Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APELPITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.81/R
Ședința publică din data de 05 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu dr. - -
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,reprezentat prinprocuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, fiul lui G și, născut la data de 07 mai 0976, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.507/04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Ședința a fost înregistrată conform art.304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul -contestator asistat de avocat din oficiu în baza delegației de la dosar cu nr. 470/2009 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care potrivit art.172 al.7 Cod procedură penală s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul.
Apărătorul recurentului și reprezentantul parchetului având cuvântul, precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond admiterea contestației la executare.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș, deoarece motivele invocate prin contestație nu se regăsesc în disp. art.461 Cod procedură penală.
Recurentul-contestator, având ultimul cuvânt, potrivit art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului..
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.507 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul, fiul lui G și, născut la 07.05.1976, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași și a fost obligat acesta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr.150/F/08.10.2008, Tribunalul Vâlceaa declinat competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul, în favoarea Tribunalului Argeș. Condamnatul a formulat contestație la executare, arătând că a fost condamnat la o pedeapsa cu închisoarea de 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, solicitând reducerea acestei pedepse ca efect al modificărilor legislative intervenite.
Din referatul întocmit de Biroul executări penale al Tribunalului Vâlceaa rezultat că prin sentința penală nr.14/F/28.01.2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosar nr.1279/2003, contestatorul a fost condamnat la 8 ani închisoare în baza art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, iar prin sentința penală nr.3586/11.12.2006 a Judecătoriei Pitești, s-a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 2262 zile cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin respectiva sentință.
Conform disp.art.461 alin.1 lit.d Cod pr.penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu a intervenit amnistia, prescripția sau grațierea și nici o altă cauză de stingere sau micșorare a pedepsei, iar în cursul executării nu s-a ivit nici un incident în sensul textului de lege menționat, neputându-se reține nici intervenția unei legi mai favorabile în sensul disp.art.12, 13 și 14 Cod penal. De asemenea, s-a constatat că pedeapsa a fost aplicată în limitele legale.
În concluzie, tribunalul a respins contestația la executare.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea recursului și, pe fond, admiterea contestației la executare, urmând a se constata că au intervenit acte normative noi, respectiv Legea nr.287/2005, care a modificat Ordonanța nr.79/2005, în sensul că au micșorat maximul special prevăzut de art.12 din Legea nr.678/2001, de la 18 la 15 ani închisoare, astfel încât i s-ar putea diminua pedeapsa conform dispozițiilor art.14 alin.5 Cod penal, cu până la o treime.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, din referatul întocmit de Tribunalul Vâlcea -. Biroul executări penale, rezultă că, într-adevăr, contestatorul a fost condamnat anterior intrării în vigoare a nr.OUG79/2005, respectiv la data de 2 iulie 2004 rămas definitivă sentința penală nr.14/F din 28 ianuarie 2004 Tribunalului Vâlcea, prin care s-a dispus ca inculpatul din respectiva cauză să execute 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 alin.1,2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal.
OUG nr.79/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.629 din 19 iulie 2005, iar Legea nr.287/2005 de aprobare a acesteia, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.917 din 13 octombrie 2005.
Ordonanța menționată a modificat atât alin.2 al art.12 din Legea nr.678/2001, cât și art.13 din aceeași lege, în baza căruia a fost condamnat contestatorul. Modificările aduse art.12 alin.2 au constat în introducerea lit.c, respectiv sancționarea faptei săvârșită de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar s-au păstrat în rest limitele de pedeapsă.
Art.13 a fost modificat atât în ce privește structura textului și conținutul alineatelor, dar și limitele de pedeapsă, însă s-a procedat la o incriminare mai severă, majorându-se limitele de pedeapsă, nu micșorându-se, așa cum susține contestatorul.
Textul art.13 alin.1,2 și 3, avute în vedere la condamnarea inculpatului, anterior modificării prin nr.OUG79/2005 era următorul:
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), și închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).
In prezent, activitățile care constituie elementul material al laturii obiective pentru infracțiunea de trafic de minori, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, indiferent de vârsta minorului, iar realizarea acestor activități prin orice formă de constrângere, este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 18 ani.
Așa cum se observă din conținutul textul în vigoare la momentul condamnării contestatorului, acesta era mai favorabil decât textul în prezent în vigoare, iar dispozițiile art.14 și 15 Cod penal, au în vedere tocmai situația opusă, respectiv intervenirea unei legi mai favorabile condamnaților, după momentul rămânerii definitive a hotărârii care-i privește, și nu invers.
De altfel, art.14 se aplică obligatoriu numai dacă sancțiunea deja dată condamnatului depășește maximul special al legii noi, însă contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă medie față de minimul și maximul special de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care și în prezent se situează între minimul și maximul prevăzute pentru pedeapsa închisorii de legea nouă. De asemenea, nici textul art.15 alin.2, care face trimitere la art.14 alin.5 Cod penal, invocat de către contestator nu își găsește aplicarea în cauză.
Față de toate cele expuse, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de contestator, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, fiul lui G și, născut la 07.05.1976, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași împotriva sentinței penale nr.507 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul contestator la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/20 februarie 2009
Jud.fond Gh.
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina
