Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 610/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 610/2009
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul - împotriva sentinței penale nr. 63/25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul recurent - A, aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată instanța a desemnat în cauză traducător de limbă spaniolă pe doamna care a tradus o pagină din informațiile aflate în dosarul nr, 4775/2005 al Curții de APEL ALBA IULIA care a avut ca obiect cererea de extrădare a condamnatului cu referire la perioada de arest provizoriu în Spania.
Întrebat fiind de către instanță, condamnatul Aac onfirmat perioadele cât a fost încarcerat în Spania în vederea extrădării către România.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând în temeiul art. 461.pr.penală a se admite contestația la executare astfel cum a fost formulată și a se deduce din durata pedepsei ce urmează aoe xecuta, perioada de arest provizoriu în Spania.
Reprezentanta parchetului a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii penale atacate și în rejudecare a se admite contestația la executare și a se deduce perioadele de arest executate în Spania - 04.07.2005 la 13.08.2005 și 13.10.2005 la 23.03.2006.
Condamnatul A având ultimul cuvânt a solicitat admitea contestației și a se deduce perioada cât a stat arestat în Spania.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Asupra cauzei penale de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- urmare a declinării competenței de soluționare de către Judecătoria Deva, condamnatul Aaf ormulat contestație la mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr.287/2006 a Tribunalului Hunedoara prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, solicitând să i se deducă perioada de timp executată în Spania unde a fost arestat în vederea extrădării.
Prin sentința penală nr. 63/2009 Tribunalul a respins contestația la executare formulată de condamnat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.384/2004 a Tribunalului Hunedoara petentul Aaf ost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, hotărâre rămasă definitivă la 11.01.2005 prin neapelare, dată la care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.467/2004 din 11.01.2005, care nu a fost pus în executare ca urmare a părăsirii de către condamnat a teritoriului României.
Prin încheierea penală nr.286/2005 a Tribunalului Hunedoara s- propus solicitarea extrădării condamnatului A în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, fiind arestat provizoriu de către autoritățile judiciare spaniole la data de 27.03.2006.
Prin sentința penală nr.287/23.08.2006 a Tribunalului Hunedoaras -a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnat, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.1156/2003 a Judecătoriei Petroșani (3 ani închisoare) și sentința penală nr.387/2004 a Tribunalului Hunedoara (8 ani închisoare), dispunându-se să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, urmare aplicării unui spor de 6 luni închisoare. S-a emis mandatul de executare nr.332/2006 din 07.03.2007 și s-a dedus durata arestării și reținerii preventive de la 1.04.2002 - 10.10.2002 și 27.03.2006.
Condamnatul a formulat cerere de rejudecare după extrădare, care a fost respinsă prin sentința penală nr.152/07.08.2008 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr.63/A/24.06.2008 a Curții de Apel Alba -
Instanța a constat că solicitarea condamnatului nu se înscrie în cazurile prevăzute de art. 461 lit.a-d cod procedură penală în care se arată situațiile în care se poate face contestație contra executării unei hotărârii penale.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs condamnatul solicitând casarea hotărârii penale atacate și în rejudecare admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată și deducerea din durata pedepsei ce urmează aoe xecuta, perioadei de arest provizoriu în Spania.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor formulate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 indice 6 alin. 3 din codul d e procedură penală Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor codului d e procedură penală:
"Art. 461 - Contestația la executare
Contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
.
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută."
În speță condamnatul a invocat drept temei de contestație la executare în baza art. 461 alin. 1 litera d din codul d e procedură penală o cauză de micșorare a pedepsei respectiv deducerea perioadei detenției provizorii în procedura de extrădare pasivă de către statul.
Din cuprinsul deciziei penale a Instanței Centrale de Instrucție nr.2 din Madrid emisă la data de 26 10 2005 rezultă ca acesta a fost arestat preventiv în vederea extrădării la data de 04 07 2005. Starea de arest a durat până la data de 13 08 2005 când condamnatul a fost pus în libertate. Ulterior, la data de 25 10 2005 condamnatul a fost din nou arestat în cadrul aceleași proceduri și apoi predat autorităților române.
Potrivit dispozițiilor art.88 alin 1 din codul d e procedură penală timpul reținerii și arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.
Prin sentința penală nr.287/2006 a Tribunalului Hunedoaras -a dedus din pedeapsa aplicată doar perioada 01 04 2002 - 10.10.2002 și de la 27 03 2006 la 23 08 2006 deși se impunea a fi dedusă și perioada 4.07.2005 - 13.08.2005, precum și perioada 25.10.2005- 27 03 2006 - în care condamnatul a fost în stare de detenție provizorie în vederea extrădării.
Față de cele ce preced în temeiul art.385 indice 15 alin 1 pct.2 lit.d din codul d e procedură penală Curtea va admite recursul declarat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 63/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr- și va casa sentința penală atacată.
În rejudecare instanța va admite contestația la executare formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 287/2006 a Tribunalului Hunedoara și în consecință:
În baza art. 88 Cod penal, va computa din pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului duratele executate în detenție provizorie, astfel: 1.04.2002 - 10.10.2002, 4.07.2005 - 13.08.2005 și începând cu 25.10.2005, la zi.
Instanța va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 332/2006 emis la 7.03.2007 de către Tribunalul Hunedoara și dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 192 al. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare la fond și în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor din oficiu, atât la instanța de fond, cât și la instanța de recurs, în cuantum de câte 100 lei, vor fi avansate din fondurile
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 63/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Casează sentința penală atacată și procedând la rejudecare:
Admite contestația la executare formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 287/2006 a Tribunalului Hunedoara și în consecință:
În baza art. 88 Cod penal, compută din pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului duratele executate în detenție provizorie, astfel: 1.04.2002 - 10.10.2002, 4.07.2005 - 13.08.2005 și începând cu 25.10.2005, la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 332/2006 emis la 7.03.2007 de către Tribunalul Hunedoara și dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 192 al. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare la fond și în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor din oficiu, atât la instanța de fond, cât și la instanța de recurs, în cuantum de câte 100 lei, vor fi avansate din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Prin încheierea penală nr. 55/R/CC/22 octombrie 2009 s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minuta și dispozitivul deciziei penale nr. 610/2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Red./tehnored. AL
2 ex/27.10.2009
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu