Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 767/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 767
Ședința publică din data de 26 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul fiul lui și, născut la data de 05.01.1936, domiciliat în comuna, sat Plaiul, județul B împotriva deciziei penale nr. 221/15.08.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinței penale nr. 281/01.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Prin sentința penală nr. 281/01.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buzăua fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul fiul lui și, născut la data de 05.01.1936, domiciliat în comuna, sat Plaiul, județul B, cu privire la sentința penală nr. 281/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul nu are cereri de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Contestatorul având cuvântul nu are cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul invocă excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de contestatorul arătând că prin decizia nr. 221/15.08.2008 pronunțată de Tribunalul Buzăua fost respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinței penale nr. 281/01.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Ca atare, prezentul recurs formulat de contestator împotriva deciziei nr. 221/15.08.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău este inadmisibil.
Contestatorul având cuvântul arată că intimatul nu are nici un drept asupra pământului pe care contestatorul în stăpânește de drept, neavând nici un act în dovedire, împiedicând-l să folosească terenul și încălcându-i dreptul de proprietate asupra acestuia.
Solicită admiterea recursului și obligarea intimatului să lase terenul în proprietatea și folosința contestatorului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 281 din 01.04.2008, Judecătoria Buzăua respins contestația la executare formulată de contestatorul domiciliat în comuna, sat Plaiul, județul B, privind sentința penală nr. 281 din 19.03.2007 a aceleași instanțe și l-a obligat pe contestator la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 281/19.03.2007 a Judecătoriei Buzău împotriva căreia s-a formulat contestație la executare, a fost respinsă plângerea petentului împotriva soluției parchetului de pe lângă această instanță de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 220 cod penal și motivul invocat de contestator, acela că nu s-a ținut seama de actul de vânzare - cumpărare nr. 195/446/20.01.1942, nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 461.C.P.P. contestatorul urmărind în realitate o rejudecare a dosarului nr- în care s-a pronunțat hotărârea contestată.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a declarat recurs, în termen legal, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând același motiv ca și în cererea introductivă.
Tribunalul Buzău prin decizia nr. 221/15 august 2008 respins recursul ca nefondat, cu motivarea că hotărârea recurată este legală, că în realitate contestatorul urmărește o rejudecare a cauzei ce a constituit obiectul dosarului nr. 1428/2007 al Judecătoriei Buzău în care s-a pronunțat hotărârea contestată și că motivul invocat nu face parte dintre cazurile prevăzute expres și limitativ în art. 461 lit. a - d cod proc. penală.
Nemulțumit de hotărârea pronunțată, recurentul a declarat recurs pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța a pus în discuția părții, la solicitarea reprezentantului parchetului excepția inadmisibilității recursului, întrucât decizia atacată este definitivă și împotriva acesteia nu se mai poate exercita o cale ordinară de atac.
Contestatorul susține că este proprietarul terenului și că intimatul îl împiedică să folosească terenul, încălcându-i dreptul de proprietate.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3851alin. 1 lit. f cod proc. penală, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale sunt susceptibile de a fi atacate numai cu calea de atac a recursului.
În speță, contestație la executare formulată de contestator a fost respinsă prin sentința penală nr. 281/19.03.2007 a Judecătoriei Buzău și împotriva acesteia contestatorul a declarat recurs care a fost soluționat de Tribunalul Buzău, ca instanță de recurs printr-o hotărâre definitivă respectiv decizia nr. 221/15.08.2008
Împotriva unei astfel de hotărâri (definitive) nu se mai poate exercita o altă cale ordinară de atac (recursul), așa cum a procedat contestatorul, normele procesual penale nu reglementează calea de atac a "recursului la recurs".
Drept urmare, recursul contestatorului fiind declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil și va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a C.P.P. cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, sat Plaiul, județul B, împotriva deciziei penale nr. 221 din 15 august 2008 Tribunalului Buzău.
Obligă recurentul la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. ZE
Tehnored. GM
2 ex./06.10.2008
Dosar recurs nr- Trib.
Judec. recurs /
/
Dosar fond nr- Judec.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu