Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia nr.414
Ședința publică din data de 11 iunie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Georgescu Cristina
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii penale puse în mișcare prin rechizitoriul nr. 15/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, prin care a fost trimis în judecată inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.07.1966 în municipiul P, județul P, -, domiciliat în comuna, nr. 1047, județul D, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Cauză reținută spre rejudecare în fond, potrivit deciziei penale nr.180/10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat personal, asistat de avocat ales din cadrul Baroului P, lipsind martorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar, prin intermediul serviciului registratură, înregistrat sub nr.11527/11.06.2009 s-a depus procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere întocmit de ag.pr., din cuprinsul căruia rezultă că s-a deplasat la domiciliul martorului, pentru care fusese emis mandat de aducere, ocazie cu care mama acestuia, i-a comunicat faptul că fiul său este plecat de acasă de aproximativ 3 zile și nu se știe când se întoarce.
Avocat depune la dosar fotocopii ale certificatelor de naștere ale minorilor -, concluzii scrise și fotocopia cărții de muncă, pentru a dovedi că la momentul când a avut loc evenimentul intimatul era angajat la o societate de taxi, iar mașina implicată în accident aparținea acesteia. Apreciază că nu se mai impune amânarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public susține că procesul-verbal întocmit de agentul de poliție unde se face referire la martorul nu este relevant și solicită a se efectua adresă la Societatea "" Târgoviște, unde martorul era încadrat, pentru a se solicita relații cu privire la faptul dacă acesta mai este angajat.
Avocat se opune efectuării unei astfel de adrese întrucât în procesul-verbal întocmit de organele de poliție nu se face referire cu privire la faptul că martorul și-ar fi schimbat domiciliul și învederează că, din câte cunoaște, martorul nu s-ar mai afla în țară. Cât privește locul de muncă, mențiunea cu privire la faptul că ar fi încadrat la SC s-a făcut în anul 2007, când a dat declarații la urmărirea penală și nu se știe dacă mai este de actualitate.
Consideră că dacă s-ar acorda un alt termen s-ar tergiversa soluționarea cauzei întrucât dosarul se află pe rolul instanțelor de 2 ani de zile, situația inculpatului în toată această perioadă fiind incertă, permisul de conducere fiindu-i absolut necesar, iar inculpatul dorește să se finalizeze cât mai repede procesul.
Reprezentantul Ministerului Public menționează că la fila 10 din dosarul de urmărire penală se află declarația martorului dată într-adevăr la 14.08.2007 și unde se specifică faptul că este încadrat în muncă la respectiva societate. Consideră că se impune efectuarea adresei pentru a se afla dacă martorul mai lucrează acolo.
Curtea, având în vedere că pentru prezentarea în instanță a martorului s-au acordat mai multe termene de judecată, că față de acesta au fost luate atât măsura citării cu mandat de aducere, cât și amendarea pentru neprezentare, apreciază că se află în imposibilitatea de a-l audia, fiind epuizate toate demersurile în acest sens și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public susține că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de disp. art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată și republicată, reținându-se că la data de 03.01.2007, orele 15,30 inculpatul a condus autoturismul marca Cielo înmatriculat sub nr. - pe drumul județean 720 D, pe raza comunei, pe strada principală, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,10 gr./ Organele de poliție au fost sesizate de către martorul, conducătorul autoturismul marca Audi, mergând în urma autoturismului condus de inculpat și a văzut cum acesta din urmă a oprit autoturismul în mijlocul benzii de mers și a adormit, nerăspunzând la semnalele sonore efectuate de martor. Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,28 mg/l în aerul expirat, fiind condus la Spitalul unde i s-a recoltat probe biologice. Din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.87/8.01.2007 întocmit de SML P, a rezultat că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 2,10 gr./
Consideră că instanțele au apreciat în mod greșit probele administrate în cauză, deși vinovăția inculpatului rezultă chiar din declarația dată de acesta în prima fază a procesului penal.
Ambele instanțe nu au acordat nici o relevanță probatorie declarațiilor martorilor și, deși conținutul acestora este mai mult decât edificator.
Astfel, în declarația dată la urmărirea penală (filele 25 - 26 dosar ) martorul a declarat că "la intersecția județean 720 cu strada - a văzut că inculpatul a oprit autoturismul în mijlocul benzii de mers. A oprit mașina lângă acesta, l-a claxonat, ocazie cu care acesta nu a făcut nici un gest, rămânând în continuare cu autoturismul în mijlocul benzii de mers.
La fel de edificatoare este și declarația martorului (fila 29 dosar urmărire penală) care a precizat că la data de 3.01.2007 a fost rugat de o persoană pe care nu o cunoștea, să se uite la conducătorul autovehiculului marca Cielo care se afla staționat pe carosabil pentru a verifica dacă cunoaște respectiva persoană, spunându-i că doarme. Martorul s-a deplasat lângă mașină și a constatat că la volanul acesteia se afla inculpatul și că acesta se afla într-o stare de inconștiență, dând ochii peste cap și nerăspunzând în nici un fel, mașina aflându-se pe carosabil, ocupând în întregime de mers.
Același martor a relatat că organele de poliție au fost sesizate de o anumită persoană și după ce au sosit la fața locului au procedat la deplasarea autoturismului în afara carosabilului pentru a nu bloca circulație.
Aceste declarații se coroborează cu chiar declarația inculpatului dată la data de 10.02.2007 pe care acesta și-a menținut-o și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
Cât privește decizia pronunțată de tribunal, reprezentantul Ministerului Public susține că se poate observa că aceasta s-a mărginit în a enumera probele, fără să analizeze conținutul acestora pentru a justifica menținerea soluției de achitare și în mod eronat s-a reținut că identificarea inculpatului de către organele de poliție s-ar fi realizat în condițiile în care acesta părăsise autoturismul care prezenta o defecțiune la motor și la un mare interval de timp după ce acesta l-a părăsit.
Cum probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe trebuie făcută în urma examinării tuturor dovezilor administrate în scopul aflării adevărului, instanțele trebuiau să dea eficiență acestui principiu și să nu înlăture nejustificat probele nemijlocit administrate în faza de urmărire penală, care după cum s-a demonstrat, nu au fost instrumentate așa cum a pretins inculpatul.
Solicită ca instanța să constate vinovăția inculpatului, și înlăturând ca nesincere declarațiile date ulterior în fața instanțelor ierarhic inferioare să pronunțe o soluție de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, soluția de achitare neavând fundamentare în materialul probator existent în dosar. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița ca nefondat
Susține că la instanța de fond a solicitat achitarea inculpatului în baza disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.penală întrucât fapta pentru care a fost cercetat inculpatul nu există.
Întreaga situație de fapt este delicată și nu se poate susține că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, declarațiile acestuia fiind constante pe tot parcursul urmăririi penale, mai puțin prima declarație, ce i s-a luat când se afla în stare de ebrietate, sub amenințare, punându-i-se cătușele la mâini, deși în starea în care se afla, inculpatul nu putea fi atât de violent încât să se impună încătușarea lui. Mai mult, nu a fost asistat de avocat, era tensionat și amenințat de agentul de poliție, care l-a convins să facă acele declarații pentru a i se crea o situație favorabilă.
În sprijinul soluției de achitare, avocat, invocă dispozițiile articolului 52 pr.penală care consacră prezumția de nevinovăție și susține că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Stabilirea vinovăției se face pe bază de probe certe, astfel încât dacă există dubii cu privire la existența acesteia, se aplică regula "in dubio pro reo" potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului. Pe această susținere, analizându-se probele din dosar, rezultă că instanța de fond în mod corect a înlăturat acele părți din declarațiile martorilor care nu se coroborează cu declarațiile inculpatului.
Astfel, în mod corect instanța de fond a constatat că nici unul din martori nu l-a văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice, plecând cu mașina, și nici când a fost oprit de organele de poliție, motiv pentru care în mod corect s-a reținut că fapta nu există.
Organele de poliție au fost anunțate telefonic de o persoană anonimă, de fapt de către martorul care a susținut că mașina era staționată pe carosabil.
Inculpatul a susținut constant că mașina s-a defectat și i s-a oprit motorul, în mijlocul carosabilului.
Această variantă este susținută de declarațiile martorilor din acte, respectiv a martorei care a declarat că înainte de a ajunge la intersecția unde se afirmă că inculpatul a fost văzut conducând mașina sub influența băuturilor alcoolice, acesta a oprit la barul său unde a consumat doar o cafea, dar și cu declarația martorului care a relatat că inculpatul a oprit mașina în fața porții sale și i-a spus că așteaptă pe un nepot al său pentru că are o defecțiune la motorul mașinii.
Martorii și au declarat și ei că l-au văzut pe inculpat, dar la momente diferite, iar mașina nu se afla în mers.
Susține că nu există probe sau declarații care să conducă la ideea că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului ar fi avut loc.
În subsidiar, dacă se va reține vinovăția inculpatului, solicită ca în baza art.18/1 penal să se aplice o soluție de achitare, reținându-se lipsa pericolului social pentru care a fost incriminat inculpatul, avându-se în vedere modalitatea în care s-au derulat evenimentele.
Inculpatul nu are antecedente penale, are o familie organizată, 2 copii minori în întreținere și este ofițer în rezervă, permisul de conducere fiindu-i necesar pentru a-și câștiga existența.
Intimatul-inculpat, personal având cuvântul regretă situația creată. Susține că a consumat alcool după ce i s-a defectat mașina și a mutat-o de pe carosabil, în timp ce-și aștepta nepotul ca să-l ajute. Mașina a fost chiar în C la martorul, de unde a fost luată pe platforma firmei pentru a fi dusă la reparat. Agentul de poliție a încercat să-l influențeze, iar declarația a dat-o fiind în stare de ebrietate, fără a fi asistat de avocat. Precizează că nu a circulat cu autoturismul în timp ce era băut și că la bar a consumat doar o cafea. Nu și-ar fi permis să circule cu mașina într-o astfel de stare pentru că era singurul mijloc prin care își asigura traiul, investise bani în mașină și în licența de transport persoane.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 300/01.04.2008 pronunțată de Judecătoria Moreni s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. pr.penală achitarea inculpatului, ( fiul lui și, născut la data de 08.07.1966 în municipiul P, județul P, -, domiciliat în comuna, nr. 1047, județul D) pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.5/P/2007 a fost sesizată cu judecarea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 constând în aceea că, la data de 03 ianuarie 2007, în jurul orei 15,30 inculpatul a condus autoturismul marca Cielo, înmatriculat sub nr.-, pe DJ 720 D pe raza comunei, pe strada principală, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,10 g/
Organele de poliție au fost sesizate de martorul care, mergând în spatele autoturismului condus de inculpat a observat cum acesta a oprit în mijlocul benzii de mers și a adormit, nerăspunzând la semnalele sonore efectuate de el.
Fiind testat cu aparatul alcooltest "" a rezultat o alcoolemie de 1,28 mg/l în aerul expirat, iar conform buletinului de examinare toxicologică alcoolemie nr.87/08.01.2007 emis de SML P, inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge de 2,10 g/
Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată întrucât potrivit art.52 pr.penală, care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar stabilirea vinovăției se face pe bază de probe certe, sigure și complete, astfel încât dacă există dubii cu privire la existența acesteia, se aplică regula "in dubio pro reo" potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.
S-a reținut că în cauza de față există dubii cu privire la vinovăția inculpatului, apreciindu-se că organele de urmărire penală l-au trimis pe acesta în judecată numai pe baza primei sale declarații pe care ulterior și-a retractat-o și pe baza declarației martorului care a afirmat că s-a întâlnit cu inculpatul în timp ce conducea mașina personală, iar la intersecția dintre DJ 720 D cu strada - a observat că acesta a oprit autoturismul în mijlocul benzii de mers și deși l-a claxonat, nu a făcut nici un gest rămânând în continuare acolo chiar și după 2-3 minute când martorul a plecat spre casă.
În privința declarației inițiale a inculpatului prin care acesta și-a recunoscut vinovăția, instanța de fond a considerat că aceasta a fost retractată ulterior, astfel că ea nu a fost considerată o probă a vinovăției inculpatului, necoroborându-se cu alte probe.
S-a apreciat că neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului instanța poate să considere că numai una dintre ele este expresia adevărului și anume aceea care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor, după cum impun dispozițiile legale, respectiv art.69 pr.penală.
S-a reținut că declarația martorului poate fi interpretată atât în sensul probării vinovăției inculpatului, cât și în sensul probării nevinovăției acestuia, prin ea însăși nefiind o probă certă, în ceea ce privește vinovăția, iar împrejurarea că inculpatul a stat cu mașina în mijlocul intersecției mai multe minute, nereacționând, denota pe de o parte că acesta era sub influența băuturilor alcoolice și a adormit la volan, dar pe de altă parte și varianta susținută de inculpat în toate declarațiile sale, cu excepția primei, cum că mașina s-a defectat și i s-a oprit motorul în acel loc.
Această ultimă variantă, a fost susținută și de declarațiile martorilor din acte, care a declarat că în jurul orelor 12,30 - 13,00 fost sunat de inculpat că i s-a mașina și că îl solicita să-l ajute, dar și de martora care a declarat că înainte de a ajunge în intersecția unde se afirma că inculpatul a fost văzut conducând mașina sub influența băuturilor alcoolice, acesta s-a oprit la barul său unde a consumat doar o cafea, nicidecum băuturi alcoolice.
De altfel declarația martorului este susținută și de declarația martorului propus de inculpat care a arătat că inculpatul a oprit mașina în fața porții sale și i-a spus că așteaptă pe un nepot al său pentru că are defecțiuni la motorul mașinii. Același martor a declarat că nu a observat ca inculpatul să fi fost sub efectul băuturilor alcoolice.
S-a apreciat că declarațiile celorlalți martori nu prezintă o mare importanță sub aspectul stabilirii vinovăției inculpatului, atâta timp cât aceștia au declarat că l-au văzut pe inculpat la momente diferite, însă după ce acesta reușise să tragă mașina pe partea dreaptă, în afara carosabilului.
De asemenea nici faptul că ulterior organele de poliție l-au găsit pe inculpat în mașina ce staționa pe partea dreaptă a drumului, în afara carosabilului și că în urma testelor efectuate s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu a format convingerea instanței de fond, că anterior condusese mașina pe drumul public, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală iar că explicația inculpatului, în sensul că a consumat băuturi alcoolice după ce i s-a defectat mașina și l-a sunat pe martorul, care i-a spus că întârzie câteva ore până vine să i-o repare, este plauzibilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținându-se că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului atât timp cât martorii oculari și au declarat că au văzut mașina condusă de inculpat pe mijlocul drumului, și pe inculpat dormind la volan și că se impunea reținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, motivat de faptul că acesta a prezentat o îmbibație alcoolică de 2,10 grame/litru.
Prin decizia penală nr.180/14.10.2008 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni împotriva sentinței penale nr.300/01.04.2008.
A apreciat tribunalul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din materialul probator administrat în cauză, nu s-a demonstrat că inculpatul a condus autoturismul în după - amiaza zilei de 03 ianuarie 2007 pe drum public, fiind în stare de ebrietate, identificarea inculpatului de către organele de poliție realizându-se în condițiile în care acesta părăsise autoturismul care prezenta o defecțiune la motor, și la un mare interval de timp după ce acesta îl părăsise.
În final, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada indubitabilă că inculpatul a consumat băuturi alcoolice și apoi a condus autoturismul, iar soluția de achitare dispusă în cauză de Judecătoria Moreni apare ca fiind legală și temeinică, dubiul profitând inculpatului.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, motivându-se că probatoriul administrat în cauză a fost apreciat greșit, ambele instanțe neacordând depoziției martorului nicio relevanță probatorie deși declarațiile date în faza de urmărire penală sunt mai mult decât edificatoare.
S-a menționat că la fel de edificatoare este și declarația martorului care a precizat că a fost rugat de o persoană pe care nu o cunoștea, să se uite la conducătorul autovehiculului marca Cielo care se afla staționat pe carosabil în direcția pentru a verifica dacă îl cunoaște, respectiva persoană spunându-i că doarme. Martorul s-a deplasat lângă mașină și a constatat că la volanul acesteia se afla inculpatul pe care îl cunoștea fiindu-i consătean. Acesta se afla, potrivit dispoziției martorului într-o stare de inconștiență, dând ochii peste cap și nerăspunzând în nici un fel, mașina aflându-se pe carosabil, ocupând în întregime de mers.
A mai relatat martorul că organele de poliție au fost sesizate și după ce au sosit la fața locului au procedat la deplasarea autoturismului în afara carosabilului pentru a nu mai bloca circulația.
S-a apreciat că aceste declarații se coroborează chiar cu declarația inculpatului din data de 10 februarie 2007 pe care a menținut-o și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul relatând că s-a oprit cu autoturismul la un bar, a coborât din autoturism și a intrat în bar unde a băut 200 ml whisky, s-a urcat apoi la volanul mașinii dar s-a oprit pentru că nu se simțea bine și a adormit.
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 1,28 mg/l în aerul expirat, fiind condus la spitalul M unde i s-au recoltat probe biologice. Din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei rezultând că acesta a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 2,10 gr/
Inculpatul a formulat plângere penală împotriva lucrătorului de poliție, dar s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 și 250 penal, susținerile acestuia nefiind dovedite.
Cum probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, conform art.63 alin.2 pr.penală, iar aprecierea fiecărei probe trebuie făcută în urma examinării tuturor dovezilor administrate în scopul aflării adevărului, parchetul consideră că se impunea ca instanțele să dea eficiență acestui principiu și să nu înlăture nejustificat probele nemijlocit administrate în faza de urmărire penală care după cum s-a demonstrat,nu au fost instrumentate așa cum a pretins inculpatul.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 din OUG 195/2002.
Prin decizia penală nr.180/10.03.2009 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împotriva deciziei penale nr.180/14.10.2008 pronunțata de Tribunalul Dâmbovița si a sentinței penale nr.300/01 aprilie 2008 pronunțata de Judecătoria Moreni,a casat ambele hotărâri și a reținut cauza spre rejudecare pentru completarea probelor cu audierea martorilor si și cu atașarea dosarului de urmărire penala nr.254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, fixând termen la data de 3 aprilie 2009.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că soluția primei instanțe a avut la bază în principal împrejurarea că inculpatul nu a fost depistat în trafic, precum și faptul că acesta și-a retractat prima declarație dată în cursul urmăririi penale, evidențiind o altă versiune, susținând în esență că nu a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și că a consumat alcool după ce autoturismul i se defectase.
Faptul că inculpatul și-a retractat primele declarații date la urmărirea penală, în care menționase că a condus autoturismul după ce consumase de 200 ml de whisky, impunea pentru prima instanță administrarea nemijlocită a tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale.
Cu privire la martorul, prima instanță s-a rezumat în a-i lua o declarație de genul "mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale", deși aspectele invocate pe larg de acesta în cursul urmăririi penale se impunea a fi verificate în mod nemijlocit și amănunțit, întrucât puteau clarifica care dintre versiunile susținute de inculpat corespunde adevărului.
Curtea a mai constatat că, în mare, aceeași situație este valabilă și în ceea ce privește audierea martorului a cărui declarație la prima instanță începe tot cu precizarea că "menține declarația dată în cursul urmăririi penale", nelămurindu-se exact la ce moment a văzut martorul autoturismul inculpatului oprit, dacă și când au venit organele de poliție și ce s-a întâmplat la sosirea acestora dar și că martorii, și, au fost audiați de prima instanță mult mai pe larg decât primii doi.
În cursul judecării cauzei în apel, tribunalul a procedat doar la audierea inculpatului achitat de către instanța de fond, deși în motivele de apel, parchetul a făcut referire la depozițiile martorilor și susținând că prima instanță a ignorat declarațiile date de acești martori în cursul urmăririi penale.
Or, în opinia Curții și relatările acestor martori trebuiau supuse unei verificări amănunțite și nemijlocite de către instanțele de judecată, în condițiile în care depozițiile lor erau esențiale pentru stabilirea situației de fapt în cauză și verificarea declarațiilor inculpatului.
De asemenea, Curtea a apreciat că pot fi utile pentru lămurirea situației de fapt și actele premergătoare efectuate în dosarul de urmărire penală nr.254/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dosar constituit la plângerea penală a inculpatului din cauza de față împotriva lucrătorului de poliție.
Pe linia deciziei de casare, Curtea a emis mandate de aducere pentru martorii și,primul martor fiind audiat la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2009, iar audierea celuilalt martor nemaiputând fi realizată de către instanță, în pofida demersurilor efectuate în acest sens.
Astfel, la termenul de judecată din 22 mai 2009, martorul a fost prezent în sala de judecată însoțit de agentul de poliție, înainte de începerea ședinței, însă deși cartea de identitate a fost predată grefierului de ședință, iar martorului i s-a pus în vedere să nu părăsească sala decât după audierea sa, totuși acesta a părăsit sediul instanței, abandonându-și chiar cartea de identitate la instanță ( a se vedea fila 55 dosar recurs), nemaiputând fi audiat deși cauza a fost lăsată la ultima strigare.
Fiind emis un nou mandat de aducere, lucrătorul de poliție a constatat că martorul a părăsit domiciliul, neputându-se confirma dacă și când anume se întoarce, împrejurări în raport de care Curtea a constatat că au fost epuizate toate căile legale prevăzute pentru administrarea probei cu martori, sens în care a apreciat ca inutilă solicitarea reprezentantului parchetului de emitere a unui nou mandat de aducere la fostul loc de muncă al martorului.
Aceasta, în condițiile în care la respectiva societate martorul și-a desfășurat activitatea în urma cu mai bine de 2 ani, respectiv cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, actualmente martorul nu mai lucrează la acel loc de muncă, iar o nouă amânare, fără a exista garanția prezenței și audierii martorului, ținând seama de cele expuse anterior, nu ar face decât să înfrângă principiul judecării cu celeritate și într-un termen rezonabil a cauzelor penale, raportat și la susținerile de astăzi ale recurentului.
Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătorești desfășurate la instanța de fond cât și după casarea cu reținere spre rejudecare, Curtea constată vinovăția inculpatului și următoarea situație de fapt:
La data de 03.01.2007, în jurul orelor 15,30 inculpatul a condus autoturismul marca CIELO cu numărul de înmatriculare - pe strada principală din localitatea, județ D, respectiv pe Drumul Județean 720 D, oprind autoturismul la un moment dat în mijlocul benzii de mers și adormind la volan.
Martorul, care se afla în trafic, conducând un alt autovehicul în spatele inculpatului, a observat cele de mai sus și constatând că inculpatul nu răspunde în nici un fel la semnalele sonore emise de către martor, a anunțat lucrătorii de poliție ce s-au prezentat la fața locului.
Inculpatul a fost testat imediat după ce a fost depistat, cu aparatul alcooltest care a evidențiat valoarea de 1,28 mg/litru alcool în aerul respirat, iar apoi a fost condus la spitalul din M unde i-au fost recoltate probe biologice, fiind stabilită, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie numărul 87/08.01.2007 întocmit de SML P, (fila 10 dosar urmărire penală) o îmbibație alcoolică în sânge de 2,10 gr 0% la recoltarea probelor de sânge efectuată la ora 15,45, inculpatul refuzând recoltarea celei de-a doua probe biologică de sânge, prin declarația dată lucrătorilor de poliție la 03.01.2007, imediat după depistarea sa.
În cursul urmăririi penale, martorii și au confirmat situația de fapt expusă mai sus, primul precizând că l-a văzut pe inculpat conducând autoturismul, după care așa cum s-a expus mai sus, a oprit acest autovehicul în mijlocul benzi de mers, rămânând în locul respectiv (declarațiile de la filele 25, 26 dosar urmărire penală).
Celălalt martor ocular, l-a observat de asemenea pe carosabil pe inculpat, pe care-l cunoștea, cei doi fiind consăteni, imediat după ce acesta oprise autovehiculul în mijlocul benzii de mers, ocupând aproape în întregime, inculpatul aflându-se "într-o stare de inconștiență, dând ochii peste cap, și nerăspunzând în nici un fel".
Curtea observă că, la audierea martorului, desfășurată de către prima instanță de judecată, declarația martorului s-a rezumat doar la precizarea că își menține declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, cu adăugarea faptului că mașina inculpatului staționa și că în zonă nu se afla nici un lucrător de poliție.
La ascultarea sa realizată de către instanța de recurs,pe linia deciziei de casare, martorul și-a menținut în continuare, în întregime, declarațiile date în cursul urmăririi penale, cu motivația că datorită timpului scurs de la săvârșirea faptului și până în prezent, nu-și mai poate aminti cu exactitate toate evenimentele derulate, însă specificând în mod expres că "din moment ce așa am scris în declarație, așa a fost". suplimentare oferit de martor cu prilejul acestei ascultări, reprezintă aspecte post factum, însă raportat la repetatele precizări ale martorului referitoare la menținerea declarațiilor inițiale date în cursul urmăririi penale, Curtea constată ca fiind pe deplin probată situația de fapt reținută mai sus.
Un argument în plus în acest sens, îl constituie de altfel și propriile declarații ale inculpatului, date în cursul urmăririi penale, prima dintre ele imediat după săvârșirea faptei la 3.01.2007 (fila 18 dosar urmărire penală), iar cea de-a doua dată la peste o lună după acest moment, respectiv la 10.02.2007 (fila 20 dosar urmărire penală), declarații prin care inculpatul a recunoscut că la 03.01.2007 a consumat băuturi alcoolice, indicând cu precizie cantitatea - 200 ml whisky, precum și locul unde a consumat alcoolul - Barul AF din.
A mai recunoscut inculpatul, în ambele declarații, că după ingerarea alcoolului s-a urcat în autoturism cu intenția de a se deplasa la domiciliu, iar după ce a parcurs circa 200 metri a oprit autovehiculul și s-a odihnit, nemaiputând să continue drumul, iar după ce s-a trezit a observat că lângă mașina pe care o condusese se aflau organele de poliție dar și autoturismul.
Dacă în legătură cu prima declarație din 03.01.2007 inculpatul a precizat că nu și-o menține, retractare motivată de împrejurarea că împotriva sa s-ar fi exercitat violențe de către lucrătorul de poliție, cu toate acestea nici un fel de altă precizare nu a fost efectuată de către inculpat în legătură cu cea de-a doua declarație din 10.02.2007, prin care de asemenea a recunoscut fapta și a relatat în detaliu împrejurările în care a fost comisă.
În acest context, Curtea constată că nu există nici un fel de motiv pentru înlăturarea forței probante depline cel puțin a acestei ultime declarații de recunoaștere a inculpatului, același argument fiind valabil, de altfel, și în legătură cu declarația din 03.01.2007 pe care inculpatul și-a retractat-o, atâta vreme cât apărarea inculpatului vizând exercitarea violențelor împotriva sa nu a fost în nici un fel confirmată.
Dimpotrivă, prin rezoluția nr.254/P/2007 din 20.08.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dispusă în dosarul de urmărire penală cu numărul de mai sus, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorul de poliție agent în cadrul Postului de Poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, pretins comisă față de inculpat cu prilejul constatării săvârșirii faptei de către acesta din urmă.
Mai mult decât atât, prima instanță, cât și instanța de apel erau datoare să observe că o copie a acestei rezoluții a fost atașată dosarului de urmărire penală încă de la înaintarea sa către instanța de fond,aflându-se la fila 22, context în care, retractarea de către inculpat a primei declarații apare ca fiind lipsită de credibilitate și de suport probator.
Deși audierea martorului de către instanța de recurs nu a mai fost posibilă, așa cum s-a expus mai sus, Curtea observă totuși că în cadrul instrumentării dosarului penal nr.254/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, finalizat cu soluția de neurmărire penală sus amintită, martorul a fost reaudiat la 14 august 2007, menținându-și în esență relatările din declarațiile pe care le-a dat inițial atât la Postul de Poliție la 05.01.2007, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni la data de 7.05.2007.
Or, aspectele relatate de acest martor în aceste declarații, reprezintă elemente certe pe baza cărora se poate stabili că la data de 03.01.2007 inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice.
În consecință, raportat la cele precizate mai sus, Curtea constată că situația de fapt expusă și vinovăția inculpatului sunt confirmate pe deplin, atât de propriile declarații date de inculpat în cursul urmăririi penale, cât și de depozițiile martorilor oculari și.
Apărările inculpatului, formulate atât în fața instanțelor anterioare, cât și în fața curții, fondate pe împrejurarea că ingerarea alcoolului ar fi survenit după oprirea autovehiculului, motivat de apariția unei defecțiuni la motor, vor fi înlăturate ca neviabile și contrazise atât de depozițiile celor doi martori amintiți mai sus, cât și, așa cum am precizat, de propriile declarații ale inculpatului din cursul urmăririi penale.
Depozițiile celorlalți martori reținuți de către prima instanță, și vor fi înlăturate ca fiind contrare celor rezultate din mijloacele de probă expuse mai sus.
Este adevărat că, așa cum se reține de altfel chiar în hotărârea primei instanțe, potrivit art.63 alin.2 pr.penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilite, aprecierea fiecăreia dintre acestea realizându-se doar în urma analizării tuturor probelor, în vederea aflării adevărului și că, nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului.
Însă, în contextul în care martorul a fost constant în a preciza și întări elemente ce țin în mod direct, prin observație personală, de situația de fapt reținută, cât și în raport de depozițiile martorului dar și de considerațiile expuse mai sus, referitor la declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în principal la ultima dintre acestea, Curtea constată că în cauză prezumția de nevinovăție a inculpatului a fost cu certitudine răsturnată, prin aceste probe administrate, și că principiul "in dubio pro reo" reținut ca un argument hotărâtor de către instanțele anterioare nu mai prezintă suficientă forță pentru a argumenta în mod convingător, soluția de achitare a inculpatului.
Față de considerentele expuse, în rejudecare după casare cu reținere, Curtea constată că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată și republicată, sens în care va dispune condamnarea acestuia, iar la individualizarea sancțiunii va avea în vedere modul și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, reliefate de valoarea ridicată a îmbibației alcoolice în sânge și în aerul expirat, determinate în urma probelor științifice efectuate, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, existența a doi copii în întreținere și profilul moral și profesional al inculpatului conturat prin caracterizarea aflată la fila 110 dosar fond.
Raportat la aceste criterii, cât și față de disp. art.52 și art.72 pr.penală, Curtea apreciază că pentru o judicioasă proporționalizare a sancțiunii, scopul preventiv-educativ și sancționator al acesteia poate fi atins chiar fără executare, sens în care va aplica inculpatului o pedeapsă situată la limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator, a cărei executare va fi suspendată condiționat, în condițiile prevăzute de art.81 și următoarele pr.penală, urmând a se face aplicarea în cauză a disp. art.71 și art.64 lit.a teza a II-a și lit.b penal, în condițiile prevăzute de art.71 alin.5 penal.
Văzând și disp. art.191 pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare după casarea cu reținere:
În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.07.1966 în P, jud. P, cetățean român, studii superioare, căsătorit, 2 copii, fără antecedente, CNP -, domiciliat în com. nr. 1047, jud. D, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, fapta din data de 03.01.2007.
Aplică dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pen.
În baza art. 81 și 71 alin. 5.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani calculat în conformitate cu prevederile art. 82.pen.
În conformitate cu prevederile art. 359.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cadrul termenului de încercare.
În baza art. 191.pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.06.2009
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Cr
2 ex./30.06.2009.
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Georgescu Cristina, Dan Andrei
