea cererii sunt temeinice. Astfel, este cert faptul că inculpatul recurent este cercetat pentru o multitudine de acte materiale care au fost realizate pe parcursul unui interval de timp mai îndelungat. În mod just a reținut prima instanță faptul că aceste elemente sunt de natură a conduce la o concluzie referitoare la pericolul concret pe care îl prezintă recurentul pentru ordinea publică.
De asemenea, așa cum instanța fondului a reținut, rezonanța socială a faptelor, care reprezintă unul dintre criteriile avute în vedere la aprecierea pericolului concret chiar de către CEDO și contextul actual referitor la starea de corupție generalizată din fotbalul românesc, sunt de natură să determine din partea organelor de urmărire penală o reacție rapidă și eficientă în vederea eradicării acestui fenomen.
În privința celei din urmă critici formulate, Curtea reține că și aceasta este nefondată în condițiile în care recurentul este arestat preventiv de aproximativ 8 luni de zile, însă cauza prezintă cu certitudine un grad ridicat de complexitate, fiind implicate multe persoane în comiterea acestor fapte, existând multiple acte materiale, procesul de probațiune fiind deosebit de complex. Și sub acest aspect instanța fondului a făcut o justă apreciere, neputându-se aprecia ca fiind depășită durata rezonabilă a acestei măsuri. Nu este de neglijat sub acest aspect și practica CEDO care într-o cauză recentă "Shabani vs. Elvetia" a statuat că "O arestare preventiva cu o durata de 5 ani poate fi acceptata atunci cand este justificata de motive pertinente si suficiente, valabile pe intreaga perioada a privarii de libertate daca autoritatile au analizat posibilitatea luarii unor masuri alternative si au condus ancheta cu diligenta si celeritate.".În prezenta cauză cu certitudine sunt îndeplinite condițiile menționate de către CEDO în hotărârea menționată durata arestării preventive neajungând cu certitudine la nivelul menționat.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de către inculpatul, împotriva încheierii pronunțată la data de 17 noiembrie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr- este privit ca nefondat și în conformitate cu prevederile art. 38515pct. 1 lit. b.pr.pen. va fi respins ca atare.
Văzând și disp.art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 20 iulie 1967, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii pronunțată la data de 17 noiembrie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
4 ex./24.11.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
