Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 96/
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Marius Damian Mitea
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror - -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, și- deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat, în substituire pentru avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul Galați, și recurenții inculpați și, ambii în stare de arest și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
Traducerea susținerilor inculpatului a fost asigurată de dna, traducător de limbă spaniolă, autorizat de Ministerul Justiției.
Recurentul inculpat arată că își menține recursul declarat în cauză.
Recurenta inculpată arată că își menține recursul declarat în cauză.
Recurentul inculpat arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513cod procedură penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat arată că, după mai bine de 1 an, principiul celerității trebuia să aducă toate elementele pentru dovedirea vinovăției însă acest lucru nu s-a realizat. Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de mare risc și a solicitat să se constate că acest temei nu poate fi luat în calcul. Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere noțiunea de termen rezonabil în sensul de a se observa atitudinea organului de urmărire penală fiind probleme de lămurit în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, declarațiile inculpatului care se coroborează cu celelalte probe administrate și faptul că, nu este o cauză complexă decât dacă aceasta se raportează la cantitatea mare de droguri traficate. Cu privire la pericolul social concret, având în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8 cod procedură penală, solicită a se reține faptul că, inculpatul nu are antecedente penale, avea o situație bună și era student. Lăsarea lui în libertate nu constituie un pericol pentru ordinea publică motiv pentru care, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451cod procedură penală, cu impunerea obligațiilor prev. de art. 145 alin. 11cod procedură penală.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și, critică soluția pronunțată de Tribunalul Constanța pentru nelegalitate și netemeinicie. Apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 332 alin. 2 cod procedură penală și art. 302 alin. 2 cod pr. penală. După discutarea probelor, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. 2 cod pr. penală și revocarea măsurii arestării preventive. Instanța era strict ținută de această pronunțare, s-a formulat o cerere de desesizare, iar dispozițiile art. 302 cod pr. penală, trebuiau aplicate în cauză, instanța nu se putea pronunța asupra măsurii arestării preventive in baza art. 3002cod pr. penală. Pentru aceste motive, in baza art. 38515pct.2 lit. "c" cod pr. penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pe fondul cauzei, arată că s-a menținut măsura arestării preventive pe o argumentare care contrazice considerentele hotărârii. Solicită a se observa că, argumentarea contravine recomandărilor Consiliului de Miniștrii, care au stabilit anumite criterii: dacă există motive plauzibile că inculpatul a săvârșit infracțiunea, dacă există motive care să conducă la concluzia că, dacă inculpatul ar fi lăsat in libertate ar încerca influențarea probelor și că nu există posibilitatea luării unei măsuri alternative. Apreciază că nu poate constitui argument pentru menținerea stării de arest a inculpaților faptul că se presupune că, dacă inculpații ar fi liberi ar încerca influențarea probelor, ar zădărnicii aflarea adevărului. Apreciază că, punerea în libertate a inculpaților ar fi benefică pentru soluționarea cauzei, de altfel, punerea in libertate a inculpatului ar putea conduce la realizarea comisiei rogatorii din Spania. După un an de zile de la luarea măsurii, prin prisma probelor administrate în acuzare, nici măcar nu există bănuiala că inculpatul a participat la activitatea infracțională. La solicitarea inculpatei cu care inculpatul avea o relație, l-a chemat pe acesta în România, dar mult mai târziu. Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Procurorul având cuvântul solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, nu au intervenit elemente noi care să justifice aplicarea unor alte măsuri preventive. Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților. Inculpații, in data de 29 ianuarie 2009 au fost prinși și, în mai puțin de 2 luni de zile, instanța a fost sesizată cu rechizitoriu. Din martie 2009, instanța de fond a reaudiat cei 15 martori, iar acum, la instanța de fond s-a solicitat reaudierea martorului și administrarea probelor solicitate în apărare de inculpați. La instanța de fond, părțile au fost întrebate dacă mai au cereri sau excepții de formulat în prealabil, s-au solicitat probe în apărare, iar la momentul la care s-a pus in discuție starea de arest a inculpaților, s-a solicitat acea restituire. Comisia rogatorie nu are nici o legătură cu activitatea infracțională reținută.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și în replică arată că, prima prelungire s-a cerut pentru efectuarea comisiei rogatorii și traducerea documentelor, iar acum se spune că nu privește activitatea infracțională reținută. Arată de asemenea că nu este vorba de reaudierea martorului ci de o continuare a audierii martorului, iar acesta de 3 luni de zile nu este de găsit.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat în replică arată că, inculpatul a fost arestat sub o bănuială rezonabilă care nu s-a concretizat în timp.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, are părinți, o școală de terminat. Achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurenta inculpată în ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Tribunalul Constanța, prin încheierea de ședință din 4 februarie 2010, pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art. 3002cod procedură penală coroborat cu art. 160 cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații, și.
În baza art. 139 alin. 1 cod procedură penală coroborat cu art. 1451cod procedură penală, a respins ca nefondate cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de aceiași inculpați prin avocații aleși.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 3/D/P/2009, din data de 26 martie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, și, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.
În sarcina inculpaților, în esență, s-a reținut că s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au introdus în România, la data de 29.01.2009, prin Punctul Vamal Port C - Sud, cantitatea de 1.080 kilograme cocaină, disimulată în două containere, care conțineau cherestea din lemn cedru, importată din, și au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României, cu intenția de a fi livrată în Spania.
Prin încheierea nr. 12 din data de 01.02.2009 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin încheierea nr. 11/P din 06.02.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, s-a dispus, în temeiul art. 148 alin. 1 lit. f cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați.
Prin încheierea nr. 25 din data de 26.02.2009 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 26/P din 06.03.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, s-a dispus, în temeiul art. 155 și urm. cod procedură penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 02.03.2009, până la data de 31.03.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, s-a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor art. 143 cod procedură penală și art. 148 cod procedură penală.
Astfel, și la acest moment, deși a fost începută cercetarea judecătorească, iar inculpații și majoritatea martorilor din lucrări au fost audiați nemijlocit de către instanță, apreciem că există, în continuare, indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, indicii care se regăsesc în probele administrate în faza de urmărire penală.
Deși inculpații, audiați nemijlocit de către instanță, au susținut că din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, precum și din conținutul declarațiilor date în instanță, nu rezultă date ori indicii temeinice, cu atât mai mult probe, că ar fi săvârșit faptele penale pentru care sunt trimiși în judecată, se constată că pentru fiecare inculpat, la momentul luării măsurii arestării preventive, dar și ulterior, la datele la care această măsură a fost prelungită ori menținută, instanțele au statuat, în mod definitiv, existența indiciilor temeinice, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 681cod procedură penală.
Un aspect reiterat, în mod constant, de către inculpați cu prilejul verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de acesta, este cel al depășirii termenului rezonabil pe durata căruia ființează această măsură, inculpații aflându-se în stare de deținere cu puțin mai mult peste 1 an de zile.
Analizându-se această susținere, s-a apreciat că termenul rezonabil și durata măsurii arestării preventive nu au fost depășite, chiar dacă inculpații se află în stare de deținere de peste un an de zile.
În considerarea acestei opinii precizează că art. 23 din Constituție, se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, care nu poate depăși 180 de zile, ceea ce în speță nu este cazul, inculpații fiind trimiși în judecată înainte de împlinirea acestui termen.
Pe de altă parte, în ceea ce privește starea de arest preventiv a inculpaților, apreciem că, deși recomandarea Consiliului de Miniștri al statelor membre, referitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la momentul analizării măsurii arestării preventive, este unanim recunoscută, aceasta nu poate fi privită în mod singular, ci din perspectiva coroborării cu toate celelalte aspecte susținute de jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, dar și de normele dreptului intern și jurisprudența instanței supreme.
Astfel, considerăm că nu pot fi ignorate prevederile art. 5 pct. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care reglementează cazurile de excepție în care o persoană poate fi privată de libertate, mai precis atunci când există motive verosimile că au săvârșit fapte penale și este necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Cât privește susținerea că din perspectiva celor 3 criterii (conduita organului judiciar, conduita procesuală a inculpaților, complexitatea cauzei) termenul rezonabil al măsurii arestării preventive a fost depășit, considerăm că nu poate fi reținută atâta vreme cât este analizată separat, ruptă de contextul celorlalte date reținute în speță.
Ca atare, se apreciază că, deși numai gravitatea faptelor nu poate fi socotită, în sine, drept pericol pentru ordinea publică, nu poate fi ignorată împrejurarea că pericolul social se apreciază și în raport de reacția opiniei publice, de rezonanța faptelor comise, de starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită cum sunt cele de trafic de droguri de mare risc, apte să exercite o amenințare directă asupra sănătății persoanelor din spațiul european și mondial, sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Nu în ultimul rând, apreciază nejustificată susținerea inculpaților că prin lăsarea lor în libertate buna desfășurare a procesului penal nu ar fi impietată, ținând seama de faptul că, la acest moment, ne aflăm în situația administrării probatoriilor solicitate în apărarea inculpaților și nu avem certitudinea că aceștia nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului tocmai printr-o eventuală influență asupra acestor probe.
În fine, cu privire la susținerea greșitei rețineri în sarcina inculpatului a infracțiunii reglementate de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a considerat că la acest moment procesual nu putem exprima o opinie în raport de încadrarea juridică ce ar putea fi dată eventualelor fapte penale, reținute în sarcina inculpatului la momentul deliberării și pronunțării unei soluții, în conformitate cu dispozițiile art. 11 cod procedură penală.
În atare situație, pentru cei trei inculpați s-a concluzionat că la acest moment procesual nu putem reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat ori că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Față de considerentele expuse mai sus, ținând cont și de dispozițiile art.136 cod procedură penală, în opinia instanței se justifică privarea de libertate în continuare a inculpaților.
Prin urmare, măsura arestării preventive luată față de inculpații, și a fost menținută.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpații, și cu măsura obligării de a nu părăsi țara, apreciază că pentru motivele expuse anterior, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, dar nici nu au intervenit temeiuri noi care să nu justifice privarea de libertate a acestora și, implicit, judecarea lor în stare de libertate, fie doar și prin instituirea unei măsuri preventive, restrictivă din perspectiva dreptului la liberă circulație.
În consecință, cererile formulate de cei trei inculpați au fost respinse ca nefondate.
În termen legal, împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, neindicând în scris motivele de casare.
În ședință, oral, recurenții prin apărători au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, susținând în esență, inexistența vinovăției inculpaților cu privire la faptele reținute în sarcina lor, nerezonabilitatea termenului de arestare preventivă, lipsa pericolului concret pentru ordinea publică și inexistența motivelor care să conducă la concluzia că, prin lăsarea lor în libertate s-ar încerca influențarea probelor cu consecința zădărnicirii aflării adevărului.
Recurenții inculpați și SB. mai solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanta cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Se motivează că, soluția instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 332 alin. 2 cod pr. penală și art. 302 alin. 2 cod pr. penală, câtă vreme in cauză s-a formulat o cererere de desesizare a instanței cu revocarea măsurii arestării preventive, instanța neputându-se pronunța asupra arestării preventive in temeiul art. 3002cod pr. penală.
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub nr-.
Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 38510alin. 3 cod pr. penală, rap. la art. 3856alin. 3 cod pr. penală, curtea constată că recursurile declarate de inculpații, și sunt nefondate pentru următoarele motive:
Potrivit art. 3002cod pr. penală, instanța legal sesizată este datoare să verifice in cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 cod pr. penală.
Conform prevederilor art. 160 alin. 3 cod pr. penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noii care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că, in mod corect prima instanță a apreciat că în cauză există motive verosimile de a bănui că inculpații au comis faptele penale pentru care au fost trimiși în judecată, fiind astfel îndeplinită cerința art. 143 cod pr. penală.
De asemenea, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f cod pr. penală, respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru faptele săvârșite este mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, apreciat atât in raport de gravitatea faptelor comise, fapte cu rezonanță în rândul opiniei publice, determinând reacția negativă a acesteia cât și față de împrejurarea că, persoanele asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
Față de datele cauzei, criticile din recursurile inculpaților privind încălcarea dreptului lor de a fi judecați într-un termen rezonabil, nu justifică revocarea măsurii arestării preventive și nici înlocuirea arestării cu altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.
Totodată criticile formulate privind inexistența vinovăției inculpaților cu privire la comiterea faptelor de care sunt acuzați, nu pot face obiectul prezentei cauze, ele urmând a fi analizate de instanța de fond, pe baza materialului probator administrat.
Nu pot fi primite nici criticile aduse de recurenții inculpați si privind nelegalitatea hotărârii recurate care vizează restituirea dosarului, având în vedere excepția invocată care vizează restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și care impune soluționarea cu prioritate a acesteia, pronunțarea asupra măsurii preventive, trebuind să se facă în baza art. 332 alin. 3 cod pr. Penală.
Din actele dosarului însă, instanța reține că, recurenții au ridicat excepția mai sus menționată după propunerea de probatorii și după ce instanța de fond a pus în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în condițiile art. 3002cod pr. penală.
In această situație amânarea pronunțării instanței de fond pe excepția invocată, nu are nici o relevanță în cauză.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3002și ale art. 160 alin. 3 cod pr. penală, câtr și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a și c din CEDO, curtea in lipsa unor cauze de nulitate absolută a încheierii Tribunalului Constanța recurată, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 alin. 2 cod pr. penală si art. 190 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală;
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații, și- deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, obligă pe recurenții inculpați, și la plata unei sume de câte 100 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.
Conform art. 190 cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru interpret, se va plăti din fondurile
Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
- -
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref.
3 ex./15.02.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
Dosar penal nr-
15 februarie 2010
CĂTRE,
DEPARTAMENTUL ECONOMICO - FINANCIAR
Vă facem cunoscut că, pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA, se află înregistrat dosarul nr-, având ca obiect recursurile penale declarate de inculpații, și- deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
In conformitate cu dispozițiile legale s-a procedat la traducerea susținerilor inculpatului, din limba spaniolă in limba română și invers.
Această traducere, a fost efectuată în cauză de către dna, persoană autorizată ca traducător de limba spaniolă, conform Legii nr. 178/1997, de către Ministerul Justiției;
Alăturat, vă înaintăm:
- Copia deciziei penale nr. 96/P din 12 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanta, prin care s- acordat onorariu de traducător in sumă de 200 lei, sumă care se avansează din fondurile Ministerului Justitiei;
Dna.translator, poate fi contactată la numărul de telefon 0766/-.
GREFIER,
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Marius Damian Mitea, Dan
