Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 186/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 186/ Dosar nr-
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 915/S pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și în consecință modificarea soluției Tribunalului Brașov, apreciind-o ca fiind nelegală. Instanța de fond a dispus contopirea, în baza art. 39 alin.2 Cod penal a restului neexecutat de 89 zile rămas din sentința penală nr. 985/2001 a Judecătoriei Brașov cu pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentința penală nr. 38/2005 a Tribunalului Brașov.
Din actele existente la dosar cauzei rezultă următoarele: prin sentința penală nr. 985/2001 a Judecătorie B condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare și acesta a început executarea la data de 31.12.2003. Ulterior acesta a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 1344/2004 a Judecătoriei Brașov, la data de 2.06.2004.
În cadrul dosarului penal în care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiuni de tâlhărie, în cursul urmării penale s-a dispus arestarea în lipsă a inculpatului la data de 2.10.2003, măsura începând să curgă efectiv de la data de 8.01.2004, iar ulterior pin hotărârea Curții de APEL BRAȘOV, respectiv prin decizia penală nr. 387/R/2008, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea.
De asemenea, din actele dosarului mai rezultă că infracțiunea de tâlhărie a fost comisă în cursul lunii iulie 2003, deci anterior începerii executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 9685/2001 a Judecătorie
Față de aceste considerente, apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 39 alin. 1 Cod penal, astfel încât se impune a fi contopite pedepsele aplicate prin aceste hotărârii, respectiv 8 luni cu 7 ani închisoare, iar în baza art. 36 alin.3 Cod penal să se deducă perioada care a fost deja executată din data de 31.12.2003 la 02.06.2004, când acesta a fost liberat condiționat și ulterior 10.07.2008 la zi, dată la care a fost încarcerat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii instanței de fond și în consecință să se dispună refacerea procedeului de contopire ținându-se cont de cele expuse mai sus.
Avocat, apărătorul ales al intimatul inculpat, arată că achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public. Solicită ca în baza art. 38515alin. 2 lit. Cod procedură penală, admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și pe cale de consecință să se dispună casarea sentinței penale nr. 915/S/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o consideră nelegală, iar în cadrul rejudecării să se admită cererea formulată de condamnatul, pentru următoarele considerent:
Prin cererea de contopirea formulată de petentul condamnat, acesta a solicitat Tribunalului Brașov să dispună contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 985/2001 a Judecătorie B, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 602/2001 a Curții de APEL BRAȘOV respectiv sentința penală nr. 38/2005, pronunțată de Tribunalul Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5135/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Prin sentința penală nr. 985/2001, petentul a suferit o condamnare de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni prevăzută de art. 184 Cod penal, prin decizia penală nr. 5135/2007 petentul a suferit o condamnare la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni prevăzută de art. 211 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, respectiv recidivă postcondamnatorie.
Analizând cererea formulată, instanța de fond a dispus contopirea restului de pedeapsă rămasă neexecutată, pedeapsă de 89 zile aplicând temeiul art. 39 alin 2 Cod penal cu pedeapsa de 7 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, deducând din această sentință perioada din 8.01.2004 și 5.05.2004 și apoi din 10.07.2008 până la zi.
Apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. 1 Cod penal, care spune că în cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin.1 lit.a Cod penal pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit art. 34, 35 Cod penal, întrucât infracțiunea de tâlhărie a fost comisă în cursul anului 2003, anterior executării pedepsei de 8 luni, aplicată prin sentința penală nr. 985/2001 a Judecătoriei Brașov.
De asemenea mai precizează că petentul nu a înțeles să formuleze recurs, în prezenta cauză, față de faptul că din prin verificările efectuate a observat că Ministerului Publica formulat recurs în acest sens, criticând sentința penală pronunțată de Tribunalul Brașov pentru nelegalitatea, fiind vorba de un procedeu de contopire aplicat nelegal, fiind aplicabile în prezenta speță, dispozițiile art. 39 alin 1 Cod penal, respectiv în contopirea pedepsei de 8 luni închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 7 ani închisoare. De asemenea, se impune deducerea din pedeapsa rezultantă perioadele executate între 08.01.2004 și 5.05.2004 și apoi din 10.07.2008 la zi. Solicită anularea vechilor mandate de executare și emiterea unui nou mandat de executare
Intimatul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Curtea
1. Constată că prin sentința penală nr. 915/S/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- s-a admis cererea formulata de petentul condamnat, privind contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 985/2.04.2001 a Judecătoriei Brașov definitiva prin decizia penala nr. 602/14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV si nr. 38/19.01.2005 a Tribunalului Brașov definitiva prin decizia penala nr. 5135/31.10.2007 ICCJ si, in consecința, in baza art. 449 Cod procedură penală.
In baza art. 39 al 2 Cp, a contopit restul de 89 de zile rămas de executat din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 985/2.04.2001 a Judecătoriei Brașov definitiva prin decizia penala nr. 602/14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr. 38/19.01.2005 a Tribunalului Brașov definitiva prin decizia penala nr. 5135/31.10.2007 ICCJ, urmând ca petentul sa execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
In baza art. 71 al 2 Cp, a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al 1 lit. a si b Cod penal.
A dedus din pedeapsa rezultanta perioadele executate intre 8.01.2004 si 5.05.2004 si din 10.07.2008 la zi.
A dispus anularea vechilor mandate de executare si emiterea unui nou mandat de executare.
2. Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Petentul se afla in executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr. 38/19.01.2005, începuta la data de 10.07.2008 si ca anterior acesta a mai fost condamnat la o pedeapsa de 8 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 985/2004 a Judecătoriei Brașov definitiva prin decizia penala nr. 602/14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV, pedeapsa a cărei executare a început la 31.12.2003 si din care a fost liberat la data de 2.06.2004 prin sentința penala nr. 1344/2004 a Judecătoriei Brașov, rămânând un rest de executat de 89 de zile.
La dosarul cauzei a fost atașata dosarul penal nr. 2557/2003 al Tribunalului Brașov in care a fost pronunțata sentința penala nr. 38/19.01.2005.
Aceasta hotărârea fost modificata in recurs in ceea ce-l privește pe condamnatul, prin decizia penala nr. 5135/31.10.2007 a ICCJ dispunându-se condamnarea petentului la o pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie in stare de recidiva post-condamnatorie fata de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr. 985/2001 a Judecătoriei Brașov.
Întrucât in cauza se regăsește situația recidivei post-condamnatorii fiind aplicabile dispozițiile art. 39 al 2 Cp, cererea formulata de petentul este admisibila prin prisma dispozițiilor art. 449 Cod procedură penală.
3.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a solicitata refacerea operațiuni de contopire, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile prevăzută art. 39 alin.2 Cod penal ci dispozițiile art. 39 alin.1 Cod penal.
4. Recursul este fondat.
Condamnatul a solicitat contopirea pedepsei de 8 luni, aplicată prin sentința penală nr. 985/2.04.2001 a Judecătoriei Brașov definitiva prin decizia penala nr. 602/14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV si a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 38/19.01.2005 a Tribunalului Brașov definitiva prin decizia penala nr. 5135/31.10.2007 ICCJ.
Din considerente sentinței rezultă că prima instanță a apreciat că cel în cauză se află în ipoteza prevăzută de art. 39 alin.2 Cod penal, în sensul că pedeapsa anterioară a fost executată în parte și în aceste condiții contopirea se va face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. Ca urmare, prima instanță a contopit pedeapsa de 7 ni închisoare cu restul de 89 de zile rămas neexecutat din pedeapsa din 8 luni închisoare.
Raționamentul este greșit întrucât, în realitate, infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare a fost săvârșită în luna iulie 2003, anterior începerii executării pedepsei de 8 luni, aplicată prin sentința penală nr. 985/2001 a Judecătoriei Brașov.
În aceste condiții contopirea trebuie să se facă între pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa de 8 luni închisoare, în condițiile art. 39 alin.1 Cod penal și prin aplicarea prev. art. 34 și 35 Cod penal, urmând a se deduce perioadele executate.
De asemenea, Curtea constată că, că în ceea ce privește deducerea perioadelor executate, cel în cauză a fost încarcerat în perioada 31.12.2003 la 2.06.2004 și este încarcerat de la 10.-07.2008 până în prezent. Din eroare s-a avut în vedere și perioada 8.01.2004 - 5.05.2004, ca perioadă de arest preventiv, întrucât acest interval a fost deja dedus cu ocazia executării pedepsei de 8 luni.
5. Așa fiind în temeiul art. 385 ind.15 pct.2 lit.d Cod procedură penală recursul parchetului urmează să fie admis, iar sentința primei instanțe va fi casată.
Se va admite cererea formulată de condamnatul, de contopire a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 985 din 2.04.2001 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin dec. pen. nr. 602 din 14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV și nr. 38 din 19.01.2005 a Tribunalului Brașov, definitivă prin dec.pen. nr. 5135 din 31.10.2007 a, contopire care se va efectua în temeiul art. 39 alin.1 Cod penal contopește pedeapsa de 8 luni cu pedeapsa de 7 ani închisoare, în condițiile art. 37 lit.a Cod penal, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin.2 Cod penal se vor interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a și b) Cod penal.
Se vor deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate de la 31.12.2003 la 02.06.2004 și de la 10.07.2008, la zi.
Se va dispune anularea mandatelor de executare și emiterea unui nou mandat de executare.
6. Potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu, de 50 lei, care se va avansa din fondurile
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 915/S/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o casează în întregime.
Rejudecând, admite cererea formulată de condamnatul, de contopire a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 985 din 2.04.2001 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin dec. pen. nr. 602 din 14.12.2001 a Curții de APEL BRAȘOV și nr. 38 din 19.01.2005 a Tribunalului Brașov, definitivă prin dec.pen. nr. 5135 din 31.10.2007 a și în temeiul art. 39 alin.1 Cod penal contopește pedeapsa de 8 luni cu pedeapsa de 7 ani închisoare, în condițiile art. 37 lit.a Cod penal, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin.2 Cod penal va interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a și b) Cod penal.
Deduce din pedeapsă perioadele executate de la 31.12.2003 la 02.06.2004 și de la 10.07.2008, la zi.
Dispune anularea mandatelor de executare și emiterea unui nou mandat de executare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu, de 50 lei, care se va avansa din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
red./31.03.2009
dact.G/31.03.2009
4 exemplare
jud fond/
Președinte:Alexandru ȘerbanJudecători:Alexandru Șerban, Alexandru Vasiliu, Laura Popa