Cerere de amânare a executării pedepsei (art. 453 c.p.p.). Decizia 522/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 522
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina
*
GREFIER - -A
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr.426/D din 14.08.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul, pentru care s-a prezentat avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pentru dezbateri.
Av., având cuvântul pentru recurentul-petent, a solicitat admiterea recursului declarat de acesta și casarea hotărârii Tribunalului Bacău cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea expertizei. A susținut că petentul nu încearcă tergiversarea soluționării cauzei; este în spital, motiv pentru care expertiza nu se poate efectua.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția fiind legală și temeinică, având în vedere faptul că nu au fost administrate probe din care să rezulte imposibilitatea prezentării petentului la medicul legist, pentru efectuarea expertizei. A solicitat de asemenea obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.426 din 14.08.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-, în temeiul art.453 lit.c Cod pr.penală s-a respins ca nefondată cererea de amânare a executării pedepsei, formulată de condamnatul.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 283/30.05.2007 a TRIBUNALULUI BUCUREȘTI, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico - legală din care să rezulte afecțiunile de care suferă și dacă acestea pot fi tratate in rețeaua medicală.
În art. 453 alin. 1 lit. a Cod pr.penală se arată că executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în cazul în care se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Deși condamnatul a fost legal citat, a avut apărător angajat, acesta, fără un motiv întemeiat, nu s-a prezentat la serviciul de medicină legală pentru a se efectua expertiza admisă, urmărind tergiversarea judecării cauzei, pentru a nu începe executarea pedepsei aplicate.
Împotriva sentinței penale mai sus menționată a declarat în termen legal recurs petentul.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond, corect a respins cererea petentului, de amânare a executării pedepsei, având în vedere că cererea sa a fost depusă la instanță la 18.04.2008, s-au acordat trei termene pentru ca acesta să se prezinte la. B pentru efectuarea unei expertize medico-legale, iar petentul fără un motiv întemeiat nu s-a prezentat deși instanța a admis proba solicitată.
Amânarea executării pedepsei se poate dispune doar pentru motivul că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa și pentru dovedirea acestei stări trebuie să se efectueze o expertiză medico-legală după sesizarea instanței cu cererea petiționarului, în timpul judecării acesteia.
În cazul în care petentul nu se prezintă nejustificat la. sau nu se află în starea de imposibilitate a executării pedepsei, cererea sa va fi respinsă.
Pentru cele mai sus reținute, în lipsa altor motive dintre cele prevăzute de art.385/9 al.3 Cod pr.penală, Curtea va respinge recursul, potrivit dispozitivului prezentei.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod pr.penală.
PENTUR ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent, împotriva sentinței penale nr.426/D din 14.08.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că petentul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurentul la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.sent. Gh.
Red.dec. recurs -
Tehnored. - 2 ex.
19/22.09.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina