Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.928
Ședința publică de la 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 octombrie 1979, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție D, împotriva încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, prin care, în baza art.3002rap.la art. 160balin.3 cod proc. penală s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de acesta.
Prin aceeași încheiere, a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător ales, din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței s-a depus de inculpat, prin apărător, motivele de recurs pe care înțelege să le invoce în cauză, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul ales al inculpatului a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză. Mai depune la dosar un exemplar al motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza fiind în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător ales al inculpatului, arată că se critică încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 15 decembrie 2009, prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat, fiind invocate în acest sens trei motive: aplicarea arbitrală a dispozițiilor art.160 ind.b alin.1 cod proc. penală; - lipsa de temei legal a acesteia, datorită unei motivări neavenite și neluarea în examinare de către instanța de fond a împrejurărilor și circumstanțelor care făceau dovada că nu mai există pericolul public concret pentru societate la momentul punerii în libertate a inculpatului.
Astfel, se susține că raportat la redactarea anterioară a Legii nr.281/2003, actuala prevedere are anumite imperfecțiuni, în sensul că stabilește numai intervalul în care urmează a se efectua verificarea măsurii arestării preventive nu și durata pentru are se ia dispune. Însă, aceasta nu scutește pe magistrat să nu precizeze pentru cât anume menține starea de arest, ajungându-se în caz contrar la interpretarea legii în defavoarea inculpatului.
În opinia apărării, termenul de 60 de zile prevăzut de textul de lege sus-menționat reprezintă unul de referință, care obligă pe judecător doar la verificarea stării de arest în interiorul acestei perioade.
Referitor la nelegalitatea încheierii criticate, se susține că instanța de fond nu a înțeles să facă o fundamentare juridică pentru măsura dispusă, ci procedează la menținerea privării de libertate a inculpatului motivat exclusiv pe temeinicia inculpării acestuia, pe calificarea juridică dată faptei imputate, fără a analiza în concret dacă există la dosar probe care să conducă la concluzia că recurentul prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, se mai arată că prima instanță nu are vedere faptul că gravitatea faptei și pericolul social prezentat de aceasta, elemente în baza cărora s-a dispus arestarea inculpatului, nu mai constituie la acest moment temeiuri care să determine în continuare menținerea arestării preventive, în condițiile în care acestea nu se mai confirmă în totalitate așa cum au fost reținute în actul de acuzare.
În ceea ce privește pericolul social concret prezentat de inculpat pentru ordinea publică la momentul punerii în libertate, se precizează că prima instanță nu a făcut o analiză exactă și concretă a acestuia, înțelegând să invoce în motivare încadrarea juridică a faptei, fără a reține că inculpatul a avut o conduită exemplară anterior datei incidentului în cauză și că bâta folosită nu reprezintă, așa cum s-a reținut, un instrument vulnerant ci unul de corecție și în plus, nu s-a urmărit uciderea victimei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul și menținerea încheierii de ședință atacată ca fiind legală și temeinică.
Raportat la primul motiv de recurs invocat de apărătorul inculpatului, se susține că în mod corect instanța de fond a procedat la verificarea periodică a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpat conform disp. art.300 ind.2 rap. la art.160 ind.b cod proc. penală, texte de lege care nu prevăd obligația instanțelor de stabilire a unei perioade pentru care este menținută, nefiind vorba de prelungirea duratei arestării preventive, ci de o verificare în intervalul celor 60 de zile.
Pe fondul cauzei, solicită a se constata că în mod legal tribunalul a reținut că subzistă și în prezent temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri ce justifică în continuare menținerea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143, art.148 lit.f) cod proc. penală, în sensul că există probe că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce reiese din natura infracțiunii săvârșite, valoarea socială lezată- viața persoanei, acționarea cu un obiect vulnerant și aplicarea mai multor lovituri în zone vitale ale corpului victimei.
Se mai arată că nu lipsit de relevanță este și rezonanța socială a unei astfel de fapte în societate și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea prin punerea în libertate a inculpatului, cerceta pentru comiterea unei fapte grave.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, arată că se află în stare de arest de 15 luni și înțelege să solicite judecarea sa în stare de libertate, având în vedere că n se face vinovat de comiterea infracțiunii așa cum a fost reținută în sarcina sa, în sensul că a lovit partea vătămată dar numai pentru a se apăra pe el și pe fratele său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 15.12.2009 Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- a menținut măsura arestării preventive inculpatului respingându-i totodată cererea privind înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a dispune astfel a reținut instanța de fond că probele administrate până în prezent constituie tot atâtea indicii care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată respectiv, tentativă la infracțiunea de omor calificat constând în aceea că în data de 16.09.2008 aflat în loc public a lovit-o pe partea vătămată cu o de baseball în zona capului, a feței a toracelui, abdomenului și antebrațului stâng cauzându-i multiple leziuni traumatice care au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
A mai precizat tribunalul, pe de altă parte, că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f Cod procedură penală deoarece lăsarea în libertate a acestuia ar induce un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor având în vedere că a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni contra vieții, unul dintre drepturile fundamentare prevăzut de Constituție chiar dacă de la data incidentului s-a scurs un interval de timp mai mare de 1 an știut fiind că într-o comunitate rurală ecourile unor conflicte de amploare soldate cu violențe extreme nu se sting ușor.
De asemenea s-a menționat că nu se poate face abstracție de natura și gravitatea infracțiunii dar și de urmările acesteia împrejurări care reclamă în continuare izolarea de comunitate a inculpatului și care condiționează rămânerea sa în stare de arest.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun și la acest moment privarea de libertate a inculpatului și pentru aceleași considerente s-a menționat că cererea acestuia privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara apare nejustificată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac a precizat recurentul că față de redactarea anterioară a Legii nr.281/2003, actuala prevedere are anumite imperfecțiuni, în sensul că stabilește numai intervalul în care urmează a se efectua verificarea măsurii arestării preventive nu și durata pentru aceasta se dispune. Însă, aceasta nu scutește pe magistrat să nu precizeze pentru cât anume menține starea de arest, ajungându-se în caz contrar la interpretarea legii în defavoarea inculpatului.
În opinia apărării, termenul de 60 de zile prevăzut de textul de lege sus-menționat reprezintă unul de referință, care obligă pe judecător doar la verificarea stării de arest în interiorul acestei perioade.
Referitor la nelegalitatea încheierii criticate, se susține că instanța de fond nu a înțeles să facă o fundamentare juridică pentru măsura dispusă, ci procedează la menținerea privării de libertate a inculpatului motivat exclusiv pe temeinicia inculpării acestuia, pe calificarea juridică dată faptei imputate, fără a analiza în concret dacă există la dosar probe care să conducă la concluzia că recurentul prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, se mai arată că prima instanță nu are vedere faptul că gravitatea faptei și pericolul social prezentat de aceasta, elemente în baza cărora s-a dispus arestarea inculpatului, nu mai constituie la acest moment temeiuri care să determine în continuare menținerea arestării preventive, în condițiile în care acestea nu se mai confirmă în totalitate așa cum au fost reținute în actul de acuzare.
În ceea ce privește pericolul social concret prezentat de inculpat pentru ordinea publică la momentul punerii în libertate, se precizează că prima instanță nu a făcut o analiză exactă și concretă a acestuia, înțelegând să invoce în motivare încadrarea juridică a faptei, fără a reține că inculpatul a avut o conduită exemplară anterior datei incidentului în cauză și că bâta folosită nu reprezintă, așa cum s-a reținut, un instrument vulnerant ci unul de corecție și în plus, nu s-a urmărit uciderea victimei.
Analizând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală Curtea, apreciază că această cale de atac este nefondată astfel cum se va arăta în continuare.
În mod judicios și bazată pe probatoriile administrate până în prezent instanța de fond a reținut că acestea constituie probe din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză în sensul că în ziua de 16.09.2008 cu o de baseball a lovit-o în mai multe zone ale corpului pe partea vătămată cauzându-i leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Fără a antama încadrarea juridică a acestei fapte și intenția inculpatului astfel cum a făcut-o acesta în dezbaterea recursului formulat Curtea, constată că el totuși a comis activități materiale de natură a fi încadrate ca întrunind elementele constitutive ale unei infracțiuni cu violență.
În speța de față se dovedește, prin prisma multiplelor leziuni că violența exercitată de inculpat a fost una destul de importantă.
Chiar dacă intenția inculpatului ar fi fost să se apere, astfel cum el susține, totuși această apărare a fost cu mult depășită.
Față de acestea este cert că activitatea inculpatului a creat o puternică rezonanță în comunitatea rurală,în care, atât el cât și fratele său coinculpat în prezenta cauză dar și partea vătămată locuind într-o comunitate rurală destul de restrânsă. Cercetarea în libertate a recurentului așa cum precizează și tribunalul putând avea un ecou negativ în rândul cetățenilor din această comunitate care ar avea atât un sentiment de insecuritate dar și unul de dispreț față de organele judiciare în sensul că acestea nu ar exercita o ripostă echivalentă faptelor de o asemenea gravitate.
Pentru aceste considerente Curtea, apreciază că în mod judicios instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Astfel, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 octombrie 1979, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție D, împotriva încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
Fiind în concediu de odihnă
semnează președintele de complet
Grefier,
Fiind în concediu fără plată
semnează grefierul șef sectie
Red./Tehnored DC
4 ex./ 22.12. 2009
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
