Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 250/R/2008
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,. în,-, județul B, împotriva deciziei penale nr.356/A din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.260 din 8 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul penal nr.2568/2005, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art.11 lit.c din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru inculpatul recurent lipsă, avocat în substituirtea av., în baza delegației de substituire nr.16/24.04.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual de avocat, lipsă fiind și partea civilă intimată ANAF B și partea responsabilă civilmente intimată - L
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus arătate, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate și rejudecând cauza a se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. "b" raportat la art.10 lit."g" Cod de procedură penală, întrucât faptele fiind săvârșite în perioada 1998-1999, intervenit prescripția acestora.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admiterea recursului declarat de inculpatul recurent în sensul de a se constata că a intervenit prescripția specială și drept urmare, încetarea procesului penal.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată că:
Prin sentința penală nr.260 din 8.02.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 861cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862alin. 1 cod penal, iar în baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția acestuia asupra consecințelor prev. de art. 864cod penal.
A fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b - d cod penal și să se prezinte trimestrial la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor - O, Parcul, nr. 10,. I, camera 132, pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere, stabilite în sarcina acestuia.
În baza art. 14 Cod de procedură penală și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL O, la despăgubiri civile, în favoarea părții civile STATUL ROMÂN prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B, în sumă de 498.295.016 lei + dobânda legală și penalitățile de întârziere, calculate până la plata integrală a debitului.
S-a dispus ca onorariul în sumă de 40 lei (400.000 lei), pentru avocat din oficiu, de la Baroul d e Avocați B, să fie achitat din fondurile Ministerului Justiției, în baza delegației nr. 1768/30 martie 2005.
În baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus ca, copia legalizată a dispozitivului hotărârii definitive, să fie comunicată la Oficiul Registrului Comerțului B, în termen de 15 zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 191 alin. 1 și 3 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL O, la plata sumei de 600 lei (6.000.000 lei), cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul are calitatea de administrator și asociat unic a - SRL O, cu sediul în O, Parcul -, nr. 18, având ca obiect de activitate construcțiile de clădiri și de geniu civil, fiind încadrată în nomenclatorul la poziția 4520.
Conform prevederilor legale, realizarea de activități permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, pot avea loc numai în baza unei autorizații emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut de lege.
Contribuabilii sunt obligați să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activități desfășurate prin întocmirea registrelor sau a altor documente prevăzute de lege. Ca urmare, sunt obligați să declare cu sinceritate veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titluri de creanță fiscală.
În luna octombrie 2003, la solicitarea organelor de cercetare penală, Direcția Controlului Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bap rocedat la verificarea modului de calcul, înregistrarea, declararea și virarea obligațiilor la bugetul de stat la - SRL O, perioada supusă verificării fiind 1 aprilie 1998 - 31 martie 2003.
Astfel, s-a stabilit că pentru perioada 1998 - 2000, au fost înregistrate în contabilitatea - SRL O documente care atestă efectuarea de cheltuieli de peste un miliard lei.
Conform acestora, în anul 1998 agentul economic, reprezentat în persoana inculpatului, a evidențiat în contabilitate cheltuieli în sumă de 289.972.279 lei, iar în anul 1999, cheltuieli în sumă totală de 753.625.485 lei.
Majoritatea documentelor care reflectă cheltuielile sunt facturi fiscale, care nu îndeplinesc, condițiile de document justificativ, potrivit Legii nr. 82/1991 și HG 831/1997, pentru aprobarea normelor motodologice privind întocmirea și utilizarea formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă, neavând completate datele de identificare ale furnizorului, normele delegatului și datele de identificare, semnătura, numărul de înmatriculare a mijlocului de transport, semnătura furnizorului.
În cuprinsul acestor facturi, sunt menționate operațiuni de cumpărare de produse, de către - SRL de la - SRL, - Germany SRL, - SRL, -&SRL, - Com SRL, - - SRL, - SRL, - SRL, - C 96 SRL, - 96 SRL, - SRL, - 97 SRL, - SRL, - SRL, - SRL, - SRL.
Prin adresa din 15 mai 2003 ( 49), Direcția Generală a Finanțelor Publice - Serviciul Tehnologia Informației, a comunicat că societățile înscrise ca furnizoare de mărfuri către - SRL, nu există, nefigurând în baza de date la "cod fiscal".
S-a confirmat totuși existența a patru societăți comerciale, care sunt "furnizoare" pentru societatea administrată de inculpat, dar, totodată, s- comunicat că, facturile fiscale înregistrate în contabilitatea - SRL nu aparțin societăților respective, deci acestea nu le-au emis.
Având în vedere lipsa condițiilor necesare, pentru a fi considerate documente justificative, precum și inexistența societăților care sunt înscrise la rubrica "furnizor", este evident că facturile fiscale înregistrate în contabilitatea - SRL sunt fictive.
S-a reținut de prima instanță că, toate societățile inexistente sunt menționate în facturi ca având sediul social în municipiul B, ceea ce scoate în evidență intenția inculpatului de a îngreuna eventualele verificări.
S-a apreciat că este greu de acceptat că, în perioada 1998 - 2000 - SRL O s-ar fi aprovizionat cu materiale de construcții, tocmai de la societăți din B, în condițiile în care produse ca: nisip, var, pietriș, fier beton, Ť. etc. se găsesc la o serie de societăți din municipiul O și localitățile limitrofe, prețurile fiind dintre cele mai acceptabile.
Cu privire la aceste facturi, inculpatul a susținut că nu avea nici o obligație să verifice societățile furnizoare de marfă și, ca atare, a acceptat facturile emise, fără ca acestea să cuprindă datele necesare (numele și datele de identificare ale delegatului, mijlocul de transport și numărul de înmatriculare, etc.).
De asemenea, inculpatul a pretins că, de fiecare dată, a făcut plățile pe loc, în numerar. Cu toate acestea, inculpatul nu a putut prezenta nici un document (chitanțe), care să ateste aceste operațiuni.
Prin înregistrarea facturilor menționate, inculpatul a evidențiat în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale.
Pe baza acestor înregistrări, operate în documentele contabile oficiale, s-a realizat o diminuare nelegală a bazei de calcul pentru obligațiile fiscale, respectiv a avut loc o diminuare a venitului net și implicit a obligațiilor fiscale.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Direcția Controlului Fiscal a stabilit că, prin înregistrarea de cheltuieli fictive, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, cu suma de 292.351.110 lei, reprezentând impozit pe profit și 205.843.906 lei TVA.
Prejudiciul cauzat este în sumă totală de 498.295.016 lei și întrucât nu a fost recuperat, Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă, solicitând dobânda legală și penalitățile de întârziere, calculate până la plata integrală a debitului.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inc., solicitând desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, iar în rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod de procedură penală motivând că nu se poate reține vinovăția sa în săvârșirea faptelor de care este acuzat.
Prin decizia penală nr. 356/A din 28 noiembrie 2007, Tribunalul Bihora admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.260 din 8.02.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o, în sensul că a limitat conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului la interzicerea drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal și s-a menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate, cheltuielile judiciare în apel rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, în limitele prev. de art.371 Cod procedură penală, a reținut că aceasta este temeinică și legală, iar apelul nefondat sub aspectele invocate, însă fondat în ce privește individualizarea pedepselor accesorii, motiv pentru care l-a admis în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală.
Instanța de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, instanța de fond stabilind în mod corect că inculpatul apelant, în calitate de administrator și asociat unic a - SRL O, a evidențiat în contabilitate firmei cheltuieli justificate prin facturi fiscale, care nu îndeplinesc condițiile de documente justificative conform Legii contabilității.
Aceste facturi evidențiau operațiuni de cumpărare de produse de la societăți comerciale, în mare lor majoritate, inexistente sau de la societăți comerciale cărora nu le-a aparținut niciodată factura fiscală corelativă.
Această stare de fapt, în mod evident, este sancționată de Legea evaziunii fiscale, în art.11 lit. c, înregistrarea în contabilitatea firmei a unor cheltuieli nereale, ce diminuează baza de calcul a obligațiilor fiscale, constituind una din varietățile infracțiunii de evaziune fiscală.
În ce privește vinovăția inculpatului, aceasta rezultă din modul în care s-au obiectivat activitățile comerciale menționate, toate societățile menționate având sediul în B, instanța de fond reținând corect că această împrejurare de fapt ilustrează dorința inculpatului de a disimula activitatea sa infracțională prin îngreunarea cercetărilor, iar apoi este justă și aprecierea făcută de instanța de fond, în sensul că raportat la obiectul acestor tranzacții, respectiv achiziționarea unor materiale de construcții (nisip, var, pietriș), este greu de crezut că aprovizionarea s-a făcut de la societăți comerciale dintr-o localitate îndepărtată, ceea ce în mod evident crește costurile acestor operațiuni.
În ce privește atitudinea subiectivă a inculpatului, mai precizăm că instanța de fond a reținut corect vinovăția acestuia și prin raportare la susținerile sale cu un caracter neverosimil. Astfel, inc. a susținut că a făcut plăți în numerar, însă nu a putut prezenta nici o chitanță care să ateste aceste plăți.
Totodată, inculpatul a susținut că nu a verificat societatea cu care contracta și, ca atare, a acceptat facturile emise, deși lipseau mențiuni esențiale de pe acestea, în mod evident o apărare convenabilă inculpatului, dar nu pertinentă, având în vedere că în prezenta cauză nu este vorba de raporturi comerciale cu un nr. restrâns de societăți comerciale care se dovedesc a fi inexistente. În prezenta cauză s-a dovedit că 17 societăți comerciale sunt inexistente.
În ce privește individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a individualizat în mod just criteriile prev.de art.72 Cod penal, reținând în mod corect gradul de pericol social ridicat al faptei, prejudiciul ridicat, dar și lipsa de antecedente penale a inculpatului, element în raport de care a apreciat în mod corect că reeducarea acestuia se poate realiza și fără o privațiune efectivă și a dispus, pe cale de consecință, aplicarea art.86/1 Cod penal.
În ce privește pedepsele accesorii aplicate inculpatului, instanța de apel a limitat conținutul acestora la interzicerea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor și achitarea sa pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Recursul nu a fost motivat.
Examinând hotărârile recurate, din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Primele două instanțe au reținut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate.
Inculpatul în calitate de administrator și asociat unic al - SRL O în cursul anilor 1998 - 1999, înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale înscriind facturi ce evidențiau operațiuni de cumpărare de produse de la societăți comerciale, în marea lor majoritate inexistente sau de la societăți comerciale cărora nu le-a aparținut nici o dată factura fiscală corelativă.
În raport de această stare de fapt, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată fiind înlăturate apărările acestuia ca fiind neverosimile raportat la probele administrate.
În ceea ce privește însă încadrarea juridică curtea reține că în mod greșit inculpatului i-au fost aplicate dispozițiile art. 11 lit. c din Legea NR. 87/1994, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod penal ca lege mai favorabilă.
Astfel, din probele administrate rezultă că ultima factură înregistrată datează din 30 aprilie 1999, aceasta fiind data la care infracțiunea continuată a fost epuizată. Prin urmare legea aplicabilă este Legea nr. 87/1994 înainte de a fi modificată prin Legea nr. 161/2003. Această lege are dispoziții mai favorabile deoarece limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 13 sunt mai reduse, respectiv între 6 luni și 5 ani, față de prevederile art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003 care prevede pedepse între 2 și 8 ani.
Față de cele de mai sus, urmează ca în baza art. 334 Cod procedură penală să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod penal.
Având în vedere că ultima factură înregistrată în contabilitate datează din 30 aprilie 1999 și că limitele de pedeapsă sunt între 6 luni și 5 ani, instanța de recurs constată că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale fiind împlinit termenul prev. de art. 122 alin. 1 lit. d raportat la art. 124 Cod penal, astfel că va dispune încetarea procesului penal.
Față de cele de mai sus, recursul urmează a fi admis în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d raportat la art. 385/9 alin. 1 pct. 15 Cod procedură penală în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr. 356/A din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 260 din 8 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:
Înlătură dispoziția de condamnare inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.11 lit. "c" din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, pedeapsa de 3 ani închisoare, pedepsele complementare și accesorii și dispozițiile art.86/1 Cod penal.
În baza art.334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.11 lit. "c" din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal și în baza art.11 pct. 2 lit. "b" raportat la art.10 lit. "g" Cod de procedură penală dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea acestei infracțiuni ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red. dec. /12.05.2008
Judecător apel C. -
Jud. fond
Tehnored. /12.05.2008
2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Crișan Marinela, Sotoc Daniela
