Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 419/

Ședința publică din 14 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 74 din 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de avocat ales, lipsă fiind partea civilă intimată - Asa SRL

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 38514rap. la art. 323 Cpp, instanța procedează la ascultarea inculpatului recurent, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității declarării recursului.

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, punând în vedere apărătorului inculpatului să pună concluzii și asupra excepției invocate de procuror.

Apărătorul inculpatului recurent solicită respingerea excepției tardivității recursului invocată de procuror, iar pe fondul cauzei, pune concluzii de admitere a recursului în baza art. 38515pct.2 lit.c Cpp, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Arad, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii și, în consecință punerea de îndată în libertate a inculpatului, arătând că acesta nu a fost audiat pe tot parcursul procesului penal, nu a fost îndeplinită procedura de citare la nici un termen de judecată la instanța de fond, în condițiile în care inculpatul a fost plecat legal din țară din data de 16 ianuarie 2002, neștiind că organele de urmărire penală au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui, că pedeapsa aplicată este prea mare față de pericolul social concret al faptei, că nu a fost audiat nici de instanța de fond și nici de cea de apel, în nici o încheiere de ședință nespecificându-se numele apărătorului din oficiu, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.

Procurorul arată că recursul este inadmisibil, în condițiile în care apelul a fost declarat peste termen, iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingere a recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arătând că nu a mai avut alte condamnări.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 869 din 05.05.2003, pronunțată în dosarul nr. 9203/2002, Judecătoria Arad, în baza art. 215 alin. 2 și 4 Cp, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 344 Cpp, din infracțiunea prev. de art. 25 Cp rap. la art. 215 alin.2 și 4 Cp, l-a condamnat pe inculpatul la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Pe durata și în condițiile art. 71 Cp, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art.64 Cp.

În baza art. 26 Cp rap. la art. 215 alin.2 și 4 Cp, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 25 Cp rap. la art. 215 alin.2 și 4 Cp, a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.

Pe durata și în condițiile art. 71 Cp, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 Cp.

În baza art. 346 rap. la art. 14 alin.3 lit.b Cpp și art. 1003 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă - SA Asa A împotriva inculpaților și și au fost obligați în solidar inculpații la plata către partea civilă a sumei de 121.572.250 lei. Instanța a constatat recuperat prin restituire prejudiciul de 20.000.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 30.04.2001, inculpatul însoțit de șoferii și G s-a prezentat la - ASA SRL și, prezentând buletinul de identitate al numitului, s-a recomandat ca având calitatea de delegat la - Mexico Plat SRL

Inculpatul a prezentat o comandă de 20 tone fier beton și 20 tone ciment și certificatul de înregistrare fiscală a firmei.

Angajatul DC Asa SRL i-a întocmit inculpatului două facturi fiscalecunr. - și -/2001 în valoare totală de 141.572.250 lei în care, la rubricile "delegat" a trecut numele, iar apoi a încărcat marfa în cele două autotrenuri conduse de martorii și Inculpatul a achitat marfa cu o filă CEC în alb cu seria și nr. BH 306 - - filă CEC care era semnată, ștampilată și avea înscris locul emiterii, data scadentă (14.05.2001), număr de cont și societatea beneficiară. Restul mențiunilor, respectiv suma de bani, contul și unde este compensabil CEC-ul au fost completate împreună cu numita de la - SRL Înainte de scadență, inculpatul i-a solicitat reprezentantului - Asa SRL A să nu introducă fila CEC în bancă, iar la data de 16.05.2001 acesta a achitat din mun. I prin serviciul on-line, suma de 20.000.000 lei. În data de 10.05.2001 - SRL Aai ntrodus fila CEC în bancă dar a fost refuzată la plată pe motivul lipsei parțiale de disponibil, suma achitată fiind de numai 37.723 lei.

S-a arătat că inculpații nu au fost audiați în cursul cercetării judecătorești întrucât, deși legal citați, aceștia nu s-au prezentat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel peste termen inculpatul, solicitând rejudecarea cauzei și achitarea sa pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, întrucât în cursul judecății nu a avut cunoștință de procesul penal, fiind judecat în lipsă, invocând faptul că în data de 16.01.2002 a părăsit teritoriul României în mod legal, stabilindu-se în Spania.

Prin decizia penală nr. 74 din 28.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul peste termen declarat de către inculpatul.

Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu a avut cunoștință de acțiunea penală intentată împotriva sa, întrucât, în cursul judecății inculpatul a fost citat la adresa ce rezultă din fișa personală a acestuia și indicată de inculpat în declarația dată în cursul urmăririi penale, din T,--49, iar ulterior, inculpatul nu a indicat un alt loc pentru a fi citat.

Examinând hotărârea instanței de fond sub toate aspectele de fapt și de drept, în consens cu disp. art. 371 alin.2 Cpp, instanța de apel a apreciat că în mod legal a fost reținută vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 2 și 4 Cp, în raport cu probele administrate în dosarul cauzei.

Totodată, tribunalul a considerat că la individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cp, respectiv periculozitatea socială a faptelor comise apreciate în concret, persoana inculpatului și consecințele patrimoniale ale faptei comise.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând în casarea hotărârilor pronunțate de prima instanță și instanța de apel, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii și în consecință, punerea de îndată în libertate a inculpatului, arătând că nu a fost audiat nici de către organele de urmărire penală și nici de către instanțele de judecată, că nu a avut cunoștință ca organele de urmărire penală să fi pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui, că pedeapsa aplicată este exagerat de mare, că nu au fost verificate toate aspectele cauzei, în sensul că dacă cec-urile au fost emise cu intenție, fără a avea lichidități în cont, sau doar datorită unor împrejurări economice nefavorabile, a fost în imposibilitate de a se apăra, că nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, că nu se specifică numele apărătorului din oficiu, în final, solicitând-se trimiterea spre rejudecare la prima instanță.

Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală.

Instanța apreciază că Tribunalul Arad în mod corect a calificat ca fiind apel peste termen, cererea de apel formulată de către inculpatul, existentă la fila 3 dosar Tribunalul Arad, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 365 Cpp, inculpatul lipsind la toate termenele de judecată, existente la instanța de fond, cât și la pronunțare, fiind îndeplinită și condiția termenului prevăzut de textul de lege amintit mai sus.

În aceste condiții, susținerile reprezentantei parchetului, că recursul ar fi inadmisibil, nu poate fi primit, deoarece instanța de recurs sesizată cu cererea de recurs a inculpatului, este obligată să examineze atât condițiile prevăzute de art. 365 Cpp, referitoare la apelul peste termen, cât și cauza pe fondul ei, recursul formulat de către inculpat fiind o cale legală de atac, de care beneficiază inculpatul, iar inadmisibilitatea nu poate opera în astfel de condiții.

Pe fondul cauzei, instanța apreciază că instanțele de fond și apel au stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.2 și 4 Cp, încadrarea juridică fiind cea legală, ca urmare a schimbării încadrării juridice de către instanța de fond.

Instanța apreciază că în cauza de față nu subzistă nici un motiv de casare a hotărârii instanței de fond și apel, și nici o cauză de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, așa cum a susținut apărătorul inculpatului.

În ceea ce privește modul de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul, instanța apreciază că a fost corect realizată, deoarece inculpatul a fost citat la domiciliul indicat de către acesta, organelor judiciare, respectiv T,--49, respectiv prin afișare la Consiliul Local T, potrivit dispozițiilor art. 177 Cpp, inculpatul neindicând vreo altă adresă organelor judiciare, pentru a putea fi citat la o nouă adresă.

Invocarea de către inculpat că nu a fost citat în mod legal nu are nicio susținere legală, iar faptul că a părăsit teritoriul țării, chiar și legal, nu are nici o relevanță sub acest aspect, deoarece culpa neanunțării organelor judiciare, privind o nouă adresă, îi aparține, în condițiile în care cunoștea că împotriva sa s-a demarat o anchetă penală, fapt ce rezidă din declarația dată în fața Curții de APEL TIMIȘOARA.

Este adevărat că inculpatul nu a fost audiat nici de către organele de anchetă și nici de către instanțele de fond și apel, însă acest lucru se datorează în principal inculpatului, fiind citat la ultimul domiciliu cunoscut și la locul săvârșirii faptei, acesta nu s-a prezentat în fața organului de urmărire penală și în fața instanței de fond, în vederea audierii, iar instanța de apel nu a dispus audierea lui, deși avea această obligație, însă instanța de recurs nu poate sancționa acest aspect,dar, în calea de atac a recursului a fost audiat, conform normelor legale în vigoare, având posibilitatea să-și expună toate aspectele legate de săvârșirea faptei, fiind respectat dreptul la apărare al inculpatului.

În ceea ce privește existența unui apărător din oficiu la instanța de fond, se constată că inculpatului i s-a desemnat un apărător din oficiu, existând delegația avocatei, din cadrul Baroului A, la fila 7 - dosar Judecătoria Arad, în încheierile de ședință apare numele acestei avocate, doar în practicaua sentinței penale nr. 859/5 mai 2003, nu apare în mod expres numele apărătorului din oficiu, însă i s-a acordat cuvântul în apărarea inculpatului și, în mod logic, apărătorul din oficiu, este același cu cel menționat în delegația eliberată de Baroul Arad.

Curtea apreciază că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat, iar lipsa menționării numelui apărătorului din oficiu în practicaua hotărârii instanței de fond, nu poate fi speculată în sensul nerespectării dreptului la apărare al inculpatului, astfel că această critică adusă urmează a fi înlăturată.

Pe fondul cauzei, din probele existente la dosar, s-a conturat în mod clar vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 al.2 și 4 Cp, neexistând dubii asupra acestui aspect, iar criticile legate de neverificarea unor aspecte legate de vinovăția inculpatului nu sunt fondate.

În ceea ce privește dozarea pedepsei, aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 Cp privind individualizarea judiciară a pedepselor, s-a ținut cont de gradul de pericol social al faptei, de prejudiciul produs, cuantumul pedepsei aplicate fiind unul rezonabil, în raport cu aceste criterii enumerate, fiind orientat spre minimul special al pedepsei prevăzute de partea specială a codului penal.

De asemenea, și modalitatea de executare a pedepsei aplicate a fost corect aleasă, aceea de executare a pedepsei în detenție, deoarece, în acest mod poate fi atins scopul pedepsei, așa cum este prevăzut în art. 52 Cp.

Pentru toate aceste considerente, neexistând nici un motiv de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia, perioada executată din 28 februarie 2008, la zi.

Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp,

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 74/28.02.2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-.

Deduce din pedeapsă, perioada executată din 28.02.2008 la zi.

În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -

GREFIER

- -

Red. /30.04.08

Tehnored. 2 ex./30.04.08

PI. - - Jud.

-; - Trib.

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 419/2008. Curtea de Apel Timisoara