Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 538/
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat Prin Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.797 din data de 14 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul condamnat - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - - - în baza împuternicirii avocațiale nr.4029/2009, emisă de Baroul d e Avocați C.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,
Recurentul condamnat, având cuvântul, precizează că își menține recursul promovat în cauză.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității declarării recursului în cauză având în vedere că recurentul condamnat a mai declarat recurs în cauză, declarând recurs la recurs.
Avocat -, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate privind inadmisibilitatea recursului declarat.
Procurorul, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate privind inadmisibilitatea recursului declarat și respingerea recursului.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin decizia penală nr.797 din data de 14 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. a cod procedură penală, respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de recurentul condamnat împotriva sentinței penale nr.1072/P/05.06.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia.
În baza art.192 al.2 cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.1072/.06.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- s-a admis excepția de necompetență și în baza art. 389 al. 1 cod procedură penală, s-a dispus scoaterea cauzei, privind pe contestatorul, de pe rol, și trimiterea dosarului la Tribunalul Constanța.
Prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, petentul condamnat a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 466/2009 a Judecătoriei Medgidia.
S-a avut în vedere că, prin sentința penală. nr. 466/2009 a Judecătoriei Medgidias -a respins ca nefondată contestația formulată de către petentul împotriva încheierii date de judecătorul delegat cu executarea pedepselor privative de libertate pentru Penitenciarul Poarta - Albă, pronunțată la data de 17.02.2009 în dosarul nr.176/2009.
S-a apreciat, conform art.389 cod procedură penală, că instanța competentă să dispună este instanța de recurs respectiv Tribunalul Constanța.
Văzând și disp. art. 39 si art. 42 pr.pen. instanța a admis excepția și a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, Tribunalul Constanța.
La termenul din data de 13.08.2009,din oficiu,instanța de recurs a ridicat excepția inadmisibilității declarării recursului în raport de dispozițiile art.42 cod procedură penală, excepție ce a fost admisă, având în vedere că, potrivit
dispoziției legale menționate hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.
Se relevă că, recursul inadmisibil este considerat ca inexistent,ceea ce înseamnă că nu poate produce nici un efect, hotărârea primei instanțe intrând în mod automat în puterea de lucru judecat.
Împotriva susmenționatei decizii a formulat recurs condamnatul.
La termenul din data de 29.09.2009, din oficiu, instanța de recurs a ridicat excepția inadmisibilității declarării recursului împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță de recurs, excepție ce a fost admisă. având în vedere dispozițiile art.385 ind.1 cod procedură penală, care reglementează hotărârile care pot fi supuse recursului, hotărâri printre care, potrivit dispoziției legale menționate nu se regăsesc și deciziile instanței de recurs.
că, deciziile pronunțate de către instanțele de recurs sunt definitive, au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai sunt supuse nici unei căi de atac.
Față de admiterea excepției, Curtea, în baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit.a cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de recurentul condamnat.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul condamanat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 200 lei, din care, potrivit art.189 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."a" Cod procedură penală,
Respinge ca inadmisibil recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.797 din data de 14 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Dispune decontarea onorariului avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat -.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Jud.fond
Jud.recurs -;;
Red.dec.Jud.-/2 ex.
Data: 05.10.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu, Viorica