Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 249/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 249/
Ședința publică din 3 martie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă T împotriva deciziei penale nr. 390/A din 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpații intimați - și pentru care se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și partea civilă recurentă
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul susține recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în rejudecare, condamnarea inculpaților în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art.13 Cp, arătând că inculpații puteau beneficia de una din cele trei cauze de nepedepsire prevăzute de lege, doar dacă acopereau integral prejudiciul cauzat, până la primul termen de judecată, ceea ce nu s-a întâmplat, prejudiciul fiind reparat abia în al doilea ciclu procesual, făcându-se și o greșită încadrare juridică a faptei de evaziune fiscală. Totodată apreciază că în mod greșit s-a dispus înlocuirea răspunderii penale, întrucât condițiile înlocuirii penale sunt expres și limitativ prev. de art. 90 Cp, fiind distincte de cele cuprinse în art. 10 alin.1 teza III din Legea nr. 241/2005. Referitor la recursul părții civile T, pune concluzii de admitere.
Apărătorul inculpaților intimați, av., solicită respingerea ambelor recursul promovate în cauză, conform notelor de ședință depuse la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 567 din 6.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr. 852/2006, în baza art 11 pct 2 1it b si art 10 1it i cu aplicarea art. 13 cod penal s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului - în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale așa cum a fost modificat prin art 9 1it c din Legea 241/2001. În baza art. 10 alin. 1 teza 3 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 13 cod penal raportată la art. 91 cod penal i s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei și s-a dispus înregistrarea amenzii în cazierul judiciar a inculpatului.
În baza art.11, pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 10 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale. În baza art. 11, pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale. În baza art. 11, pct. 2 1it a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 40 din Legea 82/1991 republicat și modificat prin 61/2001 raportat la art. 291 cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. i cu aplicarea art. 13 Cp s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, în ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale așa cum a fost modificat prin art. 9 lit. c din Legea 241/2001.
În baza art. 10 alin 1 teza 3 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 13 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal i s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei și s-a dispus înregistrarea amenzii în cazierul judiciar al inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 10 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 din Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 40 din Legea 82/1991 republicat și modificat prin 61/2001 raportat la art. 291 cod penal. S-a constatat că prejudiciul cauzat bugetului statului este în suma de 194 513 134 lei și a fost integral reparat. În temeiul art. 192 pct. 2 lit. a au fost obligați inculpații să achite în favoarea statului câte 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că prin sentința penală nr. 350/ 07.10.2005 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar 2387/2004 s-a dispus, încetarea procesului penal față de cei doi inculpați în temeiul art. 11, pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. d cpp și în baza art. 91 cod penal s-a aplicat câte o sancțiune administrativă, respectiv amenda pentru săvârșirea a patru infracțiuni, respectiv cea prev. de art. 10 din Legea 87/1994, art. 12 din legea 87/1994, art. 13 din Legea 87/1994 și art. 40 din legea 97/1994, reținându-se incidența dispozițiilor art. 13 cod penal și art. 10 alin 1 din Legea 241/2005. S-a constatat că prejudiciul, în sumă de - 834 lei, a fost recuperat în întregime. Au fost respinse în rest pretențiile părții civile și au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reținut că cei doi inculpați sunt administratori la SC SRL, iar la data de 18.01.2002, lucrătorii din cadrul Politiei Economico-Financiare Sânnicolau M au efectuat un control la sediul societății, iar în urma constatării unor nereguli, au procedat la ridicarea mai multor acte contabile, solicitând totodată DGFP să efectueze o verificare financiar-contabilă.
În urma verificării efectuate, s-a stabilit că nu au fost întocmite documente primare și evidența contabilă pentru perioada 2000 - 2001, nu au fost evidențiate în întregime veniturile realizate, nedeclararea acestora având drept scop împiedicarea verificării financiar-contabile și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă și fiscală de specialitate, care a stabilit că valoarea sumelor datorate bugetului de stat, reprezentând TVA și impozit pe profit este de 90641 497 lei, respectiv 24888 763 lei la care s-au calculat majorări și penalități de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și partea civilă DGFP.
Prin decizia penală nr. 181/A/17.04.2006 Tribunalul Timișa admis apelul, a desființat sentința penală și a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reținut că instanța s-a pronunțat cu privire la fapta prev. de art. 40 din legea 82/1991 tot prin raportare la Legea 241/2005, în condițiile în care aceasta se încadrează în prevederile legii contabilității care se raportează la dispozițiile art. 291 cod penal. Totodată, s-a reținut aplicarea greșita a dispozițiilor art. 13 cod penal în cazul acestei infracțiuni.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul primei instanțe sub nr. de dosar 852/ 17.05.2006.
În rejudecare s-a solicitat părții civile să precizeze dacă își menține pretențiile bănești. Aceasta a precizat că suma pretinsă este de 37.494 RON din care inculpații au achitat doar 19.541 RON.
S-a luat un supliment de declarație inculpatului - cu privire la starea de fapt, afirmațiile sale fiind confirmate de celălalt inculpat în ședință publică.
Din analiza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cele doua cicluri procesuale parcurse de prezenta cauză, instanța de fond a reținut că inculpații au calitatea de administratori și asociați ai firmei SC SRL, având ca obiect principal de activitate prestări servicii în construcții și obiect secundar de activitate, alimentație publică, respectiv bar. În urma controlului efectuat de inspectori ai DGFP, asupra contabilității firmei, pentru perioada 2000 -2001, control efectuat la data de 30.09.2002, s-a reținut că: în aceasta perioadă nu au înregistrat un nr. de 17 facturi emise de diverși furnizori pentru băuturi alcoolice și tutun - în cursul anului 2001, au încasat suma de 11 milioane lei de la două persoane fizice pentru prestații servicii - reparație locuințe, sumă pentru care nu au emis documente de încasare care, implicit, nu au fost înregistrate în evidența contabilă.
Agentul constatator a relatat la fila 20 dosar urmărire penală, că societatea nu a întocmit documente primare și evidența contabilă pentru perioada 2000 - 2001, respectiv nu a evidențiat în întregime veniturile realizate, în scopul de a împiedica verificările financiar contabile, precum și de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, ceea ce ar constitui elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 10, 12, si 13 din legea 87/1994 și art. 40 din legea 82/1991.
S-a reținut că s-a provocat o diminuare a obligațiilor fiscale, astfel creându-se bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 374.940.718 lei vechi, reprezentând diferența TVA, impozit pe profit, impozit pe dividente. Acest prejudiciu a fost contestat de inculpați, pe cale administrativă. În soluționarea contestației, fila 40, dosar urmărire, reprezentanții DGFP desființează parțial actul de control, cu privire la capitolul reprezentând TVA în sumă de 151.366.174 lei, dispunând refacerea actului de control. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice financiar contabile.
Prin expertiza efectuată de cei doi experți, fila 48 dosar urmărire, s-a stabilit că inculpații au creat un prejudiciu bugetului de stat prin nedepunerea în întregime la casierie a sumelor încasate din vânzarea mărfii la bufetul firmei și prin nedepunerea la casieria societății a sumei de 11 milioane lei care s-a încasat de la clienți pentru lucrări de construcții. Prejudiciul a constat în sumă de 194.513.134 lei și se compune din TVA aferent veniturilor neînregistrate în sumă de 90.641.497 lei, impozit pe profit aferent profitului calculat la veniturile neînregistrate, majorări pentru întârzierea plăților la bugetul de stat în sumă de 71.767.346 și penalități în suma de 7.223. 528 lei.
Din analiza probelor de mai sus, instanța de fond a reținut că în perioada 2000- 2001, cei doi inculpați, în calitate de administratori ai firmei de mai sus, au omis să evidențieze în contabilitatea firmei un număr de 17 facturi și nu au emis documente fiscale pentru suma de 11 milioane încasată pentru lucrări construcții în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
Acțiunea ilicită a inculpaților consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul de 11 milioane realizat din prestări servicii construcții și neînscrierea documentelor justificative, respectiv cele 17 facturi, în evidențele contabile, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, modalități alternative de săvârșire a infracțiunii incriminată de art. 13 din Legea 87/ 1994.
Instanța de fond a mai reținut că, atât prin actul constatator, cât și prin actul de acuzare, s-a stabilit în mod generic încălcarea de către inculpați a dispozițiilor art. 10,12 și 13 prev. de Legea 87/1994, fără a se individualiza faptele raportat la conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni în parte și implicit a consecințelor juridice.
Instanța a concluzionat că fapta inculpaților întrunește doar elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 din legea 87/1994 respectiv vizând efectuarea de operații nereale în documente contabile oficiale sau în alte documente legale în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
În ce privește fapta prev. de art. 13 din legea 87/1994, inculpații au recunoscut că au omis să evidențieze acele documente în contabilitate cu scopul de a diminua cuantumul obligațiilor datorate statului, însa au contestat întinderea prejudiciului așa cum a fost stabilit de DGFP.
Fapta este o infracțiune complexă, care include în conținutul ei fapta prev. de art. 40 din legea 82/1991, respectiv falsul intelectual. Săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma omisiunii de a înregistra venituri impozabile nu se poate comite fără săvârșirea infracțiunii prev. de art. 40 din legea 82/1991.
Instanța a apreciat că expertiza judiciară întocmită în cursul urmăririi penale este singura probă certă, de natură să facă dovada întinderii prejudiciului. Această probă a fost administrată în cursul urmăririi penale, tocmai datorită incertitudinii care s-a creat asupra întinderii prejudiciului, prin contestarea actului de control și prin desființarea parțială a acestuia pe cale ierarhică.
S-a reținut că prejudiciul creat bugetului de stat este în cuantum de 194.513.134 lei vechi și a fost integral achitat de inculpați în al doilea ciclu procesual. Cu privire la angajarea răspunderii inculpaților în ce privește fapta săvârșită, instanța a constatat că, de la momentul săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă, au intervenit mai multe legi penale.
Prin Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost abrogată Legea 87/1994, dar nu au fost dezincriminate faptele sancționate penal de vechea lege, dându-li-se o nouă numerotare. Norma prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994 se regăsește în art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/ 2005.
Comparând cele doua acte normative în vederea determinării pedepsei, raportat la dispozițiile art. 13 cod penal, luând în considerare circumstanțele personale ale inculpaților și la împrejurările de fapt, instanța a reținut că este mai favorabila Legea 241/2005 întrucât prevede, în conținutul art. 10, o cauză de înlocuire a pedepsei în cazul achitării prejudiciului.
Potrivit art. 10 teza 3, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat iar acesta este de până la 50. 000 EUR sau echivalentul în lei, se aplică o sancțiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.
Instanța a reținut că prejudiciul este sub limita prevăzută de textul de mai sus și că a fost achitat de inculpați, în totalitate, în cursul judecății, în al doilea ciclu procesual, astfel că aceștia pot beneficia de cauza de înlocuire a răspunderii penale reglementată de textul de mai sus.
Actul de control efectuat de partea civilă nu a făcut dovada clară a întinderii prejudiciului, fiind parțial desființat, urmare a soluționării contestației administrative formulate de inculpați.
La data de 12.05.2003, reprezentanți ai Direcției de Control Fiscal au reverificat obligațiile fiscale contestate, stabilind că actul inițial de control a stabilit corect întinderea obligațiilor fiscale.
Urmare a acestei verificări, dar nu ca răspuns la eventuale obiecțiuni, cei doi experți judiciari au reluat în întregime calculele pentru stabilirea prejudiciului (fila 58 dosar 949) și au stabilit că acesta este de 194.513.134 lei, instanța a reținut deci că raportul de expertiză extrajudiciară așa cum a fost efectuat inițial, completat sub aspectul motivației, deși nu se constituie ca un răspuns la obiecțiunile părții civile, face dovada întinderii prejudiciului.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M, criticând soluția ca nelegală prin nepunerea în discuția părților în condițiile art. 334.C.P.P. a schimbării de încadrare juridică a faptelor cu care a fost sesizată instanță. Totodată, a declarat apel și partea civilă ANFP prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin decizia penală nr. 150/A/09.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au fost admise apelurile Ministerului Public și al părții civile și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu menținerea probatoriului administrat atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, instanța de apel constatând că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice din art. 10-12-13 din Legea 87/1994 în art. 13 din Legea 87/1994 și prin aplicarea art. 13.Cod Penal, a făcut aplicarea art. 9 lit. din Legea 241/2005 în condițiile în care derularea cauzei în raport cu actul de sesizare a instanței și cu soluționarea în al doilea ciclu procesual al infracțiunilor, privea și infracțiunea prev. de art. 40 din Legea 82/1991, prin raportare de asemenea la Legea 241/2005.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații - și criticând-o pentru nelegalitate, apreciind că în mod greșit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Prin decizia penală nr. 896/R/13.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de inculpați, a casat decizia penală atacată și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și de partea civilă ANFP.
Instanța de recurs a apreciat că prima instanță nu avea obligația să schimbe încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în condițiile în care prin dispozițiile Legii nr. 241/2005 modalitățile de săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală au primit o nouă reglementare, inclusiv un regim sancționator diferit, iar infracțiunile prevăzute de Legea nr. 87/1994 au fost preluate de Legea nr. 241/2005, fiind modificat și regimul sancționator, noua legea prevăzând și alte modalități de săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 03.10.2007 sub număr unic de dosar -, instanța având a se pronunța asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și de partea civilă Administrația Națională a Finanțelor Publice împotriva sentinței penale nr. 567/06.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr. 852/2006.
În motivele de apel ale Ministerului Public, hotărârea primei instanțe este atacată pentru nelegalitate, întrucât nu a fost pusă în discuția părților, în condițiile art. 334 Cpp, schimbarea de încadrare juridică a faptelor cu care a fost sesizată prima instanță.
Partea civilă apelantă a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile, prin neacordarea în totalitate a pretențiilor civile pretinse.
Prin decizia penală nr. 390/A din 30.11.2007, Tribunalul Timișa respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și partea civilă ANAF prin
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cpp, tribunalul a constatat că apelurile formulate sunt nefondate pentru următoarele motive:
Prin Legea nr. 241/2005, modalitățile de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală au primit o nouă reglementare și un regim sancționator diferit.
În această situație, Judecătoria Sânnicolau Maf ăcut aplicarea acestor dispozițiile legale și nu avea obligația să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice, deoarece ne aflăm sub incidența unui act normativ nou.
De altfel, prima instanță, analizând cele două acte normative, raportat la prevederile art. 13 Cp, a reținut corect că în speță este mai favorabilă Legea nr. 241/2005, care prevede în art. 10 o cauză de înlocuire a pedepsei în cazul achitării prejudiciului.
Prima instanță a reținut că prejudiciul, care este sub limita prevăzută de Legea nr. 241/2005, a fost achitat de inculpat în totalitate în al doilea ciclu procesual, iar acesta poate beneficia de cauza de înlocuire a răspunderii penale.
Actul de control efectuat de partea civilă apelantă nu a făcut dovada clară a întinderii prejudiciului, iar aceasta nu a contestat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, prin care s-a stabilit suma de 194.513.134 lei ca prejudiciu.
Față de considerentele arătate mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cpp, tribunalul a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M și partea civilă ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Împotriva deciziei Tribunalului Timiș au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate, pe motiv că instanța de fond și de apel au interpretat în mod greșit prevederile Legii 241/2005, potrivit căreia inculpații pot beneficia de cauze de nepedepsire, doar dacă acoperă integral prejudiciul cauzat doar până la primul termen de judecată, or, inculpații au reparat prejudiciul abia în al doilea ciclu procesual, astfel că nu le sunt aplicabile disp. art. 10 alin.1 teza III din Legea nr. 241/2005.
Se mai arată că și încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală este greșită, întrucât Legea nr. 87/1994 prevede o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 13, iar Legea nr. 241/2005 prevede pedeapsa de la 2 la 8 ani pentru fapta prev. de art. 9 lit.b și, comparând cele două pedepse, se observă că disp. Legii 87/1994 le sunt mai favorabile inculpaților.
Pe de altă parte, instanța, în mod greșit a dispus înlocuirea răspunderii penale, întrucât condițiile răspunderii penale sunt expres și limitativ prev. de art. 90 Cp, fiind distincte de cele cuprinse în art. 10 al.1 teza III din Legea nr. 241/2005.
Soluția de stingere a procesului penal, în situația în care inculpații acopereau prejudiciu, până la primul termen de judecată, trebuia să se bazeze pe disp. art. 10 lit.1Cpp, și anume existența unei cauze de nepedepsire.
Partea civilă FP. Tac riticat decizia pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că nu s-a ținut seama la stabilirea prejudiciului, de actul de control întocmit de Direcția de control fiscal, care nu a fost atacat de intimați, pe procedura prealabilă.
Instanța a avut în vedere doar expertiza efectuată în cauză, fără a se examina și obiecțiunile formulate.
Se mai arată că în mod greșit instanțele au reținut incidența prev. art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prev. de acest text, respectiv nu a fost achitat integral prejudiciul stabilit prin actul de control.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conf. prev. art.38510al.21cpp se constată că sentința instanței de fond și decizia recurată sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
Din actele de la dosar se reține cu privire la întinderea prejudiciului că acesta a fost în mod corect stabilit pe baza unei expertize financiar contabile și care a fost stabilit la suma de 194.513.134 lei, astfel că instanța de fond în mod întemeiat a înlăturat actul de control luând în considerare concluziile expertizei.
În cel de a-l doilea ciclu procesual, până la primul termen de judecată, inculpații au achitat prejudiciul astfel stabilit și în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea prev. art. 10 teza III din Legea 241/2005 dispunând înlocuirea răspunderii penale, prin aplicarea unei amenzi administrative și încetarea procesului penal în conformitate cu prev. art. 10 lit.i cpp.
Legea 241/2005 nu face nici o diferență între situația în care cauza se află la primul termen de judecată în primul ciclu procesual sau într-un nou ciclu procesual, ca urmare a desființării primei hotărâri de condamnare, astfel că prin achitarea prejudiciului până la primul termen de judecată se consideră îndeplinită condiția prev. de art.10 din lege.
Se mai observă că ulterior săvârșirii faptei și pe durata judecării cauzei Legea 87/1994 a fost abrogată de Legea 241/2005 prin care infracțiunile de evaziune fiscală au primit o nouă reglementare și un regim sancționator diferit.
Chiar dacă noua lege prevede un regim sancționator mai sever totuși ea prevede prin art.10 o cauză de înlocuire a pedepsei în cazul achitării prejudiciului astfel că raportat la prev. art. 13 cp acest act normativ apare ca fiind mai favorabil inculpatului.
Având în vedere succesiunea de legi incidente în cauză instanța de fond nu avea obligația de a pune în discuție schimbarea de încadrare juridică pentru că în fapt nu a operat o asemenea schimbare ci doar s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.
Prin urmare recursurile părții civile și a parchetului sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art.38515pct.1, lit. b cpp.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cpp respinge ca nefondate recursurile declarate de T și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 390/A /2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -
GREFIER
- -
Red. /11.03.08
Tehnored. 2 ex./11.03.08
PI. -
-;
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu
