Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 269/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 269/
Ședința publică de la 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - -
Cu participarea Ministerului public prin procuror
S-a luat în examinare recursul penal formulat de condamnatul A - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.290 din 4 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare
În conformitate cu disap.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul condamnat A - în stare de arest și asistat din oficiu de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.2251/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală,
Recurentul inculpat A având cuvântul, arată că își retrage recursul promovat în cauză, semnând în caietul grefierului de ședință.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de recurentul inculpat A, de retragere a recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat A, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de inculpat, de retragere a recursului.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- petentul - condamnat Aas olicitat, în temeiul art. 461 alin. 1 lit. d cod procedură penală, modificarea pedepsei de 3(trei) ani și 3(trei) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 33/24.01.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, în a cărei executare se află, în sensul deducerii perioadei executate cu începere de la data de 26.06.2006 și până la data de 07.11.2006.
În vederea soluționării prezentei cereri au fost depuse la dosar copiile sentințelor penale nr. 33/24.01.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, nr. 1942/07.10.2005, pronunțată de Judecătoria Constanța și nr. 456/21.03.2003, pronunțată de Judecătoria Constanța, cu referatele compartimentelor Executări Penale din cadrul acestor instanțe referitoare la datele privind executarea pedepselor, certificatul de cazier judiciar.
Analizând contestația la executare, prin prisma înscrisurilor atașate dosarului, Tribunalul Constanța constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, se constată că prin sentința penală nr. 33/24.01.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă la data de 19.01.2007 prin respingerea recursului, inculpatul Aaf ost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani și 3(trei) luni închisoare, prin revocarea suspedării excecutării pedepsei de 1(un) an și 3(trei) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 456/21.03.2003, pronunțată de Judecătoria Constanța și executarea acestei pedepse alăturat celei aplicate prin sentința penală nr. 33/24.01.2006.
Prin aceeași sentință a fost dedusă perioada executată de condamnat prin măsura arestării preventive de la data de 22.01.2001, la data de 29.06.2001, perioadă dedusă, de asemenea, prin sentința penală nr. 456/21.03.2003, pronunțată de Judecătoria Constanța.
Prin sentința penală nr. 1942/07.10.2005, pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă la data de 15.06.2006, a fost revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată condamnatului A prin sentința penală nr. 456/21.03.2003, pronunțată de Judecătoria Constanța, cu consecința executării pedepsei de 1(un) an și 3(trei) luni închisoare, în întregime, în regim de detenție.
Pentru executarea pedepsei de 1(un) an și 3(trei) luni închisoare, conform fișei de cazier judiciar, condamnatul Aaf ost încarcerat în perioada 26.06.2006 - 07.11.2006, la această din urmă dată fiind liberat condiționat în baza sentinței penale nr. 2433/03.11.2006, pronunțată de Judecătoria Medgidia.
Ca atare, se constată că din pedeapsa de 3(trei) ani și 3(trei) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 33/24.01.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă la data de 19.01.2007 prin respingerea recursului, dar modificată în apel prin decizia penală nr. 45/MP din 31.10.2006, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA (au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații, A și, a fost desființată sentința penală apelată cu consecința înlăturării prevederilor art. 75 lit. cod penal și a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 cod penal pentru inculpații A și și, implicit, a reducerii pedepselor aplicate acestora de către instanța de fond), condamnatul Aae xecutat pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 456/21.03.2003, pronunțată de Judecătoria Constanța.
Potrivit art. 461 alin.1 lit. d cod procedură penală "contestația contra executării hotărârii penale se face.când se invocăorice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
În speță, se constată că există o cauză de micșorare a pedepsei determinată de executarea de către condamnatul A unei fracțiuni din aceasta, în perioada 26.06.2006 - 07.11.2006.
Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.290 pronunțată la data de 4.07.2007 în dosarul penal nr-, a admis în baza art. 461 alin. 1 lit. d cod procedură penală contestația la executare formulată de condamnatul
A dedus din pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 33/24.01.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, perioada executată cu începere de la data de 26.06.2006 și până la data de 07.11.2006.
A anulat mandatul de executare nr. 40/06/02.02.2007, emis de Tribunalul Constanța, în baza sentinței penale nr. 33/24.01.2006, pronunțată de aceeași instanță, și dispune emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul Aad eclarat recurs pe care l-a retras.
Prin urmare, n baza art.3854Cod procedură penală cu referire la art.369 cod procedură penală, se va lua act de retragerea recursului.
În baza art.192 cod pr.penală, va fi obligat recurentul la 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.4 cu referire la art.369 cod pr.penală,
S-a luat act de retragerea recursului formulat de condamnatul A - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.290 din 4 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art.192 cod pr.penală,
Obligă la 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondul
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud. --
Tehnodact.gref.
2 ex./2.06.2008
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună, Zoița Frangu