Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 488/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 488
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.46 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: condamnatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat de către acesta.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Condamnatul, având cuvântul, arată că a executat 17 ani din pedeapsa aplicată, a muncit, are un copil minor și solicită reducerea sporului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 46 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul pentru contopirea pedepselor, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 120 lei.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2009, condamnatul a solicitat să se dispună contopirea pedepselor, respectiv 1208 zile rămânând neexecutate dintr-o pedeapsă de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru o infracțiune de furt și un spor de pedeapsă de 2 ani, cu motivarea că părinții săi sunt bolnavi și că are o fiică minoră în vârstă de 18 ani aflată la o casă de copii.
Din copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 172/1994 din 14 octombrie 1996 (fila 3), prima instanță a reținut că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 127 din 1 iunie 1994 la o pedeapsă de 25 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 8 ani.
S-a constatat că pedeapsa principală de 25 ani închisoare este o pedeapsă rezultantă, astfel petentul a fost condamnat prin sentința mai sus arătată la pedepse de 20 ani, 7 ani și 2 ani și 6 luni închisoare, pedepse ce au fost contopite în pedeapsa de 20 ani închisoare la care s-a aplicat un spor de pedeapsă de 3 ani închisoare, stabilindu-se o pedeapsă de 232 ani închisoare. S-a făcut apoi aplicarea art. 4 din Decret nr. 23/90 și s-a revocat beneficiul grațierii pentru un rest de pedeapsă de 1208 zile închisoare neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 194/1989 a Tribunalului Tulcea; s-a dispus apoi aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa de 23 ani închisoare pentru a nu se depăși maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de art. 55 Cod penal la data pronunțării hotărârii de condamnare, petentul urmând să execute pedeapsa de 25 ani închisoare.
Rezultă, așadar, că nu se poate dispune contopirea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare cu restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 36 Cod penal, astfel că prima instanță a respins cererea ca nefondată.
Împotriva sentinței penale nr.46 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, a declarat recurs condamnatul solicitând casarea hotărârii și reducerea sporului de pedeapsă.
Recursul este nefondat.
Analizând sentința penală recurată, se constată că Tribunalul Arad în mod corect a respins cererea formulată de condamnat. Astfel, pedeapsa principală de 25 ani este o pedeapsă rezultantă din contopirea altor pedepse, revocarea unui rest de pedeapsă și aplicarea unui spor de pedeapsă, așa cum a arătat Tribunalul Arad, în motivarea hotărârii.
În prezent nu se mai poate dispune o nouă contopire a pedepselor, sau reduce sporul aplicat de instanță atunci când s-a efectuat contopirea pedepselor.
Așa fiind, se apreciază că nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal, recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P. condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.46 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- ca nefondat.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: VI/19.05.09
Dact: 2 exempl/ 19 Mai 2009
Primă instanță: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky