Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 612/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 612/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 211/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent A, avocat și partea civilă intimată, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 89 alin.1 și 87 alin.1 din OUG 195/2002, redozarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.1 și 3. penal iar sub aspectul laturii civile a solicitat respingerea pretențiilor.

În ce privește infracțiunea de conducere.pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, în mod netemeinic a fost condamnat inculpatul deoarece în speță subzistă om prezumție simplă fără a exista o probă certă, astfel că nu poate subzista vinovăția inculpatului.

În ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului aceasta nu poate fi reținută deoarece motivul părăsirii locului accidentului a fost de a transporta victima la spital, astfel că intenția inculpatului nu a fost în acest sens.

În considerarea concurenței culpei părții civile la producerea accidentului a solicitat reducerea pedepsei aplicate, iar pretențiile civile nefiind dovedite se impune respingerea cererii.

Partea civilă având cuvântul a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Reprezentanta parchetului a pus concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că starea de fapt a fost corect dovedită, vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în baza probelor administrate; redozarea pedepsei nu se justifică având în vedere împrejurările comiterii faptei și numărul de zile de îngrijiri medicale.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 321/2009, Judecătoria Devaa condamnat pe inculpatul A, la:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 89 al. 1 din OUG nr.195/2002, republicată.

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr.195/2002, republicată.

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art.184 al.1,3 Cod penal.

În baza art.33 lit. a, 34 lit. b a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza II ), Cod penal.

În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare.

A pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.

În baza art. 14, 346. p p., art. 999 Cod civil, a obligat inculpatul A la plata sumei de 3.000 lei RON, daune morale către partea civilă.

A constatat că SC SA, Sucursala D, are calitate de asigurător.

A constatat că Spitalul Județean H D, nu a formulat cerere privind constituire de parte civilă.

În baza art. 191 al.1 p.p, a obligat inculpatul la plata sumei de 420 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 15.12.2007, aproximativ între orele 13,30-18,00 inculpatul (împreună cu martorul -coleg de serviciu) a fost într-un bar din comuna de.

Aici inculpatul Aac onsumat băuturi alcoolice, aproximativ 4-5 sticle cu bere de 0,5 litri fiecare așa cum rezultă din declarațiile învinuitului.

După consumul de alcool, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca, cu numărul de înmatriculare - pe care l-a condus în localitatea de, cu intenția de a ajunge în

Martorul a ocupat scaunul din dreapta față în autoturismul -menționat.

După ce a parcurs circa un kilometru în dreptul bisericii ortodoxe din comuna de, inculpatul l-a accidentat pe partea vătămată care se deplasa pe jos, pe partea dreaptă a sensului său de mers, acroșându-l cu oglinda retrovizoare dreapta față a autovehiculului.

Inculpatul l-a luat, în prima fază, pe partea vătămată în mașină, cu intenția de a-l transporta la Spitalul Județean D, plecând de la fața locului fără a anunța organele de poliție despre evenimentul rutier.

Înainte de a ajunge în comuna, inculpatul Aar ealizat faptul că este sub influența băuturilor alcoolice și nu poate conduce până în municipiul D, datorită stării în care era.

În aceste condiții, din comuna, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean D cu o altă mașină condusă de martorul. Cei doi au fost însoțiți și de martorul, cu care inculpatul a ținut permanent legătura.

Inculpatul Aar ămas cu mașina pe o stradă lăturalnică din comuna până în jurul orei 22,00, fără a anunța, în continuare, organele de poliție despre evenimentul rutier care, a avut loc.

În jurul orei 21,00 inculpatul a fost sumat pe telefonul mobil, de șeful de post al comunei de care i-a cerut să se prezinte la Postul de poliție. Abia în jurul orei 22,00 inculpatul a mers la organele de poliție, fiind transportat de sora sa, martora.

În continuare inculpatul a fost dus la Spitalul Județean D, unde la interval de o oră i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La prima probă, recoltată la ora 22,50, inculpatul a avut o alcoolemie de 0,85 gr alcool pur în sânge; iar la cea de a doua probă alcoolemia a fost de 0,70 gr . Se remarcă faptul că este o alcoolemie în descreștere care datorită împrejurărilor menționate mai, a fost stabilită la aproximativ 5 ore de la consumul de alcool și conducerea autoturismului pe drumurile publice.

De menționat este și aspectul că în prima fază martorul a declarat organelor de poliție faptul că a fost luat la ocazie de un conducător auto a cărui identitate nu o cunoaște, cu autovehiculul 1300 de culoare albă, care după ce a accidentat victima a rămas la fața locului, iar a plecat cu victima și cu alt autovehicul la Spitalul Județean Abia la câteva ore, în urma activităților specifice desfășurate de organele de poliție a rezultat desfășurarea reală a evenimentelor.

În urma evenimentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 22-25 de zile de îngrijiri medicale. În perioada 15.12.- 27.12.2007 a fost internat la Spitalul Județean D - Neurochirurgie cu diagnosticul: " cu contuzie cerebrală medie pred. T dr. Plagă contuză dr. suturată. șold și gambă dr."

Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat, formulat apel inculpatul A.

Motivele de apel depuse prin memoriu separat și dezvoltate oral, vizează:

1. achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit."a" rap.C.P.P. la art. 10 lit."d" pentru C.P.P. infracțiunile prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, și art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată;

2. redozarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3.pen. cu consecința aplicării unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege; 3. respingerea acțiunii civile, sub aspectul daunelor morale, formulate de partea civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prima instanță a avut în vedere probe de sânge recoltate la 4 ore și 50 minute de la producerea accidentului, bazându-se pe prezumții și nu pe probe certe, că nu a existat intenția de a părăsi locul accidentului ci doar de a transporta victima la spital, acțiune nefinalizată ca urmare a stării de agitație în care se afla inculpatul iar în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de vătămare din culpă aceasta nu a avut în vedere culpa concurentă a victimei la producerea accidentului în condițiile în care aceasta nu a circulat pe acostamentul din partea a sensului său de mers și nu și-a făcut simțită prezența prin semne distinctive. S-a mai arătat că partea civilă nu a făcut dovada suferințelor cauzate în urma accidentului rutier astfel că obligarea inculpatului la plata daunelor morale nu este justificată.

Prin decizia penală nr. 211/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost respins ca nefondat recursul inculpatului, iar în temeiul art. 192 alin.2 pr.penală a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 15.12.2007, inculpatul, după ce a consumat o cantitate de alcool apreciabilă (4-5 sticle a 0,5 fiecare), s-a urcat la volanul autoturismului propriu accidentând-o pe partea vătămată care se deplasa pe jos, pe partea dreaptă a sensului său de mers, acroșând-o cu oglinda retrovizoare dreapta față a autovehiculului.

Inculpatul a urcat-o pe partea vătămată în autoturismul său intenționând, inițial, să o transporte la spitalul din D însă, pe drum, a realizat că, fiind sub influența băuturilor alcoolice, nu va putea ajunge la În aceste condiții partea vătămată a fost transportată cu un alt autoturism condus de martorul inculpatul rămânând cu autoturismul pe o stradă lăturalnică, fără a anunța organele de poliție.

În jurul orelor 21.00, în urma verificărilor efectuate urmare a accidentului de circulație raportat, inculpatul a fost sunat pe telefonul mobil de către șeful de post al comunei de și s-a prezentat la organele de poliție de-abia în jurul orelor 22.00 în condițiile în care accidentul a avut loc în jurul orelor 18.00-18.30.

Starea de fapt a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare la fața locului(f 7-9 ), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (f 27 ), declarațiile părții vătămate, ale inculpatului, declarațiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală nr. 554.036/B din 02.02.2009.

În aceste condiții rezultă fără dubii că inculpatul a condus autoturismul proprietate personală după ce a consumat 5 sticle de bere de 0,5 iar faptul că recoltarea probelor biologice s-a făcut după mai mult de 4 ore a fost urmarea exclusiv a conduitei inculpatului care nu s-a prezentat în fața organelor de poliție pentru a raporta accidentul. În aceste condiții inculpatul nu-și poate invoca în apărare propria culpă și nici incidența principiului in dubio pro reo.

De asemenea, argumentele invocate de inculpat pentru justificarea părăsirii locului accidentului sunt pur formale și nu pot fi însușite de instanța de apel având în vedere perioada mare de timp care a trecut de la momentul producerii accidentului și până la momentul prezentării inculpatului în fața organelor de poliție. Mai mult, inculpatul a contactat-o telefonic pe sora sa, a ținut legătura telefonic cu martorul pentru a se interesa de starea victimei însă nici un moment nu s-a gândit să anunțe (tot telefonic) organele de poliție. Nu trebuie omis că inculpatul s-a prezentat la organele de poliție după identificarea sa de către aceste organe și după ce a fost contactat telefonic de un agent de poliție.

În ceea ce privește o eventuală culpă concurentă a părții vătămate aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care acțiunile victimei nu au fost concurente producerii victimei singurul vinovat de producerea accidentului fiind inculpatul care, urmare a consumului de alcool, a avut diminuată atât capacitatea de percepție cât și capacitatea de reacție, astfel că pe un drum public, în localitate, într-o zonă relativ iluminată, nu a observat-o pe partea vătămată și a acroșat-o cu oglinda retrovizoare.

Urmare a leziunilor fizice suferite este evident că partea vătămată a suferit și traume de natură psihică, traume care nu pot fi cuantificate pecuniar și care au fost apreciate de prima instanță prin prisma naturii leziunilor și a numărului de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare.

Urmare a stării de fapt reținute, prima instanță a reținut corect vinovăția inculpatului, într-una din formele sale (intenție sau culpă), cu privire la cele trei infracțiuni săvârșite pronunțând, în consecință, o soluție temeinică.

În cauză nu sunt nici elemente de reapreciere a pedepselor aplicate având în vedere conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptelor dar și cea din cursul desfășurării procesului penal, pedepsele aplicate fiind individualizate potrivit criteriilor prev. de art. 72.pen. și în acord cu scopul educativ prev. de art. 52.pen.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, susținând că nu există o probă certă că inculpatul având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita admisă de lege, a condus pe drumurile publice un autovehicul, producând un accident de circulație care a cauzat vătămarea corporală a părții vătămate, iar părăsirea locului accidentului s-a făcut pentru transportarea victimei la spital. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin.1, 3 cod penal, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate și respingerea pretențiilor părții civile.

Critica formulată de inculpat se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385/9 alșin.1 pct. 14, 17 și 18.pr.penală.

Din perspectiva cazurilor de casare de mai, verificând temeinicia criticilor formulate pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei reținând corect starea de fapt, din care rezultă că în data de 15 decembrie 2007, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr. de înmatriculare HD - 26 -, deși avea o îmbibație alcoolică în sânge de 0,85, producând u7n accident rutier din culpă, cauzându-i părții vătămate leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 22-25 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior a părăsit locul accidentului.

Raportat la starea de fapt, instanțele au făcut o justă încadrare juridică a faptei, potrivit art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, art. 184 alin.1, 3 cod penal și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 și o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei.

Primul motiv de recurs prin care s-a susținut că nu este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, este nefondat, deoarece din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei rezultă că la ora 22,5 alcoolemia a fost de 0,85 gr., iar la ora 23,50 alcoolemia a fost de 0,70 gr., în scădere (27 dosar de urmărire penală). Raportat la consumul de alcool (4-5 sticle de bere) la împrejurarea că prelevarea probelor s-a făcut la 4 ore după săvârșirea accidentului, alcoolemia fiind în scădere, rezultă că în momentul conducerii autoturismului aceasta era peste limita legală.

Motivul de recurs, prin care a susținut că nu intenționat să părăsească locul accidentului, este contrazis de derularea evenimentelor, de împrejurarea că acesta s-a prezentat la organul de poliție după ce a fost sunat de șeful postului de poliție al comunei de, de împrejurarea că acesta a transportat victima numai până înainte de comuna, aceasta fiind în continuare transportată de și, inculpatul ținând legătura telefonic cu martorul.

Al treilea motiv de recurs, prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, este nefondat, deoarece pedeapsa de 6 luni închisoare a fost stabilită spre limita minimă a pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, ținând seama de rezultatul infracțiunii, cauzarea unor leziuni corporale părții civile pentru a căror vindecare au fost necesare un nr. de 22-25 zile de îngrijiri medicale, acordarea unor daune morale în cuantum de 3000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru suferința produsă ca urmare traumatismului cranio cerebral, contuzie cerebrală medie și a contuziilor șold și gambă dreaptă. În mod corect instanțele au reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea vătămării corporale din culpă.

Având în vedere considerentele de mai, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 1 lit.b pr.penală instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECI D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 211/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. CL

Tehnored. VV 2 ex/23.10.2009

IA,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 612/2009. Curtea de Apel Alba Iulia