Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.847
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, a fost reprezentat de procuror:.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații,(fiul lui și, născut la data de 12 februarie 1982), (fiul lui și, născut la 14 iunie 1979) și (fiul lui G și C, născut la 20 ianuarie 1978) toți aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care conform art.300/1 alin.1 pr.penală s-a constatat regularitatea actului de sesizare al instanței, s-a respins ca neîntemeiată excepția nelegalei sesizări a Tribunalului Prahova invocată de inculpați și potrivit art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, aceasta fiind menținută.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat în stare de deținere, asistat de apărător ales avocat, recurentul-inculpat în stare de deținere, asistat de avocat ales din cadrul Baroului P, recurentul-inculpat în stare de arest, asistat de avocat care substituie pe avocat..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorilor aleși să ia legătura cu recurenții - inculpați.
Avocat având cuvântul pentru recurenții-inculpați, a declarat că nu are excepții de invocat sau cereri de formulat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat a declarat că nu are excepții de invocat sau cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Publica declarat că nu are alte cereri de formulat.
Curtea a luat act de susținerile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul art.385/13 pr.penală a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-inculpați, a criticat încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova pentru netemeinicie și nelegalitate.
Ca motiv de nelegalitatea invocat încălcarea dreptului la apărare al inculpaților.
Astfel, a menționat că instanța a fost sesizată și cauza a primit termen de judecată la 29.09.2009, după care s-a amânat pentru 20.10.2009 când s-a constatat că procedura de citare nu era îndeplinită cu unele părți vătămate, astfel că apărătorii inculpaților nu au pus concluzii cu privire la regularitatea actului de sesizare al instanței.
La următorul termen, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, apărătorii au invocat excepția nelegalei sesizări a instanței și au solicitat în temeiul art.332 pr.penală restituirea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală, susținându-se că în realitate structura centrală a DIICOT era organul în drept să efectueze cercetările, instanța de fond trecând peste excepție a pus în discuție menținerea și legalitatea arestării.
A mai susținut că din cuprinsul încheierii recurate se poate observa că apărătorii nu au avut posibilitatea să pună concluzii pe menținerea stării de arest deși era firesc ca instanța să rămână în pronunțare pe excepția invocată și apoi să pună în discuție menținerea, astfel că este de acord cu concluziile puse de către dl. avocat -, anterior în dosarul nr- și a mai adăugat că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților au fost săvârșite pe raza mai multor curți de apel din țară.
Întrucât s-a încălcat dreptul la apărare al inculpaților, din punctul său de vedere a susținut că nu poate pune concluzii pe menținerea stării de arest, câtă vreme aceștia au fost privați de primul grad de jurisdicție, astfel că se impune admiterea recursului, casarea încheierii și pentru a se da eficiență dreptului la apărare, trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se pune în discuția părților menținerea stării de arest, cu respectarea principiului contradictorialității, întrucât singurul care a pus concluzii cu privire la acest aspect a fost reprezentantul Ministerului Public.
În subsidiar, a susținut căîncheierea pronunțată de tribunal este recurată și pentru motive de netemeinicie, întrucât nu este motivată de judecătorul fondul, în cuprinsul încheierii făcându-se vorbire global de fapte, de fenomenul infracțional, fără a se face referie la fiecare inculpat.
Inculpatul a formulat cereri având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar întrucât a considerat că deși activitatea infracțională desfășurată de acesta a avut loc numai în anul 2007 în actul de inculpare i s-a reținut o perioadă mai mare de timp, și nu s-a avut în vedere denunțul acestuia, iar inculpatul deși a recunoscut faptele, prima instanță a ignorat aceste aspecte și a menținut starea de arest a celor doi inculpați.
Părțile vătămate au fost audiate și nu s-au constituit părți civile întrucât au fost despăgubite de bănci.
Consideră că s-a încălcat principiul egalității de tratament întrucât există un alt dosar, format ca urmare a disjungerii din acesta, unde inculpatul este judecat în stare de libertate, față de acesta fiind luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se da eficiență dreptului la apărare în condiții de contradictorialite, iar în subsidiar casarea încheierii și punerea în libertate a inculpaților întrucât nu mai subzistă temeiurile arestării, ori să se dispună înlocuirea măsurii arestării cu una dintre măsurile nepriative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara.
A mai adăugat că actele ce au fost depuse de reprezentantul Ministerului Public la acel termen nu priveau faptele inculpaților ci altele.
La rândul său, avocat având cuvântul pentru inculpatul a criticat încheierea de ședință din 17 noiembrie 2009, susținând în esență că din cuprinsul încheierii se desprinde clar modalitatea în care s-a procedat la verificarea actului de sesizare, în condițiile în care martorii au fost audiați înainte, pe când procedural era să se procedeze mai întâi la verificarea regularității actului de sesizare, să se pronunțe pe excepția invocată și abia apoi să fie discutată starea de arest.
Tot la instanța de fond s-a invocat o excepție bazată pe dispozițiile art.332 alin.2 și 4 pr.penală și s-a solicitat dezinvestirea instanței, înaintarea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale, în condițiile în care nu au fost respectate criteriile competenței DIICOT. A precizat că Legea nr.508/2004 a suferit o serie de modificări și prima dintre ele s-a făcut prin ordonanța nr.60/2006, apoi prin ordonanța nr.131/2006 însă la acest moment legea se află în dezbaterea celor două camere și deci ordonanța 131/2006 nu-și produce efectul.
Referitor la aplicabilitatea Legii nr.508/2004, modificată prin ordonanța 60/2006, susține că așa cum prevede art.7 pct.1 din ordonanță, care a modificat artt.20 cu referire la art.264 penal, rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul șef al structurii centrale.
Consideră că nu Tribunalul Prahova era instanța legal sesizată, în condițiile în care în cauză se discută despre infracțiuni cu caracter transfrontalier, întrucât infracțiunile s-au desfășurat pe teritoriul Austriei, cu atât mai mult cu cât s-au reținut și alte infracțiuni comise pe raza teritorială a mai multor curți de apel din țară, respectiv pe raza Curții de Apel Constanța, referitor la localitatea, pe raza Curții de Apel București, pentru localitatea Otopeni și deci instanța legal sesizată era structura centrală a DIICOT. De reținut este și că domiciliile părților vătămate, sunt în T, C, B și Pitești.
Cât privește motivarea încheierii recurate, consideră că s-a nesocotit excepția invocată și că aceasta a fost respinsă fără a se face trimitere la un text de lege sau vreo ordonanță de guvern.
Motivarea încheierii este globală, se prezintă o situație comună și se precizează că subzistă temeiurile arestării,impunându-se în continuare menținerea acestei măsuri pentru ca inculpații să nu se sustragă de la judecată sau să ia legătura cu părțile vătămate ori cu martorii, fără a se ține seama de faptul că inculpații au avut atitudini sincere. Trebuiau avute în vedere declarațiile martorilor, de exemplu martorul a spus că a văzut un grup după momentul efectuării unei tranzacții la, iar la recunoașterea după fotografii, la poliție a identificat alte peroane nu pe inculpați.
Recurentul-inculpat nu cunoaște identitatea părților vătămate și este știut că o mare parte dintre acestea au fost despăgubite de bănci, devenind evident că nu mai au calitatea de părți vătămate ci de martori.
Nici împrejurarea că dacă ar fi puși în libertate ar încerca să adopte o altă poziție și nu vor contribui la aflarea adevărului nu este de reținut, astfel că în cauză nu mai sunt temeiuri pentru a fi menținută starea de arest, urmărirea penală fiind finalizată și începută cercetarea judecătorească, iar pericolul social mult diminuat.
Pentru aceste motive solicită în principal admiterea recursului, casarea încheierii, reținerea cauzei spre judecare, urmând a se constata că nu se mai impune menținerea stării de arest.
În subsidiar, solicită ca în temeiul art.136 alin.8 pr.penală să se dispună potrivit art.139 alin.1, art.139 alin.3/5 pr.penală, înlocuirea stării de arest cu măsura obligării de a nu părăsi țara, tocmai pentru ca inculpații să beneficieze de egalitate de tratament, în comparație cu alte persoane față de care cauza s-a disjuns și care au participat la un număr mare de infracțiuni dar care beneficiază de o astfel de măsură.
Reprezentantul Ministerului Publica susținut că a avut calitatea de procuror de ședință la instanța de fond când la termenul din 17.11.2009 în sală au fost prezente două părți vătămate și niciun apărător nu s-a opus la audierea acestora, după care întrebați de instanță dacă au cereri de formulat, aceștia au declarat că nu.
La dosar s-a depus acel răspuns al autorității judiciare olandeze întrucât, în faza de urmărire penală se solicitase o comisie rogatorie pentru că fapta de la Otopeni era legată de ce se întâmplase în Olanda,părțile solicitând termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de procuror.
Apoi, din oficiu, s-a pus în discuție art.300/2 și s-a dat cuvântul părților, reprezentantul Ministerului Public punând concluzii, după care dl. avocat - a fost cel care a invocat excepția despre care s-a făcut vorbire.
Consideră că nu s-a încălcat dreptul la apărare al inculpaților întrucât aceștia au fost asistați, iar la solicitarea apărătorului ca instanța să se pronunțe pe excepție, judecătorul a menționat că se va pronunța prin încheiere.
Cât privește Legea nr.508/2004, aceasta este în vigoare iar competența DIICOT este legal stabilită.
Pe cale de consecință pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați, și de menținere ca legală și temeinică a încheierii din 17.11.2009, în mod corect s-a stabilit că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul luării arestării preventive și că această măsuri trebuie menținută în continuare,
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt a solicitat să fie judecat în stare de libertate întrucât are doi copii minori în întreținere și nu se va sustrage de la proces.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii urmând a se dispune judecarea sa în stare de libertate. A mai precizat că activitatea sa infracțională s-a desfășurat numai pe parcursul anului 2007,după revenirea în România nu a mai părăsit teritoriul țării și că a audiat fiind și-a recunoscut fapta.
Consideră că până la soluționarea definitivă a cauzei trebuie să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt a solicitat să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, conform art.300 alin.1 pr.penală s-a constatat regularitatea actului de sesizare al instanței și s-a respins ca neîntemeiată excepția nelegalei sesizări a Tribunalului Prahova invocată de inculpații,.
Potrivit art.3002pr.penală rap.la art. 160bpr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților fiul lui și, născut la 22.01.1980 în P, jud P, CNP. -, fiul lui și, născut la 12.02.1982, în P, jud P, CNP.-, fiul lui și, născut la data de 14.06.1979, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui G și C, născut la data de 20.01.1978, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui - și, născut la data de 25.05.1988, în mun.P, jud P, CNP -, în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni și menține arestarea preventivă a acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 aceștia, împreună și împreună cu, au constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, au falsificat instrumente de plată electronică, au pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, au deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și au încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conțineau fonduri și au accesat un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
Instanța de fond reținut că la data de 30.04.2009 Tribunalul Prahovaa admis propunerea de arestare preventivă a acestora și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei cinci inculpați pentru 29 de zile, de la 30.04.2009 până la 28.05.2009 inclusiv, instanța constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. privind existența unor probe si indicii temeinice că inculpații pentru care s-a solicitat arestarea preventivă au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați precum și dispozițiile art.148 lit.f întrucât C.P.P. inculpații, au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2009 s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2009 până la data de 27.06.2009, inclusiv.
Ulterior măsura arestării preventive a fost prelungită în termenul legal până la data de 24 09.2009 inclusiv
La primirea dosarului, instanța a constatat în temeiul disp. art. 300/1 Cpp legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și a menținut această măsură.
Referitor la excepția nelegalei sesizări a instanței, invocată de inculpați, tribunalul a constatat regularitatea actului de sesizare și a respins această excepție cu motivarea că, potrivit art. 332 al.2 și 4 p, desesizarea instanței și restituirea cauzei procurorului pentru motive ce țin de nerespectarea dispozițiilor enumerate în aceste texte de lege, este atacabilă cu recurs de către procuror și de către persoana ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.
Însă, în baza art. 300 alin 1 Cpp, instanța a procedat la verificarea regularității actului de sesizare, înainte de citirea actului de sesizare, respectiv înainte de audierea inculpaților.
În baza art 300 Cpp, cand se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.
Din examinarea prevederilor menționate tribunalul a constatat că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror.
În cauza de față s-a observat că, actul de sesizare al instanței cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 Cpp și anume: date referitoare la persoana inculpaților, faptele reținute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere in judecată precum și numele persoanelor care trebuie citate în instanță.
Totodată, s-a constatat că acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.
Cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite prevederile disp art 3002Cpp.
Astfel, pericolul social pentru ordinea publică rezultă din complexitatea activității infracționale. Inculpații și-au desfășurat activitatea pe teritoriul mai multor țări europene, ceea ce presupune o planificare atentă, detaliată a activității infracționale.
Menținerea măsurii arestării preventive are ca scop și buna desfășurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și de a lua legătura cu martorii sau cu alte persoane pe care le-ar putea determina să adopte o poziție care i-ar fi favorabilă, în prezent neprocedându-se la audierea inculpaților pe fondul cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin intermediul apărătorului ales inculpații, critică sub un prim aspect încheierea învederând că la soluționarea cauzei le-a fost încălcat dreptul de apărare, nefiindu-le permis să pună concluzii cu privire la măsura menținerii stării de arest preventiv, singura chestiune discutată în ședința respectivă fiind excepția ce vizează nelegala sesizare a Tribunalului Prahova. Pentru acest motiv solicită casarea încheierii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se pune în discuția părților menținerea stării de arest, cu respectarea principiului contradictorialității, întrucât singurul care a pus concluzii cu privire la acest aspect a fost reprezentantul Ministerului Public.
În subsidiar, au criticat încheierea pronunțată de tribunal întrucât nu este motivată de judecătorul fondul, în cuprinsul încheierii făcându-se vorbire global de fapte, de fenomenul infracțional, fără a se face referire la fiecare inculpat.
În ceea ce îl privește pe inculpatul acesta a criticat încheierea sub două aspecte. Un prim aspect, pe care este motivat vizează faptul că instanța de fond a pronunțat încheierea cu încălcarea dispozițiilor articolului 3002pr.penală, respectiv a pus în discuție măsura arestării preventive înainte de a verifica dacă la momentul respectiv era legal sau nelegal sesizată. În acest sens s-a invocat faptul că, urmărirea penală nu a fost efectuată de către organul competent, întrucât potrivit dispozițiilor Legii 508/2004 trebuia efectuată de către structura centrală a T și nu de către structura locală, deoarece în actul de sesizare se reține că activitatea infracțională s-a desfășurat pe raza mai multor curți de apel, ceea ce atrăgea competența structurii centrale.
Prin urmare, s-a susținut că, atâta vreme cât urmărirea penală nu a fost efectuată de organul competent, măsura arestării preventive este lovită de nulitate și ca atare nu mai poate fi menținută din acest punct de vedere, solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii și restituirea cauzei la prima instanță pentru rejudecare în vederea respectării dispozițiilor legale încălcate.
În fine, cel de al doilea motiv de recurs, vizează faptul că lăsarea în libertate recurentului nu prezintă nici un fel de pericol concret pentru ordinea publică atâta vreme, cât urmărirea penală a fost finalizată, dosarul aflându-se pe rolul instanței, iar inculpatul nu poate desfășura, în concret, nici un fel de acțiuni de denaturare a aflării adevărului, solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a recurentului, prin înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate.
Curtea examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
În primul rând, cu privire la critica formulată de către recurenții și, referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Curtea constată că aceasta este nefondată. Astfel, din practicaua încheierii recurate, rezultă faptul că apărătorii aleși ai recurenților au avut posibilitatea de a pune concluzii cu privire la menținerea stării de arest în exercitarea dreptului de apărare și chiar au solicitat să nu mai fie menținută această măsură deoarece a fost depășit un termen rezonabil de 180 zile.
În ceea ce privește celelalte critici formulate și care sunt comune tuturor recurenților, curtea reține că prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.3002rap. la art.160 pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurenții au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. nr. 64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 împreună cu ceilalți inculpați ce au fost trimiși în judecată prin același rechizitoriu, dar și împreună cu, s-au constituit într-un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, au falsificat instrumente de plată electronică, au pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, au deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și au încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conțineau fonduri și au accesat un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
În cauză se observă că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurenților subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpaților la săvârșirea faptei, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurenți a faptelor ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Ca atare, în speță așa cum a reținut de altfel și prima instanță în motivarea soluției ce a adoptat-o, există suficiente probe care dovedesc participația acestora la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății.
În plus, se observă că infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată recurenții au fost comise cu participație multiplă, de către mai multe persoane, unele fiind trimise în judecată prin același act de sesizare, iar asocierea participanților în cadrul unei grupări infracționale ce a comis acte de executare pe teritoriul altor state, justifică concluzia potrivit căreia lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Așa cum de altfel a observat și prima instanță, în aprecierea necesității menținerii arestării preventive, nu se poate face abstracție de pericolul social concret al faptei pentru care recurenții sunt deduși judecății, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, condiția necesității presupune, ca și ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției și evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor, inclusiv prin eliminarea unei percepții generale potrivit căreia faptele de o asemenea gravitate și periculozitate nu ar fi în mod corespunzător reprimate și eventual prevenite.
Din această perspectivă, s-a statuat că măsura arestării preventive apare ca necesară, în ipoteza în care alte măsuri nu sunt suficiente pentru protejarea în mod eficient a interesului public, fiind evident că în cauză o atare măsură preventivă, cea mai severă, este proporțională și necesară în raport de interesele bunei administrări a justiției și ale protecției interesului public.
În mod neîndoielnic, amploarea activității infracționale, modul și împrejurările în care se reține că s-au comis faptele deduse judecății, care au căpătat un caracter transnațional, dar și valoarea prejudiciului produs sunt elemente care conduc la concluzia că menținerea recurentului în stare de detenție reprezintă o exigență necesară pentru preîntâmpinarea riscului de repetare a infracțiunilor.
Așadar, sunt satisfăcute și celelalte condiții cumulative prevăzute de art. 148 lit. f și C.P.P. în special cerința privitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, știut fiind că, în cauzele de o complexitate sporită și în special în cele privind criminalitatea organizată, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului a evidențiat faptul că o detenție provizorie mai îndelungată nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor convenției, aceasta fiind, în esență, justificată prin specificitatea cauzei, complexitatea acesteia și prin volumul probelor ce se impun a fi administrate.
Din acest punct de vedere critica comună a recurenților referitoare la absența temeiurilor ce justifică menținerea arestării lor preventive este neîntemeiată, curtea observând că, așa cum a apreciat și prima instanță, temeiurile ce au stat la baza arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au încetat.
Nici cealaltă critică privitoare la absența motivării elementelor ce au format convingerea primei instanțe, nu este fondată, câtă vreme se observă că, în considerentele încheierii atacate, prima instanță a argumentat în mod amplu toate aspectele în raport de care și-a fundamentat concluzia în sensul necesității menținerii arestării preventive.
Nici critica invocată de recurenți, prin apărătorii alesi, privind necompetența primei instanțe în legătură cu măsura preventivă ce a fost menținută prin încheierea atacată, necompetența atrasă de nelegala sesizare a instanței, nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.332 alin 1 cod procedură penală, când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de către un alt organ de către cel competent, instanța se desesizează și restituire cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 al.1 Cauza C.P.P. nu se restituie atunci când constatarea are lor după încetarea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare penală.
Conform art. 332 al.2 instanța C.P.P. se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezenta învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către un apărător.
Din examinarea acestor dispoziții, precum și a disp. art. 332 al.4 C.P.P. curtea constată că este atacabilă cu recurs numai hotărârea prin care prima instanță se desesizează și restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.
Or, prin încheierea atacată, prima instanță nu a dispus o astfel de măsură care este atacabilă separat cu recurs, ci a constatat, conform art. 300 al.1 C.P.P. regularitatea actului de sesizare cu care este investită.
În mod corect, sub acest aspect s-a observat că actul de sesizare al instanței este întocmit potrivit legii, cuprinzând toate mențiunile cerute de dispozițiile legale, astfel încât nu poate deveni incidentă în speță sancțiunea prevăzută de art. 300 al.2 C.P.P. aceea a refacerii actului de sesizare de îndată sau prin acordarea unui termen în acest scop.
Susținerile recurenților vizând încălcarea disp. art. 3002C.P.P. în sensul că instanța a menținut o măsură preventivă fără a verifica dacă era legal sesizată sau nu, nu sunt întemeiate, câta vreme, pe de o parte, așa cum am arătat mai sus, prin încheierea atacată s-a făcut aplicarea disp. art. 300 al.1 și C.P.P. nu a disp. art. 332 al.1 și 2.
C.P.P.Excepția nelegalei sesizări a instanței este atacabilă, separat cu recurs, în condițiile prevăzute de disp. art. 332 al.1 și 2 C.P.P. doar în situația în care instanța a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nu și în situația în care instanța a constatat regularitatea actului de sesizare, așa cum s-a dispus prin încheierea atacată.
În privința încheierii prin care instanța face aplicarea disp. art. 300 al.1 C.P.P. dispozițiile legale nu prevăd o cale de atac separată, de unde rezultă concluzia că o atare încheiere este atacabilă doar odată cu fondul cauzei și nu în mod separat, așa cum susține recurentul.
Prin urmare, critica invocată de recurenți nu este fondată, atâta vreme cât aspectele a căror nulitate o susține nu pot fi verificate prin intermediul unei căi separate de atac, ci doar prin exercitarea căii de atac odată cu fondul cauzei.
Față de considerentele precizate, curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 12 februarie 1982, fiul lui și, născut la 14 iunie 1979 și, fiul lui G și C, născut la 20 ianuarie 1978, toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii pronunțată la data de 17 noiembrie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2009
.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
MM
8 ex./24.11.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
