Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 417/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.417
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 23 martie 1980, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul A, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat și s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 15.000 lei consemnată la Casa de Economii și Consemnațiuni A cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 5.06.2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr.69/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Avocat depune motive de recurs și declară că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri de formulat.
Constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul în susținerea recursului, avocat, critică încheierea de ședință din data de 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră că hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune, apare ca fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate în faza de cercetare judecătorească. Contrar dispozițiilor imperative prevăzute de art.160/2 cu referire la art.160/4 pr.penală, instanța s-a limitat să analizeze probele ce fac obiectul dosarului de față ce au fost obținute în cursul urmăririi penale și la cele câteva termene de judecată acordate la instanța de fond.
În opinia sa hotărârea este nemotivată. Potrivit dispozițiilor art.354 pr.penală hotărârea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză. Potrivit aceleiași norme juridice, rezultă că instanței de judecată, cu ocazia motivării hotărârii, îi revin o serie de obligații ce trebuie respectate, iar încălcarea acestor obligații sau omisiunea de a se pronunța asupra unor aspecte care au format obiectul judecății fac ca hotărârea pronunțată să fie nelegală și casabilă, în temeiul art.385/9 alin.1, pct.9 pr.penală.
Interpretarea gramaticală și sistematică a cerințelor legale avute în vedere de disp. art.160/2 alin.2 pr.penală, impune ca cererea dedusă judecății să fie examinată de instanța în următoarele condiții:
- să existe date, la momentul soluționării cererii, care să impună menținerea stării de arest preventiv, pentru a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Prezenta ipoteză deși a fost învederată instanței de fond nu a fost analizată și a omis să se pronunțe asupra acestei apărări;
- să existe date, la momentul soluționării cererii, din care să rezulte în mod cert că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți din dosar, ipoteză susținută de procuror dar, neargumentată și nedovedită probator. Nici cu privire la această a doua ipoteză instanța nu s-a pronunțat.
Pentru a fi îndeplinită această ultimă cerință, consideră că este necesar ca situația reținută, să se bazeze pe date concrete care să creeze convingerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, în speța de față fiind vorba de martorul.
La data examinării cererii nu existau date sau indicii temeinice potrivit cărora să rezulte neîndoielnic concluzia intenției viitoare a inculpatului de a încerca influențarea martorului. Se poate observa că niciuna dintre aceste condiții cerute în mod expres de norma juridică nu este dovedită și deci îndeplinită.
Este inadmisibil să se presupună o astfel de conduită viitoare a inculpatului în lipsa unor probe certe. Intenția viitoare a inculpatului în sensul menționat de procuror și așa cum a apreciat în mod greșit instanța, trebuie să fie raportată la date noi, concrete, iar nu la faptele pentru care a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul nu ar mai putea influența martorul, fără riscul real și obligatoriu existent, respectiv cel al revocării liberării provizorii, conform art.160/10 pr.penală.
Prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată în cauză printr-o hotărâre definitivă, iar faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu pot fi apreciate ca fiind deja săvârșite sau că ar putea constitui date sau indicii care să conducă la concluzia că inculpatul va influența aflarea adevărului, așa cum în mod greșit a apreciat judecătorul fondului.Consideră că procedând astfel judecătorul fondului s-a antepronunțat.
Nu s-a luat în considerare că ceilalți 9 inculpați, audiați în condiții de contradictorialitate și oralitate, l-au exclus pe inculpatul din declarațiile lor.
Inculpatului i se impută că a cumpărat mașina de la, fiul lui, persoane cărora acesta le împrumutase bani și care refuzau să-i restituie împrumutul.
În prezent cercetarea judecătorească nu este întemeiată, lipsind probe evidente, certe, care să convingă instanța de fond că inculpatul ar fi participat în vreun mod la săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat.
Apreciază că prima instanță situându-se pe o poziție părtinitoare a greșit. Mai adaugă că inculpatul se află în stare de arest preventiv de 6 luni, iar Constituția României, legea procesuală penală și normele Curții Europene a Drepturilor Omului au dat dreptul inculpaților arestați preventiv să ceară înlocuirea acestei măsuri cu altele mai blânde.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Reprezentantul Ministerului Public susține că recursul formulat de inculpat este nefondat, iar încheierea recurată legală și temeinică.
Deși, formal, cererea de liberare provizorie pe cauțiune este îndeplinită, pe fond aceasta este neîntemeiată.
Astfel, față de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, infracțiuni ce conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, față de amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, prin impactul negativ asupra colectivității, nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului.
Există presupunerea că odată lăsat în libertate inculpatul va încerca să influențeze martorii care nu au fost audiați, precum și pe cei care deja au fost audiați. În plus, trebuie avut în vedere faptul că inculpatul a încercat să se sustragă cercetărilor, așa cum rezultă din procesul-verbal de depistare, refuzând sistematic să se prezinte în vederea audierilor și încercând să părăsească țara, deși cunoștea faptul că este citat în cauză.
De asemenea, recurentul este cunoscut cu antecedente penale, suferind numeroase condamnări, la data arestării sale fiind liberat condiționat din executarea unei pedepse de 8 ani închisoare, cu un rest de executat de 1037 zile, ceea ce denotă existența pericolului social concret pentru ordinea publică.
Susținerile inculpatului privitor la familia sa, câtă vreme nu au fost dovedite, pot constitui elemente în circumstanțiere care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Recurentul-inculpat având ultimul cuvânt, solicită ca instanța să țină seama de declarațiile date la 14.04.2009 de coinculpați, din cuprinsul cărora rezultă că el nu a participat la săvârșirea faptelor și nu a luat bani. Susține că este arestat de luni, că are în întreținere 2 copii minori, soția este bolnavă, iar frații și chiar tatăl său sunt arestați.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 5.06.2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la 23 martie 1980, în Târgoviște, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul A, aflat în stare de arest preventiv la enitenciarul Mărgineni, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/U/09.12.2008, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1,2 și 3, Cod penal, cu aplic. art. 41 - 42 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit. a Cod penal, în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița.
S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 15.000 lei consemnată la Casa de Economii și Consemnațiuni cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 5.06.2009.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, inculpatul a formulat o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, apreciind că îndeplinește condițiile legale în acest sens.
Conform disp. art.1604alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, respectiv, în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și când nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din cuprinsul actului de sesizare a instanței rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni, respectiv complicitate la infracțiunea de înșelăciune și asociere la un grup infracțional organizat, fapte prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii de maxim 15 ani, reținându-se că în perioada august - septembrie 2008 ar fi aderat, în deplină cunoștință de cauză, la grupul infracțional format din mai mulți inculpați, al cărui scop ar fi fost obținerea, în mod fraudulos, de autoturisme " ", credite bancare, produse electrocasnice și alte bunuri, și, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, ar fi obținut, folosind manopere dolosive, diferite bunuri.
Din cuprinsul declarației sale, care se coroborează cu declarația inculpatului, dată în dosarul de fond, rezultă că l-a împrumutat, în mai multe rânduri pe cu diferite sume de bani, pe care acesta nu i le-a restituit integral nici până în prezent, situație pe care inculpatul ar fi recunoscut-o cu ocazia ascultării sale în cursul urmăririi penale. Totodată, s-a arătat că numitul a declarat, tot în cursul urmăririi penale, că asupra sa au fost făcute presiuni tocmai pentru că a dat declarații la parchet.
S-a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului, acesta ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea acestui martor, a cărei depoziție este importantă în economia dosarului, nefiind astfel îndeplinite cerințele art.1602alin.2 Cod procedură penală.
În speță, s-a considerat că natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, conduc, prin ele însele, la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, prin impactul negativ asupra întregii colectivități, mai ales că în ultima perioadă astfel de infracțiuni au proliferat, cu consecințe negative în comunitate.
Instanța a mai avut în vedere și faptul că inculpatul a încercat să se sustragă cercetărilor care s-au efectuat în cauză, așa cum rezultă din copia procesului verbal de depistare, încheiat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A (filele 96 - 98 - vol.V, dosar urmărire penală) și procesele verbale încheiate de organele de cercetare penală (filele 100 - 117 - vol.V, dosar urmărire penală), refuzând sistematic să se prezinte în vederea audierilor și încercând să părăsească țara, deși cunoștea faptul că este citat în cauză.
S-a reținut ă inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, acesta suferind numeroase condamnări, la data arestării sale fiind liberat condiționat din executarea unei pedepse de 8 ani închisoare, cu un rest de executat de 1037 zile, astfel că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai ales că unele pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat anterior erau infracțiuni de violență.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie arătând că hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune, apare ca fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate în faza de cercetare judecătorească. Contrar dispozițiilor imperative prevăzute de art.160/2 cu referire la art.160/4 pr.penală, instanța s-a limitat să analizeze probele ce fac obiectul dosarului de față ce au fost obținute în cursul urmăririi penale și la cele câteva termene de judecată acordate la instanța de fond.
În opinia sa hotărârea primei instanțe este nemotivată. Sub acest aspect s-a susținut că interpretarea gramaticală și sistematică a cerințelor legale avute în vedere de disp. art.160/2 alin.2 pr.penală, impune ca cererea dedusă judecății să fie examinată de instanța în următoarele condiții:
- să existe date, la momentul soluționării cererii, care să impună menținerea stării de arest preventiv, pentru a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Prezenta ipoteză deși a fost învederată instanței de fond nu a fost analizată și a omis să se pronunțe asupra acestei apărări;
- să existe date, la momentul soluționării cererii, din care să rezulte în mod cert că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți din dosar, ipoteză susținută de procuror dar, neargumentată și nedovedită probator. Nici cu privire la această a doua ipoteză instanța nu s-a pronunțat.
Pentru a fi îndeplinită această ultimă cerință, consideră că este necesar ca situația reținută, să se bazeze pe date concrete care să creeze convingerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, în speța de față fiind vorba de martorul, iar la data examinării cererii nu existau date sau indicii temeinice potrivit cărora să rezulte neîndoielnic concluzia intenției viitoare a inculpatului de a încerca influențarea martorului, fiind inadmisibil să se presupună o astfel de conduită viitoare a inculpatului în lipsa unor probe certe. Intenția viitoare a inculpatului în sensul menționat de procuror și așa cum a apreciat în mod greșit instanța, trebuie să fie raportată la date noi, concrete, iar nu la faptele pentru care a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul nu ar mai putea influența martorul, fără riscul real și obligatoriu existent, respectiv cel al revocării liberării provizorii, conform art.160/10 pr.penală.
Prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată în cauză printr-o hotărâre definitivă, iar faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu pot fi apreciate ca fiind deja săvârșite sau că ar putea constitui date sau indicii care să conducă la concluzia că inculpatul va influența aflarea adevărului, așa cum în mod greșit a apreciat judecătorul fondului.Consideră că procedând astfel judecătorul fondului s-a antepronunțat, neluând în considerare că ceilalți 9 inculpați, audiați în condiții de contradictorialitate și oralitate, l-au exclus pe inculpatul din declarațiile lor.
Inculpatului i se impută că a cumpărat mașina de la, fiul lui, persoane cărora acesta le împrumutase bani și care refuzau să-i restituie împrumutul, astfel că în privința sa lipsesc probele de vinovăție.
Recurentul inculpat a mai arătat că se află în stare de arest preventiv de 6 luni, iar Constituția României, legea procesuală penală și normele Curții Europene a Drepturilor Omului au dat dreptul inculpaților arestați preventiv să ceară înlocuirea acestei măsuri cu altele mai blânde sau liberarea provizorie.
În final, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Curtea, verificând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 160/4 și urm. C.P.P. art. 160/2 C.P.P. dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița din data de 24.12.2008, alături de alte persoane, în ceea ce-l privește pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 Cod penal rap. la art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 37 lit.a Cod penal și art. 61 alin.1 Cod penal constând în aceea că în perioada august - septembrie 2008 aderat în deplină cunoștință de cauză la grupul infracțional formulat din, -, zis "" și numiții "" și "", grup format în scopul obținerii, în mod fraudulos, de autoturisme " ", credite bancare, produse electrocasnice și alte bunuri); precum și în aceea că în aceeași perioadă, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, a obținut, folosind manopere dolosive, autoturisme, produse electrocasnice, credite bancare și alte bunuri.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 9.12.2008 în temeiul art. 148 lit. f C.P.P. reținându-se a fi îndeplinite dispozițiile art. 143 C.P.P. în sensul că există probe și indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele de care este învinuit.
În ce privește cauza de față, în mod corect prima instanță a stabilit că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2 al.1 C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este trimis in judecată are limita maximă de 15 ani închisoare, deci sub 18 ani, iar la dosar s-a depus dovada cauțiunii stabilite de judecătorul fondului, suma de 15.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1602alin.2 Cod procedură penală liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Or, așa cum a arătat și judecătorul fondului, martorul, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, a reclamat exercitarea de presiuni asupra sa din partea inculpatului, direct și prin intermediari, pentru faptul de a fi dat depoziție la organele de urmărire penală.
Susținerile inculpatului recurent că ar trebui să existe alte dovezi de influențare a cursului procesului care să dateze din momentul formulării cererii de liberare provizorie pe cauțiune sunt vădit neîntemeiate, textul citat mai sus nefăcând o astfel de distincție.
Recurentul inculpat a mai arătat că în cazul său nu există la dosar date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni.
In acord cu prima instanță, curtea consideră că antecedentele penale ale inculpatului evidențiază tocmai acest risc de săvârșire a noi infracțiuni dacă ar fi pus în libertate.
Astfel, din cazierul său judiciar rezultă numeroase condamnări, ultima de 8 ani închisoare din care inculpatul fusese liberat condiționat, iar faptele imputate acestuia apar a fi comise în timpul liberării condiționate din această pedeapsă anterioară.
În plus, există probe la dosarul de urmărire penală că recurentul inculpat a fost solicitat în mai multe rânduri să se prezinte în vederea audierii, citații cărora nu le-a dat curs, fiind în schimb depistat încercând să părăsească țara prin punctul de frontieră Nădlac, situație ce rezultă din procesul verbal încheiat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Toate aceste împrejurări au determinat, în mod justificat, pe judecătorul fondului să constate că inculpatul nu poate beneficia de punerea in libertate provizorie pe cauțiune la acest moment procesual, când nu au fost administrate probele în legătură cu faptele ce i se impută.
Pe cale de consecință, în baza art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului.
Având în vedere și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.03.1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Fiind în O se semnează de
Președintele de complet
Grefier,
Red.DG/
5ex/12.6.009
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006â
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
