Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 668/2009
Ședința publică din 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 3: Maria Elena
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 145/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul, asistat de apărători aleși, avocați și, lipsă fiind părțile civile intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, de către SC Asigurări Vienna Insurance SA, reprezentată prin societatea civilă de avocați " și ", o cerere prin care solicită instanței să ia act de modificarea denumirii societății, conform certificatului de înregistrare alăturat și să dispună comunicarea actelor de procedură la sediul ales indicat în cerere.
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al condamnatului recurent, avocat, consideră că în cauză a fost violat art. 5221Cod procedură penală, potrivit căruia, "în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Dispozițiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător." Apreciază că judecarea nu se putea face direct de Tribunalul Sibiu cu lipsirea unui grad de jurisdicție, Invocă în acest sens decizia penală nr. 763/R/2008 a Curții de Apel Galați și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în nr. 10 al Revistei "Dreptul". Apreciază că instanța de fond trebuia să rejudece cauza. Consideră că atât decizia instanței de apel, cât și sentința instanței de fond nu sunt juste. Învederează faptul că dacă în fața acestei instanțe s-a considerat că trebuie să fie procedură cu părțile civile, cu atât mai mult și la celelalte instanțe trebuia să fie procedură cu acestea. Pentru aceste considerente solicită casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune la dosar extras din nr. 10 al. Revistei "Dreptul".
Apărătorul ales al condamnatului recurent, avocat, arată că instanța de apel a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a judecat cauza. Învederează faptul că instanța de apel poate să judece în fond numai asupra unei sentințe judecate în fond și că instanța de apel nu avea decât posibilitatea de a admite apelul, de a desființa hotărârea și de a trimite cauza spre rejudecare. Învederează faptul că au invocat vicii de procedură în faza de urmărire penală, referitoare la împrejurarea că nu s-a prezentat materialul de urmărire penală, deși inculpatul nu s-a sustras de la cercetări și apreciază că instanța de apel nu putea să se pronunțe direct asupra acestor nulități. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei penale atacate ca temeinică și legală. Apreciază că în mod corect instanța de apel a admis apelul și a rejudecat cauza, schimbând modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului. Consideră că instanța de apel a suplinit și nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond, referitoare la faptul că din cele reținute în hotărârea după rejudecare nu s-a dezvăluit împrejurarea că instanța de fond a procedat la rejudecarea cauzei. Consideră că această inadvertență a fost suplinită de instanța de apel în urma admiterii apelului și rejudecării cauzei. Cu privire la necitarea părților civile, apreciază că era necesară citarea acestor părți, dar arată că acest motiv nu poate fi invocat decât de părțile civile sau de inculpat dacă justifică un interes.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 132 din 05.05.2009, Judecătoria Mediaș, a admis în parte cererea formulată de condamnatul/petent, deținut în Penitenciar A și în consecință, în baza art. 18 alin.1 din Legea 302/2004- modificată, dispune deducerea din pedeapsa aplicată condamnatului/petent prin sentința penală nr.359/19.11.2007 a Judecătoriei Mediaș, durata arestului efectuat în străinătate, respectiv din data de 5.12.2008 până în 23.12.2008.
A admis cererea petentului de rejudecare după extrădare, și pe fond, în baza art.522 ind.1 rap.la art. 406 alin.4 pr.penală, a respins respinge cererea de anulare a sentinței penale nr.359/19.11.2007 a Judecătoriei Mediaș, pe care o menține, împreună cu formele de executare îndeplinite.
S-a reținut prin hotărâre că prin sentința penală nr. 359/15.11.2007 a Judecătoriei Mediaș, condamnatului/petent i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în calificarea prev. de art.215 alin.1,2, 3.penal cu aplicațiunea art.41 alin.2 și 42.penal și de uz de fals, prev. de art.291 penal cu aplicațiunea art.41 alin.2 și 42. penal. Hotărârea a rămas definitivă la data de 02.04.2008 în urma deciziei penale nr. 53/10.03.2008 pronunțată de Tribunalului Sibiu, care a respins apelul promovat de petent.
Drept urmare, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a emis mandatul de executare cu nr. 472/02.04.2008 prin care s-a dat ordin de punere în executare a sentinței, organele de poliție fiind împuternicite să ridice de la domiciliu pe condamnat și să-l depună la penitenciar pentru a-și executa pedeapsa. La data de 24 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediașa solicitat eliberarea unui mandat de urmărire internațională în ce privește pe condamnatul, motivat de faptul că sentința nu poate fi pusă în executare întrucât, deși a fost dat în urmărire generală, acesta nu se află la domiciliu,fiind plecat în străinătate într-o locație necunoscută, posibil Italia, împrejurări certificate cu o adresă a Inspectoratului de Poliție al Județului Dându-se curs acestei propuneri, la data de 24.06.2008 a fost eliberat pe numele condamnatului/petent un mandat european de arestare, care a fost transmis Biroului Național Interpol spre executare, având în vedere că potrivit adresei de la fila 184 dosar, urmăritul internațional fusese localizat în Spania. În executarea mandatului european, condamnatul/petent a fost arestat la data de 5.12.2008 spre a fi predat autorităților române. Conform dovezii de la fila 199 dosar fond și a celei de la fila 45 dosar, condamnatul/petent a fost preluat din Spania și predat autorităților române la data de 23.12.2008, fiind depus și încarcerat la enitenciarul d e Maximă Siguranță. În prezent, condamnatul/petent se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru care a fost folosită procedura extrădării.
Prin încheierea din 19 februarie 2009-fila 21 dosar, instanța s-a pronunțat asupra cererii de rejudecare formulată de petent, în sensul admiterii ei în principiu, în acord cu prev. art.522 ind.1 pr.penală rap. la art. 405 alin.1 pr.penală, pe considerentul că deși s-a constatat că petentul a avut angajat avocat ales cu ocazia judecării cauzei în fond în primă instanță - conform dovezii de la fila 124 care a și depus concluzii scrise - fila 133 dosar și a exercitat calea de atac a apelului, totuși la emiterea mandatului european de arestare s-a dat garanție statului de destinație faptul că urmăritul a cărui arestare provizorie s-a cerut, va avea dreptul la rejudecarea cauzei. În respectarea acestei garanții, care se circumscrie salvgardării dreptului la apărare a celui judecat și condamnat în lipsă, instanța a admis în principiu cererea condamnatului de rejudecarea cauzei, fiind avută totodată în vedere și practica instanțelor de control judiciar care au statuat că lipsa condamnatului de la judecată atrage beneficiul procedurii prev. de art.522 ind.1 pr.penală, fără a se face deosebire după cum condamnatul s-a sustras ori nu cercetării judecătorești.
Prin urmare, procedând la rejudecarea pricinii din perspectiva motivelor invocate de către condamnatul/petent, pentru că prin această procedură se urmărește valorificarea apărărilor proprii, instanța a constatat că nu se impune reformarea hotărârii atacate, prin anularea ei.
Cu privire la faptele pentru care a fost condamnat, instanța a procedat la audierea condamnatului, tocmai în salvgardarea dreptului său de apărare, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a da o declarație cu ocazia dezbaterii fondului, în primă instanță. Condamnatul/petent a consimțit să dea o astfel de declarație, fiindu-i aduse la cunoștință mai înainte de toate, drepturile sale procesuale. Prin declarația astfel dată, aflată în dosar la fila 37, condamnatul/petent a arătat că cunoaște învinuirea adusă, încadrarea juridică dată faptelor precizând, totodată, că regretă comiterea faptelor, în privința cărora a dat o declarație amănunțită în cursul urmăririi penale, recunoscută ca fiind cea de la filele 82-84 dosar. A mai învederat instanței că nu s-a sustras urmăririi penale, întrucât a plecat în străinătate la muncă în condițiile în care organele de anchetă nu i-au dat de înțeles că s-ar fi început urmărirea penală împotriva sa.
Apărătorii condamnatului/petent au susținut mai mult, că se impune chiar restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea urmăririi, deoarece la dosarul de urmărire penală nu există întocmit procesul-verbal care să ateste prezentarea materialului de urmărire penală celui urmărit; că urmărirea penală a fost începută numai pentru infracțiunea de înșelăciune nu și pentru cea de uz de fals; și că există inadvertențe vădite în actele de procedură ce i-au fost comunicate petentului, cu referire exactă la citația de la fila 137 dosar.
Instanța a dat posibilitate condamnatului/petent să propună probe, fiind încuviințată și administrată proba testimonială cu martorii propuși, și, declarațiile acestora regăsindu-se în dosar la filele 49, 50.
În analiza motivelor invocate este de reținut că la filele 81- 84 în dosarul de urmărire penală există o declarație a condamnatului/petent, dată în calitate de făptuitor, unde în prezența avocatului a declarat că i-a fost adus la cunoștință faptul că urmează să fie cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals și că beneficiază de drepturile procesuale prev. de art.6 pr.penală precum și de prevederile art.70 pr.penală, cu referire exactă asupra faptului că are dreptul la un apărător ales; că are dreptul de a se abține de la orice fel de declarație dar și asupra faptului că are obligația să anunțe în scris în termen de 3 zile orice schimbare de domiciliu.
Prin urmare, petentul a avut cunoștință despre faptul că trebuia să anunțe organele de cercetare penală despre orice schimbare de domiciliu, așa încât, omițând să-și îndeplinească această obligație, atunci când a luat hotărârea de a pleca în străinătate, este evident că presupusa plecare intempestivă la lucru de care acesta se prevalează a fost făcută în scopul de a se sustrage urmăririi penale și de a ascunde locația noului domiciliu de fapt, din moment ce nici chiar membrilor săi de familie nu le-a comunicat unde se află, cu toate că așa după cum spune martorul, în declarația sa de la fila 49 dosar, condamnatul/petent nu a fost lipsit de această posibilitate de a comunica cu cei aflați în țară.
În atare situație, în mod corect și în acord cu prev. art.257 pr.penală, organul de cercetare penală a procedat la întocmirea procesului-verbal existent la fila 146 dosar, prin care s-a reținut că învinuitul este dispărut și se sustrage de la urmărire, fiind dat cazul legal prev. de art. 254 alin.1 pr.penală, în care prezentarea materialului de urmărire penală nu mai este obligatorie, deoarece nu mai este posibilă și aceasta datorită culpei învinuitului.
Cât privește critica adusă cu privire la faptul că urmărirea penală a fost începută numai pentru infracțiunea de înșelăciune nu și pentru cea de uz de fals, a fost de observat că așa după cum reiese din rezoluția de la fila 6 dosar, confirmată de procuror, începerea urmăririi penale s-a efectuat "in personam" și nu "in rem" așa încât în mod corect și legal, organele de cercetare penală au procedat conform art.238 pr.penală, la emiterea unei ordonanțe de extinderea urmăririi penale, atunci când au constatat existența unor împrejurări noi ce au atras fapte noi pentru care calificarea preconizată era cea de uz de fals. Începerea urmăririi penale are menirea de a marca momentul când suspectul/făptuitor dobândește calitatea de învinuit, funcție de care se apreciază respectarea drepturilor procesuale ale acestuia și a celorlalți participanți la urmărirea penală. Odată ce urmărirea penală a fost începută împotriva unei persoane, aceasta dobândește calitatea de învinuit așa încât o nouă începere a urmăririi penale, în rațiunea apărării, față de aceeași persoană ca să dobândească aceeași calitate este un non-sens. Iar faptul ulterior că prin rechizitoriu a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de petentul, acesta fiind trimis în judecată și pentru infracțiunea de uz de fals, susține regularitatea actului de sesizare și legala învestire a instanței privind soluționarea cauzei penale și aspectul acestei infracțiuni.
În ceea ce privește citația de la fila 137 dosar urmărire penală, s-a constatat că în fapt, actul respectiv nu constituie o citație, ci un mandat de aducere adresat organelor de poliție pentru prezentarea la Parchetul Mediaș a învinuitului, în vederea ascultării lui. Cum, însă actul procedural a fost destinat să fie comunicat unei autorități a statului, mai precis poliției, și nicidecum învinuitului, se apreciază că acesta din urmă nu se poate prevala de această eroare materială ci eventual autoritatea care primise comunicarea, mai ales în contextul în care potrivit procesului-verbal de la fila 138 dosar, întocmit de polițiști, rezultă că mandatul nici nu a fost executat, întrucât cel ce urma să fie prezentat nu a fost găsit la domiciliu existând mențiunea că, mama condamnatului/petent a declarat că fiul ei plecase în străinătate încă din luna ianuarie 2007 și nu știe unde se află.
În concluzie, s-a apreciat că motivele invocate nu se constituie în vreunul dintre cazurile de nulitate prev. de art.332 pr.penală și în consecință nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Și pe fondul cauzei, s-a constatat că hotărârea atacată nu se impune a fi retractată. Împrejurările invocate de condamnatul/petent nu atrag reținerea unei alte stări de fapt decât cea menționată în sentința de condamnare, iar în privința pedepsei de executat nu se impune modificarea ei, printr-o nouă individualizare. Infracțiunile au fost săvârșite în dauna mai multor instituții bancare prin folosirea cu bună-știință a unor documente care prezentau aparența că sunt reale, dar care s-au dovedit ulterior a fi false, așa încât aceste împrejurări coroborate cu valorile la care s-a atentat și modalitatea de realizare a acestei acțiuni infracționale, denunță existența unui pericol social deosebit de mare, dovedind utilizarea unor tehnici specializate folosite numai de anumiți infractori, care operează în lanț, în înțelegere unii cu alții. Și în cazul de față condamnatul/petent a fost în legătură, în toată această acțiune infracțională, cu o altă persoană, un anume "". Faptul că condamnatul/petent este considerat ca neavând antecedente penale, în condițiile constatării intervenirii reabilitării sale de drept, justifică reținerea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege, dar nu este de omis și faptul că s-a sustras atât de la urmărire cât și de la judecată.
În legătură cu motivul invocat relativ la starea precară de sănătate în care se află părinții condamnatului/petent este de observat că actele medicale depuse la filele 61-62 dosar, nu numai că se referă la o perioadă mult anterioară datei prezente, fiind din anii 2000, 2003, 2004, dar însăși condamnatul /petent a declarat că pe timpul cât s-a aflat în străinătate nu a ținut deloc legătura cu nici unul dintre părinții săi, așa încât numai exploatând sentimental această situație explică comportamentul de nepăsare de atunci cu compasiunea declarată, de acum.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând să se constate nulitatea hotărârii pronunțate deoarece prin această hotărâre deși s-a admis cererea de rejudecare, ulterior s-a menținut aceiași dispoziție de respingere a acesteia.
Cu ocazia dezbaterii la rejudecare, s-a dat cuvântul mai întâi procurorului și pe urmă apărătorilor condamnatului astfel încât instanța a recunoscut faptul că a avut loc o rejudecare în fond a cauzei. În aceste condiții s-a apreciat că nu ne aflăm în prezența unei căi de atac.
Ca urmare a existenței căii de atac instanța trebuia să desființeze hotărârea și să procedeze la rejudecarea cauzei în fapt și nu doar prin invocarea unor texte care sunt prevăzute la revizuire.
Inculpatul apelant a susținut că nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal așa cum este făcută mențiunea cu privire la infracțiunile de înșelăciune și fals. În același sens s-a invocat neprezentarea materialului de urmărire penală deoarece inculpatul nu a fost prezent.
În acest sens s-a invocat art. 254 Cod procedură penală în care se prevăd cazurile de neprezentare a materialului care sunt atunci când inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală care nu sunt incidente în cauză.
Inculpatul a susținut că la data de 1.01.2007 România devenind membru al Uniunii Europene și dreptul la liberă circulație devenind o realitate, a părăsit țara pentru a-și exercita acest drept și nicidecum nu a dispărut sau nu s-a sustras de la urmărire penală.
Inculpatul a solicitat constatarea nulității hotărârii, precum și a urmăririi penale, deoarece nu există începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de uz de fals și nu există nici prezentarea materialului de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 145/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 132/05.05.2009 a Judecătoriei Mediaș, pe care a desființat-o și, în rejudecare:
În baza art. 522 indice 1.p Cod Penal a fost admisă cererea petentului de rejudecare după extrădare și pe fond a fost anulată sentința penală nr. 359/ 15.11.2007 a Judecătoriei Mediaș și judecând în fond:
În baza art.215 alin.1,2,3, Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art. 42 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune forma continuată.
În baza art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art.86 indice 3 s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Sibiu;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.86 indice 4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor ce atrag revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. a Teza 1, b Cod penal.
În baza art.71 alin.5 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata executării suspendării pedepsei.
În baza art.14, 346.C.P.P. cu aplicarea art. 998 fost obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile în suma de 22883,13 cu dobândă legală până la data plății către partea civilă Asigurări SA Sucursala Sibiu și 15265,7 lei către partea civilă SC SA prin mandatar. SRL.
În baza art.14 alin.3 lit. a p Cod Penal s-a dispus anularea adeverințelor de salarii nr.752 din 17.10.2005 și 327 din 17.10.2005 întocmite de SC SRL și copia carnetului de muncă seria - nr. -.
În baza art.350 s C.P.P.-a dispus punerea în libertate a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului efectuat în străinătate începând cu 5 decembrie 2008 până la 23 decembrie 2008, precum și perioada executată până în prezent.
În baza art. 192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina Statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Critica hotărârii se referă la împrejurarea că din cele reținute în hotărârea după rejudecare nu dezvăluie împrejurarea că instanța de fond a procedat în concret la rejudecarea cauzei conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și a dispozițiilor art. 5221raportat la art. 406 alin. 4 Cod procedură penală.
Sub acest aspect apelul inculpatului este admisibil, astfel încât instanța a procedat la admiterea lui și la desființarea în totalitate a hotărârii pronunțate.
Procedând la rejudecarea cauzei, așa cum s-a arătat, instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, iar încadrarea juridică este temeinică și legală.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel care privesc probleme de nerespectarea procedurilor de trimitere în judecată a inculpatului, acesta nu a putut fi reținut de către instanța de apel.
Desigur, dreptul la liberă circulație îl are fiecare cetățean al României și poate fi exercitat neîngrădit atâta timp cât acesta nu are afaceri judiciare. Inculpatul avea cunoștință de faptele săvârșite și tocmai de aceea a părăsit țara fără a lăsa o adresă certă unde putea fi încunoștințat de mersul anchetei care îl privea personal. Invocarea pe această cale a motivelor de apel a împrejurării că nu a vrut să dispară sau că nu a refuzat să se prezinte la organele de urmărire penală, nu a putut fi reținută atâta timp cât acesta avea cunoștință de ancheta penală, avea legătură cu părinții săi, care au rămas în țară și dacă avea conduita unui cetățean onest avea și obligația de a se interesa de situația sa din punct de vedere al încălcării legii penale.
Inculpatul nu a procedat de asemenea manieră, invocând ulterior dispozițiile art. 5221Cod procedură penală.
Din această perspectivă, critica privind nulitatea actelor de urmărire penală nu a putut fi însușită, deoarece inculpatul în mod voit nu s-a prezentat la organele de urmărire penală pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală.
La fila 8 dosar urmărire, există referatul de extindere a urmăririi penale și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, sens în care s-au și efectuat cercetările fiind emisă și ordonanța din 14.03.2007 a procurorului.
Procedând la rejudecarea cauzei, în baza probatoriului existent la dosar, instanța a constatat că sunt îndeplinite elementele săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal privind infracțiunea de înșelăciune precum și ale infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal de uz de fals, ambele infracțiuni fiind în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 Cod penal.
Starea de fapt reținută de instanța de fond a fost însușită de către instanța de apel, în sensul că inculpatul a indus în eroare băncile prin prezentarea ca adevărată a calității sale de angajat pentru a îndeplini condițiile de a obține anumite credite și în acest sens s-a folosit de adeverințe de salarizare false și de copia unui carnet de muncă fals, acte materiale care s-au derulat pe o perioadă de timp în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Inculpatul a cunoscut că actele pe care le folosește sunt false și că acestea și-au produs efecte juridice iar folosirea acestora s-a făcut de mai multe ori pentru obținerea creditelor în baza aceleiași rezoluții infracționale.
La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere dispozițiile Codului penal parte generală și cele din partea specială cu privire la cele două infracțiuni, gradul de pericol social, împrejurarea că a mai fost condamnat dar a fost reabilitat, faptul că nu a înțeles să regrete faptele săvârșite ci a data dovadă de indiferență în recuperarea prejudiciilor.
Față de cele de mai sus, instanța a condamnat inculpatul la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal prin schimbarea de încadrare juridică din art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
În baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal, a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune forma continuată.
Instanța a menținut schimbarea încadrării juridice pusă în discuție la termenul de judecată din 18.10.2007 privind infracțiunea de înșelăciune din art. 215 alin. 1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal în art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. Cod penal. Inculpatul a folosit mijloacele frauduloase adică înscrisurile falsificate pentru obținerea creditelor.
În baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, pericolul social al infracțiunilor săvârșite, precum și împrejurarea că există condiții pentru reeducarea sa fără executarea în penitenciar a pedepsi rezultante, s-a dispus în baza art. 861Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Sibiu.
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință.
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă
să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 864Cod penal a atras atenția inculpatului asupra cauzelor ce atrag revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a Teza II și lit. b Cod penal, adică dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de Stat.
O persoană care a suferit o condamnare nu poate ocupa funcții în organele eligibile ale Statului sau în organele care exercită autoritatea de Stat pentru că nu au autoritatea morală de a exercita astfel de funcții.
În baza art. 71 alin. 5 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata executării suspendării pedepsei.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998 obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile în suma de 22.883,13 cu dobândă legală până la data plății către partea civilă Asigurări SA Sucursala Sibiu și 15.265,7 lei către partea civilă SC SA prin mandatar. SRL.
În baza art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală a dispus anularea adeverințelor de salarii nr. 752 din 17.10.2005 și 327 din 17.10.2005 întocmite de SC SRL și copia carnetului de muncă seria - nr. -.
În baza art. 350 Cod procedură penală a dispus punerea în libertate a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului efectuat în străinătate începând cu 5 decembrie 2008 până la 23 decembrie 2008, precum și perioada executată până în prezent.
Instanța a îndreptat dispozitivul sentinței cu mențiunea "de îndată", care din eroare nu a fost menționată la redactarea minutei. În acest sens s-a dispus prin încheiere completarea dispozitivului hotărârii, astfel încât punerea în libertate să se facă de îndată, ca urmare a faptului că mandatul de executare nr. 472 din 2.4.2009 emis în cauză nu mai are un suport legal, hotărârea fiind desființată și pronunțându-se o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului condamnatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, susținând că în mod greșit instanța de apel a procedat la rejudecarea cauzei, prin admiterea apelului, lipsindu-l pe inculpat de o cale de atac, deoarece procedura revizuirii, la care face trimitere art. 5221Cod procedură penală, trebuie să ducă la o rejudecare în totalitate, și a solicitat instanței trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, concluziile procurorului în apel fiind în acest sens.
S-a susținut că decizia tribunalului este nulă deoarece nu a fost ascultat inculpatul în apel, după anularea hotărârii de condamnare și nu au fost citate băncile și societățile de asigurare.
De asemenea, s-a susținut că sesizarea instanței a fost nelegală, deoarece inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale și nu a fost dispărut, iar începerea urmăririi penale pentru uz de fals nu există în cauză, și, pe cale de consecință, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, potrivit art. 332 alin. 2 Cod penal.
Casarea cu trimitere, în opinia condamnatului, este justificată și de reindividualizarea judiciară a pedepsei, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei, care poate fi stabilită la 2 ani închisoare, prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Condamnatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 21, art. 378 alin. 2 Cod procedură penală combinat cu art. 5221Cod procedură penală.
Din perspectiva cazului de casare invocat de condamnat, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator aflat la dosar, instanța, în opinie majoritară, apreciază că recursul condamnatului este nefondat, din următoarele considerente:
Prima instanță, prin admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, a dat eficiență dispozițiilor din secțiunea IV, rejudecarea în caz de extrădare, din capitolul VI, asistența judiciară internațională, art. 5221Cod procedură penală, constatând că persoana condamnată a fost judecată în lipsă și a fost extrădată într-o procedură simplificată, precum și dispozițiilor art. 403 Cod procedură penală la care face trimitere art. 5221alin. 2 Cod procedură penală.
Prima instanță a procedat la rejudecare potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, administrând probe în apărare și dispunând și citarea părților civile, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 405 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
De asemenea, instanța, potrivit art. 406 alin. 4 Cod procedură penală, a dat o soluție după rejudecare corectă, respingând cererea de rejudecare, aplicând dispozițiile privind revizuirea, care permit o asemenea soluție.
Susținerile privind restituirea pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, sesizarea instanței fiind nelegală, au fost examinate de prima instanță, concluzionându-se că în mod corect organul de urmărire penală a constatat că inculpatul a dispărut și se sustrage urmăririi penale, dând eficiență dispozițiilor art. 254 alin. 1 Cod procedură penală, când prezentarea materialului de urmărire penală nu este obligatorie, iar o nouă începere a urmăririi penale față de aceeași persoană nu se justifică, atâta timp cât prin rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru infracțiunea de uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 3859alin. 1 pct. 21 Cod procedură penală, prin care s-a susținut că în mod greșit nu au fost citate părțile civile, acesta este nefondat, deoarece numai părțile civile vătămate puteau invoca această nulitate relativă, iar instanța, în lipsa recursurilor părților civile, apreciază că anularea hotărârii din apel nu este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei sub aspectul laturii civile.
Referitor la ascultarea inculpatului, aceasta a avut loc în fața primei instanțe, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare, împrejurări care nu impun obligarea ascultării inculpatului, potrivit art. 378 alin. 11Cod procedură penală.
Prin hotărârea tribunalului s-a admis apelul deoarece s-a considerat că individualizarea judiciară și calificarea juridică a faptelor a fost greșită, iar în procesul de judecare după anularea hotărârii s-a dispus schimbarea încadrării juridice și suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, apreciindu-se, în mod implicit, că prima instanță a menținut în rejudecare sentința penală nr. 359/15.11.2007 a Judecătoriei Mediaș. În cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei sub minimul special.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de condamnatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 145/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Cu opinie separată, în sensul admiterii
recursului, casării hotărârilor atacate
și trimiterea cauzei spre rejudecare
Judecătoriei Mediaș
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.11.2009
jud. apel,.
jud. fond
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În argumentarea opiniei separate, apreciez că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 38515alin.1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală și se impune casarea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la udecătoria Mediaș, din următoarele considerente:
Revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă, rejudecarea după extrădare are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată și condamnată în lipsă, la un proces echitabil și, în principal, exercitarea dreptului său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces și de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.
Din această perspectivă, apreciind că rejudecarea presupune un nou ciclu procesual, precum și asigurarea căilor de atac stabilite de lege, prin aplicarea dispozițiilor art. 406 alin. 4 Cod procedură penală, care cer să se constate că cererea de revizuire este neîntemeiată, și respingerea cererii de anulare a sentinței, consider că în cauză trebuia anulată hotărârea nr. 359/19.11.2007 a Judecătoriei Mediaș și pronunțată o nouă hotărâre de către prima instanță care trebuia să soluționeze cauza, printr-o nouă deliberare și pronunțare, în care să fie trecută și computarea timpului reținerii și arestării provizorii.
Deși strict formal hotărârile par corecte, exigențele unei rejudecări au fost încălcate prin insuficiență legislativă, legiuitorul apelând la o normă de trimitere la o cale de atac extraordinară, deși în cauză este vorba despre o rejudecare în totalitate, în fond, care, ulterior, poate fi supusă și unei proceduri de revizuire.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 405 alin. 2 Cod procedură penală nu se asigură garanțiile procesuale prevăzute de lege și nu se respectă întrutotul principiile judecății prevăzute în art. 289 - 290 Cod procedură penală.
Apreciez că odată cu admiterea în principiu a cererii se impunea anularea hotărârii și redeschiderea procesului penal, aceasta echivalând cu o rejudecare care se finaliza printr-o nouă hotărâre.
Aplicarea dispozițiilor art. 403 - 406 Cod procedură penală nu echivalează cu o rejudecare efectivă, fiindu-i încălcat inculpatului dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Președinte,
- -
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Elena
