Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 612/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 604/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 612
Ședința publică de la 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Simona Encean
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
recurent
, având ca obiect
contestație la executare (art.461 C.P.P.) CONTESTAȚIE ÎN ANULARE
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- recurent Contestator -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr.296/R pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a penală, în dosarul nr-, a fost admisă contestația în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5
Conform art.392 alin.3 Cod procedură penală a fost desființată decizia penală nr.2461/ 17.12.2007 a Tribunalul București, Secția I penală, privind pe condamnatul.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin adresa nr.1496/IV/2008 din 4.07.2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 Baî naintat, în conformitate cu art.386 alin.2 din Codul d e procedură penală, contestația în anulare împotriva sentinței penale nr.2423 din 6.11.2007 a Judecătoriei sector 5 B, cauza fiind înregistrată pe rolul TB - Secția a II a penală sub nr-.
În motivarea cererii, Parchetul a arătat ca prin sentința penală 120/2007 Curtea de Apel Bucureștia recunoscut sentința penală 246/2002 a Tribunalului Provincial Madrid prin care numitul a fost condamnat la 15 ani închisoare prin cumularea pedepselor de 7 și 8 ani închisoare aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 164 și 178-179 din codul penal spaniol, ce corespund infracțiunilor prevăzute în codul penal român în art. 189 alin 2 și art. 197 alin. 1 și a emis mandatul de executare nr. 156/2006.
Împotriva acestei sentințe condamnatul a formulat două contestații la executare prin care a solicitat contopirea pedepselor, contestații soluționate în mod diferit prin două hotărâri judecătorești definitive după cum urmează:
1. Prin sentința penală 420/ 22.02.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală 949/ 24.04.2007 a Tribunalului București, Secția I penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de contopire a celor două pedepse de 7 și respectiv 8 ani închisoare.
2. Prin sentința penală 2423/ 6.11.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B a fost respinsă din nou, ca neîntemeiată, cererea de contopire însă prin decizia penală 246/ 17.12.2007 a Tribunalului București, Secția a II - a penală a fost admis recursul condamnatului și în urma contopirii celor două pedepse de 7 și 8 ani închisoare s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 8 ani.
În cauză este incident cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d din Codul d e procedură penală, vizând cazul când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, contestație care poate fi făcută oricând și de către procuror conform art. 387 alin 2 și 388 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
Competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, aceasta fiind instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre, respectiv sentința penală 2423/ 6.11.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală 246/ 17.12.2007 a Tribunalului București Secția a II - a Penală, în conformitate cu prevederile art. 389 alin 2
C.P.P.Având în vedere cele expuse, în baza art. 392 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Parchetul a solicitat admiterea contestației și desființarea sentinței penale 2423/ 6.11.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală 246/ 17.12.2007 a Tribunalului București, Secția a II- a penală, întrucât la data pronunțării acestei hotărâri judecătorești în cauză exista autoritate de lucru judecat.
Examinând contestația în anulare promovată prin invocarea cazului de la art.386 lit.d din Codul d e procedură penală, Tribunalul a constatat:
Prin sentința penala nr.120/ 24.07.2006, Curtea de Apel Bucureștia admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A recunoscut sentința penala nr.246/ 29.07.2007 pronunțată de Tribunalul Provincial Madrid - Secția a IV-a, rămasa definitivă la 28.02.2003 prin respingerea recursului, privindu-1 pe prin care a fost condamnat pentru infracțiunile prev.de art.164 si 178-179 Cod penal spaniol, ce corespund infracțiunilor prev.de Codul penal român in art.198 al.2 si art.197 alin.l din Codul penal, cu aplic.art.331it.a din Codul penal.
Totodată, s-a dispus transferul condamnatului în vederea continuării executării pedepselor aplicate intr-un penitenciar din România luând act de consimțământul condamnatului în acest sens.
S-a dedus perioada executata de la 1.01.2000 la 24.07.2006.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.156/ 4.08.2006 pentru pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de reținere ilegală și agresiune sexuală prev. de art. 163 și art.178-179 din Codul penal spaniol corespondente infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol prev.de art. 189 alin.2 din Codul penal și art.197 alin. l din Codul penal, cu aplic.art.33 lit.a din Codul penal și s-a dispus transferarea condamnatului în România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin hotărârea de condamnare menționată.
S-a dedus durata arestării preventive și perioada executată până la predarea efectivă către autoritățile judiciare române, de la 1.01.2000 la zi.
1. După transferul condamnatului în România, acesta a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția I penală, la 3.10.2006, solicitând conversiunea condamnării potrivit legislației române și contopirea pedepselor aplicate de instanța spaniolă. Urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 9.12.2006 pe rolul Judecătoriei sector 5
Prin sentința penala nr.420/ 22.02.2007 Judecătoria sectorului 5 Baf ost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestator.
Sentința a rămas definitiva prin decizia nr.949 din 24.04.2007 a Tribunalului București, Secția penală, prin care recursul declarat de contestator a fost respins, ca nefondat.
2. În continuare, urmărind contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate în Spania, condamnatul a formulat o nouă cerere, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a II a penală, prin care a solicitat să-i fie modificată pedeapsa aplicată de instanța spaniolă, în conformitate cu disp.art.449 alin. l lit. a din Codul d e procedură penală rap. la art.144 alin. l lit. b și alin.2 din Legea 302/2004 modificată.
Prin sentința penală nr.112 din 7.06.2007 Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sector 5 B, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 25.06.2007.
Prin sentința penală nr.2423 din 6.11.2007 Judecătoria sector 5 Bar espins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, contestatorul a declarat recurs.
Prin decizia penală nr.2461 din 17.12.2007 Tribunalul București - Secția a I-a penală a admis recursul declarat și rejudecând pe fond:
A admis cererea de contestație la executare formulată de contestatorul.
În baza art.146 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 224/2006 rap. la art.449 alin. lit. a din Codul d e procedură penală, în raport de sentința penala nr. 120/ 24.07.2006 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, și în baza art.34 lit. b din Codul penal a contopit pedepsele de 7 ani si 8 ani închisoare aplicate recurentului și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71,64 lit.a si b din Codul penal.
În baza art.88 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 1.01.2000 la zi.
Tribunalul a constatat că în speță, Curtea de Apel București, cu prilejul recunoașterii hotărârii de condamnare pronunțate în Spania, a optat pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicate condamnatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.164, 178- 179 Cod penal spaniol, apreciind că nici natura juridică și nici durata pedepsei nu pot fi afectate ci preluate necondiționat.
Astfel, solicitarea condamnatului de contopire a pedepselor ce i-au fost aplicate conform art.34 din Codul penal nu putea fi primită, fiind nelegală.
Contestația în anulare este un remediu procesual prin care se pot înlătura erori de neînlăturat pe alte căi, în condițiile în care se constată că o hotărâre dată în recurs este nelegală și netemeinică.
Potrivit disp.art.386 lit. d din Codul d e procedură penală poate fi făcută contestația în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași fapta.
În practică, se poate ajunge la acest caz de contestație când au fost încălcate dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Chiar dacă prin cele doua hotărâri penale definitive nu a fost soluționat fondul procesului, tribunalul a reținut că, în speță, s-au pronunțat două hotărâri judecătorești definitive care privesc aceeași persoana și au același obiect, fiind vorba deci, în mod evident de o încălcare a autorității de lucru judecat - principiu recunoscut din cele mai vechi timpuri, în conformitate cu care o hotărâre judecătorească definitivă se prezumă că reflectă adevărul (res judicata pro veritate habetur).
În lipsa oricărui alt remediu juridic de restabilire a legalității încălcate se impune a se considera ca promovarea contestației în anulare pentru cazul prev. de art.386 lit. d din Codul d e procedură penală, este fondată astfel că tribunalul a admis-o, procedând în conformitate cu prev.art.392 alin.3 din Codul d e procedură penală, la desființarea ultimei hotărâri, respectiv a deciziei penale nr.2461 din 17.12.2007 a Tribunalului București, Secția I penală, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr.420/ 22.07.2007 a Judecătoriei sector 5 B, definitivă prin decizia penală nr.949/ 24.04.2007 a Tribunalului București.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ca o chestiune prealabilă judecării recursului, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de către contestator.
Apărătorul ales al recurentului-contestator d-na av., arată că potrivit legislației interne această excepție se impune a fi admisă, întrucât potrivit legislației interne contestația in anulare nu este supusă nici unei căi de atac. Dar, întrucât consecințele hotărârii Tribunalului București, sunt în sensul de a pronunța o soluție de reîncarcerare a inculpatului, apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 paragraful 3 ș 4 și art. 6 CEDO, potrivit cărora împotriva unei detenții care privește încarcerarea unei persoane partea are dreptul la exercitarea unei căi de atac, respectiv a unui recurs. În acest sens, invocă dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României care conferă dreptul unei părți de a invoca o reglementare din dreptul internațional, dacă aceasta conține drepturi care o favorizează peste legislația internă.
Analizând hotărârea recurată, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.392 alin.4 Cod procedură penală, sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.
Din interpretarea acestui text rezultă că decizia prin care se soluționează contestația în anulare, de către instanța de recurs, nu este supusă căilor ordinare de atac, fiind definitivă.
Prin urmare, tribunalul a soluționat contestația în anulare, ca instanță de recurs, așa încât recursul formulat de contestatorul condamnat împotriva deciziei penale nr.296/ 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, este inadmisibil.
Susținerile apărătorul ales al recurentului contestator care a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 paragraful 3 ș 4 și art. 6 CEDO, potrivit cărora împotriva unei detenții care privește încarcerarea unei persoane partea are dreptul la exercitarea unei căi de atac, respectiv a unui recurs, sunt nefondate.
Potrivit art.5 parag.4 din Convenția europeană, persoanele arestate sau deținute au dreptul la examinarea de către o instanță a legalității măsurii privative de libertate, prin raportare la cerințele de procedură și de fond necesare pentru a se dispune o asemenea măsură atât din perspectiva dreptului intern, cât și prin raportare la prevederile Convenției europene.
Prin urmare, art.5 parag.4 din Convenția europeană reglementează posibilitate persoanei de a cere unui tribunal verificarea legalității detenției și obligația tribunalului d e se pronunța într-un termen scurt de la data formulării cererii.
Așa cum rezultă din hotărârile CEDO De, și Versyp contra Belgiei din 18.06.1971, parag.76-79 și Perez contra Franței din 24.10.1995, parag.29, în cazul în care privarea de libertate este dispusă de o instanță în cadrul unei proceduri judiciare, controlul legalității este încorporat în chiar hotărârea instanței.
Cu toate acestea, în dreptul român, legea procesual penală prevede posibilitate persoanei de a cere unei instanțe verificarea legalității detenției prin reglementare unor căi de atac împotriva actelor procesuale prin care se dispune privarea de libertate.
În dreptul român, spre exemplu, au fost reglementate: plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare penală sau a procurorului prin care s-a dispus măsura reținerii, cererea de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive sau de încetare de drept a măsurii arestării preventive, recursul împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive, recursul împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul judecății privind măsurile preventive, precum și contestația la executare.
Din enumerarea de mai sus rezultă că în cazul privării de libertate în temeiul unei hotărâri de condamnare definitive, controlul legalității se poate realiza prin formularea unei contestații contra executării hotărârii penale.
În cauză, condamnatul a formulat două astfel de căi de atac, împotriva aceleiași hotărâri, vizând legalitatea măsurii privării de libertate dispuse în temeiul unei hotărâri de condamnare definitive.
O primă contestație contra executării sentinței penale nr.246/ 29.07.2007 pronunțată de Tribunalul Provincial Madrid - Secția a IV-a, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, hotărâre ce a fost recunoscută prin sentința penală 120/2007 a Curții de Apel București, a fost respinsă prin sentința penală 420/ 22.02.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală 949/ 24.04.2007 a Tribunalului București, Secția I penală.
Cea de-a doua contestație a fost soluționată prin sentința penală 2423/ 6.11.2007 a Judecătoriei sectorului 5 B fiind respinsă din nou, însă, în recurs, prin decizia penală 246/ 17.12.2007 a Tribunalului București, Secția a II - a penală s-a pronunțat o soluție diferită celei anterior menționate.
Prin urmare, condamnatul a beneficiat efectiv de calea instituită de lege de verificare a legalității măsurii privării de libertate în temeiul unei hotărâri de condamnare definitive, prin judecarea contestațiilor sale la executare.
De altfel, contestația în anulare formulată în prezenta cauză nu reprezintă o cale de atac având ca obiect verificarea legalității detenției condamnatului ci un remediu procesual prin care se pot înlătura erori de neînlăturat pe alte căi, în condițiile în care se constată că s-au pronunțat două hotărâri definitive, cu privire la aceeași persoană, în cauze având același obiect (contestație la executare).
Calea de atac ce formează obiectul prezentei cauze, prev. de art.386 lit. d din Codul d e procedură penală, nu poate fi analizată din perspectiva art. 5 parag.4 din Convenția europeană, pentru că, așa cum am arătat, nu vizează măsura privării de libertate a condamnatului.
Prin urmare, nici analiza admisibilității prezentului recurs nu se poate realiza prin prisma faptului că obiectul cauzei ar viza legalitatea detenției condamnatului.
În consecință, nu poate fi analizată din perspectiva art. 5 parag.4 din Convenția europeană nici dreptul la exercitarea unei căi de atac, respectiv a unui recurs împotriva soluției dispuse în contestație în anulare, de către instanța de recurs.
În ceea ce privește dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția europeană, Curtea constată că nu au legătură cu prezenta cauză întrucât vizează obligația autorităților statului de a aduce o persoană privată de libertate de îndată în fața judecătorului în vederea evitării dispunerii unei măsuri privative de libertate arbitrare sau nejustificate, împrejurare care nu a fost învederată și nici contestată de către condamnat.
Cu privire la art. 137 din Legea nr. 302/2004, ca normă cu caracter special în raport cu art.386 din Codul penal, care nu dă posibilitatea Statului Român de a exercita calea de atac a contestației în anulare, decât dacă este stat de condamnare, Curtea constată că dispozițiile învederate nu sunt aplicabile în cauză.
Astfel, dispozițiile art.137 din Legea nr. 302/2004se referă la situația în care calea extraordinară de atac vizează desființarea unei hotărâri definitive de condamnare aparținând statului român.
În cauză, hotărârea de condamnare aparține statului spaniol, a fost doar recunoscută de statul român, în procedura prev. de art.145 și 149 din Legea nr. 302/2004, art.151 din aceeași lege stipulând că prevederile art.149 se completează cu cele de la art.138 și 139, nefăcându-se nici o referire la art.137.
Pentru considerentele expuse, în baza art.38515pct.1 lit. a Cod procedură penală, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
În temeiul art.192 alin2 Cod procedură penală va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G împotriva deciziei penale nr.296/ 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Proces-verbal
pentru d-na jud.
aflată în semnează
Președinte complet
GREFIER,
- -
Red.SC- 09.06.2009
Dact.EA-09.06.2009/2ex
Tribunalul București -.II Pen - Jud. și
16 Iunie 2009
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Simona Encean
