Furtul (art.208 cod penal). Decizia 423/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 423/

Ședința publică din 14 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A din 18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, personal și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosar și asistentul social, lipsă fiind părțile civile intimate, părțile vătămate intimate, Autoritatea Tutelară - Primăria T și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul recurent declară în fața instanței că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva deciziei Tribunalului Timiș, declarație consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Atât avocatul din oficiu cât și procurorul, asistentul social și inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1213 din 06.06.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e,g,i Cp, cu aplic. art. 41 alin.2 Cp și art. 99 și următ. Cp, a fost condamnat pe inculpatul la 1(unu) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 211 alin.1,2 lit.b,c și alin.21lit.a Cp, cu aplic. art. 99 și următ. Cp. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 217 Cp cu aplic. art. 99 și următ. Cp a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit.a și 34 lit.b Cp s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a,b Cp, pe durata și în condițiile art. 71 Cp.

În baza art. 350 Cpp s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cp s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, perioada executată din 01.03.2007 la zi.

În baza art. 14, 346 Cpp a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume de bani:

- 588,49 Ron către partea civilă SC SA Sucursala T;

- 13 Ron către partea civilă.

În baza art. 14, 346 Cpp s-a constatat că părțile vătămate,

, G, și cumpărătorul de bună credință nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 lit.d Cp s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 150

Ron, sumă cu care cumpărătorul de bună credință nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în a de 03/04.09.2006, inculpatul împreună cu numitul, au spart geamul autoturismului, ce se afla parcată pe Bv. din T, la nr.147, ce aparținea părții vătămate, iar din interior au sustras o stație de emisie recepție un telefon mobil și CD. După săvârșirea faptei, inculpatul a vândut telefonul și CD cumpărătorului de bună credință, cu suma de 125 RON, bani pe care i-a împărțit cu numitul și i-au cheltuit în interes personal. În faza de urmărire penală bunurile au fost recuperate și predate părții vătămate pe bază de dovadă.

În a de 01/02.09.2006, inculpatul împreună cu numitul, au spart geamul portierei dreapta spate a autoturismului ce se afla parcat pe Bv., nr.2. și care aparținea părții vătămate, iar din interior au sustras panoul frontal al radio casetofonului, talonul autoturismului, asigurarea casco, și un card. În faza de urmărire penală s-a reușit recuperarea doar a talonului autoturismului.

În seara zilei de 11.09.2006, în jurul orelor 2230, inculpatul împreună cu numitul, au agresat pe partea vătămată G, după care i-au sustras un motoscuter marca. În urma agresiunii partea vătămată Gas uferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3 zile îngrijiri medicale. În faza de urmărire penală s-a reușit recuperarea motoscuterului ce a fost predat părții vătămate pe bază de dovadă.

În a de 16/17.09.2006, inculpatul, aflându-se pe str. - din T, în dreptul magazinului Profi a spart geamul autoturismului marca Mercedes, aparținând părți vătămate, însă nu a sustras nimic din interior. În faza de urmărire penală partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză deoarece autoturismul avea asigurarea casco urmând ca SC SA să-și recupereze pretențiile de la inculpat.

În data 08.02.2007, în jurul orelor 1930, inculpatul, împreună cu numitul, aflându-se pe str. - din T, au agresat pe partea vătămată, după care au sustras de la acesta suma de 13 RON și un pachet de țigări.

La individualizarea pedepsei, Judecătoria Timișoaraa avut în vedere recunoașterea inculpatului-minor atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, regretul acestuia pentru aceste fapte, precum și disponibilitatea sa pentru repararea prejudiciilor, apreciind o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare cu executare în detenție.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul-minor, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, întrucât motoscuterul a fost recuperat. De asemenea, cu privire la infracțiunile de tâlhărie și distrugere, a solicitat aplicarea unei măsuri educative sub supraveghere, deoarece a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor.

Prin decizia penală nr. 19/A din 18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a fost admis apelul inculpatului minor -, a fost desființată sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 104.pen. s-a aplicat față de inculpatul minor măsura educativă a internării într-un centru, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208, 209 lit. a, e, j, i pen. cu aplic. art. 41 alin. 2.pen. art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a pen. art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 21lit. a pen. art. 217.pen. cu aplicarea art. 99.pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 88.pen. s-a constatat că inculpatul-minor a fost arestat preventiv în perioada 1.03.-06.08.2007.

Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371.C.P.P. tribunalul a constatat următoarele:

Prima instanță, analizând declarațiile inculpatului, ale martorilor audiați în cauză, precum și procesele -verbale de cercetare la fața locului și de reconstituire, a reținut aceeași stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

La individualizarea pedepsei, deși inculpatul-minor a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor, nu a dat eficiență nici dispozițiilor din Titlul V al Codului penal, îndeosebi prevederilor art. 100 alin. 2.pen. și nici prevederilor Convenției cu privire la Drepturile Copilului adoptată prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite nr. 44/25, principalul tratat obligatoriu pentru statele semnatare, ratificat de România în septembrie 1990.

Convenția consființește principiile cu caracter general care se aplică tuturor copiilor referitoare la exercitarea de către acesta a tuturor drepturilor și mai conține articole separate -art. 37, 39, 40 -referitoare la justiția juvenilă.

Potrivit art. 37 lit. b din Convenție, arestarea, încarcerarea sau reținerea copiilor, trebuie folosite doar ca măsuri de ultimă instanță și pentru cel mai scurt timp posibil.

Prima instanță nu a ținut seama că în sistemul românesc, regimul de sancționare al minorilor, instituit de Codul penal este unul special- mixt, incluzând măsuri educative, enumerate la art. 101.pen. și care are prioritate în sancționarea copiilor ce au săvârșit infracțiuni.

Coroborând aceste dispoziții legale, interne și internaționale, referitoare la justiția juvenilă cu referatul de evaluare de la filele 41-42 dosar fond, s-a identificat ca factor de natură să inhibe comportamentul antisocial al inculpatului-apelant, interesul manifestat de acesta pentru programele educative desfășurate de Centrul de servicii de specialitate în regim de urgență, Copiii străzii" din T și disponibilitatea sa spre integrare socială și muncă.

De asemenea, în aprecierea perspectivelor de reintegrare socială ale inculpatului-minor, se recomandă instituirea unei măsuri educative: internarea acestuia într-un centru pentru minori în care acesta să fie inclus într-un program de intervenție specializată, comportamentală, care să răspundă nevoilor identificate ale acestuia: întărirea motivației pentru schimbarea comportamentului, valorizarea unei conduite etice, procesuale, a unui rol social adecvat dezvoltarea și întărirea abilităților de asertivitate și autocontrol, asumarea responsabilității și conștientizarea consecințelor faptelor sale.

Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul, care nu a fost motivat în scris, însă, la termenul de astăzi, inculpatul a declarat că își retrage recursul formulat, astfel că instanța, în baza art. 3854rap. la art. 369 Cpp, va lua act de retragerea acestuia.

Văzând și prevederile art. 192 al.2 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 3854rap. la art. 369 Cpp ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, către Baroul Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -

GREFIER

- -

Red. /22.04.08

Tehnored. 2 ex./22.04.08

PI. - - Jud.

-; - Trib.

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 423/2008. Curtea de Apel Timisoara