Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.20/R/2010
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
INSTANȚA
Este compusă din:
PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - -JUDECĂTOR 3: Rus
- -judecător
-grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Ministerul Public este reprezentat prin - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul domiciliat în O,-, Județul S împotriva Deciziei penale nr.108/Ap din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect delapidarea (art.215 ind.1 Cod Penal).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpatul recurent G lipsă, av.,potrivit delegației de la dosar.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului recurent nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri.
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, curtea consideră cauza lămurită, iar în baza art.385 ind.13 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și a dispune achitarea inculpatului. În esență, susține că raportat la probațiunea administrată în cauză, faptele imputate inculpatului nu sunt dovedite, singura probă o constituie acea notă explicativă luată de comisarii gărzii financiare, probă care în opinia sa, este extraprocesuală.În raport de declarațiile date ulterior de către inculpat, apreciază că fapta sa s-ar încadra în cea prev. art.272 al.1 pct.2 din 31/1990, însă și sub acest aspect în opinia sa, se impune achitarea, având în vedere că, din actele dosarului nu s-a făcut dovada relei credințe.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursul nefondat și solicită respingerea acestuia, menținând decizia pronunțată de Tribunalul Satu Mare și hotărârea Judecătoriei Negrești Oaș ca fiind legale și temeinice. Probele administrate în cauză, se referă aici la declarațiile martorilor audiați, expertiza contabilă, duc la reținerea prejudiciului cauzat în dauna părții vătămate, lipsa lichidităților este constatată, toate acestea fiind create de către inculpat.
CURTEA DE APEL deliberând,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.39/13.02.2009 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, în baza art. 334. pr. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului G din infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor societății în folosul propriu prev. și ped. de art. 272 al. 1 pct. 2 din 31/1990 în infracțiunea de delapidare prev.și ped. de art. 215/1 al. 2.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen.
În baza art. 345 al. 2.pr.pen. raportat la art. 215/1 al. 2. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 74 lit. a și art. 76 lit. a pen. a fost condamnat inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare la pedeapsa de:3 ani închisoare.
În baza art. 71. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pen.
În baza art. 81. pen. și art. 71 al. 5. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpatului, iar în baza art. 82. pen. s-a stabilit termen de încercare a inculpatului 5 ani.
În baza art. 359.pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84. pen.
În baza art. 64 al. 2.pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani a exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice elective, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi administrator.
În baza art. 7 al. 1 și 2 raportat la art. 21 lit. g din 26/1990 s-a dispus ca hotărârea de condamnare a inculpatului după rămânerea definitivă să fie comunicată cu Oficiul Registrului Comerțului.
În baza art. 346. pr. pen. raportat la art. 14 al. 2 lit. b pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC SRL cu sediul în O,- reprezentată prin lichidator judiciar LJ 2000 cu sediul în SMs tr. - nr.13 suma de 930.138 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 al. 1. pr. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 23.02.2006 comisarii au Gărzii Financiare - Secția S M au încheiat o notă de constatare ( fila 17 din dosarul de urmărire penală ) în care s-au consemnat rezultatele controlului efectuat la cu sediul în O.
Din nota de constatare încheiată reiese că obiectul contractului la constituit activitatea desfășurată de societate în perioada 01.01.2005 - 31.12.2005.
Din aceeași notă de constatare a mai reieșit că în perioada supusă controlului administratorul societății - inculpatul cauzei - a ridicat de la societate diferite sume de bani evidențiate în contul 542 " de trezorerie " și 641 "Debitori diverși ", toate însumând în - 930.108 lei și că acesta până la data controlului nu decontat modul de cheltuire a sumelor indicate și nu a restituit aceste sume societății.
În nota de constatare se face trimitere la balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2005, constituită anexă la notă, în care este oglindită situația celor două conturi ( fila 9 și 10 din dosarul de urmărire penală ).
Din nota explicativă luată de comisarii gărzii financiare inculpatului ( fila 11 din dosarul de urmărire penală ) și care de asemenea a fost anexată notei de control rezultă că inculpatul a recunoscut că cele două conturi " de trezorerie " și "Debitori diverși" în care s-a evidențiat contabil suma de 930.108 lei, oglindesc sume ridicate de el din fondurile bănești ale societății și a arătat că a folosit acești bani în interesul lui personal.
Din declarațiile date de inculpat după începerea urmăririi penale împotriva sa ( filele 14-15 și 17-18 din dosarul de urmărire penală ) rezultă că din nou acesta a recunoscut că a ridicat de la societate în perioada 2001 - 2005 suma de 930.108 lei, că n-a restituit această sumă societății și că nu deține documente care să justifice modul cum aceasta sumă a fost cheltuită. De această dată inculpatul a revenit asupra celor arătate în nota explicativă luată de comisarii gărzii financiare și a arătat că a cheltuit banii în interesul societății, mai exact pentru achitarea costului deplasărilor făcute de el în alte localități decât cele unde societatea își are sediul și el domiciliu precum și a convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul său personal toate cu scopul căutării unor potențiali beneficiari ai serviciilor pe care societatea le furnizează. Tot astfel a declarat inculpatul și cu prilejul ascultării lui la instanță ( fila 23 din dosarul instanței ).
Coroborând declarațiile inculpatului cu nota de constatare încheiată de comisarii Gărzii financiare și cu datele consemnate în anexele la această notă respectiv (balanța de verificare întocmită de societate și aferentă lunii decembrie 2005 și nota explicativă dată de inculpat comisarilor gărzii financiare) instanța de fond a ajuns la concluzia că inculpatul și-a însușit suma de 930.108 lei aparținând societății, cheltuind-o în interes personal.
Pentru a reține astfel instanța de fond a avut în vedere că nu numai că societatea n-ar fi putut cheltui în intervalul de referință având în vedere suma de 930.108 lei pentru deplasări făcute de administrator în interesul ei având în vedere cifrele de afaceri anuale înregistrate de societate în această perioadă,așa cum rezultă din situațiile anuale ale contului de profit și pierdere aflate în dosarul de urmărire penală, în raport cu care nivelul acestor cheltuieli este disproporționat de M dar și faptul că dacă aceste cheltuieli ar fi fost reale orice administrator ar fi depus diligențe pentru a-și procura documente care să le justifice și a le evidenția în contabilitate pentru că odată înregistrate ar fi condus la diminuarea profitului și implicit a impozitului pe profit pe care societatea îl datora la bugetul de stat.
Instanța de fond nu a putut primi apărarea inculpatului potrivit cu care a cheltuit întreaga sumă ridicată de la societate adică 930.108 lei în interesul societății pentru că aceasta ar însemna ca instanța să ignore disp. art.6 din 82/1991, potrivit cu care orice operațiune comercială efectuată în numele societății se înregistrează la momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În lipsa documentelor justificative cerute de lege pentru orice operațiune economico financiară la care societatea se angajează, astfel de operațiuni chiar de ar fi generat cheltuielile pentru societate nu pot fi considerate decât inexistente.
Reținându-se așadar că inculpatul și-a însușit suma de 930.108 lei aparținând societății administrată de el, instanța de fond a reținut mai departe că fapta săvârșită de acesta a primit o greșită calificare juridică prin actul cu care instanța a fost sesizată.
Fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive specifice infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art.215/1 al.2 penal și nu pe cele ale infracțiunii prev. de art.272 al.1 pct.2 din 31/1990.
Sub aspectul acțiunii materiale specifice laturii obiective infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se săvârșește prin "folosirea " bunurilor societății ceea ce presupune scoaterea bunurilor din patrimoniul societății cu scopul de a le însuși nu bunul ci echivalentul folosinței lui urmată de readucerea bunului în patrimoniul societății.
Ori din probele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi luat bani de la societate pentru a-i folosi o perioadă determinată după care să-i fi restituit societății ( caz în care acesta oricum n-ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art.272 al.1 pct.2 din 31/1990 ci pe cea prev. la art.272 al.1 pct.3 din aceeași lege) ci că inculpatul și-a însușit practic suma ridicată.Procedând astfel inculpatul a săvârșit o faptă ce întrunește toate elementele constitutive specifice infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art.215/1 penal în forma agravantă a acesteia prevăzută la al.2.
Inculpatul în calitatea sa de administrator (calitate ce potrivit doctrinei și jurisprudenței se subsumează noțiunii de funcționar, astfel cum aceasta ceste definită de art.147 al.2 penal ) și-a însușit fără a avea consimțământul societății banii acesteia pe care el îi administrează, făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
Așa fiind, în temeiul art.334 pr. pen. instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor societății în scop personal prev. și ped. de art.272 al.1 pct.2 din 31/1990 în cea de delapidare cu consecințe deosebit de grave prev. și ped. de art.215/1 al.2 penal.
Tot prin schimbarea încadrării juridice a faptei instanța de fond a reținut că infracțiunea s-a săvârșit în formă continuată (art.41 al.2 penal). Deși din probatoriu administrat a reieșit că în perioada 2001 - 2005 inculpatul a săvârșit mai multe acțiuni de însușire de bani de la societate, întrunind fiecare în parte conținutul infracțiunii de delapidare, din același probatoriu reiese că la baza tuturor acțiunilor săvârșite de inculpat a stat o rezoluție infracțională unică și acțiunile au fost repetate la intervale relativ scurte de timp ceea ce face ca activitatea infracțională a inculpatului să se prezinte sub forma unității legale de infracțiune.
Prin urmare, în temeiul art.215 ind.1 al.2 penal cu aplicarea art.41 al.2 pen. instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Alături de pedeapsa principală a închisorii instanța de fond în temeiul art.71 penal a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" teza II penal și lit."b penal, iar în temeiul art.64 al.2 penal pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, a dreptului de a ocupa o funcție implicit exercițiul autorității de stat și a dreptului de a fi administrator.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 penal instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicată inculpatului. Stabilind un termen de încercare a inculpatului de 5 ani, instanța de fond a atras atenția acestuia asupra faptului că săvârșirea altei infracțiuni în termenul de încercare va conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate acestuia.
Individualizând pedeapsa aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere în primul rând pericolul social concret al faptei săvârșită de acesta. În acest sens instanța de fond a reținut că prin fapta sa inculpatul a creat un prejudiciu material însemnat părții vătămate expunând-o situației de a nu-și mai putea onora obligațiile față de bugetul de stat și mai departe situației deschiderii procedurii de insolvență judiciară față de aceasta.Așa cum rezultă din nota de constatare încheiată de comisarii gărzii financiare la data controlului societatea avea următoarele datorii la bugetul de stat:23.374 lei impozit pe profit, 202.406 lei TVA și 102 lei impozit pe salarii, în condițiile în care suma însușită de inculpat întrecea cu mult cuantumul acestei datorii.
Din declarațiile inculpatului și înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul la o lună după ce a avut loc controlul gărzii financiare a cesionat părțile sociale unui cetățean italian și apoi la 08.04.2006 a întocmit procesul verbal din care rezultă că a predat acestuia toată evidența contabilă a societății. Această decizie a inculpatului poate fi determinată de dorința acestuia de a face dispărută evidența contabilă a societății pentru a împiedica verificări ulterioare, ale acestei evidențe.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere că așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta are un trecut nepedepsit, că inculpatul s-a prezentat în cursul procesului la chemarea instanței și a organului de urmărire penală și a dovedit cu prilejul ascultării sale că este încercat de reale sentimente de căință pentru săvârșirea faptei. Toate aceste împrejurări au fost recunoscute circumstanțe atenuante inculpatului cu consecința aplicării acestuia a unei pedepse situate sub minimul pedepsei prevăzute de lege. Nu în ultimul rând instanța de fond a avut în vedere vârsta inculpatului și nivelul lui de educație.
Instanța de fond a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului va asigura deopotrivă reeducarea lui și prevenția generală, aceasta din urmă fiind necesară mai ales că realitatea demonstrează că mulți asociați în societățile comerciale ( inculpatul era nu doar administratorul societății ci și asociat ) trăiesc cu iluzia că bunurile societății aparțin lor, fără să înțeleagă că de fapt asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societății.Drepturile asociatului privesc doar aportul lui social și dividendele.
Bunurile din patrimoniul societății devin ale asociatului numai după dizolvarea societății.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut în primul rând că cu adresa nr.5565/11.07.2008 (fila 79 din dosarul instanței) Oficiul Registrului comerțului a comunicat că prin sentința nr.90/F din data de 09.04.2008 pronunțată în dos. nr- Tribunalul Satu Marea deschis procedura insolvenței judiciare față de partea vătămată.
Apoi din sentința civilă nr.171/F/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- rezultă că administratorul judiciar desemnat după deschiderea procedurii este LJ 200 S M, motiv pentru care instanța de fond a procedat la citarea în judecată a părții vătămate prin administratorul judiciar desemnat. Acesta a comunicat instanței cererea de constituire de parte civilă formulată în numele societății ( fila 97 din dosarul instanței ) solicitând instanței să-l oblige pe inculpat să-i plătească suma de 930.138 lei pentru acoperirea prejudiciului material încercat de pe urma faptei săvârșite de acesta.
Probele administrate în cauză prejudiciul îndreptățesc susținerea părții civile potrivit cu care aceasta a suferit un prejudiciu material cert și actual și că există raport de cauzalitate între fapta săvârșită de inculpat și prejudiciul suferit.În ce privește întinderea prejudiciului instanța de fond a reținut că aceasta n-a fost contestată de inculpat.
Așa fiind instanța de fond a reținut că în speță sunt întrunite toate condițiile prev. de art.998 civil pentru a putea fi angajată și răspunderea civilă delictuală a inculpatului în raport cu partea civilă și a admis cererea acesteia obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 930.138 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelantul-inculpat G, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate.
În motivarea verbal făcută în fața instanței în ședința publică din 21 mai 2009, arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, aceasta în mod greșit a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de delapidare prevăzuta de art.215/1 alin. 2 Cod penal, cu toate că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.272.alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, ba mai mult a fost încălcat principiul opozabilității întrucât încadrarea juridică a fost schimbată la ultimul termen de judecată și părțile nu au pus concluzii.
PrinDecizia penală nr.108/Ap din 18 iunie 2009Tribunalul Satu Mareî n baza art.379 alin.1pct.2 lit.a pr.pen. rap.la art.382 alin.2 pr.pen. a admis apelul declarat de apelantul-inculpat G împotriva sentinței penale nr.39/13.02.2009, pronunțată de Judecătoria Negrești -O, în dosar nr-, hotărâre ce a fost desființată în parte - pe latură penală și în rejudecare:
În baza art.334 pr.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prev.si pedep.de art.215 indic.1 alin.2 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. în infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății în folosul propriu, prev.si pedep.de art.272 alin. 1 pct.2 din Lg.nr.31/1990.
În baza art.272 alin.1 pct.2 din Lg.nr.31/1990, a fost condamnat inculpatulG,pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății în folosul propriu la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare.
În baza art.71 pen, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a,teza II si lit.b pen.pe durata executării pedepsei.
În baza art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale iar în baza art.71 alin.5 pen. și a pedepselor accesorii, pe durata prev. de at. 82.pen. stabilind 3 ani termen de încercare.
În baza art. 359.pr.pen. i s-a învederat inculpatului consecințele disp.art.83 pen. pe durata executării pedepsei.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Analizând apelul declarat în cauza prin prisma motivelor invocate de inculpatul apelant, Tribunalul a reținut că acesta este parțial fondat impunându-se admiterea lui.
Lecturarea hotărârii primei instanței, cu toate că argumentele aduse în susținerea schimbării încadrării juridice sunt foarte amănunțite și meticulos prezentate, nu poate fi acceptată ideea că în privința subiectului activ al infracțiunii de delapidare, circumstanțiat prin calitatea de funcționar care administrează și gestionează bani, valori sau alte bunuri ale unei societăți, administratorul unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cum este cazul de speță poate fi asimilat cu calitatea de funcționar cerută de textul de incriminare a infracțiunii de delapidare.
Calitatea de funcționar cerută în textul de incriminare al art. 215 ind.1 pen. și care presupune orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane juridice decât cele la care se referă art. 145.pen. nu poate fi asimilată cu calitatea de administrator al unei societăți comerciale în care are calitatea și de asociat unic.
Din acest punct de vedere schimbarea încadrării juridice făcută de prima instanță a fost apreciată de instanța de apel ca fiind greșită, împrejurare care a determinat desființarea hotărârii apelate pe latura penală, în cauză fiind incidente prevederile art. 379 pct.2 lit.a raportat la art. 382 al.2 Cod de procedură penală.
Statuând fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință de bunuri sau a creditelor societății într-un scop contrar intereselor societății, sau în folosul lui propriu, astfel cum este ea reglementată de art. 272 al.1 pct.2 din Legea 31/90, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia, procedând la rejudecarea cauzei urmare a desființării în parte a hotărârii apelate.
Probele administrate duc la concluzia că inculpatul nu a folosit suma de bani ridicată în interesul societății ci și-a însușit-
Astfel, deși declară că a folosit banii în interesul societății, nu prezintă nici un document în susținerea celor declarate, recunoscând că "nu am restituit până în prezent societății suma de bani ridicată" și chiar și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză relevă faptul că "lipsa documentelor contabileale societății ne aduc în imposibilitatea de a stabili sumele ridicate în fiecare an ca și avansuri de trezorerie și nerestituite sau nedecontate precum și persoanele cărora le sunt imputabile".
Pe cale de consecință, Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau creditelor societății comerciale, astfel cum este ea reglementată de art. 272 al.1 pct.2 din Lg. 31/1990, vinovăție ce rezultă din probatoriul administrat în cauză și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an închisoare.
Făcând aplicarea în cauză a prevederilor art. 71 Cod penal consecință firească a condamnării, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II, lit.b si c Cod penal pe durata executării pedepsei.
Apreciind ca scopul educativ si coercitiv al pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate, întrunite fiind si celelalte cerințe ale art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate potrivit art. 71 al.5 Cod penal, stabilind în baza art. 82 Cod penal 3 ani termen de încercare.
În baza art.359 Cod de procedură penală i s-a învederat inculpatului consecințele nerespectării disp.art.83 Cod penal pe durata executării pedepsei.
Sub aspectul celorlalte dispoziții inserate în cuprinsul hotărârii pronunțate de prima instanță, legale si temeinice, acestea au fost menținute în totalitate.
Consecință a admiterii apelului declarat, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea lui au fost lăsate în sarcina statului, potrivit disp.art.192 al.3 Cod de procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul G solicitând prin intermediul apărătorului său admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului, apreciind că din probațiunea administrată în cauză nu rezultă vinovăția acestuia.
Apărătorul inculpatului subliniază faptul că în opinia sa fapta s-ar încadra în prev.art.272 al.1 pct.2 din Legea 31/1990, dar și în acest caz inculpatul ar trebui achitat susținând că din probele aflate la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada relei credințe a acestuia.
Curtea examinând hotărârea atât prin prima motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385 ind.9 alin.3 Cod procedură penală, combinate cu articolul 385 ind.6 alin.1 și 385 indice 7 aliniat 1 Cod procedură penală, apreciază că recursul inculpatului este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză.
Astfel, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului G, reținându-se în sarcina sa faptul că în perioada 2001-2005 în calitate de administrator al SC SRL Oar idicat diferite sume de bani din fondurile societății, toate însumând 930.138 lei pe care le-a evidențiat în contul "542" avansuri de trezorerie și a căror cheltuire nu a putut-o justifica.
În ceea ce privește recursul inculpatului, Curtea apreciază că, acesta este nefondat, câtă vreme din probele administrate în cauză, după cum am arătat anterior, rezultă vinovăția acestuia.
Astfel, se constată că inculpatul atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată a recunoscut că a ridicat această sumă de bani respectiv 930.138 lei de la societate în perioada 2001-2005, că nu a restituit această sumă societății și că nu deține documente care să justifice modul în care a fost cheltuită această sumă. Este adevărat că pe parcursul judecății acesta și-a nuanțat declarația în sensul că a susținut că a cheltuit acei bani în interesul societății respectiv pentru achitarea costului deplasărilor făcute de el în alte localități decât cele unde societatea își are sediul și acesta domiciliul precum și a convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul său personal cu scopul căutării unor potențiali beneficiari al serviciilor pe care societatea le furnizează (fila 23 dosar instanță de fond).
Mai mult, corect a reținut instanța de fond că din nota explicativă luată de comisarul gărzii financiare inculpatului, fila 11 dosar urmărire penală, care a fost anexată notei de control rezultă că inculpatul a recunoscut că cele două conturi "avansuri de trezorerie" și "debitori diverși" în care s-a evidențiat contabil suma de 930.138 lei oglindesc sume ridicate de el din fondurile bănești ale societății, arătând totodată că a folosit acești bani în interesul său personal. De menționat că până la data controlului efedctuat de garda financiară inculpatul nu a decontat modul de cheltuire a acestei sume de bani și nu a restituit aceste sume de bani. De altfel, în nota de constatare se face trimitere la balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2005 constituită anexă la notă în care este oglindită situația celor două conturi (filele 9,10 din dosarul de urmărire penală).
În acest context, apreciem ca fiind neîntemeiată critica inculpatului prin intermediul apărătorului său în sensul că acea notă explicativă luată inculpatului de comisarii gărzii financiare nu ar constitui o probă, câtă vreme potrivit art.90 alin.2 C.P.P. procesele-verbale și actele de constatare încheiate de alte organe sunt mijloace de probă, iar potrivit art. 214 alin.1 Cod pr.penală " sunt obligate să procedeze la luarea de declarații de la făptuitor. organele inspecțiilor de stat, alte organe de stat precum și ale unităților la care se referă art.145 din Codul penal pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează potrivit legii.". De asemenea, potrivit art.214 alin.ultim Cod pr.penală procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.
Referitor la încadrarea juridică a infracțiunii este de observat faptul că instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea tocmai a infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății în interes propriu prev.și ped.de art.272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990, infracțiune pentru care de altfel inculpatul a și fost trimis în judecată.Cum această infracțiune este sancționată mai blând decât infracțiunea de delapidare reținută de către instanța de fond în sarcina inculpatului, apreciem că nu se poate dispune o schimbare de încadrare juridică în acest sens, mai ales că în cauză a declarat recurs doar inculpatul, situație în care s-ar îngreuna situația în propria cale de atac.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, curtea consideră că în cauză instanța de apel a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art.72 Cod penal.
Astfel, potrivit art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că, operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum a fost realizată de instanța de apel corespunde gravității faptelor săvârșite de inculpat, gravitate care se evidențiază și prin examinarea tuturor datelor particulare ale cauzei, inclusiv a împrejurărilor care au precedat săvârșirea faptei și în raport de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal urmărind a se asigura realizarea scopului preventiv, educativ al pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal.
În acest context, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, modul și împrejurările comiterii infracțiunii dar și circumstanțele personale ale acestuia, faptul că inculpatul are un trecut nepedepsit și s-a prezentat în cursul procesului la multe din termenele de judecată, recunoscut în parte săvârșirea infracțiunii, Curtea
Apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată
executării acesteia corespunde scopului coercitiv și preventiv educativ al pedepsei.
Față de cele ce preced, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.108/Ap din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o va menține în întregime.
Fiind în culpă procesuală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.108/Ap din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.judecător -
PC/HM
Jud.apel P/
Jud.fond.
2 ex. din 25.01.2010
Președinte:Popovici Corina RodicaJudecători:Popovici Corina Rodica, Condrovici Adela, Rus
