Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 354/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 239; art. 217 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 354
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 55/A de la 09 iunie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat asistat de avocat ales, lipsind intimatul - parte civilă M și intimații - părți vătămate Serviciul Public de Poliție Comunitară DTS și.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, a fost audiat recurentul-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar, apărătorul inculpatului depune la dosar motive de recurs, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public susținând oral motivele scrise de recurs, solicită admiterea acestuia, desființarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la toate motivele de apel, respectiv cu privire la motivul invocat suplimentar de reprezentantul Ministerului Public, respectiv cel privind încălcarea dispozițiilor art.305 lit.b Cod pr.penală, iar în subsidiar, admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prev.de art.217 și art.239 Cod penal.
Avocat ales, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, în baza art.3859pct.10 și 18 Cod pr.penală, solicită admiterea recursului inculpatului, deoarece pentru fapta din octombrie 2006 a fost greșit condamnat, neexistând probe de vinovăție, precum și că instanța a omis să se pronunțe cu privire la toate celelalte probe, neexaminând declarațiile martorilor audiați.
În consecință, se solicită achitarea inculpatului în baza art.10 lit.c Cod pr.penală, iar în subsidiar, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
Cu privire la recursul Ministerului Public, solicită respingerea acestuia, deoarece instanța de fond în mod temeinic și legal l-a achitat pe inculpat pentru o parte din infracțiunile prev.de art.217 și 239 Cod penal.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, declară că își însușește concluziile apărătorului ales și dorește ca instanța de recurs să stabilească adevărul cu privire la faptele sale.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Judecătoria Drobeta Turnu Sa dispus, prin sentința penală nr.252/3.03.2008, în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c C.P.P. achitarea inculpatului - fiul lui și, cetățean român, necăsătorit, studii 11 clase, stagiul militar satisfăcut, născut la 29.11.1977, domiciliat în DTS, str. - -, -A,. 1,.16, jud. M, CNP - - pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal (faptă din 27.07.2005).
În baza art. 11 pct. 2. lit. a raportat la art. 10 lit. c cod pr. penală, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2. lit. a raportat la art. 10 lit.1cod penal p., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 cod penal (faptă din 01.10.2006).
În baza art. 181raportat la art. 91 cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 700 lei.
S-a admis acțiunea civilă a părții civile IPJ M și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 157,44 lei, reprezentând despăgubiri civile.
S-a respins acțiunea civilă a părții civile Serviciul Public de Poliție Comunitară.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și
inculpatul a fost obligat la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în data de 27.07.2005, între inculpat și organele de ordine ale Poliției Comunitare DTSa avut loc o altercație, prilej cu care inculpatul a adresat injurii organelor de ordine. La locul incidentului erau prezente numeroase persoane și se arunca cu pietre, o piatră lovind și spărgând parbrizul autoturismului cu număr de înmatriculare - și o alta îndoind portiera autoturismului cu număr de înmatriculare -, ambele aparținând Poliției Comunitare DTS.
Din declarațiile martorilor audiați cu privire la această faptă, respectiv, nu a reieșit că cel care ar fi aruncat cu pietre este inculpatul, iar susținerile acestora s-au coroborat cu cele ale martorilor și, propuși de inculpat.
Mai mult, din declarațiile tuturor acestor martori a rezultat că, la fața locului erau prezente foarte multe persoane și, cu toate acestea, organele de urmărire penală nu au reușit să găsească un martor care să fi văzut ce s-a întâmplat, singurii care au confirmat cele reținute în procesul-verbal de constatare din 27.07.2005 fiind angajați ai Serviciului Public de Poliție Comunitară, iar declarațiile acestora (filele 37-44 dosar penal) fiind absolut identice, ceea ce ridică suspiciuni cu privire la veridicitatea celor relatate. S-a apreciat că este absolut improbabil ca toți cei șase lucrători audiați să aibă aceeași percepție asupra derulării faptelor.
C de-al doilea incident reținut în rechizitoriul Parchetului, s-a petrecut în data de 01.10.2006, prilej cu care, după o altercație între -, și organele Poliției DTS - Biroul Ordine Publică, inculpatul a intervenit aruncând o piatră înspre autoturismul VW cu nr. de înmatriculare B-52-, pe care l-a avariat în partea sus spate, reparația costând 157,44 lei.
S-a reținut că, deși într-o primă declarație, martorii și au arătat că inculpatul a lovit cu o piatră pe partea vătămată, în declarațiile ulterioare - date atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței - au susținut că nu au observat ca partea vătămată să fi fost lovită, respectiv că partea vătămată i-a relatat ulterior că a fost lovită de inculpat.
În schimb, faptul că piatra aruncată de inculpat a lovit autoturismul VW cu nr. de înmatriculare B-52- aparținând Poliției DTS -Biroul Ordine Publică și s-au produs avarii a căror reparații au costat 157,44 lei, s-a confirmat de martorul, care a observat în mod nemijlocit acest lucru, iar declarația acestuia s-a coroborat cu cea a martorului care, deși nu a observat când piatra aruncată de inculpat a lovit autoturismul, l-a observat pe acesta când arunca pietre
incriminatoare ale lucrătorilor de poliție, chiar acceptate ca mijloace de probă, au confirmat în fapt elementele din procesul-verbal de constatare întocmit în timpul instrucției judiciare preparatorii de către agenții de poliție, care sunt și martori și pun în pericol nu doar soarta persoanei acuzate, dar chiar prezumția de nevinovăție a oricărui cetățean care, prin acest mecanism de administrare a justiției, ar putea fi pus sub acuzare și apoi condamnat.
De asemenea, între declarațiile martorilor date în cursul urmăririi penale și cele date de aceștia în cursul cercetării judecătorești, au existat contradicții care au creat creează dubii privind situația de fapt cu care a fost sesizată instanța de judecată, iar în afara acestor declarații nu există nici o probă (având în vedere înlăturarea declarațiilor elevilor și lucrătorilor de poliție) din care să rezulte participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii.
În continuare, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 52. proc. pen. care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea inculpatului de către instanța de judecată.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că deși s-a produs avarierea autoturismelor cu nr. de înmatriculare - și - aparținând Poliției Comunitare DTS (așa cum reiese din declarațiile martorilor și planșele foto anexate), iar partea vătămată a fost victima unor lovituri ce i-au produs leziuni necesitând 7-8 zile îngrijiri medicale (certificatul medico legal nr. 770/03.10.2006, planșe foto), în cauză nu sunt probe certe că inculpatul este autorul infracțiunilor de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal (faptă din 27.07.2005) și de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 cod penal astfel că, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2. lit. a raportat la art. 10 lit. c cod penală p., a dispus achitarea inculpatului.
În privința infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 cod penal ( faptă din 01.10.2006) s-a apreciat că aceasta este dovedită cu declarația martorului și față de gravitatea urmărilor produse, de mărimea prejudiciului ( 157,44 lei), de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită ( pe fondul frustrării inculpatului care a fost - conform declarațiilor martorilor - chiar dacă legitim, agresat de organele de poliție), de conținutul ei concret (piatra aruncată de inculpat a lovit partea de sus a autoturismului), fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dispunând achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2. lit. a raportat la art. 10 lit.1C.P.P. și aplicarea unei sancțiuni administrative cu amendă în cuantum de 700 lei, conform prevederilor art. 181raportat la art. 91 cod penal.
In privința acțiunii civile a IPJ M, s-a apreciat de instanța de fond că este întemeiată și a admis-o, reținându-se din probele administrate (factura fiscală nr. -/16.10.2006 și comandă reparație nr. 4978) că prin fapta inculpatului s-a creat un prejudiciu acestei părți de 157,44 lei (reprezentând costurile de reparare a autovehiculului avariat în data de 01.10.2006).
În privința acțiunii civile a Serviciului Public de Poliție Comunitară, constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 600 lei, instanța de fond a dispus respingerea, apreciind că prejudiciul nu a fost produs de către inculpatul.
Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. S și de inculpatul.
În motivele de apel, inculpatul a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât faptele nu au fost comise de acesta ci de o altă persoană și a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii și achitarea sa, cât și înlăturarea de la plata despăgubirilor civile.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând trei motive de apel.
În primul rând a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 302.C.P.P. având în vedere că la termenul din 12.11.2007, apărătorul inculpatului a solicitat în apărare proba cu doi martori, iar instanța, nesocotind această normă imperativă, a dispus nelegal admiterea probatoriului, fără a respecta cerințele art. 320 al. 3.
C.P.P.În al doilea rând, s-a invocat încălcarea disp. art. 356 lit. c C.P.P. deoarece instanța de fond nu a analizat toate declarațiile martorilor audiați și nu a motivat considerentele pentru care a dispus înlăturarea depoziției martorului care la urmărirea penală a declarat că după ce s-a aruncat cu pietre care au lovit mașina, a observat că partea vătămată care era aplecat, se ținea cu mâna de partea dreaptă, iar în fața instanței a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale, precizând că la poliție a aflat că partea vătămată a fost lovit.
S-a susținut că sentința instanței de fond este și netemeinică, arătându-se că, pentru incidentul din 27.07.2005, martora a precizat și în faza urmăririi penale și în fața instanței că inculpatul se afla la locul incidentului, având pietre în mână, iar ulterior a auzit o lovitură de piatră și a observat că a fost spart parbrizul autoturismului de poliție, a văzut că inculpatul a fugit, fiind urmărit de polițiști.
De asemenea, din declarațiile martorilor propuși de inculpat, rezultă contradicții privind momentul producerii incidentului, aspect reținut și de instanță și cu toate acestea, s-a apreciat greșit că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de distrugere din data de 27.07.2005.
S-a susținut că greșit a dispus instanța de fond achitarea inculpatului și pentru in fracțiunea prev. de art.239 al 2.Cod Penal întrucât, așa cum s-a menționat, comiterea acesteia rezultă din probele administrate, respectiv din declarația martorului - care în mod indirect a perceput că partea vătămată a fost lovită de către inculpat.
Cu privire la infracțiunea de distrugere din data de 1.10.2006, s-a susținut că în mod nelegal și netemeinic s-a apreciat de instanța de fond că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât s-a limitat la o analiză trunchiată a criteriilor prevăzute de art.181al. 2.p, făcând abstracție de persoana și conduita făptuitorului, din fișa de cazier judiciar rezultând că are numeroase condamnări, ultima fiind de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.547/23.02.2006.
Prin decizia penală nr. 55/A de la 09 iunie 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalului Mehedinți - Secția Penală a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S; desființarea parțială a sentinței, în sensul că, în baza art. 217 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b cod penal, în condițiile art. 71 cod penal pentru fapta din 1 oct. 2006.
În baza art.83 alin. 1 cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 547 din 23 februarie 2006 Judecătoriei Dr. Tr. S, definitivă prin nerecurare și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b cod penal, în condițiile art.71 CP.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-a respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a constatat, referitor la primul motiv de apel, că după cererea formulată de apărător s-a acordat cuvântul reprezentantului parchetului, care a susținut că insistă în audierea martorilor lipsă, ceea ce duce la concluzia că nu se opune la proba cu martori în apărare, întrucât având cuvântul după solicitarea acestei probe, dacă înțelegea să facă opoziție la administrarea unor probe în apărare, o făcea în mod expres.
Astfel, instanța de apel a apreciat că s-au respectat dispozițiile art. 302.C.P.P. și că procesul penal s-a desfășurat cu respectarea normelor de procedură, situație în care, acest motiv invocat de parchet s-a apreciat a fi nefondat.
Și cel de al doilea motiv de apel al parchetului s-a reținut ca fiind neîntemeiat, având în vedere că, în considerentele hotărârii s-a făcut vorbire și de declarația martorului, numai că s-a menționat eronat numele acestuia, consemnându-se, iar soluția pronunțată are în vedere depozițiile acestui martor care afirmă că a auzit ulterior de la partea vătămată că a fost lovită de inculpat.
A rezultat așadar că declarația martorului a fost avută în vedere ca o probă indirectă, care nu poate sta la baza stabilirii vinovăției inculpatului, (martorul nevăzând cine a aruncat cu piatra și nici când piatra a lovit partea vătămată) decât în măsura în care s-ar corobora cu alte probe.
În faza cercetării judecătorești au fost audiate și alte persoane prezente la fața locului la data de 1.10.2006, respectiv, și și toți acești martori au declarat că inculpatul nu a lovit cu piatra pe vreun polițist prezent la acea dată, dimpotrivă, au susținut că a aruncat cu pietre un copil, care este posibil să-l fi lovit pe polițist, susținere făcută de martorul, iar a afirmat că acel copil a dat cu piatra în mașină și nu știe dacă a spart geamul, dar a observat că a lovit pe unul din polițiști.
lucrătorilor de poliție, având în vedere că aceștia erau în aceeași misiune cu partea - vătămată, pot fi avute în vedere în măsura în care se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză, ceea ce nu rezultă din actele și lucrările dosarului. De altfel, lucrătorii de poliție și, audiați de procuror, au afirmat că partea vătămată a fost lovită de inculpat în momentul în care îl imobiliza pe -, în contradicție cu susținerile făcute de partea vătămată în plângerea sa, în care a menționat că a fost lovit cu piatra de către inculpat în timp ce ridica țigările netimbrate din autoturism.
Astfel, instanța de apel a reținut că probele administrate nu au stabilit cu certitudine vinovăția inculpatului și cum dubiul profită inculpatului, s-a apreciat că în mod corect a procedat instanța de fond la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ultraj prev. de art.239 al 2.
Cod PenalReferitor la fapta comisă la 27.07.2005, tribunalul a constatat că nici în această situație nu a fost probată fără nici un dubiu vinovăția inculpatului, martorii, și - ultimii doi propuși în apărare de inculpat - nepercepând faptul că inculpatul a aruncat cu pietre și a lovit mașina Poliției Comunitare D Tr.
Mai mult, s-a dovedit că la eveniment au fost foarte multe persoane, însă organele de anchetă au audiat doar doi martori în afara angajaților Serviciului Public de Poliție Comunitară, dar nu au identificat un martor care să fi observat persoana care a lovit mașina instituției. Chiar din procesul-verbal de constatare încheiat la 27.07.2005 - unde sunt consemnate primele declarații ale martorilor și - a rezultat că nici unul nu a declarat că l-a văzut pe inculpat când a aruncat cu piatra și când a lovit cele două mașini ale poliției comunitare.
Referitor la declarațiile date de lucrătorii de poliție, care sunt și angajații părții civile, s-a constatat că acestea nu se coroborează cu alte probe și ele au confirmat doar cele consemnate în procesul-verbal de constatare încheiat în faza actelor preparatorii de către agenții de poliție, declarații date la 15.05.2006, înainte de a se începe urmărirea penală, care s-a dispus prin rezoluția din 6.06.2006. De altfel, în rechizitoriul cu care a fost sesizată instanța, au fost enumerate ca mijloace de probă numai declarațiile martorilor și.
Astfel, s-a apreciat de instanța de apel că cele declarate de polițiști nu pot sta la baza condamnării unei persoane, câtă vreme nu mai există și alte probe imparțiale cu care să se coroboreze și să ducă la o concluzie indubitabilă că persoana acuzată se face vinovată de faptele pentru care a fost pusă sub acuzare.
De menționat, că declarațiile date de polițiști procurorului de caz nu au fost luate cu respectarea art.85 și C.P.P. aceștia nu au fost conceptați în rechizitoriu în calitate de martori, fiind de fapt agenți constatatori privind unele încălcări a normelor de drept și, ca orice constatare, trebuie dovedită cu probe.
Ori, în cauza de față nu a existat nici o probă directă care să-l încrimineze pe inculpat pentru fapta prev. de aret.217 al. 1.Cod Penal, comisă la 27.07.2005.
Referitor la fapta de distrugere din 1.10.2006, instanța de apel a constatat că în mod corect s-a reținut că aceasta a fost dovedită, vinovăția inculpatului rezultând din declarația martorului ocular, care a precizat că a sesizat momentul în care inculpatul a aruncat o piatră și a lovit autoturismul J M, declarația martorului coroborându-se cu planșa fotografică, procesul-verbal de cercetare la fața locului și comanda de reparare a mașinii.
Motivul de apel invocat de parchet privind netemeinicia achitării inculpatului în baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 1o lit.1și C.P.P. aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ, s-a reținut a fi fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.181al 2.Cod Penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșirea faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Ori, inculpatul prin fapta comisă a urmărit să împiedice lucrătorii de poliție să-și exercite sarcinile de serviciu, lovindu-le mașina cu care se deplasaseră, iar pericolul social concret este determinat și de faptul că inculpatul a avut această reacție în prezența poliției, care reprezintă autoritatea aptă să intervină în orice incident, nedovedind nici un sentiment de teamă în fața unei autorități care poate lua măsuri coercitive în situația încălcării legii.
De asemenea, trebuiau avute în vedere și datele care caracterizată persoana inculpatului, din fișa de cazier judiciar rezultând că inculpatul perseverează în comiterea de fapte antisociale, că a executat în penitenciar una din pedepse în anul 2003, care nu și-a atins scopul educativ și preventiv, întrucât a mai comis ulterior o altă infracțiune pentru care a fost condamnat la 1 an cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Astfel, inculpatul deși se afla în cursul termenului de încercare și cunoștea consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni, acesta săvârșește infracțiunea de distrugere, demonstrând că clemența față de o astfel de persoană este nejustificată. Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.217 al.1 comisă Cod Penal la 1.10.2006, la individualizarea pedepsei avându-se în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta, starea de recidivă postcondamnatorie, poziția procesuală a acestuia, prejudiciul cauzat, astfel că s-a apreciat că scopul educativ și preventiv prevăzut de art.52 se Cod Penal poate realiza prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, cu executarea în penitenciar.
Pe perioada executării, inculpatului îi vor fi interzise și drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, apreciindu-se că fapta comisă nu este de natură a-l priva pe inculpat de dreptul constituțional de a vota.
Cum, această infracțiune s-a săvârșit în cursul termenului de încercare față de condamnarea anterioară, în baza art.83 Cod Penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 547/23.02.2006 a Judecătoriei Tr. S, definitivă prin neapelare și, în consecință, s-a dispus executarea de către inculpat a acestei pedepse, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cât și inculpatul.
În motivele de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, a fost criticată decizia pronunțată de instanța de apel, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținându-se în esență că au fost încălcate dispozițiile art. 378 alin. 3 Cod procedură penală și în mod greșit s-a menținut soluția de achitare a inculpatului conform art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal și art. 217 alin. 1 Cod penal, dispusă de instanța de fond.
Inculpatul, în motivele de recurs depuse la dosar, a susținut, în principal, că nu a comis niciuna dintre faptele care au făcut obiectul trimiterii în judecată, iar în subsidiar, că hotărârile sunt netemeinice și nelegale fiindcă instanțele nu au motivat apărările sale și nu s-au pronunțat cu privire la toate cererile formulate în cadrul procesului penal, astfel încât este necesară rejudecarea cauzei.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise ca atare, cu următoarea motivare:
Așa cum rezultă din practicaua încheierii de ședință din 2 iunie 2008, în afara celor trei motive de apel formulate în scris și anume: încălcarea dispozițiilor art.302 Cod pr.penală, de către instanța de fond, nesoluționarea fondului cauzei de către aceeași instanță și achitarea greșită a inculpatului, oral, reprezentantul Ministerului Publica invocat și un alt motiv de nelegalitate a sentinței, respectiv încălcarea dispozițiilor art.305 lit.b Cod pr.penală, întrucât prin încheierea din 10 decembrie 2007, aflată la fila 82, nu s-a specificat dacă instanța de fond s-a pronunțat cu privire la cele hotărâte în ședință publică ori nu, motiv de apel pe care tribunalul nu l-a analizat, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, deoarece potrivit art.3859alin.1 pct.9 Cod pr.penală, instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiindcă motivarea tuturor cazurilor de desființare invocate este obligatorie, potrivit art.378 alin.3 Cod pr.penală.
Cu motivarea reținută, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit.c Cod pr.penală, se vor admite recursurile Ministerului Public și al inculpatului, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel - Tribunalul Mehedinți, menținându-se actele procedurale încheiate până la termenul de 2 iunie 2008.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 55/A de la 09 iunie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.
Casează decizia recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. apel:
Dact. 3 ex./ 4 mai 2009
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu
