Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 103
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații, fiica lui și, născută la 01.08.1957, domiciliat în Rm. S,- B, județul B și, fiu lui și, născut la 11.02.1973, domiciliat în Rm.S, str. -, Bloc 6 B,.13, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16.01.2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru analiza materialului din dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 24 ianuarie 2008, adoptând următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 254 din 11.07.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu -S în dosarul nr-, în baza art. 249 alin. 1 Cod penal cu art. 63 Cod penal, a fost condamnată inculpata, fiica lui fiica lui și, născut la 01.08.1957, domiciliată în Rm. S,- B, județul B, CNP - la 1500 lei amendă penală.
În baza art.2151alin. 1 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.02.1973 în Rm.-S, jud.B, cetățean român, studii superioare, căsătorit, un copil minor, domiciliat în Rm-S, str.-,.6B,.13, jud.B, CNP - la 1 an închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.
S-a atras atenția conform art. 359 Cod penal.
Au fost obligați inculpații să plătească părții civile DGFP B suma de 14.261 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat.
De asemenea, au fost obligați inculpații la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Râmnicu -S a reținut că inculpata a lucrat din luna ianuarie 2000 la Trezoreria Râmnicu-S în calitatea de casier trezorier având ca sarcini de serviciu printre altele organizarea și efectuarea operațiunilor de încasări și plăți în numerar pe baza documentelor de încasări și plăți verificate de contabilitate, verificarea, numărarea și împachetarea numerarului încasat, întocmirea jurnalelor de încasări și plăți, conducerea zilnică a evidenței intrărilor și ieșirilor de numerar, stabilirea soldului zilnic, confruntarea acestuia așa cum rezultă din jurnalul de casă cu cel faptic existent în casierie în timpul zilei și depozitarea în condiții de siguranță la finele zilei operative, închiderea și sigilarea caselor în prezența șefului adjunct al unității și a deținătorului de chei, așa cum rezultă din fișa postului depusă la fila 103 dosar urmărire penală vol.1
În perioada respectivă inculpata a înfăptuit acte de neglijență în serviciu în sensul că pleca frecvent în timpul programului lăsând la ghișeu pe inculpatul pentru a face încasări, nu verifica dacă sumele încasate erau evidențiate corect de către acesta, având încredere totală în el, plecând de la convingerea că nu se întâmplă nimic, nu era atentă totdeauna când se făceau încasări și nu urmărea circuitul foilor de vărsământ.
Inculpatul fost angajat la Trezoreria Rm-S tot în funcția de casier trezorier în perioada 1995-2001 apoi între 2001- august 2005 a lucrat la Rm-S iar din luna august 2005 a revenit la Trezorerie în aceeași funcție, înlocuind-o inițial pe inculpata pe durata concediului și apoi conlucrând cu aceasta.
În aceleași funcții mai erau și C care aveau ghișee separate, numai inculpatul din momentul în care a revenit pe funcție nu a avut gestiune și ghișeu separat, el lucrând împreună cu inculpata.
Ca modalitate de lucru se efectuau operațiuni de încasări în numerar de la agenții economici care se prezentau la contabilitate unde se completa foaia de vărsământ în 3 exemplare apoi, cu acestea mergeau la ghișeul inculpatei care încasa sumele, ștampila toate cele 3 exemplare, unul îl primea agentul economic iar celelalte 2 rămâneau la ghișeu, unul pentru jurnalul de casă altul pentru contabilitate.
În perioadele aglomerate inculpata era ajutată de și C dar după revenirea inculpatului acesta era cel care o înlocuia la ghișeu când aceasta lipsea de la serviciu, când era aglomerație sau în timpul programului când inculpata părăsea ghișeul.
s-au constatat la data de 23.03.2006 când un reprezentant al SRL Rm-S s-a prezentat la Trezorerie cu foaia de vărsământ nr.75/21.11.2005 în sumă de 1347 lei deoarece primise somație de la Rm-S potrivit căreia nu-i plătise datoriile către stat.
Această sumă nu se regăsea în gestiunea inculpatei, nici în jurnalul de casă, nici în contabilitate astfel că la cererea conducerii unității inculpata a luat măsura achitării sumei de 1347 lei din bani proprii.
Ulterior s-au prezentat și alți reprezentanți ai agenților economici cu foaie de vărsământ așa cum s-a reținut în rechizitoriu la pagina 3 pct.b, c, d și e constatându-se în total o pagubă în patrimoniul DGP B de 14261 lei.
S-a mai reținut de instanța de fond că din probele dosarului rezultă cu claritate că inculpatul efectua operațiuni de încasări atât împreună cu inculpata dar și singur când aceasta lipsea de la ghișeu sau era în concediu și că inculpata a declarat la fila 33 dosar- printre altele că pentru suma de 1347 lei fusese ștampilată și semnată de ea, că banii nu se mai găseau nici exemplarele foii de vărsământ, nici mențiunea din jurnalul de casă și atunci și-a dat seama că "banii erau luați". În perioada încasării sumei aceasta lucrase cu inculpatul după care s-au descoperit și celelalte lipsuri ale banilor și foilor de vărsământ.
Cu privire la părăsirea locului de muncă în anumite perioade din zi, s- reținut de aceeași instanță de fond că, deși inculpata nu a recunoscut, această împrejurare este probată cu declarațiile martorilor, C, și, fosta directoare, care a afirmat că dacă s-ar fi respectat obligațiile de serviciu nu s-ar fi ajuns la aceste situații. Deși inculpata și-a susținut nevinovăția cu privire la fapta reținută în sarcina sa, însă din probele dosarului rezultă că fapta există.
De asemenea, s-a reținut din declarațiile martorilor și, filele 200 și 2002 dosar parchet-vol.1, precum și declarațiile martorilor și C în faza de cercetare judecătorească conform cărora inculpata a avut multă încredere în inculpatul și îl lăsa frecvent să o înlocuiască la ghișeu iar când încasa bani acesta aplica ștampila de identificare a inculpatei.
Mai mult, inculpata când părăsea ghișeul lăsa ușa din spatele acestuia permanent deschisă iar din declarația de la fila 200 dosar parchet-vol.1 rezultă că inculpata a fost văzută plângând și spunând că "a ieșit lipsa monetar" (fila 202 dosar parchet).
În final, instanța de fond a apreciat că există suficiente probe din care rezultă că inculpata a dat dovadă de neglijență crasă în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu și că prin aceasta a produs o pagubă părții civile de 14261 lei, de aceea s- apreciat că în mod corect a fost trimisă în judecată conform art.249 alin.1
În ceea ce-l privește pe inculpatul, s- reținut că nici acesta nu a recunoscut comiterea faptei, dar și în privința acestuia există probe care indică clar comiterea faptei: este cel care a lucrat pe încredere cu inculpata și care încasa sume de bani de la agenții economici aplicând pe foile de vărsământ ștampila de identificare a acesteia (declarația de la fila 201 dosar parchet); era văzut tot timpul în fața sau în spatele ghișeului inculpatei (aceeași declarație); în afara acestuia și a celor două colege și nimeni nu a mai intrat în casierie (declarația martorului fila 202 dosar parchet); urmare anchetei interne s-a constatat că cele două casiere și nu au legătură cu faptele săvârșite, fiind în continuare menținute în serviciu iar inculpatului s-au imputat sume de bani în total - lei, pe care a contestat-o la Tribunalul Buzău; era văzut plecând adesea în timpul programului cu autoturismul proprietate personală și a profitat de încrederea deplină acordată de inculpata împrejurare dovedită pe deplin.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că au fost trimiși în judecată cu toate că nu existau probe certe care să configureze infracțiunile reținute pentru care au fost cercetați.
Inculpata a mai arătat că nu avea dreptul să îl controleze pe coinculpatul, amândoi fiind casieri încasatori.
a mai precizat că nu era titular de ghișeu și nu era gestionar, activitatea la acea instituție desfășurându-se ca și cum ar fi fost o gestiune colectivă. Se precizează că a sot trimis în judecată doar pe prezunmții și deducții și nnu pe probe certe.
Prin decizia penală nr.243 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzăus -au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați și au fost obligați fiecare la câte 110 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei mai sus menționată, Tribunalul Buzăua reținut că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că există suficiente probe clare și concludente din care a rezultat vinovăția inculpatei, că inculpatul nici în fața primei instanțe de control jurisdicțional nu a recunoscut comiterea faptei dar și în privința acestuia există probe care indică comiterea faptei, precum și situația că în dreptul intern românesc, probele directe sau indirecte au aceeași valoare probatorie.
Din oficiu, tribunalul a constatat un singur element de nelegalitate, acela care se referă la neaplicarea dispozițiilor art.74 alin.5, însă s-a apreciat că acesta nu poate fi modificat în apelul inculpaților.
A mai reținut instanța de apel că instanța de fond a motivat convingător soluția sa, rezolvarea cauzei arătând probele care au condus la stabilirea vinovăției inculpaților, cum au fost înlăturate apărările acestora și că pedepsele aplicate au fost corect individualizate, avându-se în vedere criteriile prevăzute de art.72
Împotriva deciziei nr.243 din 1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău -Secția penală au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a precizat că în cauză nu sunt probe directe sau indirecte din care să se constate că faptele pentru care a fost trimis în judecată ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, iar totodată că nu s-a făcut dovada că și-ar fi însușit vreo sumă de bani. Se arată că așa cum rezultă din fișa postului o ajuta pe coinculpata la îndeplinirera sarcinilor de serviciu atunci când aceasta pleca, semnând cu numele său cele trei exemplare ale foilor de vărsământ și aplicând ștampila pe acestea, iar foile de vărsământ care au dispărut au fost semnate de către coinculpată.
Se mai critică și cele menționate de instanța de fond conform cărora el ar fi singura persoană care ar fi putut sustrage foile de vărsământ și sumele aferente acestora deoarece mai existau și alte persoane de la serivicul contabilitate care aveau acces în casierie.
Inculpata arată că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă, în ce o privește, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, deoarece acesta avea aceeași funcție de casier-trezorier, ca și coinculpatul, neavând atribuții de control asupra acestuia.
Se mai arată că ambii inculpați lucrau la același ghișeu din dispoziția conducerii unității, neavând gestiuni separate, iar atunci când aceasta lipsea o înlocuia.
De asemenea, s-a menționat că evidențierea în jurnalul de casă a fost făcută de către coinculpatul.
În final a arătat că această situație de fapt s-a datorat conducerii Trezoreriei Râmnicu- care stabilit în mod defectuos îndatoririle de serviciu ale persoanelor care lucrau în această instituție.
Examinând recursurile formulate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, dar și conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că numai calea de atac formulată de către inculpata este fondată, astfel cum se arăta în continuare.
Inculpatul a negat în permanență că ar fi fost vinovat de prejudiciul constatat la Trezoreria Râmnicu-S, în urma sesizărilor unor persoane juridice conform cărora deși au achitat impozitele aferente păstrând un exemplar de pe foaia de vărsământ au fost totuși somate să achite taxele legale.
În urma analizării probatoriilor administrate în cauză atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut în mod corect situația de fapt, apreciind în mod justificat că inculpatul se face vinovat de săvâșirea infracțiunii de delapitare în formă continuată.
Astfel, s-a constatat că ambii inculpați lucrau în funcția de casier-trezoriei la Trezoreria Rm-S având aceleași sarcini de serviciu, așa cum rezultă din fișele postului, filele 7,72 și 103,104, dosar urmărire penală, dar și aceeași gestiune, împreună încasând diverse sume de bani de la persoanele juridice care aveau de plătit impozite către administrațiile publice locale și/sau centrale. De fiecare dată când unul dintre cei doi inculpați încasa sumele de bani își aplica propria semnătură pe foaia de vărsământ dar numai ștampila cu numele inculpatei deoarece pe numele inculpatului nu exista un asemenea instrument de lucru.
S-a mai stabilit că în mai multe rânduri inculpatul a părăsit nu numai incinta casierei dar și incinta trezoreriei plecând cu autoturismul propriu în timpul orelor de program.
De asemenea, s-a mai constatat că în fiecare zi în care se reclamă dispariția foilor de vărsământ și sumelor de bani aferente, registrul de casă a fost completat de către inculpatul, cu excepția uneia dintre paginile din data de 26.09.2005, existentă în fotocopie la fila 136 în dosarul de urmărire penală, situație recunoscută de altfel de către inculpat.
Anteriror acestei dispariții, în cadrul aceleiași instituții s-a mai stabilit că inculpatul s-a făcut vinovat de asemenea de lipsa unor sume de bani.
În apărările sale inculpatul a precizat că oricare dintre cei patru casieri puteau sustrage aceste foi de vărsământ și sumele de bani aferente, dar și anumite persoane din contabilitate care din când în când intrau în casierei pentru a ridica unul dintre cele două exemplare ale foilor de vărsământ, în vederea înregistrării acestora în contabilitate.
Această apărare însă este destul de puțin plauzibilă, deoarece așa cum s-a putut constata sumele de bani care au lipsit erau exact cele înscrise în foile de vărsământ, iar o persoană străină de gestiunea respectivă, în puținele momente în care unul dintre cei doi inculpați nu ar fi fost atent, ar fi putut să sustragă atât cele două exemplare ale foii de vărsământ (care oricum se se depozitau în locuri diferite), cât și sumele de bani aferente. Așa cum organele de urmărire penală cât și cele două instanțe anterioare au stabilit și Curtea consideră că numai unul dintre cei doi inculpați putea să sustragă foile de vărsământ incriminate și sumele de bani aferente.
Toate cele de mai sus, dar și comportamentul simulat avut de inculpat la momentul testării cu aparatul poligraf conduc la concluzia că aceasta este persoana care a sustras foile de vărsământ incriminate de către persoanele juridice menționate în rechizitoriu, dar și sumele de bani aferente acestor instrumente de plată.
Pe de altă parte, inculpatul a mai susținut că de fapt el nu îndeplinea o funcție de gestionar, motiv pentru care nu i se poate reține în sarcina sa.
Așa cum rezultă din fișele de post mai sus menționate, cei doi inculpați aveam practic o gestiune comună lucrând la același ghișeu, depunându-și fiecare semnătura pe instrumentele de plată care certificau faptul că persoanele juridice își achitau impozitele datorate.
Din acest punct de vedere această apărare a inculpatului nu poate fi primită de către instanța de recurs așa cum nu au fost primite de către cea a fondului sau cea a apelului.
Față de considerentele mai sus menționate, Curtea apreciază că inculpatul se face într-adevăr se face vinovat de comiterea unei infracțiuni de delapidare în formă continuată, el fiind cel care prin activitățile de sustragere a celor două exemplare ale foilor de vărsământ, exact a sumelor de bani aferente cât și omisiunea de a le înscrie în registrul de casă, a deteriminat producerea uni prejudiciu în cadrul Trezoreriei Râmnicu-
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de neglijență în serviciu, reținându-se că în perioada septembrie 2005- februarie 2006 cât a avut ajutor în casierie pe inculpatul, și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, deoarece nu verifica documentele predate și primite acestuira, plecând în timpul programului, lăsându-l la ghișeu pe coinculpat și având deplină încredere în operațiunile pe care acesta le efectua.
Așa cum și mai sus s-a menționat fișele de post ale celor doi inculpați sunt identice niciunul neavând sarcini să controleze activitatea celuilalt.
Din probatoriile administrate în cauză s-a stabilit că din dispoziția conducerii Trezoreriei Rm-S cei doi lucrau la același ghișeu având aceeași gestitune și aceleași sarcini de serviciu. Fiecare dintre cei doi inculpați trebuiau să își exercite sarcinile de serviciu astfel încât este normal ca pe rând unul să-i facă loc celuilalt la ghișeu. Din acest punct de vedere este netemeinică și nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu motivația din actul de sesizare al instanței și al celor două instanțe anterioare plecarea din timpul programului de la ghișeu a inculpatei .
Nu rezultă din fișa postului inculpatei că în fiecare moment în care se ridica de pe scaunul din fața ghișeului ar fi trebuit să verifice documentele predate coinculpatului, iar apoi când revenea să verifice documentele primite de al acesta și evident sumele aferente.
Având în vedere aceste aspecte cât și fișele de post ale celor doi inculpați Curtea apreciază că inculpata nu și-a încălcat nici una din sarcinile de serviciu pentru a se considera că se face vinovată de infracțiunea prev. de art. 249 alin 1 Cod penal.
Astfel, în ceea ce o privește pe inculpată, Curtea apreciază că se impune admiterea căii de atac formulate, casarea în parte în latură penală a celor două hotărâri judecătorești anterioare, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală o va achita pe aceasta de comiterea infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal.
Pe de altă parte cele două hotărâri anterioare sunt nelegale și din punctul de vedere al soluționării laturii civile.
Așa cum se poate constata au fost trimise în judecată două persoane, una pentru comiterea unei infracțiuni săvârșite cu intenție directă, respectiv delapidare, iar alta pentru comiterea unei infracțiuni din culpă în modalitatea culpei din neglijență, pentru un prejudiciu unic contatat în gestiunea Trezoreriei Râmnicu-
Este adevărat că din punct de vedere al răspunderii penale pot exista persoane care pentru exitența unui prejudiciu să răspundă atât pentru comiterea unei infracțiuni săvârșite cu intenție cât și pentru comiterea uneia din culpă numai în cazul în care însă persoana trimisă în judecată pentru comiterea infracțiuni din culpă avea ca sarcini de serviciu controlul asupra activității persoanei care a comis infracțiunea cu intenție. În speța de față însă persoana trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii din culpă nu avea, așa cum mai sus s-a menționat, ca sarcini de serviciu atribuții de control asupra activității inculpatului ci conform fișei postului avea exact aceleași sarcini de serviciu.
Din acest punct de vedere nu se poate stabili ca ambele persoane să răspundă pentru prejudiciul respectiv deoarece prin activitățile sale specifice, cel care a comis infracțiunea cu intenție directă a depus toate eforturile pentru a nu fi descoperit de către colegul său de serviciu, care nu avea alte atribuții de serviciu decât acesta.
Și sub acest aspect al laturii civile se impune astfel casarea celor două hotărâri judecătorești anterioare și exonerarea inculpatei de la plata sumei de bani stabilită prin sentința penală nr. 254 din 11.07.2007 a Judecătoriei Rm-S către B, dar și de la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceleași considerente care preced în temeiul art. 38515pct.1 lit. Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata, fiica lui și, născută la 01.08.1957, domiciliată în Rm S,- B, județul B împotriva deciziei penale 243 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr. 254 din 11.07.2007 pronunțată de Judecătoria Rm
Desființează în parte în latură penală și civilă hotărârile atacate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal.
Exonerează recurenta de plata către Bas umei stabilite prin sentința penală nr. 254 din 11.07.2007 a Judecătoriei Rm S și de la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născută în 11.02.1973, domiciliat în Rm S, str. -, Bloc 6 B,.13, judeșul B, ca nefondat.
Obligă recurentul la suma de 80 lei către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 ianuarie2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Red /Tenored.
3.ex06.02.2008
Ds. fond -
Jud. Fond
Ds. apel -- Tb.
Jud. Apel -,
Operator de date cu character personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
