Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 539/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 539/

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat Prin Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - liber, împotriva deciziei penale nr.600 din data de 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare,se constată lipsa:

- recurentului condamnat pentru care răspunde apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - - în baza împuternicirii avocațiale nr.3858/2009, emisă de Baroul d e Avocați C.

Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că în urma convorbirii telefonice cu Biroul Evidență din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, s-a comunicat că recurentul condamnat a fost liberat condiționat la data de 18 august 2009 de Judecătoria Medgidia.

Procedura este nelegal îndeplinită cu recurentul condamnat față de cele comunicate de Biroul Evidență din cadrul Penitenciarului Poarta Albă.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,

Avocat -, apărător din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acesta.

Procurorul,având cuvântul, apreciază că nu se mai impune citarea acestuia întrucât recursul promovat este inadmisibil.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității declarării recursului în cauză având în vedere că recurentul condamnat a mai declarat recurs în cauză, declarând recurs la recurs.

Avocat -, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate și respingerea recursului ca inadmisibil.

Procurorul, având cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin decizia penală nr.600 din data de 15 iunie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 38515pct.2 lit."d" Cod procedură penală, a admis recursul declarat de recurentul condamnat - fiul lui G si, născut la data de 30.09.1986, detinut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, împotriva sentinței penale nr.872/P/15.05.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr-.

A casat în parte, sentința penală recurată si, rejudecând, în baza art.450 alin.2 Cod procedură penală, a stabilit termen de reînnoire cererii de liberare condiționată la data de 13.08.2009.

A înlăturat din sentința penală recurată dispozițiile privind fixarea termenului de reînnoire cererii la data de 15.09.2009 si a menținut celelalte dispoziții.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 lei s- avansat din fondul Ministerului Justiției in favoarea Baroului Constanta.

Urmare examinării actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penala nr. 872/P/15.05.2009, pronunțată in dosarul nr-, Judecătoria Medgidia in dosarul nr- a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului, fiul lui G și, născut la 30.09.1986.

- a stabilit termen pentru data de 15.09.2009.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 13.05.2009, condamnatul, deținut în Penitenciarul Poarta A, a solicitat instanței liberarea condiționata din executarea pedepsei privative de libertate.

Contestația, calificată de instanță, drept cerere de liberare condiționată, nu a fost motivată în fapt și în drept.

S-a arătat ca, petentul condamnat se afla in executarea unei pedepse rezultante privative de libertate de 5,6 ani pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv tâlhărie și amenințare, fiind arestat la data de 17.03.2005, pedeapsa urmând să expire la data de 16.09.2010.

Condamnatul nu a fost folosit la munca, ceea ce face ca fracția legală de 2/3 din pedeapsă să se împlinească la executarea efectivă a 1340 zile de deținere.

Întrucât condamnatul a executat, pana la aceasta data, fracția prevăzută de lege, respectiv 1530 zile, singurul aspect ce trebuie avut in vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv daca, condamnatul "este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale".

Având în vedere acest aspect, instanța de fond a constatat că deținutul nu este recidivist și nu are nici antecedente penale.

Pe timpul executării pedepsei, deținutul a avut o conduită neregulamentară, fiind sancționat pe durata întregii detenții de 22 de ori, din care de 1 data în perioada dintre cele două comisii de liberare, și a fost recompensat în total de 5 ori. A participat la activități productive. A participat la programe moral religioase și de prevenire a consumului de droguri. Nu este în evidențe cu boli cronice.

Față de natura infracțiunii săvârșite, caracterizate prin lipsă de respect față de valori fundamentale precum proprietatea privată și viața umană, instanța de fond a apreciat ca timpul efectiv executat nu este suficient pentru reeducarea acestuia.

Se justifică astfel temerea săvârșirii altor fapte reprobabile pe fondul unei stării psihice cu probleme conștientizate chiar și de deținut care a cerut consiliere psihologică, participând consecvent la ședințele programate, cu rezultate bune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, arătând ca in mod greșit a apreciat instanța de fond ca nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar fata de perioada executata se impune liberarea condiționată. In subsidiar, s-a solicitat reducerea termenului fixat de către prima instanța pentru reînnoirea cererii.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate si din oficiu, se constata ca recursul declarat de condamnatul este fondat si urmează să fie admis.

In mod corect a apreciat instanța de fond ca, fata de condamnat nu se poate dispune liberarea condiționată din pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare, pe care o executa, având in vedere ca acesta a avut un comportament inadecvat pe durata executării pedepsei si nu a dat dovezi de îndreptare, nefiind suficienta îndeplinirea condiției privind executarea fracției corespunzătoare pedepsei in a cărei executare se afla.

Cu toate acestea, instanța de fond nu putea să stabilească un termen pentru condamnat, de reînnoire a cererii mai mare decât cel stabilit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin procesul verbal din data de 13.05.2009, de 3 luni, deoarece procedând altfel s-ar încălca principiul potrivit căruia situația condamnatului s-ar înrăutăți in propria cale de atac, cea a contestației împotriva procesului verbal indicat anterior.

Pe cale de consecință, se impune admiterea recursului, casarea, in parte, a sentinței instanței de fond, reducerea termenului stabilit de instanța de reînnoire a cererii si fixarea unui alt termen la data de 13.08.2009, urmând sa fie înlăturate din sentința recurată, dispozițiile contrare privind termenul specificat de instanța de fond la data de 15.09.2009.

Împotriva deciziei penale nr.600 din data de 15 iunie 2009 Tribunalului Constanțaa declarat recurs condamnatul petent, fără a-l motiva în fapt și în drept.

La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, recurentul a lipsit, fiind liberat condiționat la data de 18 august 2009 prin hotărârea Judecătoriei Medgidia, județul

Curtea din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității recursului declarat de împotriva deciziei penale nr.600 din data de 15 iunie 2009 Tribunalului Constanța.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată, curtea reține următoarele:

Decizia penală nr.600 din data de 15 iunie 2009 Tribunalului Constanțaa fost pronunțată în recursul declarat de împotriva sentinței penale nr.827/P din data de 15 mai 2009 Judecătoriei Medgidia, obiectul cauzei constituindu-l o cerere de liberare condiționată.

Potrivit prevederilor art.450 al.4 Cod procedură penală, hotărârea instanței de fond, într-o cauză privind acordarea liberării condiționate este supusă recursului.

În conformitate cu prevederile art.417 lit."b" Cod procedură penală, hotărârile instanței de recurs rămân definitive la data pronunțării lor.

Raportat la textele de lege amintite, curtea constată că decizia penală nr.600 din data de 15 iunie 2009 Tribunalului Constanțaa rămas definitivă la data pronunțării ei, situație în care nu mai poate fi atacată pe calea ordinară de atac a recursului.

Pentru considerentele menționate, curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul condamnat împotriva deciziei penale nr.600 din data de 15 iunie 2009 Tribunalului Constanța.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați C, pentru avocat -.

În temeiul prevederilor art.192 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul condamnat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515alin.1 pct.1 lit."a" Cod procedură penală,

Respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de condamnatul - liber, împotriva deciziei penale nr.600 din data de 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Dispune decontarea onorariului avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat -.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Jud.fond

Jud.recurs;;

Red.dec.Jud.

Tehnored.Gref./ 2 ex.

Data: 09.10.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 539/2009. Curtea de Apel Constanta