Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- contestație la executare
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.321
Ședința publică din 19 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29 octombrie 1970, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 327 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de deținere, asistat de avocat ales, lipsă fiind avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatorul recurent, arată că recursul formulat în cauză vizează soluția pronunțată de Tribunalul Botoșani sub aspectul competenței materiale a acestei instanțe și sub aspectul netemeiniciei hotărârii. În privința competenței materiale, așa cum a dezvoltat la termenul anterior, instanța competentă a se pronunța este instanța corespunzătoare în grad instanței care a pronunțat hotărârea care a fost pusă în executare și anume Curtea de Apel București, în cauza de față, Curtea de Apel Suceava, ca cea în circumscripția căreia se află Penitenciarul Botoșani.
Atâta vreme cât în lege este stabilit care instanță se poate pronunța în situația prev. de art.461 alin.1 lit.d pr.pen. orice altă conexiune sau trimitere la practici judiciare nu pot fi reținute.
Arată că prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bucureștis -a dispus continuarea executării pedepsei pronunțată de o instanță din Belgia și practic, s-a stabilit locația unde contestatorul urma să continue executarea restului de pedeapsă început în statul de condamnare. Chiar dacă instanța românească a pronunțat o hotărârea care a fost pusă în executare prin emiterea mandatului nr.26/2007 emis de Curtea de Apel București, în aceasta se arată faptul că este o hotărâre de recunoaștere a sentinței penale pronunțate de curtea de jurați din și de continuare a executării pedepsei într-un penitenciar din România. Din acest punct de vedere, apreciază că orice alt element care ține de incidența unor instituții de drept material, urmează a fi avute în vedere prin raportare la legea mai favorabilă și la legea statului care a pronunțat condamnarea. Aceste aspecte au apărut în urma unei adrese pe care instituțiile belgiene au comunicat-o autorităților române în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (traducerea de la fila 27), unde se arată că interesatul a fost arestat la 02.10.1998 și în Belgia se află în situația temporară a unei eliberări condiționate din 29.09.2008. Aceeași instituție, solicită autorităților române ca acestea să informeze cât mai detaliat, dacă va fi dat aviz favorabil solicitării făcute, iar în caz afirmativ sunt rugate autoritățile să transmită documentele prevăzute de convențiile incidente, precum și dispozițiile referitoare la reducerile pedepsei și la eliberarea condiționată de care cel interesat ar putea beneficia dacă va fi transferat.
Aceste elemente avute în vedere de către instanțele belgiene, duc la concluzia că elementele de drept material privind instituția liberării condiționate trebuie avute în vedere în conformitate cu legislația în baza căreia s-a pronunțat hotărârea inițială de condamnare. În legislația românească la o pedeapsă de 30 de ani închisoare, care este maximul general al pedepsei cu închisoarea, se poate ajunge în situații excepționale, a unui concurs (cazul de față), dar cu aplicarea sporului maxim, iar pe de altă parte în legislația belgiană s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante care nu sunt aceleași pe care le reține legislația românească și atâta timp cât instanțele românești nu sunt chemate a face o rejudecare a cauzei, nu pot pronunța o nouă hotărâre de condamnare. Urmează ca toate elementele care au fost avute în vedere de către instanțele belgiene la data pronunțării hotărârii, să fie avute implicit în vedere de către statul care asigură executarea pedepsei pronunțate. Este adevărat că Legea nr.302/2004 stabilește faptul că, atunci când o persoană este transferată pentru continuarea executării pedepsei în România se aplică legea privind executarea pedepselor naționale, dar această dispoziție are în vedere regimul specific de detenție și nu elementele de drept material. Ori, atâta vreme cât instituția liberării condiționate presupune coexistența celor două aspecte, de drept material, respectiv fracțiunea de pedeapsă la împlinirea căreia se poate pune în discuție liberarea condiționată, iar pe de altă parte elemente de drept execuțional penal din care să reiasă faptul că persoana condamnată și-a îndreptat comportamentul astfel încât executarea și a unei fracțiuni de pedeapsă este suficientă pentru a se considera că scopul pedepsei a fost atins și având în vedere că statul care a pronunțat hotărârea de condamnare apreciază că o cerere a condamnatului de liberare condiționată poate fi analizată la data de 29.09.2008, consideră că și în România, instanțele chemate să facă o asemenea apreciere, trebuie să țină seama de prevederile statului belgian.
Apreciază că din acest punct de vedere, este vorba de un incident de executare, în sensul nelimitativ prev. de art.461 alin.1 lit.d teza finală pr.pen. ceea ce exclude, pe de altă parte incidența dispozițiilor prevăzute la lit.c din același text de lege, deoarece consideră că hotărârea Curții de Apel București este clară.
Pentru toate aceste motive, apreciind că instanța competentă este Curtea de Apel Suceava, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond admiterea contestației, urmând a statua faptul că, în privința condamnatului, transferat pentru a executa restul de pedeapsă în Penitenciarul Botoșani, termenul la care poate fi pusă în discuție liberarea condiționată este data de 29.09.2008.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Botoșani ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Botoșani de a judeca, ca instanță de fond, această cerere a condamnatului, solicită respingerea excepției invocate, deoarece Legea nr.302/2004 prevede o procedură specială cu o instanță de judecată specială, respectiv curtea de apel, numai în ceea ce privește recunoașterea hotărârii judecătorești străine de condamnare și cu privire la admiterea transferului persoanei condamnate. Curtea de Apel Bucureștia fost instanța competentă să soluționeze cererea de transfer a persoanei condamnate în Belgia, în vederea executării acestei pedepse în România. În ceea ce privește executarea pedepsei, aceasta este guvernată de legislația românească. Art.144 pct.3 din Legea nr.302/2004 prevede expres faptul că executarea pedepsei se face potrivit legii statului de executare. Ori, Curtea de Apel București putea să dispună continuarea executării pedepsei pronunțate de către tribunalul belgian, ori să procedeze la o conversiune a condamnării, dar nu era cazul deoarece nu există incompatibilitate între sistemul sancționator român și belgian cu privire la infracțiunile și pedepsele pentru care a fost judecat și condamnat contestatorul. În această situație, Curtea de Apel București considerând că se impune ca acest condamnat să execute pedeapsa de 30 de ani închisoare, în România, implicit, s-a achiesat de către statul român, că regimul care va guverna executarea acestei pedepse este cel instituit de statul român. În aceste condiții, cele ce se invocă cu privire la fracțiunile de pedeapsă privind liberarea condiționată, aceasta nu se mai poate face în condițiile unei cereri de contestație la executare. În această situație nu există vreo modalitate ca pe calea contestației la executare să se poate produce o conversiune a condamnării. Pentru aceste considerente, apreciază ca nefondată și cererea de contestație la executare deoarece cele invocate de către contestatorul recurent nu se încadrează în niciuna din situațiile prev. de art.461 pr.pen. și nu este nici un incident la executare, pentru că acest incident la executare este orice împrejurare legală sau de fapt care intervine în cursul executării și nu a fost cunoscut de către instanță la data pronunțării hotărârii. Ori, tot ceea ce se invocă a fost cunoscut de către Curtea de Apel București la data la care a admis cererea statului belgian, de transfer a contestatorului în vederea executării pedepsei în România.
În replică, avocatul arată că potrivit art.281alin.1 pct.5 pr.pen. curtea de apel soluționează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate. Deci, nu este o competență sporadică, episodică, este o competență clar stabilită de dispozițiile legii, astfel încât instanța care soluționează o astfel de cerere, dă o hotărâre ca instanță de executare.
Arată că nu este vorba de o conversiune, deoarece în acest caz, instanțele române ar fi fost nevoite să parcurgă căile necesare pentru a pronunța o hotărâre de condamnare potrivit legii românești, ceea ce nu este cazul. Potrivit art.145 din Legea 302/2004 în cazul în care statul român opinează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare. Deci, instanța românească nu recunoaște decât faptul că infracțiunile au corespondent în legea românească și că pedepsele se încadrează în limitele generale prevăzute de legea românească. În privința executării pedepsei și a legii aplicabile care este legea românească, aceasta vizează strict condițiile de detenție și de executare. Dispozițiile care reglementează fracțiunile de pedeapsă într-o situație de acest gen, nu sunt reglementate de legea de executare românească, ci de codul penal care este o lege de drept substanțial.
Contestatorul recurent, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile puse de apărătorul său.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoșani, la data de 20 februarie 2009, condamnatul a contestat, în temeiul art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, executarea mandatului nr. 26/2007 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală - solicitând aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește liberarea sa condiționată.
Prin sentința penală nr. 877 din 27 martie 2009, Judecătoria Botoșania admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în temeiul art. 42 combinat cu art. 461 alin. 2 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Botoșani.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
După investirea tribunalului cu soluționarea cauzei, contestatorul și-a precizat contestația, solicitând a se constata, în temeiul art. 461 lin.1 lit. d Cod procedură penală, împlinirea, la data de 29 septembrie 2008, fracțiunii de pedeapsă la care poate fi propus pentru liberarea condiționată.
În motivare, petentul arată că a fost condamnat de Curtea de Juri din (Belgia) la o pedeapsă de 30 de ani închisoare, cu posibilitatea liberării condiționate la data de 29 septembrie 2008, conform fișei transmise de autoritățile belgiene, că a fost transferat în România pentru continuarea executării pedepsei începute în Belgia, astfel încât, sunt aplicabile dispozițiile dreptului material din statul care a pronunțat hotărârea pe care o execută.
Mai motivează contestatorul că instituția liberării condiționate este una de drept material, în ce privește efectele dar și fracțiunile de pedeapsă după executarea cărora poate fi pusă în discuție, dar și de drept execuțional penal, în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoana condamnată.
Dispozițiile Codului penal român sunt aplicabile cetățeanului român, în cazul unei condamnări de către o instanță din România, nu și în cazul în care cetățeanul român execută doar o pedeapsă pronunțată de o instanță străină, situație în care sunt aplicabile dispozițiile legii străine și în privința calculului fracțiunii de pedeapsă la care poate fi pusă în discuție liberarea condiționată. Această soluție rezultă și din dispozițiile Legii nr. 302/2004.
Prin sentința penală nr. 327 din 30 iunie 2009 Tribunalul Botoșania respins ca nefondată contestația la executare cu motivarea că, potrivit art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, invocat de contestator, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Contestatorul a solicitat să se constate împlinirea la data de 29 septembrie 2008 fracțiunii de pedeapsă la care poate fi propus pentru liberarea condiționată, precizând în mod expres la Judecătoria Botoșani că cererea sa nu vizează liberarea condiționată, astfel încât aceasta a declinat competența în favoarea Tribunalului Botoșani.
Instanța a apreciat că solicitarea contestatorului nu intră în categoria unui "incident ivit în cursul executării", problema invocată fiind de drept material și privește instituția liberării condiționate.
Contestatorul a solicitat, în realitate, liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 30 ani închisoare aplicată printr-o hotărâre a Curții cu Juri din -Belgia (fila 23-27 dosar), recunoscută prin sentința penală nr. 20/F/06 februarie 2007 Curții de Apel București - secția a II-a penală, sentință prin care s-a dispus și punerea în executare a hotărârii străine și continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 275/2006, liberarea condiționată poate fi acordată și la cererea persoanei condamnate.
Cu ocazia judecării cererii de liberare condiționată, instanța competentă care, potrivit art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, este judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, va verifica îndeplinirea condițiilor legale, inclusiv incidența legislației din țara de condamnare în ce privește liberarea condiționată a condamnatului.
Prin urmare, contestația formulată de condamnatul a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal în temeiul art.3859alin. 1 pct. 1 Cod procedură penală.
Astfel, s-a invocat că judecarea contestației în primă instanță s-a realizat de o instanță necompetentă material deoarece potrivit art.461 alin.2 pr.pen. competența revine instanței de executare sau instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.
Fiind vorba despre o competență alternativă, instanța în a cărei circumscripție de află locul de deținere nu poate fi decât una de același grad cu instanța de executare.
Potrivit art.418 alin.1 pr.pen. hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel sau în instanța de recurs se pune în executare de către prima instanță de judecată.
În cauză, instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă, respectiv sentința penală nr.20/F/2007 este Curtea de Apel București care a emis și mandatul de executare.
Întrucât contestatorul se află în stare de deținere sunt aplicabile disp. art.460 alin.6 pr.pen. care stabilește competența alternativă a instanței echivalente în grad, instanța de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, în speță Curtea de Apel Suceava.
Competența materială a fost pusă în discuție și la instanța de fond, respectiv Tribunalul Botoșani care a apreciat în mod greșit că este competentă să soluționeze cererea plecând și de la considerentul că judecarea faptelor pentru care contestatorul a fost condamnat în Belgia ar fi revenit Tribunalului.
În al doilea rând, obiectul contestației îl constituie lămurirea unui incident la executare, iar nu liberarea condiționată cum a apreciat Tribunalul Botoșani.
Problema pusă în discuție se încadrează în art.461 lit.d pr.pen. la "orice alt incident ivit în cursul executării" în speță urmând a se stabili dacă este îndeplinită fracțiunea de pedeapsă care să permită luarea în discuție de către comisia de liberări condiționate sau formularea unei asemenea cereri către instanța competentă.
Liberarea condiționată presupune îndeplinirea a două categorii de condiții:
- de drept material, respectiv fracțiunea de pedeapsă pe care trebuie să o execute condamnatul;
- de drept execuțional, respectiv verificarea tuturor aspectelor din care să rezulte că persoana condamnată a dat dovezi temeinice de îndreptare.
În privința primei condiții, instanța nu poate face decât aplicarea strică a legii, adică un calcul matematic din care rezultă dacă persoana condamnată a executat sau nu fracțiunea de pedeapsă care să permită verificarea celorlalte aspecte de drept execuțional în privința cărora instanța are o mai mare libertate de apreciere.
Numai instanța care a pronunțat hotărârea (sau o instanță egală în grad acesteia) va putea să facă verificări și să lămurească incidentul la executare ivit aspect care va avea un caracter obligatoriu pentru instanța ce soluționează cererea de liberare condiționată.
faptul că fracțiunea de pedeapsă este considerată ca îndeplinită potrivit legii belgiene nu duce automat la admiterea unei cereri de liberare condiționată, urmând a fi analizate și celelalte condiții de acordare care țin de dreptul execuțional.
Având în vedere disp. art.147 din Legea nr.302/2004 potrivit căruia executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării și ale art.145 din Legea nr.302/2004 conform căruia în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare și ținând seama de faptul că statul român a fost informat despre posibilitatea de a fi eliberat condiționat la data de 29.09.2008, dată la care fracțiunea de pedeapsă necesară formulării unei cereri de liberare condiționată este îndeplinită, această mențiune trebuie avută în vedere și de instanțele române când sunt chemate să analizeze cererea de liberare condiționată.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și să rețină cauza spre competentă soluționare, iar pe fond să admită contestația la executare pentru motivele arătate.
Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
În ce privește necompetența materială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cererii, Curtea constată că excepția invocată este neîntemeiată.
Potrivit art.461 alin.2 pr.pen. contestația la executare întemeiată pe prevederile art.461 alin.1 lit.d pr.pen. se judecă de instanța de executare sau de instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului.
În cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr.302/2004, Curtea de Apel a dispus recunoașterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar în România și a emis mandatul de executare, curtea de apel nu constituie instanță de executare în sensul art.418 și art.461 alin.2 pr.pen. ci o instanță specială, desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate de legea menționată.
Într-un atare caz, instanța competentă să judece contestația la executare nu este curtea de apel, ci instanța competentă material potrivit legii române să judece în primă instanță infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului.
În speță, prin sentința penală nr.20/F/6.02.2007, definitivă prin decizia nr.3861/8.08.2007 a, Curtea de Apel București - secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis sesizarea înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dispunând recunoașterea sentinței penale pronunțată de Curtea cu Juri din, punerea în executare a acesteia și continuarea executării pedepsei privind pe condamnatul într-un penitenciar din România.
Totodată s-a computat perioada executată în Regatul Belgiei până la predarea condamnatului autorităților judiciare române.
Curtea de Apel București - secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie nu reprezintă instanța de executare, ci o instanță specială, desemnată prin Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru a recunoaște în România hotărârile pronunțate în străinătate și care a dispus transferul condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din țară.
Potrivit disp. art.122 alin.1, 2 din Legea nr.302/2004, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române, iar hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române.
Faza de executare a hotărârilor penale are ca obiect desăvârșirea activității de realizare a justiției penale prin aducerea la înfăptuire a celor decise prin hotărârile penale definitive.
Organul care ordonă executarea hotărârii este instanța de executare.
Potrivit art.418 pr.pen. instanța de executare este de regulă, prima instanță de judecată.
Raportat la infracțiunile pentru care condamnatul a fost condamnat în străinătate - omor pentru facilitarea furtului și furt prin violență sau amenințări de două sau mai multe persoane, cu folosirea sau arătarea armelor - instanța competentă material în România să judece astfel de infracțiuni în primă instanță este Tribunalul, astfel că instanța de executare și totodată instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului este Tribunalul Botoșani.
Prin urmare, Curtea consideră că excepția necompetenței materiale a Tribunalulul B este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în mod corect a stabilit instanța de fond că cererea condamnatului prin care a solicitat să se constate împlinirea, la 29.09.2008, a fracțiunii de pedeapsă la care poate fi propusă liberarea condiționată, nu constituie un incident ivit în cursul executării conform art.461 lit.d pr.pen. Aceasta, întrucât hotărârea de condamnare străină a fost recunoscută de statul român, iar potrivit dispozițiilor Legii de cooperare internațională invocate mai sus, respectiv art. 122 alin 1 și 2, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române, iar hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române.
Prin urmare și procedura de acordare a liberării condiționate este cea prevăzută de legislația României, respectiv Codul penal și Legea nr. 275/2006. Recunoașterea fracției de pedeapsă, cum susține condamnatul, este echivalentă cu cercetarea condițiilor de acordare a liberării condiționate și nu cu un incident ivit în cursul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de contestator, hotărârea criticată fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de contestatorul, fiul lui și, născut la data de 29 octombrie 1970, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 327 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.08.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.jud.-, aflată
în CO, semnează președintele
completului
Red.
Tehnored.
3 ex.
07.09.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Ilieș Titiana, Androhovici Daniela
