Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 521
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina
*
GREFIER - -A
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.186/AP din 29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat, asistat de av.ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Procurorul a arătat că apreciază recursul ca fiind tardiv introdus.
Nefiind alte cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul părților.
Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului declarat de acesta, casarea hotărârii recurate, reținerea spre rejudecare și achitarea inculpatului conform art.11 al.2 lit.a Cod pr.penală cu referire la art.10 al.1 lit.1Cod pr.penală, respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. A invocat dispozițiile art.181Cod penal solicitând acordarea unei eficiențe sporite acestor prevederi legale. A susținut că inculpatul nu a avut cunoștință de faptul că permisul de conducere îi fusese suspendat și a solicitat a se avea în vedere poziția procesuală corectă a inculpatului, precum și practica judiciară.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca fiind tardiv introdus, având în vedere faptul că pe ștampila de pe plicul depus la dosar poartă data de 09.06.2008. În ce privește temeinicia hotărârii recurate, reprezentantul parchetului a susținut că aceasta este temeinică, având în vedere că nu se poate invoca necunoașterea legii. A solicitat obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a arătat că regretă cele petrecute.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 157 din 10.03.2008 a Judecătoriei Roman, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a-c și 76 lit. e Cod penal, a fost condamnatinculpatul, fiul lui și, născut la 30. 01. 1986 în municipiul I, județul I, domiciliat în Municipiul S-, bloc 34,. B,. 2,. 8, județul S, CNP: -, fără antecedente penalela pedeapsa de 3 ( trei) luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind potrivit art. 82 Cod penal un termen de încercare de2 (doi) anicare se adaugă la pedeapsa aplicată.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privitoare la consecințele la care se expune în ipoteza în care în perioada termenului de încercare mai săvârșește vreo infracțiune.
În baza art. 71 alin.4 Cod penal, s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 alin.1 Cod penal, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-b Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru pronunțarea sentinței, examinând actele și probele dosarului, instanța a reținut situația de fapt stabilită prin rechizitoriu și anume că la data de 9.05.2007 inculpatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal - nr.- de către Poliția Rutieră S, pentru că nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, aplicându-i-se o amendă de 156 lei și măsura suspendării permisului de conducere, proces verbal pe care l-a semnat și nu l-a contestat în instanță. La data când s-a întocmit actul constatator al faptei prev. de art.52 alin.1 din G nr.195/2002, republicată, inculpatul nu a prezentat permisul de conducere organului de poliție, motivând că îl are la domiciliu, formulând ca obiecție oprirea sa pe nedrept de către un simplu ofițer de poliție.
La data de 13.06.2007 inculpatul este din nou sancționat de organele de poliție rutiere pentru depășirea vitezei legale, proces verbal seria - nr.169/542, proces verbal pe care l-a semnat și nu l-a contestat.
Cu adresa nr.8795/8.06.2007 din dosarul de urmărire penală, inculpatului i-a fost comunicat faptul că nu mai are dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. În aceste condiții nu încape nici un dubiu că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că din data de 25.05.2007 nu trebuia să mai conducă vreun autovehicul pe drumurile publice.
Vinovăția penală a inculpatului rezultă din procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de contravenție din 13.06.2007, adresa nr.-/30.11.2007 a JS și actele anexe, procesul verbal de contravenție din 9.05.2007, adresa nr.8795/8.06.2007 de aducere la cunoștință a măsurii suspendării permisului începând cu data de 25.05.2007.
În modalitatea cum s-a comis fapta inculpatului sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat faptă prev. de art. 86 alin. 2 di G nr.195/2002 atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective a infracțiunii.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile art.72 Cod penal și anume gradul de pericol social al faptei, poziția inculpatului, faptul că acesta deși nu are antecedente penale, a fost sancționat la intervale scurte de timp pentru fapte contravenționale la circulația rutieră, urmând ca pentru infracțiunea comisă să fie condamnat la o pedeapsă privativă de libertate coborâtă sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiune prin aplicarea circumstanțelor atenuante de la art.74 lit. a-c și 76 lit. e Cod penal.
Ca modalitate de executare sancțiunii penale, prima instanță în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind potrivit art.82 Cod penal, un termen de încercare de 2 ani care se adaugă la pedeapsa aplicată și a pus în vedere inculpatului dispoz. art. 83 Cod penal cu privire la consecințele la care se expune în ipoteza în care în perioada termenului de încercare mai săvârșește o nouă infracțiune.
În baza art.191 alin.1 Cod pr. penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul invocând în concluziile orale formulate prin apărător că se justifică în cauză achitarea sa, în condițiile art. 10 al. 1 lit. b/1 pr. penală și art. 18/1 penal, dacă se iau în considerare circumstanțele personale pozitive pe care le-a dovedit în primă instanță, dar și împrejurarea că la data comiterii faptei permisul său nu era ridicat în mod efectiv.
Analizând motivele de apel invocate și examinând cauza sub toate aspectele în cadrul efectului devolutiv al apelului conform dispozițiilor art. 371 al. 2. pr. penal tribunalul a constatat ca fiind legală și temeinică sentința penală nr. 157 din 10.03.2008 a Judecătoriei Roman, atacată în apelul inculpatului.
În mod întemeiat, prima instanță nu a reținut ca întemeiată apărarea inculpatului susținută și prin declarația luată în instanță conform căruia nu cunoștea despre măsura suspendării permisului luată împotriva sa în baza procesului verbal - nr. - din 9.05.2007, reținând că la dosarul de urmărire penală se află adresa nr. adresa nr. 8795/8.06.2007 prin care inculpatului i-a fost comunicat faptul că nu mai are dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile astfel că, în aceste condiții nu încape nici un dubiu că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că din data de 25.05.2007 se afla sub sancțiunea suspendării permisului.
Având în vedere și faptul că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale și i-a acordat beneficul suspendării condiționate a executării pedepsei, nu se poate susține ca temei în motivele de apel că nu au fost luate în considerare circumstanțele pozitive privind persoana sa.
În același timp, nu se pot reține temeiuri pentru a constata că fapta comisă de inculpat în data de 13.06.2007 nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 18/1 penal, soluția de condamnare a inculpatului fiind temeinică și legală.
Pentru aceste considerente prin Dp nr. 186/AP din 29.05.2008 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus:
În. art. 379 pct. 1 lit. b pr. penală, s-a respins ca fiind nefondat apelul declarat deinculpatul -împotriva sentinței penale nr. 157 din 10.03.2008 a Judecătoriei Roman și s-a menținut sentința ca fiind temeinică și legală.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În. art. 192 al. 2. pr. penală a fost obligat apelantul-inculpat să plătească fiecare în favoarea statului câte 50 lei, cheltuieli judiciare, avansate în apel.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul. În motivarea recursului, inculpatul invocă netemeinicia deciziei recurate, considerând că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând achitarea sa în temeiul art.10 lit.b/1 cu C.P.P. referire la art.18/1 C.P.P. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Analizând decizia penală recurată, în raport de motive invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 C.P.P. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
În baza unui probatoriu amplu administrat, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, a stabilit o corectă încadrare juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și a individualizat juridic corect pedeapsa aplicată în cauză.
În mod corect instanțele anterioare nu au primit solicitarea inculpatului care a solicitat achitarea sa în temeiul art.10 lit.b/1 cu C.P.P. referire la art.18/1 C.P.P. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Este de reținut că art.181alin. (2) Cod penal enumeră următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului social: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.
Din probe rezultă că inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Având în vedere acest comportament al inculpatului care a ignorat cu știință măsurile administrative luate de organul de poliție rutieră cu ocazia constatării unei contravenții comise de către acesta, instanța de recurs apreciază ca și instanțele anterioare, că fapta supusă judecății, prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni, constituind o gravă încălcare a reglementărilor legale referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.
Va constata că inculpatul a avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva deciziei penale nr.186/AP din 29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Constată că recurentul-inculpat a avut apărător ales.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.sent.
Red.dec.apel -./
Red.dec. recurs -
Tehnored. - 2 ex.
19/22.09.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina