Corupția sexuală (art. 202 cod penal). Decizia 220/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.220/R/2009
Ședința nepublică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Monica Rodina Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
- - GREFIER: - --
Ministerul Public este reprezentat prin procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.20/A din data de 5.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art.202 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului M, cu delegație la dosar și apărătorul ales al părții civile, avocat din cadrul Baroului M, lipsă fiind partea civilă și reprezentanții legali ai acesteia și
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța având în vedere obiectul cauzei și vârsta părții vătămate, pune în discuție utilitatea judecării cauzei în ședință nepublică.
Reprezentantul Parchetului și apărătorii inculpatului și al părții civile solicită judecarea cauzei în ședință nepublică.
Instanța dispune judecarea recursului în ședință nepublică și evacuarea publicului din sală.
Inculpatul învederează instanței că își menține recursul formulat în cauză, și întrebat fiind, arată că este de acord să dea o declarație în prezenta cauză.
S-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând cauza să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod pr.pen. achitarea inculpatului întrucât acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost acuzat.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 73/2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuș și a deciziei penale nr. 20/A/2009 a Tribunalului Maramureș și, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, apreciind că dreptul la apărare a inculpatului a fost încălcat când s-a revenit asupra unor probe încuviințate și care erau deosebit de semnificative la soluționarea cauzei.
Apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind nelegale raportat la toate probele administrate în cauză care ridică serioase dubii cu privire la vinovăția inculpatului. În cauză nu sunt probe certe, directe din care să rezulte vinovăția inculpatului, cauza acestui dosar fiind relațiile de dușmănie dintre părți. În acest sens, arată că inițial a apărut zvonul că inculpatul a violat-o pe partea vătămată, după care s-au demarat cercetările și apoi s-a stabilit că inculpatul a ademenit-o pe minoră în casa sa și i-a solicitat să îi atingă organele genitale, însă din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că partea vătămată nu a intrat în casa inculpatului. Cu toate acestea s-a trecut peste apărarea inculpatului și s-a reținut versiunea prezentată de martorele și (bunica părții vătămate), însă solicită să se țină seama în aprecierea declaraților date de acestea că martora a făcut afirmațiile din faza de urmărire penală fiind întreținuta bunicii părții vătămate și că aproape tot timpul aceasta este în stare de ebrietate, precum și faptul că în timpul judecății martora aduce o altă variantă declarației date în faza de urmărire penală. De asemenea, bizară este și atitudinea părinților părții vătămate care în faza de urmărire penală au prezentat-o pe aceasta la organele de anchetă, ca apoi să refuze sistematic să o prezinte în fața instanței pentru a fi audiată, sub pretextul că a suferit un șoc de natură psihică, depunând și acte medicale în acest sens.
Un alt aspect prin care apreciază că i s-a încălcat dreptul la apărare a inculpatului constă în faptul că în urma afirmației făcute de judecătorul fondului în sensul că va administra în cauză câte probe va considera că sunt necesare pentru aflarea adevărului, apărătorul părții vătămate a formulat o cerere de recuzare, după care judecătorul a revenit asupra probelor încuviințate.
Apărătorul părții vătămate solicită respingerea recursului formulat de inculpat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că raportat la probele administrate în cauză în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului. Varianta comiterii faptei este unică până într-un anumit punct, respectiv inculpatul recunoaște prezența minorei în curtea sa, fiind cu fiica acestuia, precum și faptul că trimis-o pe fiica sa în șură după o pompă, ceea ce denotă inculpatul preconiza comiterea infracțiunii. Și fiica inculpatului recunoaște că inculpatul a trimis-o în șură să aducă pompa, însă la instanță a revenit și a spus că nu a fost trimisă în șură și prin urmare partea vătămată nu a rămas singură cu inculpatul. Din declarația părții vătămate din faza de urmărire penală rezultă că inculpatul a ademenit-o în casă și a pus-o să-i atingă organele genitale și apoi a amenințat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, însă imediat după incident minora s-a întâlnit cu martora căreia i-a spus ce s-a întâmplat și apoi bunicii sale.
În urma acestui incident minora a suferit schimbări comportamentale așa cum rezultă și din expertiza psihiatrică minora a avut o reacție anxioasă și a efectuat un tratament pentru a uita ce s-a întâmplat, fiind supusă unor ședințe de psihoterapie astfel că la recomandarea medicilor reprezentanții legali nu au prezentat-o pe minoră la instanță în vederea audierii pentru a nu retrăi momentele prin care a trecut. Totodată, apreciază că minora poate uza de dreptul la tăcere care este reglementat de art.326 alin.2 raportat la art.322 Cod pr.pen.
Cu privire la martorii propuși în apărare de inculpat arată că aceștia au declarat că nu cred că inculpatul a făcut așa ceva, însă unul dintre martori a menționat și faptul că soacra sa i-a spus "ai grijă de copii pentru că uită ce a pățit fiica lui ".
Susținerile părții vătămate se coroborează cu declarațiile reprezentanților legali care au revenit în țară doar după 10 zile din Franța unde au plecat să lucreze pentru a-și trata copilul, declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză. La acestea se adaugă și atitudinea mamei inculpatului care a solicitat familiei minorei să lase lucrurile așa, precum și atitudinea sătenilor care și în prezent o întreabă pe minoră "ce ți-a făcut ".
Mai precizează că nu solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor cu ocazia judecării recursului.
Apărătorul inculpatului, în replică, solicită să se aibă în vedere ce acuze s-au adus instanței care a vrut să afle adevărul în cererea de recuzare. De asemenea, apreciază că nelegal a fost obligat inculpatul la plata daunelor ca urmare a achiesării apărătorului părții vătămate concluziilor procurorului de la instanța de apel, deși partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Apărătorul ales al părții vătămate, în replică, arată că într-adevăr reprezentanții legali ai părții vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, însă în cauză demersul procurorului este legal având în vedere cazul prev. de art.17 alin.3 pr.pen.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Achiesează concluziilor puse de apărătorul părții vătămate și arată că vinovăția inculpatului este dovedită. Astfel din concluziile raportului de expertiză psihiatrică aflat la filele 64-65, partea vătămată nu ar fi putut să facă asemenea declarații dacă nu ar fi trecut prin așa ceva. Minora a fost audiată de două ori la interval de 40 de zile și a relatat același lucru. Din declarațiile martorilor rezultă că minora și-a schimbat comportamentul, fiind foarte speriată.
Apreciază că hotărârea este netemeinică având în vedere pedeapsa aplicată inculpatului, deoarece se impunea condamnarea inculpatului la pedeapsa maximă.
De asemenea, apreciază că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată întrucât dispozițiile art.17 alin.3 Cod pr.pen. dă dreptul procurorului și totodată impun și instanței să se pronunțe din oficiu asupra acordării daunelor morale când este vorba de un minor.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția.
CURTEA
Prin sentința penală nr.73 din 18 iunie 2008 Judecătoria Târgu Lăpușa dispus în temeiul art.202 alin.1 pen. condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 01.09.1966 în Târgu L, jud. M, CNP -, cu antecedente penale, domiciliat în Târgu L, sat, nr.78, jud. M, pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În temeiul art.83.penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.124/02.06.2004 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute 10 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1.pen. a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 alin.1 lit.a teza a doua pen.
În temeiul art.14 raportat la art.346.pr.pen. a luat act de faptul că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În temeiul art. 346.pr.penală, raportat la art.14, art.17 și art. 18 alin.2 din pr.penală, a obligat inculpatul la plata către partea vătămată, a sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit.
În temeiul art.191 alin.1.pr.penală, a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.193 alin.1.pr.penală, a obligat inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 4450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș nr. 108/P/2005 a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1.penal.
În probațiune, instanța a admis și administrat proba testimonială și proba cu înscrisuri.
Trecând la soluționarea cauzei, în baza întregului material probator instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de 14.04.2005, în jurul orelor 17,00, partea vătămată se afla în curtea unde locuia inculpatul împreună cu fiica acestuia, minora (), jucându-se cu o minge.
În acel timp, inculpatul a revenit la domiciliu, fiind plecat la târgul de animale din orașul Tg. L, dar era sub influența băuturilor alcoolice, conform celor declarate (a consumat 8-9 sticle de bere).
În acest context, partea vătămată a intrat în interiorul locuinței inculpatului, în camera în care se afla singur, solicitându-i "să umfle mingea".
Inculpatul a trimis-o pe fiica sa minoră, să aducă dispozitivul de umflare (pompa) dintr-o anexă gospodărească.
Inculpatul rămânând singur în încăpere numai cu partea vătămată, s-a dezbrăcat de pantaloni și lenjeria intimă (chiloți) expunându-și în fața minorei organele genitale și solicitându-i acesteia pe un ton autoritar să atingă cu mâna organul genital și zona pelviană, lucru pe care minora l-a făcut, după care a părăsit încăperea, deplasându-se la domiciliul său, unde a expus în prima fază cele petrecute martorelor și (bunica sa).
Minora parte vătămată locuia și era în îngrijirea martorei deoarece părinții și a lucrau în străinătate.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul nu a recunoscut fapta comisă, nici în faza de urmărire penală nici în cea de judecată, susținând că într-adevăr, la data respectivă fiica sa se în curtea locuinței cu partea vătămată minoră însă nu sunt adevărate cele susținute în plângere. A susținut, de asemenea, că după ce a ajuns la domiciliul său, s-a culcat și a dormit până a doua zi, despre presupusul incident aflând de la un vecin după câteva zile.
Această situație de fapt nu a putut fi dovedită cu probe directe (spre exemplu martori oculari) întrucât este de natura unor astfel de fapte, promiscue, să se petreacă în împrejurări obscure, anume create de făptuitor în acest sens.
Deși, în mod sistematic, reprezentanții legali s-au prevalat de dreptul la tăcere pentru ca minora să nu fie audiată de către instanță, s-au depus acte medicale din care rezultă că "nu este recomandat din punct de vedere medical, ca minora să rememoreze trauma din aprilie 2005", din cauza subzistenței unor elemente anxioase, de intensitate medie, datorate aceleiași traume, "cu care minora se confruntă și în prezent". Cu toate acestea instanța a insistat în audierea minorei, audiere care nu s-a putut realiza.
Din depoziția martorei, care a fost audiată și reaudiată (pag. 31 și 166), rezultă că aceasta a fost prima persoană care a luat contact cu fetița de 5 ani, după incident. Astfel, martora a declarat că fetița i-a povestit, în limbajul specific vârstei, cerându-i acesteia să o însoțească la bunica sa, care se afla la martorul (filele 39-42 dosar parchet și 32 dosar instanță). Atât bunica, cât și martorul au remarcat faptul că minora era foarte speriată, cerându-i insistent bunicii sale să meargă acasă. În aceeași seară, după ce au ajuns acasă, minora i-a povestit în mod explicit bunicii sale cum inculpatul și-a dat jos pantalonii, lenjeria intimă și a obligat-o, amenințând-o, să-i atingă zona genitală.
Printre martorii audiați în cauză se află și fiica minoră a inculpatului, martora, care în fața instanței, a revenit parțial asupra declarației dată la urmărire penală, în sensul că nu a mai susținut faptul că tatăl ei a trimis-o în șură să aducă pompa pentru umflat mingea, acesta rămânând astfel singur cu partea vătămată (filele 53-54 dosar de urmărire penală și fila 71 dosar instanță).
Din depozițiile celorlalți martori audiați atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, rezultă aceeași situație de fapt, cât și starea psihică a minorei după incident.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că probatoriul cauzei este de natură a crea un dubiu cu privire la existența faptei pentru că, deși ar fi fost benefică probatoriului audierea minorei nemijlocit de către instanța de judecată, declarația acesteia dată în faza de urmărire penală la scurt timp după incident, se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, care au fost consecvenți în declarațiile lor.
De asemenea în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică (filele 64 și 65 dosar urmărire penală), ulterior solicitându-se chiar detalii specialiștilor care au evaluat minora (fila 66 dosar de urmărire penală), iar aceștia au precizat că "asemenea relatare cu referire la un fapt concret minora nu o putea face la această vârstă dacă nu ar fi perceput prin propriile simțuri", aceasta relatând totul foarte exact, "cu toate că a fost examinată și ascultată de 2 ori la un interval de aproximativ 40 de zile, lucru care confirmă că nu putea să facă asemenea redare dacă cele spuse nu s-ar fi întâmplat și nu ar fi corespuns realității".
Fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă anterior s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art.202 alin.1 penal, pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.
Față de toate considerentele mai sus expuse instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, respectiv 8 luni.
În temeiul art.83.penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.124/2004 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 luni închisoare, făcând aplicabile dispozițiile art.71 alin.1.penal raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a doua penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată prin reprezentanții săi legali, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Procurorul însă, în temeiul legii, având în vedere faptul că partea vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, și-a exercitat dreptul și și-a îndeplinit obligația de a susține interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu există constituire de parte civilă în cauză.
Astfel, a solicitat obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului moral suferit de către minoră.
Ca urmare a stabilirii existenței faptei și vinovăției inculpatului, instanța, având în vedere și dispozițiile art.998.civil care stabilește că, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă la reparare, instanța l-a obligat pe inculpat în acest sens.
Este stabilit faptul că prejudiciul moral nu trebuie dovedit și trebuie să fie justificat, or, în cauza de față, specialiștii au stabilit că, minora în vârstă de 5 ani la data săvârșirii faptei, a prezentat diagnosticul " anxioasă în urma evenimentului psihotraumatizant" și au concluzionat că " psihică suferită poate influența dezvoltarea emoțională de-a lungul vieții".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul.
Inculpatul, prin avocat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr.73 din 18.06.2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, iar în temeiul art.11 pct.2 lit. a pr.pen rap. la art.10 lit.a pr.pen. să se dispună achitarea sa, apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală raportat la probele administrate în cauză.
În susținerea apelului, inculpatul prin apărător a apreciat că în cauză există doar probe indirecte, care pe deasupra sunt și contradictorii, martorii declarând într-un anume fel în faza de urmărire penală, ca apoi, în faza de judecată să revină asupra declarațiilor anterioare.
De asemenea, hotărârea a fost criticată și pentru faptul că inculpatul a fost obligat la daune morale către partea vătămată minoră, deși atât în faza de urmărire, cât și de judecată nu exista o constituire de parte civilă din partea acesteia, obligarea inculpatului survenind ca urmare a precizării făcute de reprezentantul parchetului la dezbaterea cauzei pe fond.
Procedând la judecarea apelului, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.
Prima instanță a reținut o stare de fapt corectă în baza probelor administrate, dând faptei încadrarea juridică corespunzătoare.
Tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate, înlăturând astfel în mod temeinic apărările formulate de inculpat. Judecătoria Târgu Lăpușa respins în mod corect apărarea inculpatului în sensul că probatoriul cauzei este de natură a crea un dubiu cu privire la existența faptei dată fiind lipsa unei declarații luate nemijlocit de către instanță părții vătămate. Așa cum rezultă chiar din adresa nr. 15683 din 22.01.2007 emisă de Spitalul Județean de Urgență BM( fila 48), medicul psiholog a recomandat "evitarea expunerii minorei la audiere, acest lucru putând reactualiza evenimentul traumatic, ceea ce ar duce la crearea unor consecințe negative asupra echilibrului emoțional al numitei ".
Pe de altă parte, fără a fi reglementat expres, este evident că de "dreptul la tăcere" beneficiază și partea vătămată. Din actele existente la dosar rezultă că audierea minorei ar afecta în mod negativ echilibrul psihic al acesteia, iar din coroborarea celorlalte probe existente la dosar instanța și-a putut forma convingerea în mod corect asupra vinovăției inculpatului.
De asemenea, instanța de fond găsindu-l vinovat pe inculpat de săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, a individualizat corespunzător atât pedeapsa aplicată, cât și modul de executare a acesteia.
Tribunalul nu a considerat întemeiate criticile formulate de inculpat în ceea ce privește acordarea de daune morale părții vătămate minore, fără să existe o constituire de parte civilă formulată de aceasta prin reprezentanți legali, ci la solicitarea reprezentantului parchetului.
În primul rând, acțiunea civilă în cazurile prevăzute de art.17 pr.penală prezintă trăsături de oficialitate, pornindu-se și exercitându-se din oficiu când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă.
În toate cazurile de exercitare din oficiu a acțiunii civile prevăzute de art.17 alin.1 pr.pen. instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată (lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă) nu s-a constituit parte civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.17 alin.1, 3, 4.pr pen. instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei, chiar dacă reprezentantul legal al persoanei vătămate declară că nu se constituie parte civilă.
În raport cu aceste prevederi legale instanța de fond era obligată să se ocupe din oficiu de repararea prejudiciului psihic suferit de partea vătămată minoră urmare a faptei comise de inculpat.
Faptul că minora a fost grav afectată emoțional de comportamentul inculpatului, a rezultat din actele existente la dosar, emise de medicii care au acordat consultanță psihologică victimei.
Faptul că procurorul nu a precizat decât cu ocazia dezbaterii cauzei că susține interesele minorei nu atrage niciun fel de sancțiune procesuală, în ceea ce privește rezolvarea acțiunii civile a cauzei, ci este în concordanță atât cu prevederile art.17, cât și a art.18 din pr.pen.
Pentru toate considerentele de mai sus, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu consecința obligării acestuia la cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinice în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată astfel cum prevede art.38510pr.pen.
În ședința publică din data de 13 aprilie 2009 inculpatul recurent, prin apărător ales, a solicitat achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii de corupție sexuală în temeiul art.10 lit.a pr.pen. iar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe.
Apreciază că în cauză nu sunt probe certe, directe din care să rezulte vinovăția inculpatului, cauza acestui dosar fiind relațiile de dușmănie dintre părți. Apărarea inculpatului nu a fost luată în considerare, fiind reținută versiunea prezentată de martorele și (bunica părții vătămate), însă martora nu este credibilă, tot timpul se află în stare de ebrietate. PărințiI părții vătămate au prezentat-o pe aceasta la organele de anchetă în faza de urmărire penală, însă ulterior au refuzat sistematic să o prezinte în fața instanței pentru a fi audiată, sub pretextul că a suferit un șoc de natură psihică, depunând și acte medicale în acest sens.
Apreciază că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului și prin faptul că judecătorul fondului a revenit asupra probelor încuviințate.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente.
Astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt corectă, susținută de ansamblul probelor administrate în cauză.
A rezultat din probele dosarului că la data de 14 aprilie 2005, inculpatul se afla într-o încăpere a locuinței sale în care se mai găsea și minora, în vârstă de 5 ani la acea vreme, și în prezența minorei inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni și de lenjeria intimă, și-a expus în fața minorei organele genitale și i-a cerut acesteia pe un ton autoritar să-i atingă cu mâna organul genital și zona pelviană.
Minora i-a atins inculpatului zonele menționate, după care a plecat la domiciliul său și a relatat cele întâmplate martorei - bunica sa - și martorei.
În cursul urmăririi penale partea vătămată minoră a dat declarații amănunțite în legătură cu cele petrecute în casa inculpatului, relatările sale fiind constante atât în fața organelor de anchetă, cât și în fața părinților ei, martorii și
Martorele, mama inculpatului și, fiica inculpatului au negat împrejurarea că minora ar fi intrat în vreuna din încăperile locuinței lor la data de 14 aprilie 2005.
Martora, fiica inculpatului, a declarat că s-a jucat la data respectivă cu minora cu o minge, dar că inculpatul nu trimis-o în șură pentru a aduce o pompă în vederea umflării mingii cu care se jucau.
Inculpatul a arătat în declarația scrisă de el în data de 20.04.2005 că este adevărat faptul că la data de 14.04.2005 a trimis-o pe fiica lui în șura gospodăriei lor pentru a aduce pompa de umflat.
Această contrazicere dintre inculpat și martoră asupra unui element important din cele petrecute la data de 14.04.2005 formează convingerea instanței că martora nu a dat o declarație sinceră.
Inculpatul a revenit ulterior asupra aspectului menționat, arătând că a declarat astfel de teamă că "organele de poliție îl vor lega", dar că nu s-a exercitat nici un act de violență asupra lui din partea organelor de cercetare penală.
Această revenire nu are nicio justificate obiectivă și demonstrează faptul că inculpatul și familia sa au convenit să declare în fața organelor judiciare aspecte nereale, în că astfel inculpatul va scăpa de răspundere penală.
Ori, potrivit prevederilor art.70 alin.2 pr.pen. inculpatul are dreptul de a nu face nicio declarație, însă în situație în care este de acord să dea declarație tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Același art.70 alin.2 pr.pen. prevede că în cazul în care inculpatul este de acord să dea declarații el trebuie să arate tot ce știe cu privire la faptă și învinuirea care i se aduce.
Așadar dreptul la tăcere reglementat de acest text legal semnifică dreptul inculpatului de a nu contribui prin declarațiile sale la propria incriminare și nu echivalează cu dreptul acestuia de a prezenta organelor judiciare neadevăruri.
Martorii, bunica părții vătămate, a și, părinții părții vătămate, au dat declarații în care în mod constat au prezentata aceeași stare de fapt și au descris reacția părții vătămate imediat după întoarcerea ei de la locuința inculpatului și ulterior.
Martorii și nu sunt rude cu niciuna din părți și nu s-a demonstrat că ar avea vreun interes în cauză.
De asemenea în favoarea susținerilor părții vătămate sunt și actele medicale de la dosar.
Susținerea inculpatului cum că acuzațiile care i se aduc se datorează unei stări conflictuale mai vechi între familia sa și cea a părții vătămate nu pot fi primite și nu sunt în favoarea sa, căci această stare conflictuală poate fi privită și ca element determinant pentru el în comiterea faptei.
Instanța nu poate primi ca și credibilă o astfel de susținere, câtă vreme nu s-a demonstrat că părinții părții vătămate sunt niște părinți iresponsabili, în stare să își supună copilul în vârstă de 5 ani unor traume semnificative cum sunt cele generate de prezentarea lui în fața organelor de anchetă, în fața unei comisii de expertizare psihiatrică și nu în cele din urmă în fața unor discuții inerente în comunitatea în care s-a petrecut fapta.
Dimpotrivă, părinții părții vătămate, aflați la data comiterii faptei în străinătate la muncă, s-au întors de urgență în țară, au depus diligențele necesare pentru sesizarea autorităților, s-au prezentat cu copilul la un medic logoped, la Spitalul Județean de Urgență B M, Serviciul Psihiatrie Pediatrică, iar ulterior la Serviciul Medico-Legal Județean B
În mod greșit a reținut instanța de apel că legea ar reglementa un drept la tăcere de care poate uza și partea vătămată, câtă vreme dreptul la tăcere semnifică dreptul de a nu contribui prin declarația ta la propria incriminare.
Desigur că și victima are dreptul de a nu da detalii asupra unor aspecte care ar putea duce la punerea ei sub acuzare pentru comiterea vreunei fapte penale, însă în cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală, între care se numără și cea de corupție sexuală, declarația părții vătămate este esențială pentru conturarea stării de fapt legată de lezarea vieții sale intime.
În cazul concret partea vătămată a fost audiată în cursul urmăririi penale, iar instanțele de fond și apel în mod scrupulos au constat că raportat la actele medicale existente la dosarul cauzei nu se impune reaudierea ei, pentru a nu fi din nou victimizată prin retrăirea traumei cauzate prin fapta inculpatului.
La dosarul cauzei se află recomandarea medicului psiholog de la Spitalul Județean de Urgență BMd in data de 22.01.2007 - fila 48, în sensul de a se evita expunerea părții vătămate la audiere, acest lucru putând reactualiza evenimentul traumatic, ceea ce ar duce la crearea unor consecințe negative asupra echilibrului emoțional al părții vătămate.
Referitor la susținerea că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului prin aceea că instanța de fond a revenit asupra unor probe încuviințate curtea constată că revenirea asupra audierii martorilor și s-a făcut în mod justificat, deoarece martorul era plecat din țară, iar instanța a dat citire declarației acestuia din cursul urmării penale, în conformitate cu prevederile art.327 alin.3 pr.pen. care dispune că "dacă ascultarea vreunuia din martori nu mai este posibilă instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei."
În privința martorului instanța a revenit deoarece s-a constat că nu a fost propus pentru a se proba aspecte legate de fapta ce face obiectul judecății, pentru că potrivit afirmațiilor apărătorului inculpatului acest martor ar fi asistat la o discuție din care rezulta că martora ar fi fost îmbătată și obligată să declare împotriva inculpatului.
Referitor la acest ultim aspect curtea reține că martora a fost audiată de instanță și ar fi putut să invoce chiar ea constrângerea la care ar fi fost supusă dacă aceasta era reală, cu atât mai mult cu cât starea de beție nu este perpetuă.
Martora nu invocat nicio constrângere și a prezentat în mod constant aceeași versiune cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, respectiv referitor la împrejurarea că partea vătămată a venit de la locuința inculpatului într-o stare de agitație și de tulburare, a cerut să i se toarne apă pentru se spăla pe mâini și a afirmat că inculpatul a obligat-o să "îl scarpine" la organele genitale.
S-a mai susținut de către inculpat că acordarea de daune morale părții vătămate minore, fără să existe o constituire de parte civilă formulată de aceasta prin reprezentanți legali, ci la solicitarea reprezentantului parchetului nu este corectă.
Curtea reține că în toate cazurile de exercitare din oficiu a acțiunii civile prevăzute de art.17 alin.1 pr.pen. instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată (lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă) nu s-a constituit parte civilă.
În cauză actele medicale de la dosar au demonstrat că minora a fost grav afectată emoțional de comportamentul inculpatului, astfel că justificat s-au acordat daune morale.
Raportat la probele administrate curtea reține că în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatului recurent în comiterea infracțiunii de corupție sexuală, că pedeapsa a aplicată acestuia a fost corespunzător dozată în fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 pen, motiv pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat în cauză.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în nr.78, jud.M, împotriva deciziei penale nr.20 din 5.02.2009 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
30.04.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Monica Rodina Luminița Hanzer
